Dezvoltarea copiilor în pântecele mamei este cea mai mare minune din Univers!!

Continuăm seria articolelor care vin să infirme ipoteză că Universul și omul s-au creat în mod întâmplător. De data aceasta am ales ca temă apariția și creșterea unui bebeluș în burtica mamei.

Acum două zile eram acasă cu Sofia și Ilinca (fetițele noastre) iar soția era plecată. Eu lucram la calculator iar fetele se jucau prin casă. La un moment dat au venit lângă mine să mă sâcâie să ieșim afară în parc. Eu le-am spus să mai aibă puțină răbdare și vom merge. Ele tot au insistat și au început să facă gălăgie în jurul meu. Eu le mai atenționam să mă lase să lucrez, mă mai enervam pe ele, dar continuam să-mi fac treaba.

La un moment dat, Sofia, fetița noastră cea mare, care are acum 5 ani, văzând că eu mă tot supăr, îmi zice: „Tati, e greu să ai copii, nu?”

În acel moment m-am oprit și am început să zâmbesc și am realizat ce se întâmplase de fapt. Copiii mei au realizat în sinea lor că sunt o mică pacoste pentru mine în acel moment. De fapt Sofia a fost conștientă de sine însăși, analizându-și comportamentul și efectele acestuia asupra celor din jur.

Nu știu cum să vă explic, doar părinții care au copii pot înțelege acest lucru. Uneori când vorbesc cu copiii mei mă uit la ei și-mi aduc aminte că n-au existat, că au apărut din senin, că au fost creați din nimic. Port o discuție cu niște oameni apăruți din burtica soției… Dar nu orice discuție, ci o discuție conștientă, de la om la om, de la persoană la persoană, fiecare din ele liberă și cu caracteristici proprii.

E ca și cum sculptorului iar vorbi catapeteasma din lemn pe care tocmai a finalizat-o, și i-ar zice: „A ieșit o treabă bună. La ce biserică mă vei așeza? Vreau să mă duci într-o parohie unde oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu.”

Umblă o vorbă prin poporul nostru, spusă de părinți către copii, care zice cam așa: „Eu te-am făcut, eu te omor!”

Dar ce am făcut eu ca să apară Sofia? Ce mare lucru am făcut eu, ca o asemenea minune să prindă viață și acum să fie asemenea mie? Mi-am iubit soția și apoi ne-am culcat. Am pus sămânța în pântecele mamei și am lăsat-o să crească…

Astăzi oamenii de știință au ajuns la concluzia că omul este cel mai complex sistem existent în acest Univers, din câte cunoaștem noi până acum. Imaginați-vă că astăzi, în lumea progresului tehnologic dus la extrem, în care totul este automatizat cu sisteme super-computerizate, electronice și mecanice, încă nu există un sistem așa de complicat precum corpul uman. De fapt, corect ar fi să spunem că nici dacă am aduna la un loc cele mai sofisticate invenții tehnologice, create de marii ingeneri ai lumii, tot n-ar echivala imensitatea incredibilă a tainelor corpului uman.

Sfinții Părinți au spus că omul este un micro-cosmos, nu în sensul că ar fi un cosmos mai puțin sofisticat, ci un univers, cel puțin la fel de complicat ca marele Univers în care trăim, doar că realizat la o scară mult mai mică.

Soția mea, este acum însărcinată cu un alt bebeluș, și când stăm toți în familie seara, mă uit la fete și le văd cât sunt de frumoase și sănătoase și cum corpul lor funcționează perfect, și apoi mă uit la burtica Iuliei și îmi dau seama că acum în corpul ei un nou copil se formează. Acum în ea iau naștere cele mai complexe sisteme ”tehnologice” din lumea aceasta…

O Doamne, ce minune!

Astăzi cel mai complicat sistem computerizat din lumea aceasta este creat prin munca a mii de oameni, după zeci și sute de ani de cercetare științifică, de experimente, de mii și mii de ore investite în studiu și muncă… Fiecare descoperire științifică, fiecare parte a progresului tehnologic se bazează pe invențiile înaintașilor noștri. Prin urmare cei care astăzi reușesc să creeze și să programeze roboți industriali pentru a produce procesoare Intel, se bazează de fapt pe cei care au descoperit curentul electric, câmpul magnetic, legile eletricității, legile electromagnetismului, pe cei care au descoperit caracteristicile chimice ale materialelor, pe cei care au descoperit formulele și legile matematice care vor modela aceste sistem, și pe multe alte invenții la care noi astăzi nici nu ne mai gândim pentru că așa de mult au intrat în viața noastră.

Prin urmare, dacă un sistem așa de complicat, precum procesorul unui computer a ajuns să fie creat prin munca inteligentă și voit liberă a oamenilor de-alungul a sute de ani de progres tehnologic, cum oare să spui că în burtica mamei un sistem de miliarde de ori mai complicat, este ”o aglomerare de celule” apărută dintr-o ciocnire întâmplătoare?

Complexitatea unui procesor Intel nu se ridică nici măcar la nivelul complexității unui deget din corpul uman, ca să nu zic a unui fir de păr, că astfel nu mă veți crede!

Ce se întâmplă în corpul unei mame când în pântecele ei se află un bebeluș este cu mult peste înțelegerea noastră. Este cu mult mai mult decât o minune! Este cea mai mare operă de artă a lui Dumnezeu!

„Fără dubii, cel mai complex sistem de procesare a informației existent este corpul uman. Dacă luam toată procesele de informații umane la un loc, cele conștiente (limbaj, controlul informațiilor, mișcările voluntare libere) și cele inconștiente (funcții de informații controlate ale organismelor, sistemul hormonal) asta ar însemna procesarea a 10 la puterea 24­ biți pe zi. Această cifră astronimică este de 1.000.000 de ori mai mare decât total cunoștințelor umane de 10 la puterea 18­ biți stocați în toate librăriile lumii.” (Dr Werner Gitt, în Information: The Third Fundamental Quantity, (republicare din) Siemens Review, 56(6), Noiembrie/Decembrie 1989.)

Dacă lumea aceasta s-a auto-creat întâmplător, prin big-bang și prin evoluție, atunci de ce oare, laptopul meu, o minunăție a tehnicii moderne, nu dă naștere unui alt laptop, dacă îi pun pe hardul lui toată documentația tehnică, de la A la Z, a configurației lui tehnice, până la ultimul detaliu?

Stau și vorbesc cu niște oameni apăruți din mine și Iulia, deși noi n-am făcut nimic în mod special în acest sens. Vorbesc cu persoane care se aseamănă nouă în parte, dar sunt și foarte diferiți pe de alta. Cum au apărut acești oameni? Cine le-a definit caracteristicile? Cine a stabilit cum se vor combina cromozomii pentru a forma ADN-ului lor? Cine a stabilit dacă părul lor să fie blond sau șaten? Cine a stabilit cât vor fi de înalți? Cine le-a stabilit culoarea ochilor? Cine a stabilit cât vor fi de inteligenți? Sau ce talent vor avea? Sau ce personalitate? Cine a stabilit forma feței lor? Cine a stabilit cât vor fi de blânzi, sau cât de sentimentali, sau cât de impulsivi?

Cine a hotărât cum vor arăta copiii mei?

Și de ce, dacă totul este întâmplător, Ilinca nu s-a născut cu aceleași caracteristici ca ale Sofiei? De ce unii copii diferă așa de mult între ei, deși sunt frați, născuți de aceeași mamă? Iar alții din contră!

Cine a ales ca bebelușul nostru să fie fetiță sau băiat?

Noi n-am făcut nimic din toate acestea! Asistăm uimiți la un spectacol în care noi n-am făcut aproape nimic, decât am plătit biletele la intrare!

În pântecele mamei nu numai că se formează de la sine o fetiță, dar în același timp în acea fetiță se formează și mecanismele prin care ea însăși va da naștere la un alt copil. O Doamne, ce taine!

Vă închipuiți? În pântecele mamei, trupul fetiței se dezvoltă apărându-i un uter asemenea celui în care ea însăși se dezvoltă…

E ca și cum catapeteasma realizată de sculptor s-ar sculpta singură dintr-un copac doborât de el, și mai mult decât atât, s-ar sculpta singură încât viitoarea catapeasmă care iese din buștean să poată să dea naștere la alte catapetesme diferite din ea însăși.

Comparația sună aberant nu? Dar la fel de aberant îmi sună și mie teoriile care spun că omul este o întâmplare a acestui Univers!

“Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile tale şi nici un cuvânt nu este îndeajuns spre lauda minunilor Tale!”

Aș striga în gura mare să audă tot pământul ce Dumnezeu excepțional avem!

Totul este o minune în jurul nostru!

Totul este plin de legi fizice, chimice, matematice, biologice, spirituale, care te lasă cu gura căscată… Totul în jur este așa de complex, dar așa de simplu și frumos.

Nicio frunză dintr-un copac nu seamănă cu cealaltă. Niciun fir de nisip nu este asemenea celorlalte miliarde de miliarde de fire de nisip de pe aceeași plajă! Niciun fulg de nea nu seamănă cu frații lui!

Totul este unic și irepetabil! Totul este minune și iar minune dar totuși sunt unii care zic: „Dumnezeu nu există!”

Și atunci vine psalmistul David, care spune în Duhul Sfânt: „Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu.” (Psalmul 52, 1)

O Doamne! Fiecare milimetru pătrat din lumea aceasta atesta existența unui Mare Creator, iar noi nu vrem să vedem nimic…

Omul în toată răutatea lui, stă într-un lan superb de lalele colorate, și spune fără teamă că-s peste tot numai scaieți!

O Doamne, ce nebuni am ajuns! În școlile din toată lumea nu se mai vorbește despre Dumnezeu ca fiind Creatorul a toate. L-au dat afară pe Dumnezeu!

Am fost primiți să ne odihnim într-un minunat hotel de 5 stele, de cea mai călduroasă și iubitoare gazdă, și noi după ceva timp spunem fără teamă: Hotelul acesta nu are patron, s-a creat de la sine! Noi chiriașii suntem patronii!

Cu adevărat nimeni nu va avea avea niciun cuvânt de spus la judecata finală!

Avem toate argumentele în jurul nostru ca să înțelegem că Dumnezeu există!

Dragilor, mă uit la copiii mei și zic și eu ca Sfinții Părinți: Mari daruri de la Dumnezeu sunt copiii aceștia, că nu i-am făcut eu.

I-am primit în dar, așa cum primesc prin poștă o carte comandată pe internet! Ce-am făcut noi mai mult de atât! Am pus sămânța, am dat comanda și am așteptat să vină!

Se înfoaie omul în mândria lui și crede că a făcut ceva pe acest pământ.

Totul este creat de Dumnezeu, totul!

Și tot ceea ce omul astăzi crează, o face doar pentru că acest Mare Creator a lăsat de la începutul lumii posibilitatea de a le crea.

Minunat ești Doamne Dumnezeul nostru!

Tot ce se întâmplă în această lume este o descoperire a măreției, puterii și iubirii Tale pentru noi oamenii! 

(Claudiu Balan)