„Doamne ajută-mă să nu scap telefonul pe jos!”
Acum un an de zile mi-am cumpărat un telefon. Avusesem un iPhone care se stricase și vroiam neaparat tot un telefon inteligent, pe care să-l pot folosi pe post de laptop atunci când nu sunt acasă și am nevoie de anumite lucruri. Nu aveam bani să-mi cumpăr un telefon nou, costa destul de mult, dar nici la mâna a doua n-aș fi vrut să iau pentru că deja cumpărasem unul care mi s-a stricat destul de repede.
Singura opțiune era să iau un telefon inteligent la ofertă, adică să mi se mărească abonamentul destul de mult, să închei un contract pe încă doi ani și în acest fel prețul scădea destul de mult. Zis și făcut. Mi s-a dublat abonamentul și prețul telefonului a fost undeva la 30 de lei. Am fost mulțumit de tranzacție. Sunt și astăzi mulțumit de telefon.
Imediat după ce l-am cumpărat, mă gândeam în sinea mea: „Trebuie să am grijă de el, să nu-l mai scap pe jos, să nu-l mai dau fetițelor să se joace pentru că iarăși va ajunge o epavă sau îl vor strica.” Ba am zis că soluția cea mai bună pentru a păstra acest telefon teafăr este să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-l păstrez, să nu-l scap pe jos. I-am zis Domnului acest lucru, argumentându-i că nu stăm bine cu banii și dacă l-aș strica și pe acesta ar fi o gaură în bugetul nostru, și pentru binele familiei aș vrea să mă ajute să nu-l scap jos.
În spatele acestei rugăciuni stătea o experiență neplăcută cu vechiul iPhone pe care l-am scăpat pe ciment cu ecranul în jos și s-a făcut ferfeniță.
Încredințat că Domnul mă va ajuta, așa cum a făcut-o de atâtea ori, am stat liniștit și mi-am luat gândul de la acest subiect. La doar câteva zile după rugăciunea mea am scăpat telefonul pe jos prin casă, pe parchet. Supărat… am zis în sinea mea că este o ispită de la diavol iar Domnul vrea să-mi încerce credința. Telefonul scăpase cu bine.
Mai trec câteva zile și iar îl scap. Mai trec altele și iarăși s-a întâmplat, doar că de data aceasta a căzut pe ciment. Deja eram supărat… Telefonul se zgârâiase iar la căzătura pe ciment îi sărise capacul și bateria.
Peste alte câteva săptămâni iar îl scap pe ciment. Și iarăși…. Telefonul scapă mereu teafăr, doar cu câteva zgârieturi.
Prietenii mă știu că sunt neîndemânatec de mic și scap multe, stric, mă împiedic și fac haz de mine… Dar totuși de data aceasta îi cerusem ajutor Domnului și credeam că mă va ajuta.
N-a fost așa. Am scăpat telefonul de multe ori jos… Am stat și m-am gândit de ce nu m-a ajutat Domnul și am ajuns la următoarea concluzie: De când l-am cumpărat, eu mi-am legat sufletul de acest telefon și îl ocroteam mai ceva decât pe copiii mei. Stăteam cu gândul la el și mi-era mereu frică să nu pățească ceva.
Scăpându-l odată, de 2 ori, de 3 ori, de 5 ori… am început să-mi iau gândul de la el și să zic în sinea mea: „Asta e… se strică, se strică…. nu e sfârșitul lumii. Alții își pierd copiii, soția, soțul, casa, mașina… iar eu să mă supăr de la un telefon?” Și am început să uit de el, să nu-i mai port de grijă ca înainte. Și am observat că eram mai liber… că scăpasem de o grijă în plus.
Pe de altă parte, telefonul deși îl scăpam, el mergea foarte bine. Și am zis: „Bună tactică, Doamne! Nici nu-mi lipesc sufletul de telefon și telefonul funcționează.”
Domnul Hristos nu mi-a împlinit rugăciunea dar a făcut un lucru mai bun: a purtat în primul rând grijă de sufletul meu… Împătimirea sufletului cu cele materiale e mult mai gravă decât paguba stricării unui telefon. Iată de ce Domnul a ales o cale înțeleaptă și pedagogică de a-mi purta de grijă.
Iată de ce de ani de zile văd cum oamenii pățesc diferite necazuri cu lucrurile din viața lor… și mă gândesc că știe Domnul de ce se întâmplă toate acestea. Celui împătimit de mașina lui îl lasă să fac un mic accident, să o zgârie sau să-i îndoaie tabla. Celui împătimit de jocuri pe calculator i se virusează windowsul și-și pierde „salvările” pe care le-a muncit zile în șir în fața calculatorului. Fetelor împătimite de haine li se întâmplă să-și agațe o rochie sau să o păteze definitiv. Cel ce nu împarte cu altul lucrul lui, i se întâmplă să-l piardă, și tot așa…
Nimic nu este întâmplător în viața noastră. Dumnezeu ne pune pe toți în situații în care să învățăm ceva. Fiecare secundă a vieții, fiecare întâmplare, fiecare om apărut în viața noastră, fiecare suferință sau bucurie, fiecare situație neașteptată este un dar de la Dumnezeu în care noi suntem chemați să ne descurcăm. Viața noastră este decor în care noi suntem chemați să acționăm în libertate, și încet încet să ne îmblânzim firea, să ne cunoașteam sufletul, să ne iubim aproapele, să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne înălțăm cu toate ale noastre spre El.
Gândiți-vă câte rugăciuni ați făcut înaintea Lui! Gândiți-vă câte din ele sunt neîmplinite și gândiți-vă că în înțelepciunea lui Dumnezeu cererile voastre nu sunt ceea ce trebuie, sau încă nu este momentul împlinirii lor.
Dumnezeu vrea binele tuturor oamenilor, nu doar al meu. Dacă mi-ar fi împlinit cererea mea de a nu scăpa telefonul pe jos și de a-l păstra într-o perfectă stare, atunci m-ar fi lăsat pradă unei împătimiri sufletești iar această patimă ar fi dat naștere, împreună cu celelalte ale mele, la alte patimi, și s-ar fi constituit pentru mine într-o altă treaptă spre rău. Iar răul meu îi afectează și pe cei de lângă mine. Și uite așa o rugăciune împlinită mie ar fi înseamnăt un rău pentru noi toți.
Iată de ce multe din rugăciunile noastre nu se împlinesc.
La final vă pun înainte cuvintele Părintelui Arsenie din Rusia (Acuzatul ZEK – 18376 din Lagărul Special de Deținuți) care, ieșind după 10 ani din cea mai grea temniță comunistă, a spus:
„Da, ceea ce mi s-a întâmplat și ceea ce am văzut în jurul meu m-a zguduit, m-a cutremurat, mi-a arătat voia lui Dumnezeu. N-am stat să mă gândesc dacă a fost minune sau împletirea uimitoare a unor coincidențe din viața mea. Întotdeauna am crezut cu tărie, și la fel cred și acum, că Însuși Dumnezeu ne aduce în fața a orice ni se întâmplă, și că de aceea, pe orice drum am luat-o, trebuie să vedem doar voia Lui în toate. Numai așa poate omul înțelege voia lui Dumnezeu. De multe ori am fost atât de uimit de întâmplările la care eram părtaș încât îmi spuneam: E o minune! Apoi însă, văzându-mi nimicnicia mi-am dat seama că nu mi se cuvine mie să văd minuni. Totul în viață este minune. Și prin minune este că, din voia lui Dumnezeu, trăim pe pământ. Să crezi acest lucru!”
(Claudiu Balan)
PS: În fotografie nu este mâna mea și nici telefonul meu. Este doar asemenea telefonului meu și asemenea mâinii mele.
Ludmila Doina
august 12, 2013 @ 12:14 pm
Draga Claudiu,
Chiar nu ai realizat ca poza aceasta face o reclama brutala telefonului respectiv?
Ar fi indicat sa schimbi poza.
Chiar si descrierea amanuntita a slabiciunii dumitale pentru el, cu rugaciune la Domnul, pentru asemenea fleacuri? Sa nu fie!
Te cert acuma ca o mama, pentru ca dumneata ai nenumarate subiecte serioase despre care sa scrii; stiu ca sunteti tineri, aveti slabiciuni, dar pentru unele e cazul sa luptam pe tacute.
DOMNUL FIE CU TINE, si cu mine !
Claudiu Balan
august 12, 2013 @ 12:33 pm
Eu n-am vrut să-i fac reclamă. N-am găsit o poză mai inspirată.
Oricum este un telefon bun… îl recomand.
Stați fără grijă, articolul nu este publicitate mascată.
Oricum nu cred că va fi cineva atras de el… sunt altele mult mai trendy.
Cât privește subiectul abordat, eu personal cred că este unul foarte serios și foarte important.
Răspunsul lui Dumnezeu către rugăciunea mea este relevant pentru felul în care Dumnezeu se raportează la noi oamenii. El caută mereu sfințirea noastră, îndumnezeirea noastră, vindecarea noastră, iar noi calculăm acțiunile noastre și ale Lui în repere materiale.
Claudiu Balan
august 12, 2013 @ 12:34 pm
Vă anunț când va plăti Sony publicitate mascată pe site-ul nostru.
🙂
Ludmila Doina
august 12, 2013 @ 12:43 pm
Cat priveste[b] publicitatea mascata[/b], dumneata ai spus-o, nu eu care am folosit un termen mai dur;
[b]”Oricum nu cred că va fi cineva atras de el…”[/b]
NU????????????????????????????????
Personal am fost atrasa de el, si imediat am intrat si in Orange si in Vodafone, sa vad oferta; e mai buna decat atunci cand l-ai luat dumneata !
[b]MARE ISPITA, ACEST ARTICOL ! ZMINTITOR TARE ![/b]
Si ce zici, e foarte bun, asa-i? Se pare ca rezista la multe socuri !
Vezi, draga Claudiu, ca nu-i prea bine !
Claudiu Balan
august 12, 2013 @ 12:51 pm
Atunci luați-o ca pe o recomandare de la un prieten. Chiar e un telefon bun. Dar nu asta doream să vă împărtășesc în articol.
Boitos
august 12, 2013 @ 1:01 pm
Ludmila, in acest articol Claudiu a vrut sa spuna cu totul altceva: si anume ca ne pasa f mult ( cateodata) de lucrurile materiale.Adica facem o patima pt ele.
Ca Dumnezeu ne arata puterea Lui, ca oricat ne-am ruga si orice am face daca nu trebuie sa se intample nu se intampla, mai ales daca este spre raul nostru sau a celor din jur.
Nu degeaba se spune:,, Ai grija ce iti doresti ca se poate imdeplini.”
Pe mine personal pot sa vad 100 de telefoane de acest gen ca nu ma atrag deloc, indiferent de marca, de tip, de performante.
Nu vad nimic rau ca cineva se ingrijeste de ceea ce are material, doar sa nu faca o obsesie pt el.
Ioana
august 12, 2013 @ 1:20 pm
As avea si eu o intrebare: cat de spalati pe creier puteti voi fi? Va ghidati dupa reguli arhaice care nu au legatura cu realitatea. Dumnezeu nu va indeplineste dorintele de parca ar fi pestisor auriu cu barba alba in functie de cat de cuminti ati fost in timpul anului! E usor sa crezi aberatiile scrise mai sus in legatura cu un amarat de telefon. Dar spune-mi cum le-ai mai crede cand iti moare in brate cel mai bun prieten pe care il ai ? ( si da, m-am rugat sa nu moara). Sau cand afli la doar cateva zile ca un alt membru al familiei urmeaza sa moara?
Claudiu Balan
august 12, 2013 @ 1:47 pm
Ioana cele mici ale vieții fac parte din viața noastră la fel ca și cele mari. Trebuie să le acordăm importanță.
Cât privește prietenul tău, dacă Dumnezeu a hotărât să-l ia la El, atunci așa este cel mai bine. Pe de altă parte sunt multe mărturii cu oameni care l-au rugacpe Dumnezeu să nu le moare cel drag și Dumnezeu i-a ascultat, și nu a murit.
Moartea pentru cei buni este doar o trecere către o lume mai bună. Pentru cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, este doar o mare dramă și atât.
Ioana
august 12, 2013 @ 2:17 pm
[quote name=”Claudiu-admin”]Ioana cele mici ale vieții fac parte din viața noastră la fel ca și cele mari. Trebuie să le acordăm importanță.
Cât privește prietenul tău, dacă Dumnezeu a hotărât să-l ia la El, atunci așa este cel mai bine. Pe de altă parte sunt multe mărturii cu oameni care l-au rugacpe Dumnezeu să nu le moare cel drag și Dumnezeu i-a ascultat, și nu a murit.
Moartea pentru cei buni este doar o trecere către o lume mai bună. Pentru cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, este doar o mare dram[quote name=”Claudiu-admin”]Ioana cele mici ale vieții fac parte din viața noastră la fel ca și cele mari. Trebuie să le acordăm importanță.
Cât privește prietenul tău, dacă Dumnezeu a hotărât să-l ia la El, atunci așa este cel mai bine. Pe de altă parte sunt multe mărturii cu oameni care l-au rugacpe Dumnezeu să nu le moare cel drag și Dumnezeu i-a ascultat, și nu a murit.
Moartea pentru cei buni este doar o trecere către o lume mai bună. Pentru cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, este doar o mare dramă și atât.[/quote]
Da, l-am cunoscut. Nu parea de treaba. Mi-au zis copiii aia din Somalia ca nu-i, dar nu am vrut sa fiu eu Toma Necredinciosul. Aveau dreptate 🙁
Carol
august 12, 2013 @ 1:59 pm
Avand in vedere ca telefonul e cam performant, ma cam ispiteste.
