Discriminarea grașilor și grăsuțelor

De la început vă spun că simpla împărţire a oamenilor în graşi şi slabi este un păcat, pentru că e un mod de a reduce persoana umană doar la aspectul trupului, sufletul şi frumuseţea interioară fiind puse pe locul doi, sau mai rău, neluate în seamă defel.

Persoanele cu o greutate mai mare decât media de greutate a celor din jur sunt automat catalogate ca fiind grase, şi beneficiază de un tratament diferit.

De multe ori „slabii” asociază obezitatea cu boala, persoanele grase cu persoane care au probleme medicale. Exista un soi de dezgust în comportamentul nostru fata de graşi şi grăsuţi.

În copilărie eram destul de plinuţ şi copiii râdeau de mine adesea: „Grasul pompasul mătura cu nasul” sau eram poreclit Gogoaşă”. Când era vorba să joc fotbal eram ultimul ales în echipă sau nu eram ales deloc. Eram considerat de umplutură, mai mult ca să întregesc numeric echipa; mă puneau în poartă pentru că acolo nu trebuia să știu mare lucru.

Exista o întreaga percepţie greşită despre persoanele supraponderale care se dezvolta încă din copilărie. Părinții au un rol foarte important în felul în care copilaşii vor percepe pe viitor astfel de persoane. Şi totul începe de la micile glumiţe şi răutăţi…

De când e lumea a fost aşa dar în vremurile pe care le trăim graşii şi grăsuţii au o viață şi mai grea, marketingul şi mass-media promovând un tipar al trupului perfect, trasând liniile în care ar trebui să se încadreze frumuseţea. Ori noi știm că fiecare creatură a fost făcută frumoasă de Dumnezeu, şi doar percepţia noastră îngustă şi păcătoasă ne face să catalogăm că „urât” un animal, un peisaj sau o persoană.

Fiecare om percepe frumuseţea în mod diferit, şi cu cât este mai apropiat de Dumnezeu, şi inima lui se umple de Duhul Sfânt. cu atât începe să iubească şi să aprecieze chiar şi cele mai mici făpturi ale creaţiei. Un om cu viață sfânta se va comporta întotdeauna cu mare delicateţe cu aproapele său, evitând pe cât de mult să-l deranjeze prin vorbe şi gesturi. Sfântul vede pe omul de lângă el ca unul ce este chip al lui Dumnezeu, indiferent câte păcate sau defecte fizice ar avea.

Ori dimpotrivă, omul păcătos nu se dă înapoi să jignească, să fie răutăcios prin remarcile sale îndiferent cât de plăcută ar fi persoana de lângă el. A fi mai gras nu este un defect fizic, şi în multe cazuri nu este o nici o problemă medicală, ci e doar un tipar prin care noi îi apreciem pe oamenii din jurul nostru.

În epoca renascentistă marii artişti ai lumii pictau femei plinuţe în tablourile lor, pentru ca acesta era felul în care percepeau ei frumuseţea.
Percepţia frumuseţii este strâns legată de percepţia sexualităţii.

Psihologii spun că atunci când ne întâlnim cu o persoană de sex opus, în primele secunde ne raportăm sexual față de ea: ne uităm la faţă, la trup, la îmbrăcăminte, la atitudine, la vârstă, la starea socială şi punem imediat verdictul în mintea noastră: îmi place sau nu-mi place. În primele secunde ale întâlnirii stabilim în mintea noastră dacă persoana din faţă ni se pare atractivă sau nu.  Pentru că trăim într-o lume a imaginii, fiind asaltaţi peste tot de ea, ne-am format involuntar o percepţie despre frumos, educată în mare parte de televiziune, internet şi presa scrisă. Astfel bărbaţii consideră frumoasă o femeie care arăta în linii mari ca vedetele de televiziune şi femeile de pe coperțile revistelor glossy.

Când întâlnesc o femeie mai plinuţă, percepţia lor unilaterală/îngustă despre frumuseţe, îi face s-o perceapă în minte ca neatrăgătoare. Am auzit băieţi spunând despre fete mai plinuţe: „e frumoasă la față..”, adică „îmi place, mi-e dragă, dar corpul ei nu se încadrează în termenii de frumusețe ai societății, și nu pot ieși cu ea, pentru că vor râde de mine alții”.

Grașii și grăsuții sunt discriminați atât la nivel profesional cât şi la cel personal. Mai mari şanse profesionale va avea un bărbat înalt cu statura atletică, decât unul gras şi mai mic de statură.

Atitudinea noastră denigrantă la adresa persoanelor mai plinuţe le crează multe complexe și frustrări persoanelor în cauză. Grașii și grăsuții simt zi de zi că sunt tratați altfel și că anturajul îi marginalizează. Femeile şi bărbaţii mai plinuţi îşi găsesc mai greu un partener şi îşi fac mai greu o familie, şi toate acestea din cauza prejudecăţilor din mintea noastră păcătoasă.

Totuşi izolarea parțială pe care o simt din partea societății îi ajută pe grași și grăsuni să-și dezvolte abilități extraordinare, pe care ceilalți nu le au. De exemplu, o fată mai plinuță e mult mai deschisă, mai puțin rușinoasă, mai sociabilă, mai aplecată către aproapele, încercând să compenseze deficitul de imagine pe care-l au ceilalți despre ea. O astfel de persoană e mai stăpână pe sine, mai puțin emotivă, și mai cerebrală aș putea spune. Și asta se întâmplă poate pentru că, în lipsa unui partener, încearcă să-și reprime partea sentimentală, compensând pe partea profesională, încercând să-și arate abilitățile în diverse domenii.

Frumuseţea unui om vine din sufletul lui…

Şi grașii și grăsuțele sunt frumoși la trup, doar că nu suntem noi destui de frumoşi la suflet că să-i vedem așa.

Discriminarea persoanelor mai plinuţe este la fel de reală ca discriminarea rasială sau etnică. Sfântul Apostol Iacob spune în Sfânta Scriptură că tindem uneori să favorizăm prin atitudinea noastră persoanele mai bogate, acordându-le mai multe importantă:

„Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, Iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?” (Iacob 2, 2-4)

Discriminarea grașilor și grăsuților e așadar o judecată cu socoteli viclene, străină de poruncile și iubirea lui Dumnezeu.

Ar trebuie să ne intereseze mai puțin motivele pentru care o persoană a ajuns să fie mai plinuță, și să ne preocupe mai mult atitudinea noastră la nivel mental față de ea.

Eu cred că e o patimă, pentru că am auzit adulți vorbind urât chiar și de copiii mai grăsuți. Am încercat să analizez ce percepție are Sofia, fetița noastră de 3 ani, față de astfel de persoane, mai ales că la grădiniță are o colegă mai grăsunică, Adriana.

Adriana e pentru Sofia o fetiță la fel ca și celelalte, nefiind cu nimic mai prejos. Niciodată n-a spus nimic de ea, pentru că în mintea ei nu este definită această caracterizare meschină: gras-slab.
Deși am scris acest articol, și eu sunt infectat de această patimă, dar mă chinui să-mi controlez atitudinea și să nu mai judec.

Un creștin vede lume altfel, fiind inspirat de percepția adevărată asupra realității înconjurătoare pe care ne-o inspiră chiar El, Adevărul, Hristos Dumnezeu.

Oare Dumnezeu îi împarte pe oameni în grași şi slabi?

(Claudiu)