Vă invităm să urmăriți o conferință foarte importantă despre o mare problemă a neamului nostru: divorțul. Din păcate astăzi rata divorțurilor este mult mai mare decât în trecut, din multe cauze.
Ajutor ! Nu vreau sa divortez…..cum sa-L mai rog pe Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute, sa-i dea gand bun sotului meu, sa isi dea seama ca divortul nu va aduce ordinea in vietile noaste, ci haosul? Poate nu ma rog destul, poate nu stiu cum sa ma rog sau poate e prea tarziu acum sa mai indreznesc sa-I cer ceva…cine poate sa ma lumineze ce sa mai fac si cum?
Există o limită pe care nici Dumnezeu nu o trece: libertatea omului. Prin urmare, dacă tu faci tot ce poți, cerându-ți iertare, schimbându-ți comportamentul față de el și rugându-te lui Dumnezeu din inimă, cu durere pentru împăcarea voastră, mai mult nu poți face.
Nici Dumnezeu nu va trece peste libertatea soțului tău.
Totuși cercetează-ți sufletul și vezi dacă nu cumva mai trebuie să repari ceva din comportamentul tău față de el.
Bine ar fi fost să mergeți împreună la un duhovnic și să vorbiți cu el, pentru a vă sfătui și împăca.
In primul rand, multumesc pentru raspuns, Claudiu.
In ceea ce priveste libertatea sotului meu….sigur ca este liber sa aleaga ce doreste, de asta exista liberul arbitru peste care Dumnezeu nu intervine. Problema este ca sotul meu a ales o data: m-a ales pe mine de sotie. Numai ca fiecare din noi, la momentul respectiv, eram mai mult sau mai putin constienti de ceea ce inseamna, cu adevarat, o casnicie. Si mai mult, cand simtim ca rabdarea noastra e pe sfarsite, alegem calea mai usoara, a renuntarii, in loc sa ramanem unul langa altul si sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Renuntam tocmai in momentul in care ar trebui sa inceapa lupta noastra ca familie. Cand crucea devine prea grea, o lasam jos in loc sa cerem lui Dumnezeu putere si intelepciune s-o purtam. Credem ca daca renuntam la asta, o sa intalnim alta, care va fi mai usor de purtat, insa….cine ne garanteaza ca ne va aduce mantuirea? Situatia in care suntem acum este 90% vina mea : incapatanarea, egoismul, mandria, indepartarea de Dumnezeu si faptul ca mi-am uitat, sau nu mi-am stiut niciodata, cu adevarat, rolul de sotie si de femeie in casnicie. Sigur, acum regret….din tot sufletul nu numai din vorbe, asa ca fac tot ce-mi spune inima si constiinta ca pot : am inceput sa merg sa ma spovedesc, dupa o perioada de cel putin 10 ani in care rupsesem legatura cu aceste doua Taine -Taina Spovedaniei si Taina Euharistiei- ma rog cat de mult pot, poate totusi nu cat ar trebui, am schimbat multe lucruri in comportamentul meu, dar nu de suprafata, ci in primul rand mi-am schimbat perspectiva asupra vietii. Se pare ca pe sotul meu nu-l mai intereseaza lucrurile astea, e prea tarziu, e prea ranit si dezamagit ca sa mai creada in mine si in casnicia noastra. De cand a plecat de acasa (februarie) si mai ales dupa ce m-a anuntat ca e hotarat sa divorteze (aprilie) ne-am intalnit, am vorbit si am avut si o discutie cu duhovnicul meu. Insa…numai Dumnezeu face minuni.
Nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu problemele mele, mai ales ca mi le-am facut singura, in ciuda tuturor atentionarilor… Vreau doar sa concluzionez: dragilor, daca v-ati casatorit, daca Dumnezeu a permis sa ajungeti in momentul acela, daca v-a dat binecuvantarea Lui, nu va bateti joc! Nu renuntati, oricat de greu ar fi ! Cand simtit ca nu mai puteti, alergati la rugaciune, la post, la duhovnic….eliberati-va mintea de ORICE altceva, si concentrati-va tot sufletul si toata constiinta si toata rugaciunea la Dumnezeu si la Maica Domnului sa va ajute sa va pastrati casnicia. Niciodata, divortul, adica dezbinarea definitiva intre ceea ce a unit Dumnezeu, nu va aduce nimic bun in viata voastra. Divortul poate pune ordine in viata voastra doar aparent. Pe un termen mai lung sau mai scurt. Dar faptul ca ati renuntat la binecuvantarea pe care Dumnezeu v-a daruit-o, de a va trai viata langa o persoana anume si nu langa altcineva, va va urmari toata viata, orice ati face. Iar la Judecata, nu stiu ce raspuns bun vom avea cand vom fi intrebati de ce nu am ascultat de cuvantul lui Dumnezeu : „Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta! „
Imi cer iertare, am scris prea mult…insa simteam nevoia sa impartasesc din gandurile mele.
Isabela
iulie 7, 2015 @ 8:59 pm
Ajutor ! Nu vreau sa divortez…..cum sa-L mai rog pe Dumnezeu sa ma ierte si sa ma ajute, sa-i dea gand bun sotului meu, sa isi dea seama ca divortul nu va aduce ordinea in vietile noaste, ci haosul?
Poate nu ma rog destul, poate nu stiu cum sa ma rog sau poate e prea tarziu acum sa mai indreznesc sa-I cer ceva…cine poate sa ma lumineze ce sa mai fac si cum?
Claudiu Balan
iulie 8, 2015 @ 7:13 am
Isabela,
Există o limită pe care nici Dumnezeu nu o trece: libertatea omului. Prin urmare, dacă tu faci tot ce poți, cerându-ți iertare, schimbându-ți comportamentul față de el și rugându-te lui Dumnezeu din inimă, cu durere pentru împăcarea voastră, mai mult nu poți face.
Nici Dumnezeu nu va trece peste libertatea soțului tău.
Totuși cercetează-ți sufletul și vezi dacă nu cumva mai trebuie să repari ceva din comportamentul tău față de el.
Bine ar fi fost să mergeți împreună la un duhovnic și să vorbiți cu el, pentru a vă sfătui și împăca.
Doamne ajută!
Isabela
iulie 8, 2015 @ 8:30 am
Doamne ajuta!
In primul rand, multumesc pentru raspuns, Claudiu.
In ceea ce priveste libertatea sotului meu….sigur ca este liber sa aleaga ce doreste, de asta exista liberul arbitru peste care Dumnezeu nu intervine.
Problema este ca sotul meu a ales o data: m-a ales pe mine de sotie.
Numai ca fiecare din noi, la momentul respectiv, eram mai mult sau mai putin constienti de ceea ce inseamna, cu adevarat, o casnicie. Si mai mult, cand simtim ca rabdarea noastra e pe sfarsite, alegem calea mai usoara, a renuntarii, in loc sa ramanem unul langa altul si sa cerem ajutor lui Dumnezeu. Renuntam tocmai in momentul in care ar trebui sa inceapa lupta noastra ca familie. Cand crucea devine prea grea, o lasam jos in loc sa cerem lui Dumnezeu putere si intelepciune s-o purtam.
Credem ca daca renuntam la asta, o sa intalnim alta, care va fi mai usor de purtat, insa….cine ne garanteaza ca ne va aduce mantuirea?
Situatia in care suntem acum este 90% vina mea : incapatanarea, egoismul, mandria, indepartarea de Dumnezeu si faptul ca mi-am uitat, sau nu mi-am stiut niciodata, cu adevarat, rolul de sotie si de femeie in casnicie.
Sigur, acum regret….din tot sufletul nu numai din vorbe, asa ca fac tot ce-mi spune inima si constiinta ca pot : am inceput sa merg sa ma spovedesc, dupa o perioada de cel putin 10 ani in care rupsesem legatura cu aceste doua Taine -Taina Spovedaniei si Taina Euharistiei- ma rog cat de mult pot, poate totusi nu cat ar trebui, am schimbat multe lucruri in comportamentul meu, dar nu de suprafata, ci in primul rand mi-am schimbat perspectiva asupra vietii.
Se pare ca pe sotul meu nu-l mai intereseaza lucrurile astea, e prea tarziu, e prea ranit si dezamagit ca sa mai creada in mine si in casnicia noastra.
De cand a plecat de acasa (februarie) si mai ales dupa ce m-a anuntat ca e hotarat sa divorteze (aprilie) ne-am intalnit, am vorbit si am avut si o discutie cu duhovnicul meu. Insa…numai Dumnezeu face minuni.
Nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu problemele mele, mai ales ca mi le-am facut singura, in ciuda tuturor atentionarilor…
Vreau doar sa concluzionez: dragilor, daca v-ati casatorit, daca Dumnezeu a permis sa ajungeti in momentul acela, daca v-a dat binecuvantarea Lui, nu va bateti joc! Nu renuntati, oricat de greu ar fi ! Cand simtit ca nu mai puteti, alergati la rugaciune, la post, la duhovnic….eliberati-va mintea de ORICE altceva, si concentrati-va tot sufletul si toata constiinta si toata rugaciunea la Dumnezeu si la Maica Domnului sa va ajute sa va pastrati casnicia.
Niciodata, divortul, adica dezbinarea definitiva intre ceea ce a unit Dumnezeu, nu va aduce nimic bun in viata voastra.
Divortul poate pune ordine in viata voastra doar aparent. Pe un termen mai lung sau mai scurt. Dar faptul ca ati renuntat la binecuvantarea pe care Dumnezeu v-a daruit-o, de a va trai viata langa o persoana anume si nu langa altcineva, va va urmari toata viata, orice ati face.
Iar la Judecata, nu stiu ce raspuns bun vom avea cand vom fi intrebati de ce nu am ascultat de cuvantul lui Dumnezeu : „Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta! „
Imi cer iertare, am scris prea mult…insa simteam nevoia sa impartasesc din gandurile mele.