Am avut pana acum 2 PC, de ultimul era foarte legat, ambele mi s-au stricat, maicamea nu voia sa imi mai ia altul, zicea asa sunt eu neatent si stric tot, nu tin deloc la lucruri, pana cand s-a imbunat sa imi ia laptop. La al doilea, cu un an inainte, reusisem sa ard la jumatate monitorul cu lumanarea. Improvizasem un suport pentru lumanare simpla, din hartie, si aprinsesem mai multe, lasasem pe birou, ma pregateam de rugaciune, si pana sa aduc tamaia din bucatarie, a scapat direct cu varful pe ecran si incepea sa arda si sa iasa fum din monitor. Dar minune, monitorul mergea, doar in partea unde luase foc se inegrise putin si nu vedea in portiunea aceea, cam cat jumatate de moneda de 50 de bani.
Apoi, cum s-a stricat PC, veste nemaipomenita, imi spune mama ca imi ia laptop, sa pot sta intins sa nu ma mai doara coloana si sa studiez linistit pe laptoop. Mai nou mi s-a pus pe tableta, si mai simpla si mai usor de carat, mi-o doresc enorm, era cat pe ce sa o primesc, dar a intervenit iar o gaura la buget si s-a amanat pe alta data, pe viitor… asta e, m-am impacat cu ideea, daca stau sa ma gandesc cat imi dorisem laptopul, tot timpul ma gandeam de usor imi va fi cu el, acum mi se pare ca ceva obisnuit…..
Telefoane mobile am stricat pana acum peste 10, unul mi l-au furat dupa 3 saptamani dupa ce-l cumparasem, acum 5 ani. Fusese apcatul meu, desi citisem mustrarile de revelion sa nu ne destrabalam prea tare, care le dau parintii bisericii, eu mersesem in club, bausem si imi faceamd e cap in mod dracesc, a fost pedeapsa de la Dumnezeu. Urmatorul il sparsesem in pat, cand sa ma ridic, am pus piciorul chiar pe display si s-a facut praf….. apoi alte 4-5 telefoane care le-am uzat, mai ales astea noi fara taste sunt proaste si facute sa nu tina decat 2-3 ani, cat au garantie. Altul l-am scapat in chiuveta, a patruns apa si nu mai merge, nu am deloc noroc de ele, dar ma lipesc mereu de cate unul nou de pe la neamuri si rude….. asta e, norocul la fiecare
Claudiu Balan
august 12, 2013 @ 2:38 pm
Ioana, dacă vrei să discutăm civlizat, putem discuta. Dacă vrei să ne persiflezi, atunci îți vom șterge comentariile.
D.
august 12, 2013 @ 6:26 pm
Am citit articolul cu maximă atenție și m-am identificat printre ideile exprimate în el. Și eu am cumpărat în urmă cu aproape 2 ani un smartphone (pe care mi-l dorisem enoooorm), cu banii câștigați în 2 săptămâni de muncă asiduă. Dar, spre stupoarea celor din jur, am fost indiferentă și chiar neglijentă cu el, așa că săracul era scăpat din mână pe gresie/ciment de multe ori. Involuntar, dar frecvent. Punctul culminant a fost când traversam în fugă un bulevard circulat și, scăpându-mi din buzunar, s-a dezmembrat, i-a sărit până și cartela SIM, ca să nu mai vorbesc de baterie sau carcasă. Și, ca să fie meniul complet, tocmai atunci apăruse verdele la semafor, mașinile au demarat în forță dar, spre norocul meu, eram într-o capitală europeană (mai) civilizată și s-au oprit săracii șoferi în mijlocul bulevardului până ce am „pescuit” toate piesele telefonului. Însă a scăpat teafăr, nici măcar o zgârietură n-a avut !! În schimb am avut multe probleme cu (my preciouuusss) laptopul – atât cu cel vechi (având frecvente erori de funcționare), cât și cu cel nou (care s-a defectat la o zi după achiziționare). Eram și încă sunt dependentă de el și cred că din când în când Dumnezeu îmi reamintește de inutilitatea atașării de lucrurile materiale.
Și câtă dreptate are ! Am ajuns să fim sclavii tehnologiei, să neglijăm rugăciunea și Biserica în detrimentul uneltelor moderne prin care sufletul și mintea ne sunt acaparate. „Bine” că neglijăm rugăciunea de seară, dar nu uităm niciodată să ne verificăm Facebookul ! „Bine” că nu suntem interesați să aflăm viața sfinților pomeniți într-o zi, dar suntem la curent cu știrile moderne ! Ni se spală creierul și noi ne supunem bucuroși. Încep să cred că sclavii secolelor trecute erau oameni liberi, aveau doar trupul supus muncilor grele, dar inima și gândirea erau neîncătușate. Într-un oraș din Anglia există chiar un muzeu dedicat sclaviei, pe ale cărui ziduri se pot vedea multe citate, unul dintre ele parcă mai actual ca niciodată: „Slavery still exists. Indeed, it is more diverse and entrenched than it ever was before”, adică „Sclavia încă există. Într-adevăr, este mai diversificată și mai înrădăcinată decât a fost vreodată”. Da, este dur termenul, dar din păcate este realist – trăim într-o subtilă sclavie, suntem sclavii obiectelor, au ajuns să ne dețină ele pe noi, nu invers. Când vom putea să renunțăm – măcar pentru o săptămână, ca un test – la mașină, electrocasnice, telefon, internet, laptopl, tv – fără să ne simțim frustrați și fără să simțim că ni se oprește viața în loc, abia atunci vom începe să trăim viața cu adevărat. Când și dacă vom reuși să ne rupem de tehnică, de această creație a omului și ne vom apropia de creația lui Dumnezeu, de natură, trăind în mijlocul ei, abia atunci vom simți pulsul vieții mult mai profund.
Închei cu una dintre frumoasele povești din Pateric. Un frate care s-a lepădat de lume a împărțit averea sa săracilor, dar a ținut puțin și pentru sine. Apoi s-a dus la un Avvă, care i-a zis că dacă dorește să devină monah, să meargă în satul cutare, să cumpere carne pe care să și-o pună împrejurul trupului său gol, apoi să se înapoieze. Făcând fratele așa, a ajuns în cele din urmă la Avvă, dar cu trupul sfâșiat de cîini și păsări. Bătrânul i-a zis și morala – cei ce se leapădă de lume și voiesc să aibă bani, așa sunt sfâșiați de dracii care-i luptă. Sper să nu fie considerată off-topic sau extremistă întâmplarea, dar cred că, prin analogie, și noi ne împovărăm inimile cu diverse „cărnuri” (obiecte materiale de care ne-am atașat excesiv, patimi pe care le-am îmbrățișat, păcate pe care le-am cultivat), apoi simțim dureri cumplite când vrăjmașul ne zgârie/fâșie sufletul din pricina lor. Nu mai bine le lepădăm de bunăvoie ?
sharbinsk
august 12, 2013 @ 7:02 pm
Acum pe bune, la ce-ţi trebuieşte un smart phone ?
Ce poate face în plus faţă de unul obişnuit ?
Sper că n-o să-mi zici că face poze mai bine, că pt poze îţi iei aparat performant şi gata.
Pe mine chiar mă enervează piaţa telefoniei mobile, în curând cele smart vor deveni singurele de pe piaţă, iar mie îmi displac tonele de aplicaţii şi reclame în plus, ca să nu mai zic de gradul sporit de interceptare sau urmărire a lui (chiar şi de către nişte amatori cu un know how minim).
Referitor la articol , în momentul în care ai un telefon mai demodat îţi permiţi zgârieturi şi accidente cu el şi nu-i dai altă importanţă decât convorbiri şi mesagerie.
În felul ăsta te fereşti şi de pierdut timp aiurea pe jocuri şi alte aplicaţii.
Eu n-aş da smart phone nici copiilor,ar însemna să-i încurajez să piardă timpul sau să-şi strice ochii jucându-se, sau să navigheze prin tenebrele internetului.
E bine c-ai sesizat pericolul ataşării de cele materiale, probabil dacă-l scăpau copiii, i-ai fi mustrat aspru şi ţi-ar fi părut rău după sau te-ai fi supărat inutil pe ei.
Sau ţi-ai fi dorit unul şi mai performant.
Apropo ştii cam cât sminteşte să vezi la o faţă preoţească telefon mobil scump ?
De la un ajutor de preot am auzit că parohul avea un vertu, dacă e pe bune mă abţin şi să comentez.
N-aş vrea să văd feţe teologice căzând în cocalarism duhovnicesc, care să combată epliatul şi barbieritul dar, să aibă ultimele tendinţe ale luxului.
Mă iertaţi dacă am fost cam incisiv şi n-o luaţi personal.
carina
august 12, 2013 @ 7:16 pm
de ce sa criticam poza sau cine stie ce alt lucru care duce pe unii neinitiati la sminteala ? Ideea e cu totul alta si e bine ca a fost adusa in discutie de Claudiu. Eu una, iti multumesc pentru postare. Si eu m-am gandit asa de multe ori,deci m-am regasit in ce s-a zis in articol. Dumnezeu ne mai face uneori „zile fripte” cu unele obiecte fata de care observa ca ne-am atasat, tocmai pentru a ne deschide ochii si a vedea zadarnicia
D.
august 12, 2013 @ 7:36 pm
„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” – valabil și în cazul aplicațiilor smartphoneului. Te poți juca aiurea AngryBirds sau te poți documenta spre folosul tău duhovnicesc, prin :
– aplicații precum Calendar Creștin Ortodox – nu îi fac reclamă, dar e deosebit de util ! Vei sfinții sărbătoriți zilnic, citești viețile lor, vezi când e cruce roșie în calendar, etc.
– aplicații precum Rețete-de-Post – când vrei să mănânci și altceva decât soia și ești în pană de inspirație culinară, crede-mă cu progrămelul ajută !
– aplicații precum „Acatiste-Rugăciuni-Biblia Ortodoxă” – da, poate tu ai mereu asupra ta o carte de rugăciuni, dar pot exista și situații mai speciale. De pildă, mă aflam în drum spre o mănăstire și o persoană din mașină a dorit să citească, acatistul sfântului din acea zi, însă nu avea Acatistierul la ea. Deși nu folosisem aplicația de luni bune și nu știam ce conține, nici de sfântul respectiv nu auzisem mai nimic, am zis să caut acul în carul cu fân și până la urmă am găsit acatistul acelui sfânt, care ulterior a fost și citit, spre folosul sufletesc al celor ce ne aflam în mașină. Și altă întâmplare – când bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească, se afla pe patul de moarte, aș fi vrut să-i citesc rugăciuni, dar bunicul se smintea văzând cartea de rugăciuni deschisă, crezând că rugăciunile îi vor grăbi sfârșitul. Și atunci am început să-i citesc pe ascuns, când nu era nimeni în cameră citeam Paraclisul de pe telefon, în șoaptă, fără să dau de bănuit atunci când cineva intra în cameră, fără să smintesc. Așa că… nici nu știi când ai nevoie de-un acatist, de-un paraclis, e bine să le ai mereu la îndemână, ideal în formă tipărită, pragmatic și în formă electronică.
– cărți în format doc sau pdf – știu că se pot citi și de ecranul unui telefon obișnuit, dar smartphone-ul are avantajul unui ecran mai mare, deci lectura va fi mai ușoară. Prefer lectura clasică, dar până să cumpăr cărțile părintelui Cleopa, de voie de nevoie le-am citit de pe telefon.
– psalmi, rugăciuni, Evanghelia, predici – toate salvate în format mp3, mai ales că spațiul de stocare permite asta. Trebuie valorificat fiecare minut și folosit, de ce nu, spre zidirea temeliei spirituale. În loc să pierdem timp enervându-ne cu următoarea ocazie când vom rămâne blocați în trafic, mai bine deschidem telefonul, punem căștile și vom avea cu siguranță o audiție plăcută.
Nu vreau să închin odă smartphoneului -rămân la ideea inițială că am fi mai aproape de Dumnezeu dacă ne-am îndepărta de acest progres tehnologic. Însă aș dori să subliniez utilitatea anumitor aplicații.
Oooh, și încă ceva – nu înțeleg de ce smintește un preot care are smartphone. Bine că nu ne smintim de BMW-urile episcopilor, în schimb ne ia cu leșin când vedem un cleric ce deține un telefon inteligent ! Nu le iau apărarea și nici n-am pe nimeni din familie preot, deci nu sunt subiectivă, dar data viitoare, înainte să te smintești, du-te la preot, trage-l de reverendă și roagă-l să-ți arate mirobolantul telefon. Poate, spre surprinderea ta, vei vedea că are memoria cardului plină cu predici audio și cu poze din pelerinajele organizate, memoria internă a telefonului ticsită cu aplicații ortodoxe.
sharbinsk
august 12, 2013 @ 7:53 pm
Olivia, era vorba şi de faptul că smartul poate ajunge pe mâna unor copii.
Ce crezi că vor accesa ei aplicaţia calendar duhovnicesc sau un site cu jocuri online din care vor sări pop-up sau vor conţine bannere cu imagini deocheate şi reclame la chaturi ?
Şi uite aşa îşi stârneşte copilul curiozităţi, să nu mai zic de timpul pierdut pe tel.
E de ajuns să aibă un copil smart ca să vadă toată clasa un film deocheat.
Departe de mine a face apologia tehnologiei sau a fi contra vreunei mărci, dar, mi se pare că un om care susţine linia tradiţionalistă cu învăţăminte :
Nu doriţi cele ale lumii, nu vă-ngrijiţi de cele ale lumii, n-ar trebui să să fie printre primii care-şi achiziţionează smartul.
Ca să nu mai zic de faptul că aduci un uriaş beneficiu editurilor şi încurajezi tipăritura duhovnicească dacă achiziţionezi în format text, nu citind-o pe net.
Cititul pe electronic distruge mult mai repede ochii.
sharbinsk
august 12, 2013 @ 8:01 pm
BMW-urile episcopilor, sunt în aceeaşi categorie cu gadeturile scumpe şi cu neinspiraţia de a te afişa cu bunăstarea.
