Despre suferinta si lucrul cu adevarat important
„Cel ce rabdă necazurile va ajunge şi la bucurii. Şi cel ce stăruie în cele neplăcute nu va fi lipsit nici de cele plăcute” (Evagrie Ponticul)
Deşi la prima vedere s-ar părea că experienţa suferinţei îi atinge selectiv pe oameni, înţeleg că nimeni nu e scutit de suferinţă, nimeni nu duce viaţă fără griji. Nu toţi îşi trâmbiţează suferinţa şi orice am face, în faţa suferinţei aproapelui, rămânem subiectivi, nu putem cântări ceea ce simte cel de lângă noi. Cel ce caută să minimalizeze suferinţa celuilalt riscă uneori să adauge suferinţei aproapelui, iar cel ce mângâie pe cel suferind dă întotdeauna dovadă de mărinimie de suflet. Sunt suferinţe pe care nu le poţi atenua şi mângâia în nici un fel, spre exemplu pierderea cuiva drag („Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt” – Matei 2, 18).
De cele mai multe ori înceţoşaţi de lacrimile propriei noastre suferinţe nu o mai vedem pe cea a aproapelui, o vedem doar pe a noastră, gândind, ca şi bietul Cioran, că suferinţa lumii se concentrează într-un fel în suferinţa noastră. Gândul că alţii suferă mai mult nu mângâie întotdeauna.
Sunt dureri în faţa cărora rămâi mut; atunci nu-ţi rămâne decât să-l încredinţezi lui Dumnezeu pe cel căzut sub povara Crucii. Nu-i deloc puţin, e chiar calea potrivită, creştinească pe care o putem împlini oricând, dacă avem dragoste, ridicând ochii spre Cer.
Chiar dacă Părinţii noştri au scris tomuri întregi despre problematica suferinţei ea rămâne până la urmă o adâncă taină. Părintele Teofil de la Sâmbăta mărturisea că din tinereţe se întreabă la ce serveşte suferinţa şi nu am găsit încă răspunsul potrivit. Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un „sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, să cerem”. Biserica doreşte ca credincioşii să-şi ducă viaţa în linişte şi pace, şi cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei Liturghii ne rugăm, de asemenea, pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, „ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile”. După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem şi pentru noi toţi, pentru că adăugăm: „pe toţi şi pe toate”.
Biserica nu încurajează suferinţa, dar ne învaţă să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferinţă, să o primim pentru binele nostru, ne învaţă părintele Teofil. Să nu ne dorim suferinţa, dar să o acceptăm dacă vine. Iar dacă suferim, măcar să nu suferim în zadar. Cuvintele Scripturii ne mângâie, Domnul ne încredinţează: „Cine va răbda până în sfârşit, se va mântui”. Numeroase şi felurite sunt cele de răbdat pe care Domnul le îngăduie asupra oamenilor, dar scopul lor este unul şi acelaşi: prin amărăciune să vindece sufletele omeneşti de păcat şi astfel să le pregătească pentru veşnica mântuire. Oricât ne-ar fi de greu uneori, e bine să ne amintim două lucruri: primul, că însuşi Tatăl Ceresc hotărăşte măsura pătimirii; şi al doilea, că El ştie puterea noastră.
Arhimandritul Sofronie, clădit duhovniceşte sub îndrumarea Sfântului Siluan, mărturisea într-o epistolă către o doamnă suferindă din Cipru că întotdeauna a simţit în jurul său stări potrivnice, ameninţări şi piedici aproape de netrecut şi că nu a înţeles sensul acestor încercări nici după 75 de ani de călugărie. Ucenicul Sfântului încheie cu un cuvânt teribil: „Greu este nouă să învinovăţim pe Dumnezeu şi să ne îndreptăţim pe noi înşine, dar iarăşi, nu este uşor să facem nici invers, ca prietenii lui Iov, care doreau să se facă apărătorii dreptăţii lui Dumnezeu, uitând de înfricoşatele chinuri prin care a trecut Iov. Astfel, tace Dumnezeu, tacem şi noi”.
