Despre temeiurile finanțării Bisericii de către stat

 Răspuns pentru critica adusă de un cititor:

„Greşeşti când spui că Bisericii Ortodoxe Române i s-au secularizat averile mănăstireşti. Pe vremea aceea nu aveam patriarhie, nu aveam biserică oficială, ci aveam o mitropolie afiliată patriarhiei de la Constantinopol. În anul 1863 când a fost luată această măsură de administraţia Cuza, mănăstirile de pe teritoriul de atunci al Principatelor Române erau închinate Patriarhiei de la Constantinopol și Bisericilor de la Muntele Athos. Astfel că, 15% din terernurile arabile și undeva la 10% din suprafaţa forestieră a ţării generau un venit de 5 milioane franci care nu veneau la statul român ci mergeau peste hotare. Biserica face un act de demagogie când cere înapoi nişte lucruri care nu îi aparţineau la momentul respectiv. Însă biserica conştientizează acest lucru, nu degeaba Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuților a demarat un proiect de recuperare a proprietăţilor ce pot fi recuperate, cum ar fi zecile de mii de hectare de pădure cerute înapoi de arhiepiscopie. Cu alte cuvinte, statul să plătească pentru totdeauna că ne-a luat proprietățile, dar asta nu ne împiedică să acumulăm altele și să luăm şi bani de la stat în același timp. Dacă e să dai înapoi averile manăstireşti, păi cui i le dai? Patriarhului de la Constantinopol? Bisericilor greceşti de la Muntele Athos? Păi ce facem, enclavă în statul românesc?”

Textul de mai sus, îngăduit creștinește de moderatorii siteului, este o mostră concludentă a modului cum se poartă azi dezbaterile în mass-media, televiziune, bloguri. O campanie denigratoare și mincinoasă, agresivă, venită din partea unor persoane care nu-și cunosc istoria neamului lor dar o invocă, nu cunosc, din păcate, aproape nimic din realitățile lumii în care trăiesc dar „combat”, nu au intrat niciodată într-o biserică dar invocă, cu nonșalanță, termeni precum „patriarhia de la Constantinopol”, „mănăstiri închinate” și așa mai departe.

Am să redau mai jos, cât se poate de clar, erorile comise din ignoranță sau rea-voință de preopinentul nostru, cu invitația de a-mi răspunde, la fiecare punct, iar dacă acest lucru nu este posibil, de a-și cere scuze.

1. Mitropoliile românești nu erau „afiliate” Patriarhiei de la Constantinopol din simplul motiv că nu erau nici pe departe cluburi sportive care să se afilieze. Realitatea organizării ecleziastice era mult diferită de ceea se crede astăzi. Astfel, încă din 1359 Constantinopolul a recunoscut mitropolia Țării Românești. Țin să precizez că în ortodoxie nu se aplică organizarea ierarhică din catolicism. Biserica este întreagă în oricare dintre părțile ei și întâietatea scaunelor de Constantinopol sau Ierusalim se manifesta prin acte precum Marele Mir (care era trimis de la scunul patriarhal), precum și confirmarea, formală, a alegerilor de ierarhi. Sub nici o formă nu implica un control administrativ sau financiar de la centru. Ortodoxia este sobornicească, relațiile dintre Biserici sunt frățești, de pe poziții egale, nu sunt nici pe departe în spirit ierahic, dependente de Constantinopol așa cum sunt de Roma în catolicism.

Afirmații precum „la 1863 nu aveam o biserrică oficială” nu își au locul într-o dezbatere serioasă. Tot timpul evului mediu domnitorii români erau unși (încoronați) de Biserică. În sinoadele ținute cu diverse ocazii, Bisericile din Țara Românească și din Moldova (din 1402) au participat cu drepturi depline. În divanul țării înalții ierarhi îl secondau pe domnitor.

2. Referitor la regimul proprietății

În vechiul regim din țările române, proprietatea aparținea domnitorului care, teoretic, o putea retrage oricărui alt subiect de drept în virtutea prerogativelor sale de stăpân absolut (regim de putere publică în statul modern), proprietatea aparținea boierilor, cărora domnitorul le confirma actele avuite din familie, prin tradiție, sau obținute datorită vredniciei în a servi țara și, implicit, suveranul, proprietatea aparținea țăranilor, individual sau în obști sătești (răzeși sau moșneni), precum și Bisericii.

Precizez că proprietatea Bisericii s-a acumulat în special prin danii (donații) obținute de la primele categorii.

Într-o epocă a pământului-valoare supremă, categoriile de mai sus însemnau statul, țara. Domnia, boierii și țăranii liberi țineau administrația, oastea, diplomația, ei se implicau vărsând sângele pentru țară și moșie, Biserica susținea credința, moralul, milostenia, bolnițele și legitima ordinea în țară.

3. Referitor la mănăstirile închinate

De la sfârșitul sec. al XIV-lea până în zorii modernității (sec. Al XVII-lea), țările române au preluat asupra lor susținerea și dezvoltarea patrimoniului material al marilor centre creștine din Grecia și Orientul Apropiat. A fost un act benevol cu implicații imense: este o luptă duhovnicească pe care românii și-o asumă. Ei, cei veniți mai pe urmă în arena civilizațiilor balcanice, preiau misiunea Imperiului bizantin. Dar preiau și modelul bizantin, atât politic cât și cultural. Nicolae Iorga a vorbit primul despre Bizanț după Bizanț. Imperiul creștin moare dar spiritul său dăinuie în biserica ortodoxă, dar și în statele românești. Toată această misiune de patronaj va ridica mult prestigiul domnitorilor români. Un Ștefan cel Mare, un Neagoe Basarab sau Vasile Lupu (Vasile este nume luat de la basileus – împăratul de la Bizanț) și opera lor nu pot fi înțeleși decât în acest context. Fără modelul bizantin nu am mai avea azi mănăstirea de la Curtea de Argeș, Trei Ierarhi, marile războaie din cruciada târzie… o istorie creștină exemplară atât de puțin cunoscută azi. Abia târziu Rusia țarilor își asumă modelul imperial al celei de a treia Rome și se erijează, din motive deseori politice, în protectoare a creștinătății. Dar pentru câteva secole acest rol îl vor juca românii, fără a pretinde titluri imperiale. Vor fi discreți și modești.

Procesul descris mai sus s-a realizat la modul practic prin închinarea unei părți din mănăstirile din țară (inclusiv proprietățile acestora) către mănăstiri vestite dar sărace din Grecia și Orientul Apropiat. Precizez că aceste „închinări” erau asemănătoare actelor de donație cu sarcini. Administratorul mănăstirii în cauză se obliga, din veniturile obținute de pe moșii, să susțină mănăstirea din Orient în anumite limite, iar din restul veniturilor se puteau prevede înființarea de bolnițe (spitale), acte de filantropie, susținerea unor școli, etc.

La momentul 1863 Biserica Ortodoxă Română deținea o parte din mănăstiri, cu proprietăți, iar cealalată parte era închinată, cu o parte din venituri care mergeau peste hotare. Legea secularizării a generat vii dispute din două motive:

Statul nu putea să exproprieze fără despăgubire fiindcă ar fi însemnat furt prin încălcarea actelor de donație. Se dorea păstrarea în țară a veniturilor care se scurgeau în afara țării. Intenția era cu atât mai legitimă cu cât, deseori, fuseseră încălcate condițiile din actele de donație, iar egumenii greci exploatau proprietățile fără a executa și sarcinile donațiilor (să întrețină spitale în țară, acte de cultură etc.)

Biserica Ortodoxă Română administra proprietățile la fel de bine sau mai bine ca statul sau boierii.

Cuza a naționalizat atât proprietățile mănăstirilor închinate cât și pe cele ale BOR. Diferența este însă că, în urma tratativelor internaționale, a acceptat plata despăgubirilor către străini dar BOR nu a fost despăgubită. Niciodată. Totuși, statul și-a luat obligația de a întreține bisericile și mănăstirile și de a asigura plata salariilor preoților contra proprietăților confiscate. Este firesc, azi, BOR să ceară statului să-și respecte obligațiile, în caz contrar urmând a-și relua proprietățile funciare.

4. Referitor la proprietățile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Preopinentul nostru susține, cu o oarecare candoare, că Arhiepiscopia ar încerca azi să anuleze legea secularizării. Ceea ce nu știe însă bravul nostru combatant este banalul amănunt că Bucovina la 1863 nu făcea parte din statul român! Încă din 1775 Bucovina era ocupată de austrieci. Ca atare, Arhioepiscopia Sucevei și Rădăuților solicită ceea ce fac toți foștii proprietari furați de statul comunist: își cere drepturile potrivit legii. Care lege însă nu se aplică și BOR. Evident, nu de același tratament de bucură Biserica catolică (inclusiv sucursala sa greco-catolică) , sau foștii grofi din Ardeal, care-și reiau proprietățile într-o veselie. Bizar este însă că nimeni nu spune un cuvințel depre ocuparea „tăcută” a Transilvaniei. Tunurile sunt pe BOR.

În schimb încondeiază binișor spre alegația cum că ne-am întoarce la enclavă bizantină în țară. Măi să fie!

Dar socotelile cu grecii au fost demult încheiate, iar banii pentru despăgubiri puși la dispoziția acestora. Pe de altă parte, tare ne e frică de grecii care vin să ne ia pământurile, dar suntem încântați de marile corporații occidentale care tocmai asta fac: iau tot și exploateză la sânge. În curând va urma sistematizarea satelor și revenirea la marile latifundii. BNR pregătește deja terenul.

Totodată, astăzi pământul nu mai este singura valoare, precum în evul mediu. Industria, băncile, infrastructura, distribuțiile de energie și apă, resursele minerale, au o valoare mai mare decât pământul. În cea mai mare parte, toate cele de mai sus nu ne mai aparțin. Și nu BOR sau „perfizii” călugări greci le-au luat. NU. Chiar corporațiile din lumea dată nouă ca model dețin azi 85% din economia românească.

Comparați cu cifrele din 1863, când 15% din pământuri erau administrate de mănăstiri din afară. Proporția era invers decât azi în economia noastră!

Se afirmă, bunăoară, că BOR ar avea profit mai mare decât McDonalds. Interesant. Nu se menționează că este vorba despre McDonalds România, iar nu toată compania globalistă. Nimeni nu mai menționează și ce se întâmplă mai departe cu profitul. Al BOR merge în vreo 700 de centre filantropice, în susținerea lăcașurilor de cult pe ai căror pereți sunt imortalizați și voievozii noștri. Profitul McDonalds România se scurge în afara țării. Iarăși, nimeni nu mai precizează și câți români trăiesc prin Biserică, legați de activitățile economice și spirituale ale Bisericii. Iarăși, deloc surprinzător, nimeni nu suflă un cuvințel despre cei 40% de români obezi ca urmare și a activităților McDonalds.

Lipsiți de economie proprie, cu instituții politizate și impregnate de ideologia corectitudinii politice, românilor le-a mai rămas azi doar Biserica. Lipsindu-i baza materială, BOR se caută a fi eliminată din țesătura socială.

În concluzie: e frumoasă justiția socială, dar adrisantul e greșit. Ar fi bine să începeți justiția socială cu Petrom, Chevron și Erste. Apoi mai vorbim.

Aștept replica, iar în lipsa acesteia, scuzele de rigoare pentru inducerea în eroare a publicului cititor.

P.S. Mai jos veți găsi, în original, o bijuterie de limbă neaoșă românească dospită în biserică: Psaltirea în versuri a mitropolitului sfânt Dosoftei, de la 1673: 

http://www.nicugane.ro/articole/biblioteca/DOSOFTEI%20-%20Psaltirea%20in%20versuri.pdf

(Teodor N.)