Ca fapt divers, probabil că unii au maşini dotate cu măsuri de siguranţă pt o securitate sporită de aia n-am pomenit de maşini.
Şi da, vreau să revenim la crucile de lemn şi inimile de aur, mai ales acum în vremuri de cumpănă pt ortodoxie.
Şi da fiecare sminteală s-ar putea să fie o cărămidă căzută din zidul lui Hristos.
Preoţii n-au nevoie de rugăciuni pe smart că toată ziua sunt cu cărţile de rugăciuni aproape.
Ţaţa Leana din anii 20′ citea acatiste pe smart, probabil.
Carol
august 12, 2013 @ 9:29 pm
Eu chiar ma gandeam sa scriu o poveste proiectata in viitor, cu un tanar care era stapanit de tehnologie si jocurile pe calculator, reuseste sa citeasca pe net, din intamplare cartea „Insemnari de la Jilava”, descopera patriotismul, incet incet adera la legionarism, apoi aude de adevarata cale, ortodoxia, cauta duhovnic, citeste din vietile sfintilor, isi foloseste IPhone unde stocheaza tot felul de filme duhovnicesti, predici, cantece patriotice, doine, poezii de Eminescu, colinda singur padurile din imprejurimi, se simte sufocat de o lume ultratehnologizata, desi inca depin de de ea, cu ajutorul acestor masinarii e legat de credinta si de stramosi, ii place sa fie liber si sa iasa din labirintul oraselor sa stae cat mai departe de civilizatie, sa rupa cardurile electronice care deveneau obligatorii, etc, cugeta la vietile sfintilor singur prin paduri, citeste din filocalie, gaseste un duhovnic batran la o manastire care il indruma si-l linisteste, i-i arata ca salvarea vine de la biserica, si ca singura sansa e sa traiasca in duhul sfintilor parinti, si nici un fel de act biometric nu-i poate strica starea launtrica daca el singur nu se face prizonierul lor si nu le da voie sa-l stapaneasca pe el, in loc sa fie invers
Cred ca o sa iasa o poveste frumoasa, am scenariul in minte, cand o sa am timp sa imi ajute Dumnezeu sa o scriu.
Dan Tudorache
august 12, 2013 @ 10:05 pm
N-am fost niciodată atașat de telefoane scumpe. E adevărat, mi-au plăcut la vedere, le-am admirat tehnologia… dar atât. N-am murit să am unul niciodată. Întotdeauna am crezut că un telefon trebuie să îndeplinească două cerințe simple:
a) să țină… adică să fie rezistent la șocuri ca să nu-i duci grija.
b) să țină bateria… ca să poți vorbi fără să stai cu griji că se descarcă telefonul.
Și am avut astfel de telefoane, în special anti-penultimul, pe care îl regret și acum. Îl aveam de câțiva ani, îmi făceam treaba cu el excelent, nu-mi păsa dacă îl uitam pe undeva, nu-mi păsa dacă îmi cădea, nu duceam grija încărcatului continuu. Pur și simplu îmi servea oricând necesitatea de a vorbi fără să mă determine să pierd timpul cu altceva, pentru că era alb-negru, fără pretenții. Am dat 0 lei pe el, îl luasem la abonament.
Dar firescul meu s-a dat peste cap când două persoane speciale din viața mea ”m-au lucrat”, forțându-mi mâna să-mi iau un smart-phone la mâna a doua: ”Cât mai stai cu antichitatea aia?”
Așadar, l-am luat de gura lor iar vechiul telefon l-am făcut cadou cuiva. Dar cu noul telefon s-au schimbat și obiceiurile. Am pierdut timpul aiurea cu angry-birds și am devenit obsedat de a-mi verifica mail-ul. Nu mai zic de grija de a-l încărca zilnic, sau la două zile, fapt ce mi se părea o povară căci eu eram obișnuit să încarc odată pe săptămână. Slavă Domnului că telefonul acesta nu a ținut mult și după mai puțin de jumătate de an mi s-a stricat. Așa că am revenit la un telefon mai normal, dar nu chiar ”arhaic” ca cel de care spuneam la început. Și obiceiurile au redevenit și ele normale.
Dar după cum spuneam, regret și acum telefonul acela simplu, cu care îmi făceam treaba fără să mă complic: rezistent, cu autonomie ridicată, de 5-7 zile.
De lucrurile scumpe îți lipești inima și fără să vrei. Așa e și cu mașinile, așa e cu toate. Să zicem că am avea posibilitatea să ne luăm mașini scumpe, și ne luăm un logat și un Audi de lux. Dacă ieșim cu Loganul și trecem prin gropi, trecem prin zone împădurite în care putem zgâria vopseaua, nu ne doare inima cât ne doare pentru mașina de zeci de mii de euro.