Am dat exemplele de mai sus pentru ca cei îndureraţi de purtarea Crucii să afle o oarecare mângâiere, căci de multe ori le răsună în urechi un neîndurat: „Rabdă!”. Uşor a spune rabdă, mai greu e să trăieşti durerea celuilalt.
Diadoh al Foticeii definea răbdarea: „stăruinţa neîncetată de a vedea cu ochii înţelegerii pe Cel nevăzut, ca văzut”. Înţelegem deci că o singură scăpare şi izbăvire avem: Hristos Domnul. Pe El să-L căutăm, El să ne fie mângâiere, sprijin, alinare. Acesta-i lucrul cu adevărat important în viaţă, mai ales când simţim aproape de nesuportat povara Crucii, mai ales când vifore de tot felul se năpustesc asupra noastră. Nu trebuie să gândim că sunt imposibil de dus, că-s absurde, ilogice. Dacă Domnul le îngăduie sunt bune de purtat spre folosul nostru, în ciuda iraţionalităţii lor, din perspectivă lumească, orizontală a vieţii.
Pe timp de furtună Apostolul Petru îl recunoaşte pe Mântuitorul şi-i spune: „Doamne, tu eşti? Porunceşte să vin la tine”. O spune din fierbinţeală. „Vino”, îi spune Mântuitorul. Şi a mers apostolul liniştit pe apele învolburate ale mării ca pe uscat. Pentru că îl vedea în faţa sa pe Hristos. Dar numai şi-a întors privirea de la Hristos să vadă pe unde merge şi… el a judecat logic, drept, doar el mergea pe ape, iar asta e imposibil… şi a început să se scufunde. Şi i-a zis Domnul: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”.
Să nu uităm că Domnul e cu noi pururea! Ne-a încredinţat de asta!
Marlene
septembrie 15, 2010 @ 9:50 am
„Gândul că alţii suferă mai mult nu mângâie [b]întotdeauna[/b].”
As zice ca nu mangaie [b]niciodata [/b].
„(…)cei îndureraţi de purtarea Crucii să afle o oarecare mângâiere, căci de multe ori le răsună în urechi un neîndurat: „Rabdă!”. Uşor a spune rabdă, mai greu e să trăieşti durerea celuilalt.”
Da, foarte greu; si totusi, Domnul ne trimite pe oamenii lui, care printrun gest, un cuvant…, pot sa ne daruiasca o mangaiere, ca sa putem merge mai departe. Si asta se intampla intotdeauna; El nu ne lasa niciodata !
Frumos text ! Bun condei !
Multumim pentru el !
Cristina
septembrie 15, 2010 @ 5:18 pm
Doamne ajuta ,multumesc mult pentru articol ,cred ca atunci cand suferi este intradevar nevoie de multa rabdare si intelepciune ca sa stii cum sa treci cu bine mai departe ,insa ce te faci daca nu beneficiezi de aceasta rabdare ?Mi-ati putea spune ca te rogi Domnului ,este cel mai intelept sa gandesti asa numai ca eu uneori nu mai am putere nici macar sa ma rog ….acest este adevarul si daca nu ma rog nu prea stiu ce sa fac deoarece asa cum am mai spus nu prea vreau sa deznadajduiesc ,aici cred ca intervine ajutorul prietnilor care te sustin ,care se roaga ei mai mult pentru tine ,care i-ti spun vorbe frumoase si te incurajeaza ,desi zilele acestea au fost mai grele,cu ajutorul Domnului si a tuturor celor care s-au rugat pentru noi am reusit cumva sa i-mi revin ,multumesc tuturor pentru ajutor ,ce rost are suferinta ? Nu o sa raspund decat in numele meu ,mie i-mi este foarte greu sa cer ajutor iar daca cineva se ofera i-mi este si mai greu sa-l primesc ,poate ca intr-o zii o sa-mi invat lectia si o sa am un pic mai multa incredere in persoanele care chiar doresc sa ma ajute ,pana atunci …nadajduiesc ca Domnul ma va ierta pentru tot ceea ce fac gresit si ma ajuta sa reusesc sa mai indrept cate ceva in viata mea ,MULTIUMESC DOAMNE PENTU TOT CEEA CE FACI PENTRU NOI IARTA-MA PENTRU TOT CEEA CE FAC GRESIT SI AJUTA-MA SA REUSESC SA FAC CAT MAI MULT VOIA TA .
