Două prietene discută despre existenţa lui Dumnezeu
Aseară povesteam cu o prietenă, cu care nu am reuşit să vorbesc de ceva timp, şi din vorbă-n vorba am ajuns la subiectul: „Religie, existenţa, respectiv nonexistenţa Lui Dumnezeu”. A redeschis subiectul chiar dacă eu nu vroiam acest lucru considerând că am discutat prea mult pe această temă. Am făcut amândouă eforturi enorme să ne păstrăm calmul de fiecare dată şi totuşi n-am ajuns la niciun numitor comun, ea fiind atee.
Totuşi, mi-a promis că dacă voi reuşi să o conving să creadă în Dumnezeu o să facă orice, citez: „Voi merge şi la biserică!”. Mi-a spus că majoritatea oamenilor „credincioşi” i-au zis că trebuie să creadă în Dumnezeu, indiferent ce întrebări are ea, pur şi simplu trebuie să creadă că altfel va ajunge în Iad. Mi-a spus de la început că ea nu crede în existența iadului pentru că după părerea ei iadul a fost creat pentru a speria oamenii şi a-i forţa să se comporte mai frumos. La fel şi cu cele 10 porunci. Ea crede că nu este nevoie de religie sau de Dumnezeu pentru ca oamenii să fie buni. Ea crede cu tărie că Universul şi viaţa au apărut prin reacţii chimice şi prin atomul de carbon care s-a tot modificat şi că în acelaşi mod în care eu susţin că „Dumnezeu a creat lumea din nimic” la fel crede ea că lumea ar fi putut apărea din nimic.
Am discutat foarte mult şi ultimele lucruri care i le-am spus au fost: “Deci nu crezi în Dumnezeu dar crezi într-un hazard favorabil?” prin care s-a creat lumea, pur şi simplu, la întâmplare, deci noi, oamenii suntem o întâmplare?
Răspunsul a fost cât se poate de sincer, cu zâmbetul pe buze: „Da, asta cred. S-a demonstrat că emoţiile provin de la creier, plus că omul după moarte dispare, se transformă în compuşi care ajută la hrănirea altor vieţuitoare”. Asta a sunat mai rău decât reîncarnarea în care cred budiştii şi hinduşii. Să devii hrana pentru celelalte vieţuitoare?
Mi-am lăsat uimirea la o parte şi am întrebat-o care crede ea că este scopul omului, a răspuns la fel de simplu: reproducerea. Într-un final a spus că ea pur şi simplu nu crede că poate să „existe un om mic albastru care stă deasupra noastră şi care are o baghetă magică şi care a creat lumea. E aiurea, nu are niciun sens, de ce să creeze lumea?” Știu că atunci mi-am pierdut un pic calmul şi am spus că dacă este chiar atât de greu să crezi că cineva poate face ceva pentru alte persoane doar din iubire, fără niciun alt motiv, înseamnă că suntem complet dezumanizaţi, sau mă rog, pe cale de a fi. Eram prea obosită ca să mai continui discuţia, deci am lăsat-o în „standby”. Dar m-am gândit foarte mult la ceea ce mi-a spus ea. Mi-am reamintit toate replicile sale şi am încercat să le „rezolv” în minte.
În primul rând, ideea cum că „trebuie” să crezi este una venită după părerea mea nu din partea adevăraţilor creştini. Cuvântul „trebuie” te duce cu gândul la un anumit nivel de obligativitate, cu alte cuvinte fie că vrei sau nu, fie că eşti sincer/ă în credinţa ta sau nu, „trebuie” să crezi pentru că aşa spune X şi Y. Dacă este să privim atenţi, Iisus Hristos nicăieri nu a obligat oamenii, nicăieri nu a spus „trebuie” să credeţi. Nu, ci le-a lăsat liberul arbitru. Credinţa impusă de cei din jur nu este una adevărată, nu te ajută la nimic, ci trebuie să vină din inima ta, din convingerea ta proprie. În al doilea rând ameninţarea cu iadul este într-un fel malefică şi nu are cum să vină de la nişte oameni care chiar cred în Dumnezeu. Eu nu i-am înţeles niciodată pe oamenii care ameninţă pe alţii cu Iadul. Îi face cumva mai fericiţi faptul că ameninţa? Nu cred. În momentul în care îi spui unei persoane: „Vei ajunge în Iad!” înseamnă că tu nu ai pic de iubire faţă de acea persoană, în loc să încerci să o ajuţi, tu îi închizi toate uşile. Şi îi semnezi condamnarea.
Dar nu prin ameninţări poţi convinge oamenii de existenţa Lui Dumnezeu. Nici prin cuvinte nu prea ai cum să-i convingi pe oameni, pentru că până la urma credinţa este ceva ce o simţi, nu poate fi materializata prin cuvinte.
Revenind la ideea cu Iadul, prietena mi-a spus că pentru ea: „iadul este precum i-ai spune unui copil care nu vrea să doarmă ca dacă nu se culcă vine Bau-bau”. Cum spuneam mai sus, nu consider benefică ameninţarea cu Iadul şi nici ideea cum că dacă le spui la oameni de Iad ei vor deveni mai buni. Nu, omul ar trebui să fie bun de la sine, nu în urma unor constrângeri. Nu eşti bun pentru că ţi-e frică să nu ajungi undeva, ci eşti bun pentru că aşa simţi tu, pentru că şi Dumnezeu e bun şi bunătatea o avem toţi în noi de la El.
În al doilea rând nu Dumnezeu alege Iadul pentru noi ci noi înşine facem acest lucru. În momentul în care tu duci o viaţă haotică plină de nefericire, respingi pe cei din jur, nu laşi pe nimeni să se apropie de tine, atunci tu îţi creezi propriul iad şi este logic că dacă nu vei vrea nici în al „12-lea ceas” să ieşi din el, vei rămâne acolo tot timpul. Pentru că după ce mori nu mai ai şansa să repari ce-ai stricat, să cunoşti oameni, să faci ceea ce nu ai făcut cât ai trăit. Vei rămâne doar cu iadul pe care ţi l-ai construit în timpul vieţii. Pentru că tu ai ales. Într-un fel este amuzant şi în acelaşi timp trist când vezi că oamenii îşi imaginează iadul precum o cameră roşie plină de fum, cu foc în care lor le e frică pentru că or să ardă.
Nu ai cum să arzi la modul material pentru că nu te duci cu trupul în iad, te duci cu sufletul. Arsura aceea, „flăcările” sunt durerea pe care tu o simţi, suferinţa, singurătatea, nefericirea pe care ai trăit-o şi pe pământ şi în care te-ai complăcut. Din care n-ai mai vrut să ieşi. Iadul e starea în care sufletul atinge nivelul maxim de singurătate şi nefericire. Ca să fac referirea la cea spus prietena mea legat de ”copil şi Bau-bau” este ca şi când copilul nu ar dormi toată noaptea iar a doua zi s-ar simţi rău, ameţit, fără energie, etc. Starea de rău de a doua zi ar fi o continuare şi într-un fel şi o consecinţă a nopţii trecute. La fel şi iadul, este o consecinţă a ceea ce tu alegi. Alegi rău, atunci te vei simţi rău şi nefericit.
Eu personal cred că omul este mai mult decât nişte celule care evoluează atât de mult încât la final devin hrană pentru alte vieţuitoare. Omul este prea complex, sufletul său este mult prea complicat, prea sensibil, prea profund. Spun asta pentru că mă uit la mine, la sufletul meu şi ştiu cum sunt.
Cât de uşor poate un cuvânt ca să distrugă un suflet sau să-l înalţe, un zâmbet, o îmbrăţişare, un „te iubesc”, dacă efectiv nu există suflet, de ce simţim toate acestea? De ce atunci simţim că ceva în noi „moare” atunci când suferim, şi atunci când suntem fericiţi simţim că „explodează”? Chiar dacă emoţiile provin de la creier, ele se simt în „noi”, în sufletul nostru, nu le simţim în creier.
Acum vreo câteva luni a murit bunica prietenei respective. Știu că era foarte abătută, tristă în perioada aceea, însă dacă aş fi întrebat-o în seara trecută: „Deci tu crezi că bunica ta a ajuns ceea ce ai spus tu că ajung oamenii?” posibil aş fi întristat-o sau chiar aş fi rănit-o de aceea nu am pus întrebarea, însă totuşi mi-ar fi plăcut să ştiu ce crede ea atunci când este vorba de o fiinţă dragă, pentru că a generaliza este uşor dacă vorbeşti despre oameni pe care nu-i cunoşti.
Cel mai trist lucru mi se pare că e atât de greu să crezi în iubire. De fapt asta este Dumnezeu. În momentul în care tu nu crezi în Dumnezeu înseamnă că pur şi simplu nu crezi într-o iubire infinită, nesfârşită, adevărată. Până la urmă, cred că din cauza asta sunt atât de nefericiţi oamenii, pentru că efectiv nu mai cred în iubire, nici în iubirea dintre oameni, nici în iubirea adevărată dintre doi îndrăgostiţi, şi la final nici în iubirea Lui Dumnezeu care este mai presus de oricare altă iubire.
Dacă nu aş fi fost un pic prea obosită aseară aş fi întrebat-o dacă ea crede în iubire, dacă poate să-mi definească iubirea, să mi-o arate, şi evident nu ar fi putut să mi-o arate, pentru că iubirea nu are o imagine vizuală, ea se simte. La fel este şi cu Dumnezeu.
Reţin faptul că mi-a spus: „există şi atei buni, care fac bine, deci nu e nevoie de religie ca să fii bun.” Eu personal nu cunosc nici ateu bun (în sensul de om care să-şi fi consumat energia şi timpul ajutând oamenii din jurul lui în loc să încerce să demonstreze inexistenţa Lui Dumnezeu), dar probabil există, însă majoritatea ateilor nu aş putea spune că sunt persoane prea fericite, sau prea pline de iubire, dimpotrivă. Chiar dacă să zicem că ai fost bun şi înainte că ai făcut fapte bune, în momentul în care crezi în Dumnezeu ai mai multă speranţă, mai multă încredere-n viaţa, eşti mai fericit pentru că ştii că Cineva te iubeşte.
Nu în ultimul rând i-am spus despre „pariul” lui Pascal: „Dacă eu cred şi Dumnezeu nu există, nu am pierdut nimic, dar dacă eu nu cred şi totuşi există, am pierdut totul” ea mi-a răspuns: “Preferi să crezi şi Dumnezeu să nu existe şi apoi să îţi dai seama că ai trăit în minciună toată viaţa? Însă, chiar dacă să presupunem că ar fi aşa, am trăit în „minciună” toată viaţa, însă în afară de asta mai pierd ceva? Nu, dar dacă eu nu cred şi totuşi Dumnezeu există, tot în minciună am trăit, şi o minciună atât de gravă încât va avea repercursiuni asupra mea… o veşnicie!
(Iulia)
Claudiu Balan
februarie 15, 2012 @ 12:09 pm
Doamne ajută Iulia!
Eu l-am cunoscut pe Dumnezeu acum 10 ani şi la început când mă implicam în astfel de discuţii întâmpinam şi eu probleme foarte mari de argumentare. Doua mari probleme aveam: 1. Să le explic prietenilor că relaţiile intime înainte de căsătorie sunt un păcat şi 2. Că Dumnezeu este Creatorul lumii iar teoria Big-bangului si teoria evolutiei sunt niste minciuni.
Eu deşi în sinea mea ştiam foarte bine şi credeam cu adevărat că Dumnezeu este Creatorul şi că relaţiile intime în afara căsătoriei dăunează, totuşi nu aveam argumente care să convingă, de multe ori discuţia se termina în pom, fără să se tragă vreo concluzie, şi de multe ori mă simţeam prost pentru că nu am reuşit să fac faţă.
Astăzi după 10 ani de stat în Biserică, mi-a explicat Dumnezeu foarte multe lucruri şi am 1000 de argumentele pentru fiecare întrebare şi aş vorbi ore în şir susţinând Adevărul.
Astăzi cred mult mai mult decât credeam la început, pentru că experienţa celor 10 ani de viaţă şi Harul lui Dumnezeu m-au învăţat lucruri pe care nu le ştiam. Cineva spunea:”credinţa pe care o aveam la tinereţe mi se pare astăzi necredinţă”. Aşa îţi zic şi eu, credinţa de la 19 ani mi se pare azi doar o adiere de credinţă, un văl subţire peste sufletul meu.
Din discuţia cu prietena ta mi-am dat seama că n-ai fost mulţumită de ce argumente ai dat. N-ai reuşit s-o convingi pentru că încă eşti la început şi doar credinţa îţi este argument. Asta e bine, pentru că vei observa în viaţă cum credinţa în ceva e mai puternică decât argumentarea raţională.
Totuşi îţi recomand să citeşti mai mult, să afli mai mult despre credinţa ta. Dacă eşti nesigură şi nu ai argumente pentru facerea lumii atunci citeşte mai mult despre asta.
Iulia, o lume (creaţie) întreagă în jurul tău îţi vorbeşte secundă de secundă despre Magnificul Creator. Aveai mii şi mii de argumente pentru ai spune asta. Argumentul adus de Pascal este foarte slab şi ne îndeamnă la o credinţa ca la loterie nu la o credinţă adevărată. De ce n-ai întrebat-o cum s-a făcut lumea din nimic întâmplător când astăzi în societatea în care trăim nimic nu este întâmplător, ci totul este bine calculat şi organizat.
Poţi vorbi despre Dumnezeu pornind de la un pix sau de la un fir de nisip.
Totuşi nu uita niciodată că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată niciodată, El neîntrând în niciun lanţ cauzal, indiferent cât de mult ne-am chinui noi să explicăm. Deci nu te chinui să demonstrezi existenţa Lui ci doar sugerează-i asta celui cu care vorbeşti.
Nu uita niciodată că Dumnezeu se raportează la oameni prin credinţă, adică nu-i obligă să creadă, nu-i forţează prin argumente, nu le umple conştiinţa cu mustrări care să-i facă să se simtă vinovaţi că nu cred în Dumnezeu, ci îi lasă mereu liberi să afle, să vadă, sa căute şi să creadă singuri.
Lilii
februarie 15, 2012 @ 2:47 pm
Buna Claudiu,
Am intrebat-o.(Ne-am reluat discutia aseara)I-am zis cum poate sa creada ca toata natura care e atat de minunata, ca Terra care este pusa intr-un punct „perfect” in Univers,ca absolut tot pe lume are un scop…cum poate ca lumea sa se fii creat la intampare? Si a zis ca pur si simplu asa crede, ca asa cum Pluto e prea departe de soare din intamplare, asa si Pamantul e la distanta perfecta,ca pur si simplu totul a fost o intamplare.
Stiu ca existenta Lui Dumnezeu nu poate fi demonstrata stiintific, ci doar simtita.De aceea spun ca si teoria evolutionista, nu demonstreaza ca nu exista Dumnezeu.
In fine,eu personal am renuntat.Am ajuns la concluzia ca nu ii poti face pe oameni sa creada prin cuvinte,omul Il poate cunoaste pe Dumnezeu doar daca trece printr-o experienta proprie(sau prin mai multe..)
Bineinteles ideea cum ca Dumnezeu se simte in suflet, nu ar fi un argument care sa stea in picioare in fata ei,ea necrezand in suflet. Oricum,eu tin la ea,este o fata foarte de treaba,insa in articolul acesta am vrut sa fac o parelela intre cele doua tipuri de argumente.Nu am folosit argumente teologice, pentru ca am crezut ca am mai multe sanse daca folosesc cuvintele mele,daca ii spun fix ceea ce cred eu,gandurile mele legate de acest subiect.Poate era mai bine invers..
teodora
februarie 15, 2012 @ 6:32 pm
Buna Iulia,
Am gasit pe site un articol interesant la INTREBARI INCOMODE- DIALOG IN TREN DINTRE PARINTELE CLEOPA SI UN GRUP DE OFITERI in care Parintele Cleopa le demonstreaza acestora existenta lui Dumnezeu poti sa-l citesti poate te va ajuta.