Așa că eu vă recomand cu toată inima să vă luați telefoane ”arhaice” cu care să faceți treabă, nu să vă pierdeți vremea și banii.
sharbinsk
august 12, 2013 @ 11:44 pm
E foarte bun îndemnul legat de telefoane „arhaice” , la o adică și pe telefoanele „arhaice” se pot stoca documente religioase.
E o chestie psihologică atunci când ai gadgeturi moderne, care-ți dă impresia că ai prosperat social și răscolește puțin sentimentul mândriei în om.
Cred că a ceda la îndemnul „‘hai măi stai cu vechitura aia””, face parte din același registru cu a ceda la presiunile rudelor care-ți recomandă insistent să te razi sau la comentariile răutăcioase privind necesitatea epilatului picioarelor.
E tot ceva de intrat „în rând cu lumea” deși suntem învățați să nu ne ghidăm neaparat după cele ale lumii.
Boitos
august 13, 2013 @ 5:58 am
Si eu am un ,,arhaic” si nu l-as schimba pt nici un telefon nou .
Uit ca trebuie sa il incarc sau cand l-am incarcat, vorbesc la el de oriunde ( am semnal peste tot ), am dat cu el de pamant si de beton, l-am tinut la soare si tot merge.Tastele sunt ok, nu se duce culoarea, nu se dezintegreaza singur.
Imi aduc aminte ca odata asa de rau mi-a scapat din mana ca s-a dezintegrat tot: caracsa intr-o parte, cartela in alta, si baterina in cealata parte.Am zis ca e gata de el.Da de unde : a revenit la normal dupa ce l-am ansamblat.
Cineva din familia mea a scapat un ,,arhaic” in apa.Adica la o adancime de vreo 40 de cm.L-a scos din apa, l-a desfacut putin , l-a scuturat, si a mers ca nou.
Plus ca a dat de beton cu el de nu stiu cate ori.
Dan Tudorache
august 13, 2013 @ 7:14 am
Ioan, eu sunt de acord că insistența rudelor de a schimba telefonul arhaic poate fi un îndemn de a ”intra în rând cu lumea” dar de departe nu pot pune achiziția unui telefon modern în același registru cu rasul bărbii și mai ales cu epilatul.
Cât privește utilitatea religioasă a telefoanelor ”arhaice”, personal nici măcar acest îndemn nu-l fac. (adică să ne luăm un telefon modest care să aibe totuși posibilitatea de a stoca documente religioase). Nu, ci un telefon cât mai simplu, cu care să nu pierdem timpul aiurea… nici măcar cu asta, ci să vorbim concret, închidem.. iar dacă simțim nevoia de religiozitate, atunci ne rugăm în simplitatea inimii și a momentului. Cred că avem documente religioase cât cuprinde pe calculatoarele personale, avem acces la blogosfera ortodoxă de oriunde, avem cărți din librării pline cu carte religioase, așa că documentele religioase pe telefon nu sunt un lucru necesar. Nu zic că nu ar putea fi utile și acestea, dar eu mai degrabă încurajez apropierea simplă de Dumnezeu, prin rugăciune, decât pe aceea anemică, ajutată de tehnologia telefonului.
Cum spunea și Simona, un telefon dintr-acesta simplu nu îți dă dureri de cap, nu complică viața care și-așa e complicată astăzi. Lucrurile scumpe întotdeauna aduc stres (păcatul grijii exagerate).
Acum, dacă o să citească ce am scris noi aici și persoane cărora Biserica nu le este pe plac, parcă văd că o să tragă concluzia că ”voi creștinii sunteți împotriva tehnologiei”. 🙂
sharbinsk
august 13, 2013 @ 9:52 am
[quote] dar de departe nu pot pune achiziția unui telefon modern în același registru cu rasul bărbii și mai ales cu epilatul.[/quote]
Da ai dreptate, nu m-am referit neaparat la motivaţiile care par mai bine argumentate pt ras ci la fenomenul acesta de a fi prins în hora lumii pe nesesizate.
[quote]Acum, dacă o să citească ce am scris noi aici și persoane cărora Biserica nu le este pe plac, parcă văd că o să tragă concluzia că ”voi creștinii sunteți împotriva tehnologiei”[/quote]
Chiar deloc, sunt împotriva utilizării luxului inutil care ne ia ochii prin tot felul de reclame.
Combat şi zeificarea unor obiecte sau gadgeturi şi legarea vieţii de ele.
Tocmai de aceea am zis că se pot stoca şi pe telefoanele non-smart diferite lucruri, dar agreez ideea să petrecem cât mai puţin timp pe telefon, pentru a fi mai practici în viaţa duhovnicească.
Simplu fapt că accesăm de pe internet materiale ortodoxe arată că nu suntem împotriva tehnologiei.