Din egoism nu suportăm observaţiile
Uneori persoane mai tinere decât tine, de aceeaşi etate sau mai vârstnici îţi fac o observaţie cu care nu eşti nicicum de acord, chiar dacă a fost doar o simplă aluzie, şi începi să-i urăşti pe aceşti dascăli de ocazie. Trebuie să rabzi şi să asculţi cu iubire tot ceea ce ţi-ar putea fi de folos, indiferent de la cine ar veni. Egoismul din noi caută să ne ascundă neajunsurile, alţii însă ni le văd şi de aceea ne fac observaţii.
Ţine minte că „unul altuia suntem mădulare” (Efeseni 4, 25) şi că suntem datori să ne îndreptăm unii pe alţii. Dacă nu suporţi să ţi se facă observaţii şi prinzi ură pe cel ce îţi dă sfaturi, înseamnă că eşti trufaş, că ai într-adevăr acele neajunsuri de care ţi se spune să te îndrepţi.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Guest
septembrie 27, 2010 @ 8:32 am
articolul acesta scurt ar trebui citit macar o data de catre fiecare din noi, inainte de a posta pe acest site un comment la raspunsul cuiva
Doamne ajuta