Despre relația dintre Părintele Dumitru Stăniloae și Părintele Arsenie Boca

Relaţia dintre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Părintele Ieromonah Arsenie Boca implică o delicată abordare. În decursul primei sale studenţii (1929-1933), tânărul Zian Boca îl va fi cunoscut pe Dumitru Stăniloae, pe atunci „profesor suplinitor la catedra de istorie (bisericească) a Institutului Teologic din Sibiu”. După absolvirea Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti (1938), Zian Boca întreprinde unicul său pelerinaj la Athos (martie-mai anul 1939). De acolo se va întoarce cu un „caiet de texte ascetico-mistice”, pe care Dumitru Stăniloae îl va folosi la redactarea primei traduceri din Filocalice. Acest lucru este recunoscut în prefaţa volumului din anul 1947: „… la unele scrieri am folosit şi cópii de pe manuscrise româneşti mai vechi de la Athos, aduse de P.Cuv. Sa Serafim Popescu şi de Părintele Ieromonah Arsenie Boca”

Despre Manuscrisul Filocaliei în transcrierea Părintelui Arsenie Boca

Aportul Părintelui Arsenie la realizarea Filocaliei nu se opreşte aici. Prefaţa ediţiei din anul 1947 menţionează: „Un cald cuvânt de mulţumire trebuie să aduc P.C. Părinte Ieromonah Arsenie Boca, de la Mânăstirea Brâncoveanu, bunul meu student de odinioară, care mi-a rămas mereu aproape. P.Cuv. Sa a binevoit să scrie după dictatul meu cea mai mare parte din traducere la prima ei redactare. În afară de aceasta, prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o. Iar după ce din prima ediţie a vândut 800 exemplare, prin abonamentele făcute pentru a doua, mi-a dat imboldul hotărâtor să o tipăresc din nou. Tot P. Cuv. Sa a executat şi coperta” În prefaţa volumului II, traducătorul este şi mai generos: „Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, ieromonahul Arsenie de la mânăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P. Cuv. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P. Cuv. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P. Cuv. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele cele mai curate duhovniceşti, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete”

În prefaţa volumului următor (III), aprecierile sunt succinte dar la fel de elogioase: „Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie a reînviat cu viaţa şi cu propovăduirea duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru”. Sau: „Preacuviosul Părinte Arsenie Boca împreună cu mişcarea religioasă din jurul Mânăstirii Brâncoveanu sunt ctitorii Filocaliei româneşti”… În sfârşit, prefaţa volumului IV, afirmă că „P. Cuv. Păr. Ieromonah Arsenie Boca … a continuat să dea acelaşi sprijin hotărâtor (la tipărirea Filocaliei) prin abonamentele făcute”…

Despre coperta Filocaliei în viziunea Părintelui Arsenie Boca…

După evenimentele din anul 1989, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi-a dat acordul pentru retipărirea volumelor I-IV din Filocalie, în acest scop întocmind o nouă prefaţă. În mod surprinzător, nici o menţiune la contribuţia – atât de apreciată altădată – a Părintelui Arsenie, nu apare în text. Ne-am putea întreba: care sunt raţiunile acestei omisiuni? Cu nobleţea şi discreţia ce-l caracterizau, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu s-a grăbit să clarifice chestiunea: „Nu vă mai pot spune nimic despre el”, declara, într-un remarcabil interviu luat de Crina şi Florian Palas în luna aprilie a anului 1993. Cu câteva fraze înainte, asociase personalitatea Părintelui Arsenie cu cea a lui Corneliu Zelea Codreanu: „Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori… Era o taină în el, era un om care spunea cu hotărâre, nu spunea cu ezitări, cum spun alţi oameni, şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. … Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine… Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă; şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic … acelaşi spirit hotărât şi sigur. Alegea o cale şi gata; mergea pe ea. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Era un dar al lor. Cred că este o oarecare asemănare între ei, parcă erau o piatră, o stâncă”.

Despre Corneliu Zelea Codreanu (1889-1938) şi părintele Ieromonah Arsenie Boca…

Şi totuşi! Răsfoind amintirile Lidiei Ionescu Stăniloae (prima ediţie: Humanitas, 2000), ne putem face o idee despre „răceala” survenită între profesor şi fostul său student. Consideraţiile fiicei marelui teolog trebuie însă „filtrate” de subiectivismul inerent oricărei evocări şi confruntate – când şansa ne-o permite – cu alte referinţe documentare. Lidia Stăniloae ne-a lăsat, indiscutabil, cea mai emoţionantă mărturie despre omul Dumitru Stăniloae. Amintirile te cuceresc prin naturaleţe şi prin acel parfum al unei lumi dispărute parcă pentru totdeauna sub „teroarea istoriei”. Din păcate, nu lipsesc inexactităţile şi unele afirmaţii discutabile, lucru observat de către comentatori. Despre biografia Părintelui Arsenie, autoarea afirmă, de pildă, că „(Zian Boca) fusese student la pictură la Bucureşti, vreme de un an. Apoi s-a hotărât pentru teologie”. Ori, din documente reiese că Părintele studiase întâi teologia la Sibiu (1929-1933), pentru ca apoi să frecventeze timp de cinci ani cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o va absolvi (cu brio) în anul 1938…

Despre Belle-Arte: foaia matricolă a studentului Zian Boca…

Principala „lovitură” pe care Lidia Stăniloae o aduce memoriei Părintelui Arsenie Boca constă în insinuarea de „slavă deşartă”. Astfel, în formularea autoarei, Părintele Arsenie ar fi căzut pradă unor „atitudini extravagante, câtuşi de puţin în spiritul dreptei credinţe”, care l-au condus la „spectaculozităţi ieftine şi exaltări discutabile”. Legăturile cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae au încetat ca urmare a deciziei Părintelui Arsenie Boca de a transforma Mănăstirea Prislop într-o mănăstire de maici. (Se pare că Părintele Profesor Profesor Dumitru Stăniloae considera mai oportună o obşte de călugări.) De atunci, afirmă autoarea, „Părintele Arsenie n-a mai revenit niciodată la noi”. Fără a minimaliza gravitatea acestei neînţelegeri, ni se pare (totuşi) greu de crezut că ea ar fi putut submina o prietenie atât de frumoasă. Din nefericire, în lipsa unei mărturii concludente, taina acestei „rupturi” va rămâne pentru totdeauna nedezlegată…

Despre raportul şi relaţia dintre Părintele Arsenie Boca şi familia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae…

Lidia Stăniloae: „Vreau să accentuez încă o dată, cu toată răspunderea, ca una care am fost de faţă la aceste împrejurări, că tata a ţinut mult la părintele Arsenie, atâta vreme cât acesta s-a menţinut în limitele îndatoririlor de mai sus («de viaţă aspră, ascetică, riguroasă» – L.S.), încadrându-se strict în concepţiile şi prescripţiile Sfinţilor Părinţi şi ale tradiţiei monahale. Şi a aşteptat de la el realizarea unei înnoiri, a unei înviorări a religiozităţii populare, în acest cadru bine conturat. Dar, de la un anumit moment, când Părintele Arsenie Boca a adoptat alt mod de a vedea lucrurile, relaţiile dintre ei s-au răcit, tata nu i-a mai aprobat felul de viaţă, iar părintele Arsenie Boca n-a vrut să accepte critica şi observaţiile tatei. Şi sentimentele lui Stăniloae în urma acestei îndepărtări se pot descrie printr-un singur cuvânt: dezamăgire profundă” . Din acest fragment nu rezultă care a fost motivul real al divergenţei dintre cei doi. Acel „alt mod de a vedea lucrurile” e puţin probabil legat de transformarea Prislopului într-o mănăstire de maici, lucru care, în concepţia Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, ar fi condus la un stil de viaţă „contrar prescripţiilor Sfinţilor Părinţi”. Dimpotrivă, după cum reiese din Hotărârea Sinodului Mitropolitan (9 noiembrie 1998) prezidat de către IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu, prin care se desfiinţa actul de înlăturare a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop „… Viaţa însăşi a mănăstirii (a fost) tributară rânduielilor pe care… obştea încropită în anul 1949 şi transformată în mănăstire de maici în luna aprilie anul 1950, le-a respectat cu sfinţenie… Obştea Prislopului nu s-a înstrăinat niciun moment de viaţa Bisericii Ortodoxe Române”…

Revenind la insinuarea de slavă deşartă, este un fapt că Părintele Arsenie Boca nu era nici pe departe tânărul neexperimentat pe care ni-l descriu memoriile Lidiei Stăniloae, ci un om al cărui discernământ ajunsese la maturitate. Ne-o dovedesc, printre altele, însemnările din acea perioadă: „Ispita sfinţeniei este cea mai rafinată capcană a mândriei … de aceea sfinţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfinţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi”…

„O sfinţenie conştientă ar putea cădea ca fulgerul în ispita sfinţeniei”. „Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului”… „Mândria singură, chiar sub cea mai subţire formă a sa, cum e părerea de sine, dacă nu e tăiată din rădăcini este în stare să risipească din suflet toată viaţa după duh. Nu e mândria urâciunea pustiirii? De aceea când te crezi bun, să ştii că eşti nebun şi să aştepţi ocara ca să te curăţeşti”. Lucru regretabil, scrierile Părintelui i se par autoarei nişte „compuneri minore”, care „n-au atras niciodată atenţia, nici a specialiştilor, nici a cititorilor de scrieri spirituale” !… (Ca o circumstanţă atenuantă, amintim că abia în anii din urmă au ieşit de sub tipar în condiţii grafice de excepţie cele mai reprezentative texte ale Părintelui Arsenie.

Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca şi sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăţiei”…

Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (şi apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”.

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relaţii cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!..

Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)…

Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…

După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”, Părintele Arsenie Boca îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârşeţ, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!

În încheiere voi spune doar că şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toţi aceşti ani, s-au uitat pe sine şi au făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara lor, pentru Ortodoxia românească şi universală. S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Cu alte cuvinte, aşadar, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii aşa cum se cuvine deşi în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Şi totuşi, sunt convins de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!…

(Alexandru Valentin Crăciun)

Sursa:  http://alexandruvalentincraciun.wordpress.com/2010/10/25/parintele-arsenie-boca-si-locul-sau-in-spiritualitatea-romaneasca-o-smerita-reconsiderare-2/