Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

 

Astăzi vreau să vă aduc înainte un text din Faptele Apostolilor, cu câteva cuvinte ale Sfântului Petru.

Încadrare în context:

Petru și Ioan se suie la templu pentru rugăciune și la poartă întâlnesc un bărbat olog. Îl vindecă și apoi bărbatul acesta face vâlvă prin templu, sărind și lăudând pe Dumnezeu.

Oamenii îl cunoșteau de ani de zile că e olog, și văzându-l vindecat s-au mirat. Toată atenția era acum orientată către Petru și Ioan, oamenii uitându-se la ei cu multă admirație pentru puterea care o au, de a vindeca.

Iată ce spune Sfântul Petru văzându-le admirația oamenilor:

Faptele Apostolilor
Capitolul 3, versetele 12-16

12. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbaţi israeliţi, de ce vă miraţi de acest lucru, sau de ce staţi cu ochii aţintiţi la noi, ca şi cum cu a noastră putere sau cucernicie l-am fi făcut pe acesta să umble?
13. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri a slăvit pe Fiul Său Iisus, pe Care voi L-aţi predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, care găsise cu cale să-L elibereze.
14. Dar voi v-aţi lepădat de Cel sfânt şi drept şi aţi cerut să vă dăruiască un bărbat ucigaş.
15. Iar pe Începătorul vieţii L-aţi omorât, pe Care însă Dumnezeu L-a înviat din morţi şi ai Cărui martori suntem noi.
16. Şi prin credinţa în numele Lui, pe acesta pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, l-a întărit numele lui Iisus şi credinţa cea întru El i-a dat lui întregirea aceasta a trupului, înaintea voastră, a tuturor.

 Petru le spune parcă așa: Dumnezeu a venit la voi ca om și a trăit printre voi, dar nu L-ați primit și L-ați răstignit. V-a spus că va învia, dar nu ați crezut. A înviat și voi ați răspândit minciuna în popor că noi apostolii l-am furat. Dar noi astăzi cu puterea lui Iisus Celui răstignit vindecăm bolnavii, înviem morții, avem curaj de a propovădui. Noi, apostolii fricoși de ieri, mărturisim cu curaj pe Iisus cel răstignit de voi. Noi suntem martorii Învierii Lui.

Toată cartea Faptele Apostolilor e plină de minuni și de adeverirea Duhului Sfânt printre oameni, adică de lucrarea lui vizibilă în lume. Toate convertirile celor care au crezut în Iisus, toate minunile, vindecările, predicile puternice sunt confirmări că Dumnezeu a înviat. Chiar de nu credeți că a înviat, nu puteți tăgădui (nega) minunile și schimbările pe care le vedeți în oamenii de lângă voi.

Astăzi, într-o lume depărtată de Dumnezeu, credința mea în Iisus cel Răstignit și schimbarea vieții mele confirmă Învierea Lui.

Ce paradox! Oamenii pot fi martorii învierii Domnului azi, ca și acum 2000 de ani, văzând minuni ale lui Dumnezeu și convertiri de suflete.

Morala: Orice împlinire a unei porunci al lui Dumnezeu adeverește în lume Învierea lui Iisus Hristos.

“Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16)

(Claudiu Balan)

 

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești