Dragostea adevărată (poezie)

13

Fost-a trimis pe pământ

sfântul şi ceresc cuvânt

ca dragostea, virtute mare,

să izvorască din altare.

 

Şi, veşnic de neînfruntată,

nu e simţire deşartă,

ea pe om îl preamăreşte,

însăşi viaţa o sfinţeşte.

Dragostea nu e vorbită,

însă este numai simţită,

ea se poate împărtăşi

din altarul inimii.

 

Dragostea este o cale

spre ceruri înălţătoare,

este un miracol sfânt

de la Domnul izvorând.

 

Agonisire de comoară,

iubirea-i bogăţie rară,

din simţirile sufleteşti

uneşte legături trupeşti.

 

Dragostea-i o lege sfântă,

i-o poruncă neclintită

cu lauri împodobită

şi-n tot timpul preţuită.

 

Însă-n veacul de acum

în altar se-aşterne scrum,

flacăra iubirii sfântă

nu mai arde, e-ntreruptă.

 

Este o dragoste deşartă,

nu ca-a lumii de-altădată,

sentimentele nu mai sunt vii,

iar templele – tot mai pustii.

 

Dragostea adevărată

buna cuviinţă poartă.

Iubeşte iar şi vei trăi

în curăţia inimii!

 

(Adrian)