Deturnarea îndemnurilor creştine
După revoluţie am început să ne „occidentalizăm” şi noi, am împrumutat foarte multe lucruri din afară, cu mare bucurie, şi am ajuns să împrumutăm şi foarte multe expresii şi cuvinte mai moderne sau mai la modă, pe care le vedeam prin filme sau prin alte locuri. Uite aşa s-a ajuns ca astăzi să zicem:
– Îţi ţin pumnii! în loc de „Doamne ajută” sau „Mă rog pentru tine”. Dacă cineva are un examen sau are o problemă mai importantă de rezolvat şi se teme că-i va fi greu, prietenul îi urează: „îţi ţin pumnii” în sensul că e alături de el şi că-l sprijină. Dacă cel care are nevoie de ajutor nu e lângă mine, cum pot eu să-l ajut ţinând pumnii strânşi ? Eu n-am nici o putere… nu pot face nimic să-l ajut dacă nu sunt lângă el. Dar Dumnezeu e mereu lângă el, ştie mereu ce face şi de ce are nevoie. Noi românii creştini de 2000 de ani n-am zis niciodată „Îţi ţin pumnii” ci mereu am zis „Doamne ajută” sau ne-am rugat pentru cel care are nevoie. Legătura mea cu cel în nevoie este mereu Domnul Hristos.
Mi s-a întâmplat să mă sune mama şi tata şi să-mi spună că erau în maşină şi că îi urmăreşte cineva vrând să le facă rău, ei fiind pe un drum judeţean întunecat în câmp… M-am speriat, eram la servici…şi am început să mă rog de frică, lui Dumnezeu ca să-i ajute… şi după câteva minute mă sună ai mei şi-mi spun că cei care-i urmăreau s-au pus în mijlocul drumului şi i-au oprit….dar apoi s-au răzgândit şi au plecat şi au scăpat cu bine.
– A trecut in nefiinţă! Auzim foarte des pe la televizor spunându-se că cineva a trecut în nefiinţă, după ce a murit la vârsta de nu ştiu câţi ani. Omul are chipul lui Dumnezeu şi nu moare niciodată, persoana umană e veşnică aşa cum sunt şi Persoanele dumnezeieşti (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). A trece în nefiinţă înseamnă să nu mai exişti deloc, înseamnă că viaţa aceasta de pe pământ e totul, înseamnă că după moarte nu mai e nimic. Dar de ce a înviat Hristos Domnul ? ca să înviem şi noi toţi cu El. Dacă noi credem în Dumnezeu doar pentru viaţa aceasta suntem mai de râs de cât toţi oamenii, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Omul când moare nu trece în nefiinţă, ci trece la Dumnezeu, se duce acolo unde a vrut cel mai mult prin faptele sale, în rai sau în iad şi aşteaptă împreună cu ceilalţi a doua venire a Domnului Hristos care va să judece lumea. Oamenii nu sunt nici morţi nici trecuţi în nefiinţă ci sunt „adormiţi” în Domnul. De aceea în slujbele bisericii nu veţi găsi niciodată cuvântul mort referindu-se la cel care a adormit.
– Condoleanţe! Iată un îndemn păgân, total străin realităţii şi adevărului dumnezeiesc. Noi românii de când suntem, din moşi strămoşi n-am zis niciodată „Condoleanţe!” ci mereu am zis „Dumnezeu să-l ierte” pentru că fiecare urare e personală, nu e vorbă aruncată în vânt. Când mă duc la cineva care e trist că i-a murit cineva drag şi zic „Dumnezeu să-l ierte” mă rog împreună cu el pentru mântuirea celui adormit, îi dau nădejde şi speranţă că toţi ne vom vedea în Împărăţia Cerurilor bucuroşi alături de Dumnezeu, şi că moartea trupească nu e totul, şi ar trebuie mai degrabă să ne rugăm pentru cel ce pleacă dintre noi decât să ne întristăm peste măsură.
– Noroc! Mulţi oameni îşi urează noroc când se salută sau când se despart. Părintele Cleopa a vorbit foarte frumos despre această urare păgână şi străină de Dumnezeu.
– Tot ce-ţi doreşti! Este o urare discutabilă, întrucât nu tot ce ne dorim noi ne este şi folositor, şi multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt păcate. În al doilea rând nimic din ce ne dorim nu putem obţine singuri ci mereu numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Orice urare de bine ar trebuie să trimită la Dumnezeu căci El este izvorul Binelui şi El are grijă să ne fie nouă tuturor bine în fiecare secundă.
