Din inimă ies gânduri rele, ucideri, preacurvii, curvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sânt care spurcă pre om.

1. Aceste cuvinte le-a spus Domnul tău, fiule. Acestea Le-a spus Evreilor necreştinaţi a căror inimă, din pricina păcatului strămoşesc şi păcatului lor, se preschimbase în izvor nu al vieţii, ci al morţii şi a toată putreziciunea.

2. Inima este un izvor, iar gura este un râu. Iar că aşa stau lucrurile dă mărturie Atoateştiitorul, Care în trup a umblat pe pământ, cu aceste cuvinte: „Din prisosinţa inimii grăieşte gura.” (Mat. 12:34) Aşadar, limba noastră este vestitorul inimii noastre. Ce cuvinte sunt în inimă, aceleaşi cuvinte-s şi pe limbă; şi ce urâciune e în inimă, aceeaşi urâciune-i şi pe limbă. Ceea ce se afă în inimă se varsă şi se prelinge pe buze.

3. Adâncă e inima omului, zis-a prorocul. O, Doamne, cât de adâncă e inima omului! În inima omului totul se poate cuprinde, dar numai Tu, Dumnezeul nostru, o poţi cuprinde. Şi curăţia îngerilor şi necurăţia iadului îşi poate găsi locul în inima omului. Barometrul inimii omului are însemnate toate gradaţiile, de la talpa iadului până în tăria cerurilor.

4. De aceea s-a zis: Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa. Izvorăşte viaţă dacă o păzeşti; iar, de nu o vei păzi, va izvorî toată urâciunea.

5. Şi una, şi alta. Aşadar, păzeşte şi păstrează izvorul vieţii din tine, ca să nu se tulbure. Tu eşti botezat, şi botezul e mare lucru. Eşti îmbăiat în apă şi în duh. Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât şi te-a îmbăiat, precum o maică îşi îmbăiază pruncul murdar. El a curăţit inima ta şi a făcut-o izvor al vieţii. Şi tu, ce faci? Oare nu eşti fără de minte când păcătuieşti? Oare prin păcat nu preschimbi izvorul vieţii într-un izvor al morţii?

6. O, Dumnezeul nostru, Cel ce pretutindenea eşti, cât de bine este pentru om a-şi preda inima în mâinile Tale decât a o călăuzi cu propriile mâini! Cu adevărat primejdios lucru este pentru om a-şi călăuzi inima cu muritoare mâini! Tu, Doamne, dintotdeauna ai ştiut asta. Iar Tu, îndată ce i-ai dăruit omului inima – această nemărginită şi tainică minune! – părinteşte l-ai sfătuit: Fiule, dă-mi inima ta! Adică, întoarce dar din darul Meu, pentru a nu-l pierde.

7. Mulţi vorbesc despre voia slobodă a omului. Sânt oameni slobozi întru bine, iar alţii slobozi întru rău. Slobod întru bine este cel ce îşi predă libertatea celui mai slobod, adică Celui ce este cel mai slobod, ca să o folosească spre bine. Slobod întru rău este cel ce vrea să folosească singur libertatea sa, şi atunci, fără să bage de seamă, o predă tiranului, celui ce este cel mai lipsit de libertate.

8. Oare nu ai văzut vreun copil căruia maica i-a dat cuţitul să taie pâine, şi copilul ţine cuţitul, iar mama ţine cuţitul copilului? Aşa, de fapt, mama e cea care taie cu cuţitul, chiar dacă copilului i se pare altminteri. Dacă copilul împinge mâna mamei, atunci nu va tăia pâinea, ci se va tăia pe sine. Oare nu este aceasta chipul libertăţii omeneşti? Oare nu este pildă despre cei slobozi întru bine şi cei slobozi întru rău?

9. O, cel ce eşti slobod întru cele bune, foloseşte-ţi libertatea dăruită pentru a da inima ta Domnului spre călăuzire. Va rămâne a ta şi o vei purta în sine, iar El o va călăuzi.

10. În această a patra săptămână a Postului Mare, adu-ţi aminte de înfricoşatele, dar adevăratele cuvinte al Mântuitorului tău despre inima care nu o călăuzeşte Dumnezeu şi de toate cele ce se ies din această inimă. Aminteşte-ţi şi înfricoşează-te amintindu-ţi.

11. Lasă-te întru totul lui Dumnezeu şi spune-i în rugăciune: Tată, în mâinile Tale îmi predau inima. Fă din inima mea ce ştii, ca din ea să iasă gândurile bune, şi viaţa, şi credincioşia în căsătorie, şi sfânta dragoste, şi cinstirea avuţiei străine, şi mărturisirea cea dreaptă, şi slăvirea şi lăudarea sfântului Tău nume. Amin.