Dan
septembrie 16, 2010 @ 8:17 am
Cristina, mi-ar fi usor sa te indemn sa ai rabdare si sa te rogi cu nadejde, dar la ce folos daca inima mea este de lemn iar cuvintele mele nu sunt de niciun ajutor pentru tine?!
In schimb, pot sa intaresc ceea ce ai spus tu despre ajutorul acordat de prieteni si cei dragi. Conteaza enorm de mult aspectul acesta. Si mama mea a trecut printr-o perioada foarte grea (inca mai trece, dar acum e mai bine), pentru ca si-a pierdut sanatatea iar suferintele fizice erau de nesuportat, si sa stii ca a contat enorm sprijinul moral, afectiunea si incurajarile familiei (sot, copii, surori, prieteni de familie, etc). Fiecare gest de incurajare si sprijin, cat de mic ar fi fost, a contat enorm de mult. Nici rugaciunea nu a lipsit deloc mamei mele, pentru ca daca nu s-ar fi rugat continuu, cu mana pe inima spun ca ar si fi luat-o razna.
Acum urmeaza partea cea mai grea: ce rost are suferinta proprie?
Am avut si eu momente mai dificile in viata (nu asa de dificile ca ale celor mai multi), si mi-am pus intrebarea aceasta care ma sacaia atunci enorm: „pentru ce atata suferinta?”. Dar, negresit raspunsul a venit mai tarziu, iar atunci cand a sosit, am avut si curajul sa zic: „Da Doamne, si inca mai trebuia sa sufar, ca tare bine mi-a prins lectia”…asa de mult m-am bucurat mai tarziu. Drumul pana la aflarea raspunsurilor care ne macina cel mai tare, este un drum al agoniei de cele mai multe ori, insa odata ajunsi la capatul lectiei, totul se transforma in bucurie.
Ce rost a avut si are suferinta mamei mele? Ne-a apropiat mai mult pentru ca eram cu inima de gheata as putea spune. Ne-a apropiat pe toti iar asta conteaza enorm de mult. Ce sa-i faci…daca nu iubesti de voie…ne invata Domnul sa iubim si de nevoie.
Ceea ce vroiam sa spun, este ca din suferinta aceasta a ta, nu numai tu ai de invatat, ci si cei dragi tie au de invatat la fel ca si tine (fiecare cu partea lui).
Ce rost are suferinta ta Cristina si cat va dura ea? Asta vei afla mai tarziu, dar negresit vei afla. Atunci vor capata sens toate.
Iti dedic cu drag urmatorul documentar, care este balsam pentru suflet, si sa fii te rog atenta la ceea ce spune parintele staret (in primul sau al doilea filmulet) despre propria sa suferinta din copilarie (aparent fara sens): http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/08/30/manastirea-banceni-16-un-reportaj-cutremurator-ce-scoate-sufletul-din-nesimtire/
Doamne ajuta, Cristina! 😀
Cristina
septembrie 16, 2010 @ 3:29 pm
Doamne ajuta,Dan multumesc muuuult de tot pentru cuvintele frumoase si pentru incurajari ,documentarul este pur si simplu datator de nadejde nu stiu cum se face ca mereu gasesc la tine (prin ceea ce-mi scri )intelegere si cuvinte de incurajare ,TOTDEAUNA cuvintele tale sunt de mare ajutor pentru mine si cred ca si pentru altii ,ai mare dreptate ca este bine sa ai de partea ta familia si in special pe sot dar daca suferinta vine chiar din cauza acestuia ,din neputinta de a-l intelege pe cel de langa tine …. asa cum deja se stie nu doresc sa cred ca lucrurile vor ramane asa ,trebuie sa cred ca desii azi este (in sufletul meu ),ploaie ,maine va fii o alta zii ,uneori chiar daca ploua se mai iveste si soarele ,chiar daca pentru putin timp ,importnt cred ca este sa nu deznadajduiesc si sa am putere sa ma rog asteptand cu rabdare zile mai insorite ,stiu ca rugaciunea face minuni deoarece tot datorita rugaciunilor (ale mele si a tutoror celor ce sunt alaturi de mine )azi sunt asa cum sunt ,daca nu ar fii fost rugaciune ar fii fost mult ,mult mai rau ,spun aceste cuvinte deoarece stiu ce inseamna sa suferi si sa fii departe de rugaciune si de celelelte taine ale Bisericii (a fost o perioada de vreo 3 ani in care nu am mai dorit sa merg deloc la biserica ).Multumesc mult pantru tot , scuza-ma daca te-am suparat cu ceva ,candva ,nu acesta a fost intentia ,multumesc si Domnului ca este alaturi de mine si ca nu ma lasa singura …..
