Doar vieţile sfinţilor ne mai pot lumina

39706De la o perioadă încoace simt că m-am îndepărtat de Dumnezeu şi simt cum păcatele mele, pe care nu le pot lăsa, mă împiedică să mă gândesc la Dumnezeu sau la viaţa veşnică şi mă fac doar să mă îngrijesc de cele pământeşti. Mereu am zis că e bine să stai lângă oameni virtuoşi, că e bine să discuţi cu ei ca să te însufleţească şi să te facă să-l iubşeti pe Dumnezeu. Şi mă gândeam în sinea mea că chiar dacă eu stau în păcate o să-i văd pe alţii de lângă mine cum se apropie de Dumnezeu şi o să mă dau după ei.

Tot am aşteptat modele de urmat, tot am ascultat predici ş am citit cărţi dar eu tot neîndreptat sunt, tot departe de Dumnezeu. Dacă vreau să ies din păcat simt că sunt singur împotriva lumii, că nimeni nu mai vrea să meargă pe drumul acesta, că noi toţi oamenii iubim foarte mult cele lumeşti şi am uitat că vine viaţa veşnică şi judecata finală. În fiecare zi vorbesc cu prieteni, colegi, şi diferiţi oameni şi nimeni nu vorbeşte despre Dumnezeu sau despre patimi. Parcă tuturor le e ruşine, parcă patimile noastre n-ar fi o problemă. Toţi ne judecăm unii pe alţii şi după ce terminăm de judecat devenim şi mai trişti decât eram inainte de a vorbi. Toată lumea dă soluţii dar nimeni nu face nimic.

Am stat şi încă stau în medii bisericeşti şi nu se vorbeşte nimic despre Dumnezeu sau despre patimi. Tot am zis că dacă voi ajunge student la facultatea de teologie voi fi nevoit să mă îndreptez văzând pe ceilalţi din jur. La fel am zis că dacă ajung diacon sau preot o să fiu nevoit să mă schimb văzându-i pe cei de lângă mine. Dar m-am înşelat, nu se mai vorbeşte nicăieri despre Dumnezeu în mod public şi despre patimile noastre, ci doar aşa în mod intim. Nici preoţii, nici teologii, nici credincioşii nu mai au curajul să ridice problema patimilor şi neputinţelor noastre într-un grup de prieteni.

Discuţiile sunt aşa de lumeşti, aşa de josnice… Se vorbeşte doar de bani, de politică, de servicii, de succes în carieră. de case, de împrumuturi, de multe altele….dar nu se mai vorbeşte de împărăţia cerurilor, de moarte, de rai, de iad, de Dumnezeu.

Am ajuns la o concluzie: doar sfinţii ne mai pot fi modele astăzi. Dacă vreau să-ncep ziuă gândidu-mă la Dumnezeu şi la lumina cea nesfârşită a bucuriei cereşti trebuie să deschid Proloagele şi să citesc viaţa sfântului de azi, să văd cum a trăit şi cum a murit el pentru Hristos. Trebuie să citesc în Proloage un cuvânt de învăţătură pentru astăzi şi să văd ce sfaturi îmi dau prietenii lui Dumnezeu.

Numai viaţa unui sfânt te poate face să-ţi doreşti mai mult decât lumea de aici. Numai sfinţii îţi pot arată că Dumnezeu vrea să ne mântuim şi vrea să ne facem comoară în ceruri iar nu aici pe pământ.

Suntem călători în viaţa aceasta. Stăm două trei zile la un hotel apoi mergem în alt loc, mai stăm şi acolo încă 2-3 nopţi şi plecăm mai departe….până ajungem acasă. Dumnezeu ne-a pregătit casă frumoasă în ceruri!

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. „

(Claudiu)

 

(Visited 2 times, 1 visits today)