– La mulţi ani şi la mulţi bani! Iată o urare modernă şi strict materială, utilizata foarte mult in prejma trecerii dintre ani, un îndemn care lasă de înţeles că banii aduc fericirea şi pot cumpăra orice. Dar ce va da omul în schimbul sufletului său? căci un suflet de om e mai scump decât lumea întreagă.
– Fii mai bun de Moş Crăciun! Iată o urare pe care o putem sesiza prin reclame în perioada Naşterii Domnului. Acum câteva sute de ani strămoşii noştri se salutau în preajma Craciunului cu „Hristos S-a născut” / „Adevărat S-a născut!”
În trecut viaţa românilor, ţărani de la sate, era aşa împregnată de prezenţa lui Dumnezeu, şi plină de credinţa în El, încât orice făceau îi cereau ajutorul, se rugau mereu, iar răul îl puneau pe seama păcatelor lor iar binele pe seama lui Dumnezeu.
Dacă numai Dumnezeu e bun, aşa cum mărturiseşte în Evanghelie, orice urare de bine trebuie să se raporteze la El.
Doamne ajută !
(Claudiu)
Mihaela Pana
februarie 18, 2009 @ 10:05 pm
Doamne, ajuta! Interesant subiect! De multe ori am observat si eu ca si printre crestini inca se mai folosesc tot felul de expresii necrestinesti. Ar mai fi :”Asta i-a fost soarta!”, „Asa i-a fost scris!”, „Asa a vrut Dumnezeu!” (la intamplari doar ingaduite de El, nu voite!). La fel si urarile de sarbatori: „Sarbatori fericite!”, „Craciun/Paste fericit!”
Ar mai fi, doar astea imi vin acum in minte…
Ideea e sa fim treji mereu si atenti la tot ce spunem, facem, exprimam chiar prin imbracaminte si gesturi… Domnul cu noi cu toti!
Claudiu
februarie 18, 2009 @ 11:36 pm
Multumim Mihaela. Ai dreptate la astea nu ne-am gandit, dar sunt la fel de pagane ca si cele din articol, cel putin ”Asta i-a fost soarta!” si “Asa i-a fost scris!” sunt clar neortodoxe.
Doamne ajuta !
Laura-optimista
mai 23, 2010 @ 11:03 pm
„Să-ţi dea Dumnezeu noroc în viaţă!”. Cred că şi aceasta este o expresie neortodoxă. Într-adevăr, sunt de acord cu ideea că trebuie să fim atenţi la cuvintele noastre, căci şi aşa Îl putem mărturisi pe Hristos şi „pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecăţii”.
Alte expresii destul de neindicate, în opinia mea(n-aş vrea să le numesc chiar păgâne): „baftă!”, „ai încredere în tine!” şi multe altele, care nu-mi vin acum în minte.
Doamne-ajută!
Lilii
iunie 30, 2011 @ 3:47 pm
Laura-optimista: In primul si in primul rand trebuie sa avem incredere in Dumnezeu,apoi incredere in noi insine.Increderea in noi ne-o da tot Dumnezeu.De exemplu cand ai un examen….trebuie sa ai incredere-n Dumenzeu ca te va ajuta si incredere-n tine ca te vei descurca,sa fii optimista si cu moralul ridicat.
E adevarat ca prea multa incredere in sine duce la mandrie,dar atunci cand pornesti intr-o calatorie lunga,sau cand ai un „hop” in viata peste care trebuie sa treci increderea in Dumnezeu si apoi in tine(ca persoana ca rezisti si poti sa faci fata acelei probleme) sunt esentiale.
Cand nu ai incredere in tine, ti-e teama sa actionezi,sa te afirmi,etc,deci este necesara si increderea in noi insine ca un imbold.:)
Pe scurt,atunci cand esti in fata cu un nou inceput,trebuie sa ai incredere ca Dumnezeu te va ajuta si sa ai incredere-n tine ca vei reusi !:)Prima data este increderea-n Dumnezeu,iar apoi restul.
Simona
iulie 2, 2011 @ 4:21 pm
„Îţi ţin pumnii!”, da sunt si eu de acord ca de multe Dumnezeu e lasat deoparte in asemenea situatii, dar iti tin pumnii e doar o vorba care vrea sa scoata in evidenta faptul ca ma gandesc la tine in timp ce treci printro situatie, ca iti doresc sa reusesti, ca sunt alaturi de tine si ca nu esti singur.
Condoleantele deasemenea nu au legatura cu „Dumneze sa-l ierte”. Condoleantele sunt niste pareri de rau adresate celui viu, celui ramas in viata, sunt pareri de rau fata de durerea omului care a pierdut pe cineva drag. Dumnezeu sa-l ierte pe cel care a murit si condoleante pt cel ramas in urma.
