Skip to content

4 Comentarii

  1. Dan Tudorache
    august 10, 2012 @ 7:55 am

    Dat fiind faptul că aproape toate vacanțele le-am petrecut la țară (până în clasa a IX-a), m-am regăsit în multe din ipostazele încondeiate de tine Maria. Mi-ai deschis rănile dorului 🙂
    Mirosul ierbii…. ce n-aș da să mai simt miros de iarbă proaspăt cosită… sau smulsă.
    Ce n-aș da să mai pot privi cerul înstelat de pe prispa bunicilor, în compania greierilor și adierea lină a nopții.
    Ce n-aș da să mai pot juca v-ați ascunselea cu prietenii din copilărie, să mă tupilesc pe după un mărăcine sau după o fântână, ori să mă ccocoț pe gardurile vecinilor sau prin copaci…
    Ce n-aș da să mai pot alerga prin vii ori prin lanurile de porumb, ori pe terasele dealurilor de la țară.
    Ce n-aș da să mai pot privi pe săturate cerul senin de vară, stând tolănit în căruța ticsită cu porumb sau mohor, în timp ce calul merge agale spre casă.
    Cât nu mi-aș dori să mai învârt în magiunul de prune făcut domol la pirostriei. Ori să mai învârt mașina de făcut bulion împreună cu bunica.
    Și câte n-ar mai fi…

    PS: Gândurile acestea sunt un prinos de recunoștință pentru bunicul tău?

    Reply

  2. Albinuta
    august 10, 2012 @ 8:59 am

    Si eu m-am regasit in acest articol doarece eu am crescut la tara mereu mi-e dor de toate muncile ce se faceau in trecut la tara ,cred ca nu-mi vor ajunge o pagina sa le insir pe toate insa cel mai dor i-mi este de plimbarile care le faceam cand mergeam la cules de fructe de padure ,alune ,cand mergeam la o manastirea din jurul nostu (mergeam mai multi colegi pe jos vreo 2 ore pana ajungeam ) ,cand in fiecare seara ieseam la plimbare dupa o zii destul de solicitanta unde altundeva decat pe drumul de munte unde era atata liniste ,unde puteam admira frumusetea naturii
    Multumesc ,foarte fumos

    Reply

  3. Maria Vicol
    august 10, 2012 @ 5:59 pm

    „…nu cred că ţi-am spus-o atunci dar să ştii că mult te mai iubesc şi mi-e un dor…de tot…mă aşez lângă crucea de la câpătâiul tău şi ştiu că acolo jos îngropat cu tine e zâmbetul meu de-altădată şi liniştea mea de atunci şi căldura acelor anii şi tot ce aş fi putut fii şi tot ce eram cu tine şi amintirile mele şi atât de multe,pe care toate le-ai luat cu tine…o ,buna mea…nimic nu mai e la fel de când ai plecat…”

    astea randuri mai lipseau…

    @ Dan
    da ,frate dan,da’ nu de bunu,caci pe el nu l-am cunoscut,a plecat la Tatutu cand eu aveam vreo 9 luni,dar pe el il simt f puternic in sufletul meu,dorul e de mamaitza mea,buna mea (ma refer la bunicii mei din partea mamei,caci cei din partea tatatului…no,tata meu a dezertat din familia noastra cand eu aveam 3 ani,deci nu numai ca nu-mi cunosc tata dar nici pe vreo cineva din familia lui) acolo la ea ,la casuta noastra,acum in paragina si pustie,mi-e inima ,acolo am zambit si acolo m-am simtit libera,ea a fost si bunicii din partea tatalui,si din partea mamei ,ea i-a reprezentat pe toti…si cu ea s-au dus toti… si de-atunci ma simt ca un „copil” orfan,desi o mai am doar pe mama alaturi,si numai Domnul stie pt cat tp…
    Slava Lui Dumnezeu pt tot!

    Reply

  4. Andreea
    august 18, 2012 @ 11:22 am

    Si mie mi-e dor de de multe, dat fiind faptul ca am crescut la munte si acum sunt la tara, sunt doar cateva ipostaze care mi se potrivesc. Dar tot dor este.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *