Doamne intră în suflet, să fiu dependent de TINE.

Doamne Domnul meu nu mă lăsa la greu, nu mă părăsi in lumea aceasta și dă-mi din firmitura ta ca să pot intra în împărăția TA.
Dă-mi duhul adevărului ca să lupt pentru dreptate,
Dă-mi duhul iubirii să-mi iubesc aproapele,
Dă-mi duhul blândeți și al înțelepciunii, ca să nu condamn și să nu judec pe aproapele meu.
Doamne TU care ești lumina lumii, fi lumina inimii mele.
Ca orbul să fiu Doamne să nu văd lumina cea înșelătoare, ca surdul să fiu Doamne, ca să nu aud glasurile viclene.
Dechide-mi inima ca să te pot vedea, ca să aud chemarea TA.
Tu Iisuse al meu, fă-mă Doamne să viețuiesc în toată cinstirea bună și în toată curățirea cea pură.
Buzele mele cele rele să te laude și mintea mea să te venereze.
Mâinile mele păcătoase să le ridic la tine Doamne.
Inima mea Doamne să se frângă înaintea TA, picioarele să pășeasca către Patria Cerească.
Dă-mi Doamne lacrimi ca să mă pot smeri, dă-mi lacrimi ca să mă pot pocăi.
Doamne luminează calea ca să se risipească ispita.
Doamne dă-mi putere să mă rog să îl alung pe ispititor.
Toată ființa mea să strige ca tu să ajungi la mine.
Fă-mă să fiu lacom de rugăciune,
Doamne intră în suflet, să fiu dependent de TINE.
Autor: Ionuț A.