Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Motto: "Să te îndragostești de Dumnezeu este cea mai mare dintre toate povestile de iubire. Să-L cauți pe Dumnezeu este cea mai mare aventură. Să-L găsești pe Dumnezeu, este cea mai mare realizare umană." Fer. Augustin

Îngerii coboară câteodată din înaltul cerului pe pământ. Vin și se strâng în locurile doar de ei știute, unde lumina este pură și aerul proaspăt; stau la taifas despre oameni, despre viață și despre Tatăl lor, lăsându-și aripile să se odihnească pe iarbă. Au venit odată și la noi, în mare taină, undeva în Țara de Sus a Moldovei. După ce s-au înălțat înapoi în Împărăție, locul unde au poposit a devenit o poiană luminoasă, cu brazi înalți, care poartă în aer și astăzi șoaptele îngerilor. Mai târziu, după o vreme de nimeni știută, poiana a primit numele de Nemțișor. Acesta este locul pe care L-a ales Dumnezeu pentru a reuni sute de tineri din Moldova, în fiecare vară, încercând să așeze pe pământ atmosfera de comuniune și prietenie a cerului. Anul acesta, în poiană, tinerii l-au avut printre ei pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ”Un tânăr printre tineri”, ce a ales să poposească în Cetatea Sucevei acum 600 de ani, iar zilele trecute, în poiana Nemțișorului.

Joi, 23 iulie 2015, șase sute de tineri din filialele ATOR din Moldova, ajunși la poarta Poienii, și-au zâmbit, s-au revăzut și s-au îmbrățișat, au exclamat cu entuziasm descoperind chipuri cunoscute venite de peste tot. În aceeași zi, seara, toți participanții au vizionat filmul „7 Cuvinte”, film documentar ce a prezentat viața părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, victimă a închisorilor comuniste. Pentru 100 de minute, am fost transportați într-o lume nebună, în mijlocul unui sistem totalitar, în care credința a fost condamnată ca o fărădelege. Și acolo, în temnițe, au poposit îngerii, sprijinindu-i pe cei ce sufereau... În această lume, care se dorea fără Dumnezeu, s-au format personalități ce au devenit martiri ai neamului românesc, mărturisitori ai adevărului, care n-au cedat nici în fața morții. În această lume a durerii, unde până și îngerii au plâns, oamenii, poate mai mult ca niciodată, au devenit îngeri.

 

Faptul că Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate deveni un model pentru tinerii de pretutindeni am aflat a doua zi, în cadrul conferinței Arhid. Prof. Dr. Vasile Demciuc, care ne-a povestit că sfințenia nu ține cont de vârstă, de timp și nici de împrejurări, ci de curăția sufletească a omului și de curajul lui. Sfântul Ioan nu trecuse de 30 de ani când a fost martirizat. Plecând de la cuvântul conferențiarului, am discutat pe grupe despre viața sfântului martir și ne-am întrebat: ce a avut el și noi nu avem? Un tânăr la fel ca noi, care a reușit să-și mărturisească credința fără compromisuri. De unde curajul lui? Ce trebuie să facem pentru a fi asemenea lui?

Spre seară, invitatul nostru special, Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, venit în mijlocul nostru, ne-a vorbit și el despre mărturisire și despre conștiința de sine. Ne-a privit cu blândețe, cum stăteam cu urechile ciulite la cuvintele sale și ne-a spus că avem toate soluțiile la toate problemele înăuntrul nostru. Dacă suntem noi înșine sinceri, și nu mergem cu valul lumii, vom reuși să ne găsim un rost al nostru în viață și să trăim frumos acești ani pe pământ.

Fiecare zi în Poiană a fost o întâlnire cu îngerii. Începeam cu Sfânta Liturghie cântată în mijlocul poienii, timp în care tot zbuciumul nostru tineresc se topea în rugăciune și deveneam mai senini ajungeam, cumva, mai aproape de cer. Sâmbătă, Înaltpreasfințitul Teofan, împreună cu un sobor de preoți, au oficiat slujba în straie de sărbătoare. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ne-a spus câteva cuvinte despre cât este de important să trăim tinerețea noastră în sânul Bisericii, cu bucurie.

Poate cele mai interesante și mai profunde clipe din tabără au fost acelea trăite în cadrul atelierului „Întreabă preotul”, în care am încercat să pătrundem dincolo de ambalajul lumii, în centrul sufletului nostru. Cine este Dumnezeu? Ce facem noi cu toată energia tinereții? Putem noi schimba ceva cu adevărat? Cert este că doar descoperindu-L pe Hristos în mod personal, vom reuși să găsim propriile răspunsuri la căutările noastre. Ziua s-a încheiat cu un program artistic pregătit de fiecare filială, presărat cu muzică, teatru și încheiat cu un foc de tabără sub stele. Ce lucruri minunate pot face oamenii împreună, atunci când sunt uniți în același duh!

A VI-a ediție a Adunării Tinerilor Ortodocși din Moldova s-a încheiat duminică, după ce am asistat cu toții la un moment deosebit: Sfânta Liturghie unită cu Taina Cununiei. În timpul cântării „ Isaia dănțuiește”, când mirii, ATOReni și ei, aveau fețele scăldate în lumină, am simțit că s-au coborât din cer câțiva îngeri, chemați, parcă, de un dor de frumos și de oameni. Poate că au crezut, văzând marea de tineri bucuroși, îmbrăcați în ii tradiționale și cântând la strană, că cerul s-a mutat, pentru câteva clipe, pe pământ. În câteva zile împreună, în mijlocul naturii, departe de lumea dezlănțuită și de tehnologia modernă, am redescoperit bucuria simplă, izvorâtă din prietenie și din convorbiri de suflet. În mijlocul marii familii ce s-a conturat în tabără, am simțit că noi, tinerii de astăzi, putem crea o viață frumoasă, în care să trăim cu mulțumire și cu folos, cu Hristos. Poate că îngerii, văzând atâția tineri în poiană, se veselesc în ceruri că rugile lor au fost ascultate, iar, cu timpul, poate că vor reveni aici, în mijlocul nostru, și ne vor șopti acele răspunsuri împărtășite între ei acum mult, mult timp.

 

Teodora Drișcu - ATOR Iași

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești