Acum câteva zile mă gândeam să scriu un articol despre acest subiect: cum diavolul ne atacă mai puternic prin ispite atunci când suntem singuri. Am fost surprins să regăsesc o idee, pe care eu am dedus-o din experiența mea, scrisă chiar în lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur.
Mi se întâmplă foarte des să fiu ispitit cu fel de fel de gânduri atunci când nu sunt lângă familie, lângă soție și copii. Când sunt acasă alături de ei, mă simt mult mai protejat, ispitele scad în intensitate și n-am problemele pe care le întâmpin când sunt singur.
Sf. Ioan spune mai mult, că diavolul te ispitește, chiar dacă nu ești singur, dar te afli în compania unor oameni răi. Mi se întâmplat să fiu departe de casă, totuși să fiu înconjurat de mulți oameni, și să nu mă simt în largul meu, să am gânduri urâte, gânduri care mă îndemnau spre păcat.
Familia pentru mine, este o cetate întărită în care săgețile diavolilor se izbesc de zidul tare al iubirii și al credinței în Dumnezeu.
Când sunt sigur, ies din această cetate, și săgețile mă țintesc mult mai ușor, mă simt mai fără apărare.
Claudiu Balan
octombrie 31, 2013 @ 7:50 am