Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Sunt Livia Beju, am 35 de ani si traiesc o drama ce-mi pune zilnic viata in pericol. Am facut aceasta campanie in speranta ca cineva va dori sa ma ajute in orice fel posibil. Situatia prezenta este la limita si se datoreaza Sindromului Marfan, o boala groaznica, ce evolueaza de la luna la luna din cauza faptului ca nu-mi pot permite financiar un tratament lunar, controale competente sau un trai minim necesar adecvat situatiei.

Durerea continua a devenit un mod de viata. Singura mea speranta sta in ajutorul vostru si sper enorm ca cineva sa ma auda si sa ma ajute in lupta mea cu aceasta boala, afectiune care imi macina organismul de la 8 ani, cand s-a declansat in urma dezastrului ecologic  de la Cernobal. Pana acum mi-a luat toate resursele de viata, in 27 de ani afectandu-mi aproape toate organele. Este o boala rara, genetica, ce ataca tot tesutul conjunctiv din organism (afectand in mod principal inima, plamanii, oasele, ochii si maduva spinarii). Am peste 50 de diagnostice si pentru ca este o forma severa, care nu este monitorizata si controlata lunar, in fiecare clipa viata mea este la risc.

Doctorii din Romania sunt depasiti de situatie, speranta de viata data mi-a fost de 20 de ani, iar in prezent, la 35 de ani se uita la mine ca la un miracol. La noi nu exista un sistem medical integrat, iar doctorii care stiu ceva despre boala asta sunt fie foarte rari, fie foarte scumpi. Tratament nu exista pentru boala de baza, iar pentru cele asociate bolii de baza degeaba exista tratament, pentru ca nu-mi permit financiar un program lunar sustinut. Din aceasta cauza, iau aproape zilnic pastile cu morfina pentru dureri, care ma linistesc cel mult 3-4 ore, si acelea abia atunci cand nu mai pot respira de durere, pentru ca nu am voie sa iau mai mult de 1/zi, existand risc de infarct. Morfina si durerile ma obosesc enorm si datorita inimii slabite si starii de oboseala accentuata risc in fiecare clipa sa fac disectie de aorta, care in cazul meu, din cauza tuturor complicatiilor ar duce la deces. Stiu ca daca as avea un nivel de viata sustinut, as putea fi mai bine. Sper insa tare mult ca nu e prea tarziu si pentru mine.

Nu are cine sa ma ajute, nu am avut parinti responsabili, singurii care m-au ajutat si m-au sustinut pana acum au fost unchiul meu orb si bunica nevazatoare, dar unchiul a murit acum 2 ani, iar bunica are si ea probleme mari de sanatate. Parintii imi sunt morti, mama mea a fost diagnosticata cu Sindrom Marfan abia dupa 40 de ani, prea tarziu pentru a mai putea ajuta organismul, murind la scurt timp dupa aceea, in urma unei disectii de aorta. Imi doresc enorm de mult sa mai traiesc, macar 1, 2 ani in plus, dar cel mai mult imi doresc sa-mi imbunatatesc traiul zilnic minim si sa-mi pot asigura tratamentul, sa scap astfel de durerile astea care m-au dezumanizat. Am ajuns sa nu mai stiu care e zi normala, si care e agonie. Am tot sperat ca ma voi putea ajuta singura, dar ultimii 2 ani au fost un cosmar.

Datorita nivelului de viata precar, a unei copilarii si a unei adolescente groaznice (cu haos si stress continuu, batai, saracie, maltratari si abuzuri) boala s-a raspandit in organism, luandu-mi in prezent toate resursele. Simt ca inca mai am de ce sa traiesc, chiar daca viata mea inseamna de ani buni doar durere in orice forma, lupt sa fie mai bine si pentru mine, macar cativa ani in plus, fara durere.  Nu beau, nu fumez, mananc doar ce-i mai ieftin, nu am copii, am ales sa nu dau boala asta groaznica mai departe, am ales sa-i dau viata, prin singurul mod in care puteam, adica sa nu-l nasc.

Chiar si cand munceam cu 40% capacitate de munca era ok, ca puteam munci, acum e doar durere si agonie. Am complicatii si la ochi, oase, plamani si coloana vertebrala, am momente cand mi se ia vederea, am risc de orbire, imi amortesc mainile si sunt pasibila sa ajung in caruciorul cu rotile, tot pentru ca nu-mi pot suplini medicatia lunara necesara. Deja ma deplasez foarte greu, inima mi-e slabita, obosesc din ce in ce mai repede, ar fi fost ok toate, si le-as fi dus, daca aveam un ajutor, daca aveam un sistem medical competent, care sa ma ajute, sa ma integreze, o familie care sa ma sustina, un trai normal cat de cat. Sunt invatata cu putin, dar situatia prezenta e sub orice limita de supravietuire, pentru cineva in situatia mea. Am ajuns la un punct in care fiecare zi fara vreun ajutor este critica!

Am nevoie de ajutor, am nevoie de speranta, am nevoie sa nu ma mai rog in fiecare seara sa ma trezesc a doua zi, am nevoie sa merg la controale la medici competenti, care sa-mi spuna o situatie reala si sa-mi dea solutii concrete, unde sa nu trebuiasca sa-i invat eu pe ei despre boala asta si sa ma transforme intr-un cobai, asa cum am fost de mica, plimbata prin toate spitalele din Bucuresti. Am nevoie sa merg la medici profesionisti, care au mai lucrat cu cazuri de Marfan si care nu se vor uita la mine ca la un miracol ca inca exist, asa cum fac cei din Romania, total depasiti de situatie.

Rog pe oricine gaseste in el o farama de omenie sa ma ajute sa-mi asigur macar 1 sau 2 ani de liniste si de viata in plus, fara dureri si riscuri zilnice atat de mari. Nu mai pot duce singura tot, am obosit crunt. Nu mai suport durerea si zilele pline de agonie si fara speranta de mai bine si pentru mine. Am obosit sa plang pe strada de durere sau disperare, am obosit sa lupt de una singura, am obosit sa caut solutii si sa nu am nicio speranta de nicaieri. Pentru ca inca mai vreau sa traiesc. Orice ajutor imi poate prelungi viata, imi poate oferi alta realitate. O realitate pe care o visez de ani buni, fara morfina, fara dureri, cu un sistem de ajutor si un trai zilnic sustinut si monitorizat de medici competenti. Fara riscurile majore, de a face disectie de aorta, a muri, a orbi sau a ajunge in carucior cu rotile, toate ireversibile, si groaznice in situatia in care nu am niciun ajutor de la nimeni. Te rog ajuta-ma sa stiu ca nu sunt singura in asta!

Am nevoie de acesti bani pentru a merge la controale in afara si sa-mi pot asigura un tratament sustinut si monitorizat lunar in incercarea de a amana inrautatirea bolii macar pentru 1 sau 2 ani de viata, in plus. Am obosit sa nu am sanse in viata mea. Stiu ca exista produse care imi pot ajuta inima, stiu ca exista tratamente care imi iau durerea cu mana, si n-ar trebui sa mai iau pastile cu morfina, stiu ca pot ajunge sa-mi imbunatatesc traiul si hrana zilnica si sa ies din haosul asta, dar pentru toate astea trebuie bani, iar eu nu am decat speranta, si aceea foarte slaba.

Te rog ajuta-ma pana nu e prea tarziu. Da-mi o sansa de a fi mai bine, de a lupta pentru mai mult timp, de a amana ca aceasta boala groaznica sa imi puna si mai mult viata in pericol. Tu poti face diferenta asta in viata mea. Aceasta campanie este strigatul meu de ajutor. Viata mea este acum in mainile tale.

(Sursa: http://www.liviabeju.info/)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești