„Doamne ajută-mă să nu scap telefonul pe jos!”

23

Acum un an de zile mi-am cumpărat un telefon. Avusesem un iPhone care se stricase și vroiam neaparat tot un telefon inteligent, pe care să-l pot folosi pe post de laptop atunci când nu sunt acasă și am nevoie de anumite lucruri. Nu aveam bani să-mi cumpăr un telefon nou, costa destul de mult, dar nici la mâna a doua n-aș fi vrut să iau pentru că deja cumpărasem unul care mi s-a stricat destul de repede.

Singura opțiune era să iau un telefon inteligent la ofertă, adică să mi se mărească abonamentul destul de mult, să închei un contract pe încă doi ani și în acest fel prețul scădea destul de mult. Zis și făcut. Mi s-a dublat abonamentul și prețul telefonului a fost undeva la 30 de lei. Am fost mulțumit de tranzacție. Sunt și astăzi mulțumit de telefon.

Imediat după ce l-am cumpărat, mă gândeam în sinea mea: „Trebuie să am grijă de el, să nu-l mai scap pe jos, să nu-l mai dau fetițelor să se joace pentru că iarăși va ajunge o epavă sau îl vor strica.” Ba am zis că soluția cea mai bună pentru a păstra acest telefon teafăr este să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-l păstrez, să nu-l scap pe jos. I-am zis Domnului acest lucru, argumentându-i că nu stăm bine cu banii și dacă l-aș strica și pe acesta ar fi o gaură în bugetul nostru, și pentru binele familiei aș vrea să mă ajute să nu-l scap jos.

În spatele acestei rugăciuni stătea o experiență neplăcută cu vechiul iPhone pe care l-am scăpat pe ciment cu ecranul în jos și s-a făcut ferfeniță.

Încredințat că Domnul mă va ajuta, așa cum a făcut-o de atâtea ori, am stat liniștit și mi-am luat gândul de la acest subiect. La doar câteva zile după rugăciunea mea am scăpat telefonul pe jos prin casă, pe parchet. Supărat… am zis în sinea mea că este o ispită de la diavol iar Domnul vrea să-mi încerce credința. Telefonul scăpase cu bine.

Mai trec câteva zile și iar îl scap. Mai trec altele și iarăși s-a întâmplat, doar că de data aceasta a căzut pe ciment. Deja eram supărat… Telefonul se zgârâiase iar la căzătura pe ciment îi sărise capacul și bateria.

Peste alte câteva săptămâni iar îl scap pe ciment. Și iarăși…. Telefonul scapă mereu teafăr, doar cu câteva zgârieturi.

Prietenii mă știu că sunt neîndemânatec de mic și scap multe, stric, mă împiedic și fac haz de mine… Dar totuși de data aceasta îi cerusem ajutor Domnului și credeam că mă va ajuta.

N-a fost așa. Am scăpat telefonul de multe ori jos… Am stat și m-am gândit de ce nu m-a ajutat Domnul și am ajuns la următoarea concluzie: De când l-am cumpărat, eu mi-am legat sufletul de acest telefon și îl ocroteam mai ceva decât pe copiii mei. Stăteam cu gândul la el și mi-era mereu frică să nu pățească ceva.

Scăpându-l odată, de 2 ori, de 3 ori, de 5 ori… am început să-mi iau gândul de la el și să zic în sinea mea: „Asta e… se strică, se strică…. nu e sfârșitul lumii. Alții își pierd copiii, soția, soțul, casa, mașina… iar eu să mă supăr de la un telefon?” Și am început să uit de el, să nu-i mai port de grijă ca înainte. Și am observat că eram mai liber… că scăpasem de o grijă în plus.

Pe de altă parte, telefonul deși îl scăpam, el mergea foarte bine. Și am zis: „Bună tactică, Doamne! Nici nu-mi lipesc sufletul de telefon și telefonul funcționează.”

Domnul Hristos nu mi-a împlinit rugăciunea dar a făcut un lucru mai bun: a purtat în primul rând grijă de sufletul meu… Împătimirea sufletului cu cele materiale e mult mai gravă decât paguba stricării unui telefon. Iată de ce Domnul a ales o cale înțeleaptă și pedagogică de a-mi purta de grijă.

Iată de ce de ani de zile văd cum oamenii pățesc diferite necazuri cu lucrurile din viața lor… și mă gândesc că știe Domnul de ce se întâmplă toate acestea. Celui împătimit de mașina lui îl lasă să fac un mic accident, să o zgârie sau să-i îndoaie tabla. Celui împătimit de jocuri pe calculator i se virusează windowsul și-și pierde „salvările” pe care le-a muncit zile în șir în fața calculatorului. Fetelor împătimite de haine li se întâmplă să-și agațe o rochie sau să o păteze definitiv. Cel ce nu împarte cu altul lucrul lui, i se întâmplă să-l piardă, și tot așa…

Nimic nu este întâmplător în viața noastră. Dumnezeu ne pune pe toți în situații în care să învățăm ceva. Fiecare secundă a vieții, fiecare întâmplare, fiecare om apărut în viața noastră, fiecare suferință sau bucurie, fiecare situație neașteptată este un dar de la Dumnezeu în care noi suntem chemați să ne descurcăm. Viața noastră este decor în care noi suntem chemați să acționăm în libertate, și încet încet să ne îmblânzim firea, să ne cunoașteam sufletul, să ne iubim aproapele, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne înălțăm cu toate ale noastre spre El.

Gândiți-vă câte rugăciuni ați făcut înaintea Lui! Gândiți-vă câte din ele sunt neîmplinite și gândiți-vă că în înțelepciunea lui Dumnezeu cererile voastre nu sunt ceea ce trebuie, sau încă nu este momentul împlinirii lor.

Dumnezeu vrea binele tuturor oamenilor, nu doar al meu. Dacă mi-ar fi împlinit cererea mea de a nu scăpa telefonul pe jos și de a-l păstra într-o perfectă stare, atunci m-ar fi lăsat pradă unei împătimiri sufletești iar această patimă ar fi dat naștere, împreună cu celelalte ale mele, la alte patimi, și s-ar fi constituit pentru mine într-o altă treaptă spre rău. Iar răul meu îi afectează și pe cei de lângă mine. Și uite așa o rugăciune împlinită mie ar fi înseamnăt un rău pentru noi toți.

Iată de ce multe din rugăciunile noastre nu se împlinesc.

La final vă pun înainte cuvintele Părintelui Arsenie din Rusia (Acuzatul ZEK – 18376 din Lagărul Special de Deținuți) care, ieșind după 10 ani din cea mai grea temniță comunistă, a spus:

„Da, ceea ce mi s-a întâmplat și ceea ce am văzut în jurul meu m-a zguduit, m-a cutremurat, mi-a arătat voia lui Dumnezeu. N-am stat să mă gândesc dacă a fost minune sau împletirea uimitoare a unor coincidențe din viața mea. Întotdeauna am crezut cu tărie, și la fel cred și acum, că Însuși Dumnezeu ne aduce în fața a orice ni se întâmplă, și că de aceea, pe orice drum am luat-o, trebuie să vedem doar voia Lui în toate. Numai așa poate omul înțelege voia lui Dumnezeu. De multe ori am fost atât de uimit de întâmplările la care eram părtaș încât îmi spuneam: E o minune! Apoi însă, văzându-mi nimicnicia mi-am dat seama că nu mi se cuvine mie să văd minuni. Totul în viață este minune. Și prin minune este că, din voia lui Dumnezeu, trăim pe pământ. Să crezi acest lucru!”

(Claudiu Balan)

PS: În fotografie nu este mâna mea și nici telefonul meu. Este doar asemenea telefonului meu și asemenea mâinii mele.

(Visited 43 times, 1 visits today)