Ioan-Aurel Pop – „Din mâinile valahilor schismatici.” Românii si puterea în regatul Ungariei medieval

Este o carte scrisă de Acad. Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, rectorul Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, publicată la Editura Litera în anul 2011.

Tratează perioada implantării în Transilvania a instituțiilor Regatului Ungariei, după perioada cuceririi militare, sec. XIII – XIV. Lucrarea își propune să explice de ce românii au fost excluși din rândul națiunilor privilegiate ale Transilvaniei, marginalizați, și proprietățile lor acaparate încetul cu încetul de către ”oaspeți” potrivit documentelor vremii. Prin ”oaspeți” se înțelegeau populații sau doar familii maghiare, săsești sau secuiești așezate de regele Ungariei pe pământurile deținute de români, și care beneficiau de privilegii regale ca urmare a fidelității lor.

Totodată, cartea descrie cu minuțiozitate nu doar procesul istoric dar explică și motivațiile care au stat în spatele mecanismului de subordonare a românilor în Transilvania, de transformare a lor în popor inferior, tolerat, care nu avea voie să se așeze în orașe, să poarte arme sau să dețină titluri nobiliare.

Care a fost, așadar, resortul care a declanșat excluderea românilor?

Autorul îl indică fără ezitare: Ortodoxia.

Mai ales după 1204, anul cuceririi Constantinopolului de către armatele cruciate occidentale, Papalitatea a declanșat o amplă ofensivă asupra lumii ortodoxe prin intermediul Regatului Ungariei. Românii din Ardeal vor fi considerați ne-creștini, numiți de obicei schismatici, uneori păgâni, supuși vexațiunilor și excluși din rândul nobilimii.

„Termenul de „schismatic”, folosit in lumea catolica, a avut de la început un astfel de sens, de dispreț si desconsiderare, pe când cel de „valah” (cu variante), folosit de mai toți străinii, a dobândit un astfel de sens treptat si numai in anumite limbi si împrejurări istorice. Întreaga expresie pusă între ghilimele în titlu – desprinsă dintr-un sir de înscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugerează răpirea unei avuții (materiale, morale, spirituale etc.) aflate în patrimoniul românilor ortodocși. Considerăm ca acest gen de răpiri, de despuieri, de frângeri sau smulgeri – de la țări, moșii, păduri sau sate până la credințe si visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta românilor. Toate acestea vor fi explicate pe îndelete în lucrare (Tiberiu Hrihorciuc „Gazeta de Cluj”).”

Concluzia, tulburătoare: vreme de 800-900 de ani un popor este marginalizat și împins la periferia societății, îi sunt răpite proprietățile funciare, îi sunt distruse lăcașurile de cult, românii suferă în condiția de iobagi, mână de lucru pe pământurile ”oaspeților” pentru vina de a fi ortodocși!

P.S.

Am aflat despre ”Din mâinile valahilor schismatici.. Românii si puterea in regatul Ungariei medieval”, o carte care aduce mult folos, abia când am primit-o, cadou de Crăciun, de la un prieten.

Editura Litera este departe de a fi o prezența constantă în viața publică românească. Așadar, am purces, dintr-un imbold firesc, să caut numele autorului, unul dintre cei mai de seamă istorici ai noștri, printre cele publicate de prestigioasele edituri Humanitas sau Polirom.

Nu se regăsește la nici una dintre prestigioasele edituri.

Poate, totuși, mi-am spus, voi regăsi numele celui mai de seamă istoric al Transilvaniei, David Prodan, decedat. Poate că mult onorabilele edituri, care educă tinerii noștri de azi, așteaptă confirmarea valorii după trecerea la cele veșnice a autorului. Stupefiant! David Prodan nu există! Vom regăsi, firește, o mulțime de pop jurnaliști, eseiști, sociologi, literați, autori la modă în domeniul lor de activitate. Dar marile nume ale istoriografiei românești nu.

În schimb tot felul de eseiști slăbuți, precum Lucian Boia sau Neagu Djuvara, au ocupat lejer tot domeniul dedicat istoriei.

Trăiesc, uneori, impresia că există două țări: una a lor, cu oamenii lor, vârâți pe gât în mod agresiv tuturor până și în stațiile de metrou, și o altă lume, a românilor cuminți, care așteaptă cu răbdare să le vină și lor rândul.

Oameni pentru care Ortodoxia nu e o tinichea legată de coadă și de care să se rușineze ci chiar modul lor de a ființa în lume.

(Teodor N.)