Doina
septembrie 16, 2010 @ 3:56 pm
Dan, te rog sa ma ierti, dar uite am citit commentul de mai sus, si te rog sa ma pomenersti si pe mine in rugaciunile tale, ca sunt si eu la grea incercare, si nu ma pot ruga nici eu; Inca o data iarta-mi indrazneala, ca nu ne cunoastem, dar am inteles ca-ti sunt primite rugaciunile de Domnul, si iti promit ca te voi pomeni si eu cand va trece valul, care parca nu mai trece ! 🙁
Multumesc, si Domnul sa-ti rasplateasca !
Dan
septembrie 16, 2010 @ 4:36 pm
Cristina, multumesc si eu pentru cuvintele frumoase, dar mai ales pentru faptul ca in ciuda atmosferei virtuale prin care convorbim, totusi ne purtam in rugaciune ca fratii. Slava lui Dumnezeu ca ne aduna la El si ne infratete pe toti, indiferent de distanta fizica dintre noi. Am si eu aceeasi dorinta la fel ca Talita, si poate multi alti tineri de aici, de a ne vedea la sfarsitul vietii cu totii in imparatia cerurilor. Poate suna un pic siropos-duhovniceste dar m-am atasat de voi toti cei cu care am impartasit atatea ganduri si crampee de viata.
Doina, ma voi ruga cu drag pentru tine, pentru ca dragi imi sunteti toti cei de aici (si fete si baieti). Nu este rugaciunea mea mai vrednica decat a ta, dar poate cu ajutorul Maicii Domnului, dobandim izbanda peste necazurile vietii. Atata stiu, ca de cate ori m-am afundat in deznadejde, m-am rugat cu inima infranta Maicii Domnului, si indata am primit ajutor, scotandu-ma la lumina. Asa sa faci si tu, caci nu vei ramane fara ajutor.
Apoi prin rugamintea facuta, imi faci si mie un mare bine, caci din fire sunt lenes la rugaciune (am ravna pentru citit carti duhovnicesti, dar pentru rugaciune nu), insa ma rog usor pentru cei care stiu ca patimesc trupeste sau sufleteste. Astfel, poate voi scapa si eu de lenea duhovniceasca la rugaciune.
Tare m-as bucura sa primesc si vesti bune de la tine si de la Cristina.
Cristina
septembrie 16, 2010 @ 6:14 pm
Doamne ajuta ,este bine si placut sa ne rugam unul pentru celalalt si foarte mult ajutor primim de la Domnul de aceea sa incercam fiecare cum putem sa ne rugam pentru noi si pentru cei care au nevoie de ajutor de la Domnul ,asa cum se spune in Boiblie (iertare ca nu stiu exact unde ) „UNDE SUNT DOI SAU MAI MULTI ADUNATI IN NUMELE MEU ACULO VOI FII SI EU „,sa incercam „sa ne intalnim „in rugaciune la ora 22 cei care doresc ,pentru cei care nu stiu si doresc vor gasi informatii pe majoritatea blogurilor ortodoxe dau un exemplu „daruind vei dobandi „.Cu ajutorul Domnului o sa va intalniti cu mine in fiecare seara la ora 22 si mi-ar placea sa fim cat mai multi….
