Domnul este recunoscut în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este în omul întreg, în suflet, în minte şi în trup…

Atât de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încât ne-a dat pe Fiul Său (Ioan 3, 16); dar şi Fiul Însuşi a voit aceasta şi S-a întrupat şi a vieţuit cu noi pe pământ. Atât Sfinţii Apostoli, cât şi o mulţime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toţi L-au cunos­cut ca pe Domnul; dar mie multpăcătosului mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt că Iisus Hristos este Dumnezeu (1 Cor. 12, 3).

Domnul îl iubeşte pe om şi i Se arată cui vrea El Însuşi. Şi sufletul, când Îl vede pe Domnul, cu smerenie se bucură de Stă­pânul cel milostiv şi nu mai poate iubi nimic altceva aşa cum iubeşte pe Ziditorul său; chiar dacă vede toate şi iubeşte pe toti oamenii, dar mai mult decât orice Îl iubeşte pe Domnul. Sufle­tul cunoaşte această iubire, dar nu o poate reda în cuvinte: ea este cunoscută numai prin Duhul Sfânt, pe care-L dă Domnul. Sufletul vede dintr-o dată pe Domnul şi-L recunoaşte. Cine poa­te descrie această bucurie şi veselie?

Domnul este recunoscut în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este în omul întreg, în suflet, în minte şi în trup… Aşa este cu­noscut Dumnezeu atât în cer cât şi pe pământ. În nemărginita Sa milostivire, Domnul mi-a dat acest har mie păcătosului şi va da oamenilor să cunoască pe Dumnezeu şi să se întoarcă la El. Scriu în numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este ade­vărul. Martorul meu este Însuşi Domnul.

Oricât am învăța, cu toate acestea este cu neputință să cunoaștem pe Domnul dacă nu vom viețui după poruncile Lui, pentru că nu prin știință, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut  Domnul. Mulţi filosofi şi savanţi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască chiar dacă cred în El. A crede că Dumnezeu există este un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu este altceva.

Iată o taină: există suflete care L-au cunoscut pe Domnul, există suflete care nu L-au cunoscut dar cred în El; şi, în sfârşit, există oameni care nu numai că nu au cunoscut pe Dumnezeu, dar nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există multi învătati.

La necredinţă se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să-L cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu Se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Dumnezeu le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decât cele pământeşti, şi pe acestea numai în parte, în vreme ce Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt.

Unii se ostenesc toată viaţa lor să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar aceasta nu le este de nici un folos pentru sufletul lor. Dacă însă ne vom strădui să cunoaştem ce este înlăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfânt – Împărăţia cerurilor, iar în sufletul unui păcătos – întuneric şi chin. Şi e de folos să ştim aceasta pentru că vom rămâne veşnic fie în Împărăţie, fie în chinuri.

Îndeobşte fiecare dintre noi poate înţelege despre Dumnezeu atât cât i-a făcut cunoscut harul Duhului Sfânt, căci cum am putea gândi sau judeca despre ceea ce nu am văzut sau nu am auzit şi nu am cunoscut? Iată, sfintii zic că ei L-au văzut pe Dumnezeu, dar sunt oameni care zic că Dumnezeu nu există. Este limpede că ei vorbesc aşa pentru că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă deloc că El nu există.

Sfinţii vorbesc despre ceea ce au văzut şi au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceva ce nu au văzut. (p.114-118).

Lucrurile cereşti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pă­mânteşti prin minte: dar cine vrea să-L cunoască pe Dumnezeu prin mintea lui, din ştiinţă, acela este în înşelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt. (p.188)

Este o mare deosebire între omul cel mai simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi omul chiar foarte mare care n-a cunoscut harul Sfântului Duh. E o mare deosebire între a crede că Dumnezeu există, cunoscându-L din natură sau din Scripturi, şi aceea de a-L cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt.

În cel ce a cunoscut pe Domnul în Duhul Sfânt, duhul arde ziua şi noaptea de iubire pentru Dumnezeu şi sufletul lui nu se mai poate alipi de nimic din cele pământeşti. Sufletul care n-a încercat, din experienţă, dulceaţa Duhului Sfânt se bucură de slava deşartă a acestei lumi, de bogăţii sau de putere; dar sufle­tul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt tânjeşte nu­mai după Domnul, iar bogăţiile şi slava lumii nu înseamnă nimic pentru el.

Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebeşte după gust.

Căci scris este: Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Psalm 33, 9).

Sursa: Sf. Siluan Athonitul, Între iadul smereniei și iadul deznădejdii, Editura Deisis, Sibiu, 1998