„Dovezi directe” ale evoluției (10)
Chiar şi evoluţioniştii (sau cel puţin unii dintre ei, destul de numeroşi) recunosc faptul că argumentele invocate de ei până aici constituie cel mult “dovezi indirecte” ale evoluţiei, adică nu se poate demonstra evoluţia numai pe baza lor (aşa cum am arătat, unele din aceste aspecte pot fi explicate chiar mai coerent din perspectivă creaţionistă). Pentru a-şi justifica, totuşi, teoria ei invocă şi unele “dovezi directe”.
Acestea se referă la unele cazuri în care, prin mutaţii spontane sau provocate artificial, s-au obţinut organisme cu caractere noi. Numai că, în toate cazurile expuse este vorba de obţinerea de rase sau de populaţii noi (lucru recunoscut chiar şi de evoluţionişti) ceea ce nu demonstrează în nici un fel evoluţia speciilor, ci numai inconsecvenţa logică a celor care invocă astfel de argumente prin care dovedesc că nu fac distincţie între microevoluţie (care este un fapt) şi macroevoluţie (care există numai în mintea lor).
Cu toate eforturile depuse în acest domeniu în cei peste 100 de ani de la apariţia teoriei evoluţiei speciilor, nu s-a putut înregistra nici măcar un singur caz de transformare a unei specii în altă specie, nici măcar la vieţuitoarele cu o durată foarte scurtă de viaţă, la care s-au succedat în acest interval un număr extrem de mare de generaţii. Mutaţiile apărute au fost în general neesenţiale. În cazul în care au apărut totuşi mutaţii ceva mai radicale, acestea fie au fost letale, fie au provocat sterilitatea, deci nu a putut lua naştere o nouă specie.
În ceea ce priveşte teoria conform căreia evoluţia se realizează prin acumularea treptată de mutaţii mici, nici aceasta nu a fost confirmată, speciile de organisme vii posedând o uimitoare stabilitate şi având chiar capacitatea ca pe parcursul generaţiilor să înlăture mutaţiile apărute, fie prin mecanismele celulare de reparare a erorilor, fie prin comportamentul de izolare reproductivă a mutanţilor. Un caz interesant de argument invocat în sprijinul teoriei evoluţiei speciilor este cel al speciei de fluturi Biston betularia. La acest fluture există două tipuri de populaţii: unul de culoare deschisă, altul de culoare închisă.
La începutul secolului XIX predominau fluturii de culoare deschisă. Treptat, odată cu schimbarea condiţiilor de mediu datorită industrializării, s-a ajuns la situaţia de azi, când fluturii de culoare închisă au devenit predominanţi. În acest caz, “evoluţia” nu a constat nici măcar în apariţia unei rase noi, ci numai în modificarea raportului numeric dintre două populaţii care existau deja (cea de culoare mai deschisă, cea mai închisă), ceea ce nu poate fi considerat în nici un caz ca un proces de evoluţie.
Vom lua ca termen de comparaţie un exemplu similar din lumea oamenilor: în ultimele secole, amerindienii care populau cândva America au fost în mare parte înlocuiţi de europeni, proces care a coincis în timp cu dezvoltarea industriei, dar acest lucru nu înseamnă în nici un caz că amerindienii ar fi evoluat datorită industrializării şi s-ar fi transformat în europeni, ci doar că europenii au cucerit teritoriile amerindienilor. Rezultă că nici exemplul speciei Biston betularia nu poate fi considerat ca o dovadă a evoluţiei speciilor.
