Doamne,la Tine nu mai merge „si asa”!

Doamne, stau şi mă gândesc, când mi-a fost cu adevărat rău?! şi să-ţi spun: „Tu, nu m-ai ajutat, n-ai înteles (ce nici singur nu intelegeam)?!

Care perioade, din suflet, mi-au fost reci, slabe, încleiate şi vlăguite din cauză că Ţi-ai întors Tu faţa Ta de la mine?!

Doamne…niciodată! să nu intorci faţa ta de la mine, si Duhul Tau cel Sfant nu-l lua de la mine…

Faţa mea de la Tine am întors-o, şi Duhul Tău cel Sfânt de la mine L-am alungat…Că, Doamne, Tu acelaşi  ai fost, eşti şi vei fi fiecărui suflet, clipă şi pas.

Toata durerea şi stricăciunea, tot răul şi secătuirea din cauza trândăviei, din cauza neluării aminte, din pricina nesimţirii; suflete…”merge şi aşa”.

M-am împotmolit Doamne…pentru că toate desfătarile sufletul meu le-a dorit, bunătăţile si virtuţile Tale le-am râvnit, şi pe care la fel de uşor ca plăcerea căderii în păcat aş fi vrut să le am: „inimă curată”, „duh drept”, „duh stăpânitor”, „duhul umilit”, „inima înfrântă şi smerită”, „casa lui Israel”, „casa lui Aaron”.

Dar, Doamne, trândav sunt să ajung la Tine…trândav să-mi deschid inima pentru Tine… trândav să grăiesc cuvânt sincer către Tine. Sunt trândav să-ţi răspund, pentru că iubirea Ta Doamne, are chip de jerfă şi preţuire! Acel Chip dumnezeiesc răsfrânt din nenumăratele icoane…Iată ochii Sfinţilor Tăi, iată semnul comuniunii Tale, iată veşnicia lor…

„Fericiti sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda.”(Ps.83)

,,Cel ce păzeste pe prunci este Domnul; umilit am fost şi m-am izbăvit. Întoarce-te suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a făcut ţie bine.” (Ps. 114)

(Andreea L)