Cat despre „Noroc”, deasemenea e o urare care vrea sa transmita faptul ca o persoana este alaturi de alta si ca ii doreste sa faca bine, nimeni nu atribuie norocului o fortza proprie, ca unei entitati de sine stataoare. Cum urezi cuiva la multi ani si sanatate ii poti ura si noroc. Parintele Cleopa, Dumneze sa-l ierte, a fost o persoana remarcabila, cu toate astea el vorbeste pentru toate categoriile de oameni. Asta incluzandu-i si pe cei mai putin sau deloceducati, oameni simpli, care nu ar intelege deloc ce ar vorbi daca s-ar arunca in filosofii. Eu am citit carti scrise de parintele Cleopa care sunt sigura ca nu sunt accesibila tuturor. Si de asemenea l-am auzit vorbind despre balauri si femei pline de viermi si serpi samd, povesti care sa sugereze si omului care nu a citit in viata lui o carte ceea ce vrea el sa transmita. Nu trebuie sa luam chiar ad literam tot ce auzim din gura unui asemenea om, trebuie filtrat. E posibil sa ma insel, bineinteles 🙂
Si nu cred ca toata lumea care face o orare cuiva sta mai intai si analizeaza toate sensurile posibile, mai arunca o privire si in dex ca sa fie sigur ca nu greseste si tot asa. In esenta urarile sunt urari.. de bine 🙂 nu cred ca impotriva lor ar trebui sa lupte cineva, sunt atatea altele care au nevoie de atentie
Simona
iulie 2, 2011 @ 4:35 pm
Ah, cartierul in care locuieste mama mea e locuit, in majoritatea sa, de pensionari. Care au in grija o gramada de nepotei. Nepotei care, avand in vedere ca printre blocuri pe-acolo nu pot intra masini, se joaca in voie si cum mama locuieste la etajul 1, nici nu trebuie sa ies afara ca sa-i aud. Si va zic sincer, de muuuulte ori mi-as dori sa-i aud urandu-si noroc si toate expresiile pe care le-ati pomenit mai sus, in loc sa aud injuraturi si expresii pe care eu, ca adult, le aud in premiera si nu imi vine sa cred ca pot iesi asemenea spurcaciuni din gura unor copii. Intro societate ideala poate, unde totul e deja roz, am putea incerca sa facem sa fie totul si mai roz, eliminand condoleantele prea lipsite de substanta, din vocabular. Dar noi ne confruntam cu probleme muuuuuult mai grave.
Lilii
iulie 2, 2011 @ 6:23 pm
Simona,scuza-ma,dar faptul ca acei copii folosesc de la o varsta frageda niste cuvinte care poate nici nu le inteleg(mai grav este atunci cand le inteleg foarte bine semnificatia)se datoreaza lipsei de educatie si de preocupare a parintiilor.
Administrator
iulie 2, 2011 @ 8:48 pm
A spune „condoleante” cuiva care a ramas fara cineva drag, in loc sa zici „Dumnezeu sa-l ierte/sa-l odihneasca” e ca si cum cineva ti-ar spune „scuze” in loc de „iarta-ma” atunci cand ti-a gresit tare cu ceva.
E ca si cum cineva ti-ar spune „merci” dupa ce l-ai ajutat foarte mult, in loc sa-ti zica „multumesc mult”/”multumesc din suflet”.
Si „condoleante” si „scuze” si „merci” sunt expresii din aceeasi categorie: de suprafata, de politete, dragut dar superficiale, nimic profund, nimic care sa incaleazsca inima celui care primeste aceste cuvinte.
E cu totul altceva sa spui cuiva indurerat un cuvant-rugaciune plin de nadejde precum „Dumnezeu sa-l ierte”.
E cu totul altceva sa zici „multumesc mult” celui care te-a ajutat.
E cu totul altceva sa zici „iarta-ma” celui caruia i-ai gresit.
Acestea sunt cuvinte cu rezontanta puternica care vin din sentimente puternice, de afinitate autentica, nu lucruri de suprafata spuse din politete….asa…”ca asa se zice”.
De asta am spus ca expresia „condoleante” nu este una care sa ne reprezinte ca popor, dara-mi-te ca si crestini. E o expresie prea rece pentru o inima de crestin. Crestinul are intotdeauna perspectiva vesniciei si de asta exprimarea lui trebuie sa reflecte modul lui de a privi lucrurile cu bataie lunga. Deci „Dumnezeu sa-l ierte” / „Dumnezeu sa-l odihneasca”.