Din Țara lui Eu-Împarat în Țara lui Tu-Împărat (Recomandare de carte)
Începutul postului aduce în mintea fiecărei creștine două întrebări esențiale: ”ce fac de mâncare” și ”cum fac schimbarea în bine”? După cum bine observați, ne gândim întâi la nevoile bazale (trupești), și apoi ne vin gândurile profunde, spirituale (sufletești)…
Recunosc că nu m-am străduit prea tare să schimb ceva în viața mea, să urc măcar o treaptă pe scara duhovnicească, deși credința mi-a fost încercată în “punctele slabe”. Dar nu am încetat să mă rog, să primesc ajutor de Sus, niște “semne”. Și răspunsul a venit.. printr-o cărticică pentru copii, pe care soțul meu i-a cumpărat-o fiicei noastre, cu ocazia vizitării unui târg de carte în orașul nostru. Cartea se numește “Din Țara lui Eu-Împarat în Țara lui Tu- Împărat” și autoare este Mersine Vigopoulou, cea care l-a cunoscut pe Cuviosul Paisie Aghioritul și de la care a învățat că “adevărata înțelepciune este smerenia, iar leacul cel mai eficace împotriva egoismului este gândul cel bun”.
Cartea părea o poveste simplă, pentru copilași. Însă conținutul ei inocent poate schimba întreaga viziune asupra vieții, dacă esți atent la mesajul cărții. Autoarea dorește să surprindă descrierea diferențiată a Țării Lui Eu-Împărat, unde este promovat egocentrismului, ca stil de viață, comparativ cu Țara lui Tu-Împărat, unde oamenii trăiesc în comuniune și iubirea este cea care le canalizează întreaga existență.
Însăși numele personajelor descriu lumea în care trăiesc. Personajul principal din Țara lui Eu-Împărat se numește Încăpățânatul, iar familia sa este compusă din: Slavă Deșartă (mama), Orgoliu Nemăsurat (tatăl), Mândrie (fratele) și Ambiție (sora). Regina care conducea Țara lui Eu-Împărat era Zeița Îngâmfare și aceasta locuia într-un palat uriaș, unde putea fi vizitată de 2 ori pe an, respectându-se ritualul de plecăciuni. În schimb, Țara lui Tu-Împărat avea ca regină pe Smerenie, o doamnă de profesie învățătoare, care locuia într-o casă modestă. Însă adevăratul conducător al acelui ținut era Dumnezeu pe care nu îl vedea nimeni, dar era întodeauna cu ei. Personajul principal din Țara lui Tu-Împărat este Seninătate, mama ei se numea Bunătate, tatăl ei Bunătate Răbdătoare, fratele ei Mărinimosul și sora ei Bobocel.
Conținutul cărții descrie călătoria Încăpățânatului din țara de origine (a lui Eu-Împărat) spre Țara lui Tu-Împărat și schimbările sufletești prin care trece el, cea mai importantă fiind descoperirea lui Dumnezeu și, ulterior acesteia, credința pe care o dobândește în El și pe care le-o transmite și altora.
Vă rețin atenția cu câteva citate din carte, simple în conținut, dar pline de învățătură: “Răspalata este în mâinile lui Dumnezeu. Când faci bine, fă-l într-o manieră bună. Nu aștepta ceva în schimb”;… “Când Dumnezeu îngăduie să se întâmple ceva rău, atunci la sfârșit va ieși ceva bun din acest rău. Orice facem din dragoste este bun”;…”Prea mulți “trebuie” îi coboară pe oameni. Nu te enerva și nu îți face griji, vei găsi o soluție. În toate e nevoie de discernământ. Cel ce-l are pe Dumnezeu alături, nu se teme de nimic!”
Este evident că nu putem trăi în două țări, în același timp. Fiecăruia ne vine timpul când e nevoie să alegem, și atunci vom învăța să înlocuim gândurile rele cu cele bune și ușor-ușor vom reuși să fim după chipul și asemănarea Celui ce a trăit, S-a răstignit și a Înviat pentru noi!
Închei cu ceea ce am citit în prefața cărții pe care v-am recomandat-o, respectiv cuvintele Cuviosul Paisie Aghioritul: “Lucrurile sunt simple, copiii mei. Noi suntem cei care le complicăm. E nevoie să aveți în orice clipă gânduri bune, pentru a vă apăra sufletul”.
(Gabriela Tudor)
Stoian Florin Ioan
aprilie 4, 2012 @ 2:27 pm
foarte adevarat este faptul ca lucrurile sunt simple si ca doar noi le complicam, simt asta in fiecare zi…
Natalia
mai 16, 2012 @ 11:14 am
Este o carte foarte frumoasa. Am cumparat 2 exemplare. Unul pentru ingerasul meu, pentru cand va mai creste, iar altul pentru a-l face cadou unui baiat de 11 ani. Este foarte placuta lectura acestei carti. Continutul e simplu si la obiect. Si e pe intelesul tuturor.
cristirg
mai 26, 2014 @ 9:53 pm
„Se apropie 1 iunie. Mulţi părinţi comandă cărţi pentru copiii lor. Eu am postat în format pdf. cărţile mele pentru copii. Ca să vedeţi dacă vă plac şi să le comandaţi. Oricum, dacă nu aveţi copii, vă rog să le recomandaţi cunoscuţilor dvs. Palatul poveştilor şi Poveşti religioase – Povestea icoanei mele sunt poveşti pe care le-am scris şi pentru elevi, şi pentru studenţi, şi pentru părinţi, şi pentru bunici…” Danion Vasile
[b][url]http://palatulpovestilor.ro/[/url][/b]
Luciana Purice
mai 27, 2014 @ 7:42 am
[b]cristirg[/b], multumesc. Chiar mai cautam niste povesti non-disney pt copii 🙂