Doamne ajuta!
george
februarie 15, 2012 @ 8:41 pm
Oamnei buni,mi se pare aberant si irational sa nu crezi in Dumnezeu,pe bune acuma,nu va ganditi? Aia care nu cred in Dumnezeu la modul serios,sutn niste prosti,ptr ca daca n-ar crede in El si ar aduce argumente despre necredinta lui sau despre falsa existenta a celorlalte religii,ar fi om destept,dar cand cineva neaga existenta lui Dummnezeu si nu iti argumenteaza de ce,este un bou si punct….pardon boii sutn animale,aia stiu ce sa faca au un ciclu de viata dupa legea lui Dumnezeu deci sunt mai rationali ca omul,deci nu se compara nici cu boii,deci sunt niste prosti.
Asa ca,orb sa fi si sa nu vezi ce e in jurul tau si sa iti dai seama ca toate sutn creatii ale Domnului,inclusiv daca vedem lucuri rele,acelea sutn vointe ale oamenilor,care aleg sa faca rau,oameni creati tot de Dumnezeu,deci mi se pare absurd sa nu crezi,serios.
Albinuta
februarie 16, 2012 @ 6:20 am
Doamne ajuta ,am o mica nelamurire articolul este scris de Iulia sau Lilii ? Apoi mie mi se pare intradevar foarte greu sa convingi (poate acest cuvant este uneori prea mult de multe ori nu este vorba de a convinge sau nu ci mai mult de a aduce argumente )pe cineva ca exista Dumnezeu ,mi-a placut ceea ce a spus Claudiu este foarte important ca aceste persoane care nu cred sa ajunga ei incetul cu incetul sa doreasca sa descopere credinta
@medic i-mi place ravna ta pentru credinta probabil ca ai fost obisnuit de mic cu biserica si celelalte taine insa te-as ruga sa te pui putin in situatia tinerilor care nu au de unde sa cunoasca pe Dumnezeu de mici unde copil fiind parintii nu te duc la Biserica ,unde parintii nu stiu de rugaciune (nimeni nu i-a invatat nici pe ei ),de unde ar putea sa stie acesti tineri de biserica ,stiu ca acum se face si la scoala insa te-ai gandit cat de atenti sunt copiii de obicei la orele de religie ?
Eu am 2 copii unul in clasa I si unul in clasa a VIII_A ,anul trecut l-am intrebat intr-o zii pe baiat ce lectie au la religie ,nu a stiut exact sa-mi spuna daca a trecut la lectie noua sau nu pentru ca „era prea multa galagie in clasa „,de unde ar putea sa stie de Dumnezeu ? Te rog sa nu te superi pe mine insa a pace pe cineva „prost „sau „bou „pentru ca nu are credinta mi se pare un pic cam deplasat .
Apoi sotul meu desii este botezat nu ii place sa mearga la biserica ,sa se roage insa cu sigiuranta eu nu cred ca este un om prost pentru ca fiind alaturi de el am descoperit ca are si multe calitati nu doar defecte ,(nu o spun doar eu ) ,deci ar fii aberant sa spun ca este prost
Te-as ruga sa faci un mic efort si sa privesti in jurul tau si sa vezi daca nu cumva cunosti macar o persoana care nu are credinta insa nu ai putea sa o numesti o persoana proasta .
Ana
februarie 16, 2012 @ 8:07 am
[b]Teodora Ioana[/b], multumesc pentru discutia parintelui Cleopa cu ofiterii. Cred ca am mai citit-o cu mult timp in urma, insa m-a bucurat mult s-o citesc din nou. E foarte frumoasa mai ales ca-i povestita de parintele si spune si gandurile pe care le avea. Am gasit-o aici pe OT asa ca o las si ptr altii. Multumesc
[url]https://www.ortodoxiatinerilor.ro/index.php/fotografii/84/intrebari-incomode/17970-dialog-in-tren-printele-ilie-cleopa.html[/url]
[quote]- Vă văd oameni deştepţi, eu îs un prost, dar o să-ncepem aşa, „povestea” cu Dumnezeu, cum ne-om pricepe noi. Uite ce-i, domnilor, eu am să spun că dumneavoastră, [b]toţi câţi sunteţi în vagonul ăsta, sunteţi nebuni[/b]!
– Ia auzi, popa ne face nebuni! – Sigur! Şi, dacă n-am dreptate, la prima gară, predaţi-mă la poliţia gării! Dacă n-am dreptate. Dar, întâi am să vă demonstrez de ce vă fac nebuni.
– Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?[/quote]
Cititi si va bucurati. Ce parinte drag. Fara scoala, insa cu multa intelepciune luata din credinta. Asta face credinta din om.
Ana
februarie 16, 2012 @ 8:24 am
[b]Albinuta[/b], de fapt lucrurile sunt invers. Cei care cred in Dumnezeu sunt prosti:). Uite ce spune parintele Cleopa „[i]eu sunt prost[/i]”.
Iti dau dreptate in ce spui. Citind textul cu parintele Cleopa m-a bucurat mult injosirea lui in fata inteligentei ofiterilor. El se facea vierme, prost,o stim cu totii din atatea inregistrari. Si nu erau doar vorbe. Dar spunea toate astea din cauza ca putea simti maretia credinteiortodoxe, maretia creatiei lui Dumnezeu. Lucruri care ne depasesc pe noi.
Noi inca nu ne vedem cum suntem pentru ca ne stapaneste mandria.
Ana
februarie 16, 2012 @ 8:29 am
[b]Medic[/b], sunt o multime de oameni care nu cred in Dumnezeu. Cu iubire si intelegere multi insa se intorc la credinta adevarata. Fiecare are timpul lui. Poate exista si multa incapatanare, insa [b]noi care credem ne-am gandit vreodata sa multumim pentru credinta noastra?[/b] E un dar! Am fi putut si noi sa fim in locul celor care nu cred, si sa traim in intunericul lor.
Eu nu cred ca tu mai ales ca student la teologie nu ai intalnit necredinciosi, nu ai avut discutii in contradictoriu despre credinta adevarata.
Chiar daca ne uimim de cei care nu cred, trebuie sa avem grija de cum ne comportam cu ei si mai ales sa invatam noi mai mult ca sa stim cum sadiscutam.
Subiectul este sensibil si deseori si eu am probleme cu unii care nu cred, mai ales ca sunt atacata in credinta mea (referitor la icoane, la sfinte moaste, apa sfintita, calendar etc). Recitind acum discutia parintelui Cleopa cu ofiterii, mi-am dat seama ca ptr o discutie cu un necredincios, tu insuti trebuie sa ai cunostinte vaste, insa in primul rand sa crezi cu toata fiinta. Apoi poti vorbi de Dumnezeu, de Creatie.
Albinuta
februarie 16, 2012 @ 9:47 am
Ai mare dreptate in ceea ce spui Ana ,nu o sa spun cum i-mi spune sotul meu „alintandu-ma ” cand vine vorba de credinta cum nu o sa intru in intimitatile familiei noastre insa mi-am dat seama ca este vorba de multa uneori foarte multa incapatinare din partea lui pe care cu greu reusesc sa o inteleg (de multe ori nici nu ma staduiesc foarte mult ).De multe ori nici eu nu gasesc intelepciunea de a raspunde la multele intrebari pe car mi le pune insa mi-am dat seama ca trebuie multa rugaciune ,rabdare,credinta si IUBIRE ca sa faci fata la toate incercarile (daca faci )si cum eu nu am in cantitati suficiete toate aceste calitati de cele mai multe ori ma simt neputincioasa ,i-mi trece prin gand sa las totul „balta „,renunt sa fac multe din ceea ce ar trebui facut…Iertare nu vreau sa intristez dar se pare ca sunt subiecte despre care nu pot sa vorbesc fara sa o fac .Poate pe viitor o sa ivit asemenea discutii
Ana
februarie 16, 2012 @ 10:28 am
[b]Albinuta[/b] draga, stiu cu ce te confrunti. Aproape in fiecare familie exista aceasta lupta „ascunsa”. Am insa exemplu pe mama mea, care a crezut simplu fara nici un studiu, in Dumnezeu si Maica Sa, in sfinti si in tot ce tine de Biserica noastra, chiar daca lumea din jurul ei cadea continuu. In familii se intampla ca sotul cade si uneori si sotia. Atunci caderea e adanca. Insa cand unul dintre soti indiferent de credinta celuilalt se mentine pe mai departe in credinta dreapta, copiii chiar daca par ca nu cred, mai devreme ori mai tarziu prin exemplu parintelui credincios se ridica la adevarata credinta. Apoi si sotul. Lupta e inversunata, insa ferice de tine ca tii credinta dreapta in casa ta.[b] Esti pe front si trebuie sa duci lupta pana la capat[/b]. Fiecare secunda, fiecare clipa impreuna cu cei dragi sau departe de ei este o lupta. Rugaciunea simpla de [i]Doamne ajuta[/i] sau rugaciunea inimii, aduce in noi si in cei din jurul nostru Harul Duhului Sfant. Vrajmasul desigur ca vede lupta ta si te sapa prin cei dragi. Ei insa nu simt si nu inteleg ca ne ranesc. In astfel de situatii, sfatul cel mai bun vine tot de la parintele Cleopa. Sa-l ascultam si sa-l repetam mai ales noi ca mame, caci din lupta asta [b]trebuie[/b] sa iesim INVINGATOARE 🙂
[url]http://www.youtube.com/watch?v=QkpJYskXHK0[/url]
Lilii
februarie 16, 2012 @ 12:29 pm
@Teodora: multumesc pentru recomandare.Stiu articolul respectiv,este foarte frumos!:)
@Albinuta: articolul este scris de mine.Ma cheama Iulia(Lili este un pseudonim.)
Albinuta
februarie 16, 2012 @ 1:03 pm
Multumesc Ana pentru cuvintele spuse ,cuvintele parintelui Cleopa le am in minte si recurg la ele ori de cate ori este nevoie (RABDARE,RABDARE,RABDARE …..)
MULTUMESC Lilii pentru lamurire (chiar nu am stiut)si de asemenea pentru articol ,nu stiu cine a ales titlu insa este foarte frumos ), pentru cateva minute chiar am simtit ca doua prietene povestesc despre existenta lui Dumnezeu (Eu si Ana )si chiar m-a ajutat foarte mult.
george
februarie 16, 2012 @ 4:48 pm
Doamna Albinua da-mi permiteti sa va zic asa mie sa imi ziceti George ca asta e numele meu,:-D,aveti dreptate nu trebuie sa faci pe cineva prost ptr ca nu crede,dar pe cineva care iti spune ca e ateu? si pe de alta parte mai e student la medicina sau medic,sau profesor? pai ala nu merita facut prost? cata vreme nu imi aduci argumente despre faptul ca tu ateu fiind sti totul despre Dumnezeu,religii si ma convingi atuncea nu te fac prost,insa cata vreme n-ai nici o scuza,si sustii ferm ca tu esti ateu de la mama din pantece,atuncea esti prost.Doamna eu nu stiu nimic despre Dumnezeu,doar am invatat cine este si ptr ce ne-a facut,insa,eu cred,ptr ca am argumente,nu teologice,ci medicale,pe care le vad in spital,la bolnavi,la microscop,la evolutia unei boli si la simptomele bolnavului,si nu numai,astea facandu-ma sa cred mai cu tarie;de ce? ptr ca nu exista celula,nu exista organit,nu exista cromozom,care sa nu se „miste” dupa voia Domnului,ci nu haotic.Sunt mii de argumente sau nu au numar,ptr a dovedi existenta lui Dumnezeu,omul este un microcosmos.Faceti asa o comparatie intre legea universului si legea unei celule,ce celula vreti dumneavoastra sa o alegeti,si sa vedeti asemanari extraordinare. Doamne ajuta!!!
sebastian catalin hogea
februarie 17, 2012 @ 12:02 am
Când doi sau mai mulți oameni discută despre un anumit lucru înseamnă că el există cu adevărat, fie în imaginație, fie în realitate, dar există. Pe măsură ce aprofundezi dialogul constați cu bucurie cât de aproape ești de acel lucru, doar prin simplul fapt că l- ai pomenit. De exemplu, vorbești despre dragoste și ce frumos ar fi să iubești pe cineva și să simți că te poți sfârși în el pentru veșnicie, că inima îl înțelege din priviri. Și începi să vrei să poți găsi căi de a face mici pași spre acea iubire. Azi așa, mâine în alt mod, pentru ca apoi să constați că de fapt, tu ești mai aproape de iubire decât ți- ai putut imagina. Și în final ești ÎMPLINIT ÎN IUBIRE. V- ați întrebat de ce? Pentru că sursa iubirii mele este duală: de la Dumnezeu și din inima mea. Nu- l pot iubi pe soțul sau soția mea ori copii mei, dacă nu Îl am alături și pe Dumnezeu. Eu iubesc și îmi este suficient. Ce trebuie să demonstrez mai mult???!!! Dacă eu nu pot demonstra compoziția chimică, matematică, fizică sau biologică a IUBIRII, cum pot demostra existența lui Dumnezeu care este sursa iubirii????!!!! Măi copiii, timpul existenței noastre nu se calculează în molecule(spațial vorbind) sau secunde(temporal) ci în gesturi mici tandre care crează lumi mari, de perspectivă. Dumnezeu a făcut începutul în dragoste, restul ne- a dat nouă să facem. Haideți să nu- L dezamăgim.
Iulia, ai folosit un cuvânt greu la adresa prietenii tale: ATEU. Cuvântul acesta e un cuvânt compus ce vine din limba greacă și înseamnă FĂRĂ DUMNEZEU, dar aceasta nu însemnă că Dumnezeu nu există în realitate, ci că acea persoană Îl neagă pe Dumnezeu. Această mențiune asociată cu ce am scris mai sus ar trebui să ne ducă cu gândul că nu este așa cum o descrii, pentru că ”Dumnezeu este iubire”. Vrea, nu vrea, ea este, ca și noi de altfel, condamnată să iubească.
Este cel mai frumos mod posibil prin care Dumnezeu ni se face cunoscut,și noi LUI.
Mă iertați, dar așa L- am cunoscut eu pe Dumnezeu.
Albinuta
februarie 17, 2012 @ 8:52 am
Doamne ajuta ,George (medic),numele meu este Cristina( majoritatea o stiu),as prefera sa mi se spuna Albinuta sau Cristina (cum dopresti )fara doamna deoarece cred ca diferenta de ani dintre noi nu este chiar asa de mare(valabil pentru toti cei care mi se adreseaza ) poate ca am fost un pic cam dura ieri cu tine ,iertare ,insa chiar nu mi-a placut cuvintele folosite ,apoi te inteleg foarte bine stiu ce inseamna sa traiesti printre persoane care spun ca nu cred in Dumnezeu indiferent de cate explicatii se aduc totusi te-as ruga sa incerci sa-i intelegi sa incerci sa nu-i respingi si mai ales sa gasesti un alt cuvint putin mai bland pentru ei ,nu i-mi vine acum in minte nici unul insa cu siguranta exista .ma gandeam acum nu stiu daca ai sau nu o iubita si nici nu conteaza insa daca cumva peste catva timp ti-ai da seama ca iti place o fata care spune ca nu crede in Dumnezeu insa in rest este o fata cumsecade ,educata ,desteapta nu te-ai apropia de ea pentru faptul ca spune ca nu crede in Dumnezeu sau ai incerca cu multa rabdare si blandete sa o apropii de Dumnezeu,iertare inca o data daca te-am suparat
Albinuta
februarie 17, 2012 @ 8:55 am
Foarte frumoase cuvintele dumneavoastra parinte Sebastian , multumesc,mi-ar placea sa mai citesc cate un articol sau cate o „interventie ” atunci cand timpul va permite