RDF
septembrie 16, 2010 @ 6:33 pm
LITURGHIE DUPA LITURGHIE…asta ne indeamna Mantuitorul… :love:
Guest
septembrie 16, 2010 @ 7:03 pm
Mai demult un tanar m-a invitat si pe mine sa particip , virtual desigur, la o rugaciune in comun cu Sf Par Porfirie Bairaktaris Kapsokalivitul, tot la ora 22, spunand facand 15 minute „Rugaciunea inimii, sau a mintii, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. S-ar parea ca Batranulo Par Porfirie din viata a propus-o, si a promis ca si dupa adormire, o va face impreuna cu ucenicii lui, si cu cei dimpreuna cu ei. Am facut-o o vreme.
Dar Sf Par paisie Aghioritul ne spune sa zice, in loc de „miluieste-ma”, „miluieste-ne”, „ca sa nu plece trenul cu o singura persoana”.
Daca vreti, va invit in acest grup virtual, in rugaciune cu Par Porfirie, Kapsokalivitul.
Doamne ajuta !
Doina
septembrie 16, 2010 @ 7:46 pm
Al meu este commentul de mai sus; eu am facutin aceasta seara Rugaciunea lui Iisus impreuna cu Parintele Porfirie Kapsokalivitul, asa – mai cum am putut, si sper ca si din acest spatiu virtual al orodoxieitinerilor sa ni se fi alaturat macar cativa; deja mi-e mai bine.
Multumesc Dan, ca vrei sa ma ajuti cu rugaciunea ta; o sa-ti mai comunic cum ma simt.
Va multumesc la toti !
Doina
septembrie 17, 2010 @ 7:12 pm
Dan, parca acum ma simt putin mai bine; Iti multumesc, si te rog iarta-ma !
bancescuion
iunie 5, 2011 @ 10:37 pm
fiecare avem suferintele noastre uni mai mari alti mai mici dar nu avem ce face asa nea fost dat de dumnezeu si trebuie sa trecem peste ele chiar daca ne este greu.
iooana
iunie 6, 2011 @ 6:37 pm
Dragii mei,
Va rog sa ma purtati si pe mine in rugaciunile voastre.
Pentru a ne mantui trebuie sa ne sustinem unii pe altii.
Singuri nu putem face nimic.
Ioana
Administrator
iunie 7, 2011 @ 7:30 am
Asa vom face Ioana, asa e si normal.
Doamne ajuta!
doarRaduR
iunie 7, 2011 @ 9:06 am
Cit de grea si de dura ar fi suferinta daca nu ati fi voi,acesti minunati oameni ai LUI DUMNEZEU care scrieti aceste superbe rinduri,care…cred,sunt convins ca sunt chiar de la Bunul Dumnezeu.Multumesc Bunului Dumnezeu ca mia Rinduit si mie sa citesc aceste minunate :sfaturi,indrumari,incurajari….nici nu stiu cum sa le numesc,dar ceea ce stiu e ca de fiecare data cind intru si citesc ma napadesc lacrimile.Va multumesc pt tot….rugativa si pt mine pacatosul….
Administrator
iunie 7, 2011 @ 2:26 pm
Multumim si noi pentru aprecieri Radu.
Ne vor ruga si pentru tine, dar te rugam sa nu ne uiti nici tu in rugaciunile tale.
Doamne ajuta!
iooana
iunie 7, 2011 @ 7:59 pm
Dragii mei,
Daca ne va durea cu adevarat pentru suferinta celuilalt, problema lui ar fi rezolvata.
Datorita egoismului nostru, nu ne doare cu adevarat de suferinta celuilalt si de aceea nu putem nici sa-l ajutam.
Doamne da-ne dragoste fata de aproapele nostru pentru a putea fi bineplacuti Tie.
Sa ne ajute Dumnezeu sa traim credinta autentica pentru ca aceasta este Fericirea adevarata (ce frumoase sunt invataturile parintelui Paisie Aghioritul).
Ganduri bune,
Ioana
Albinuta
martie 16, 2012 @ 4:32 am
Doamne ajuta ,celor care au timp si doresc ii rog sa spuna o scurta rugaciune si pentru familia noastra ,multumesc si iertare pentru indrazneala
Ana
martie 16, 2012 @ 2:14 pm
Draga Albinuta, Maica Domnului sa-ti ocroteasca familia si pe tine sa te intareasca. Sunt multe ispite si incercari mai ales acum in Post.
Multa liniste si pace in suflet
Dumnezeu sa-ti ajute