Dragostea vs dreptatea?
Nu de putine ori, am avut fiecare dintre noi momente in viata cand am judecat pripit iar mai tarziu ne-a parut rau pentru aceasta. Si, daca suntem sinceri cu noi, de cele mai multe ori judecam prost pentru ca o facem privind din prisma situatiei de moment si a dreptatii noastre iar nu din cea a vesniciei si a dragostei.
Dreptatea insoteste dragostea (si invers) intotdeanua , dar vicleanul diavol le-a separat in mintea noastra ca si cum ar fi lucruri distincte, si de cele mai multe ori trambitam sus si tare cu dreptatea noastra iar dragoste nu avem fata de aproapele. De foarte multe ori se intampla ca noi sa avem o farama de dreptate iar aproapele (oamenii dragi din viata noastra de obicei) sa aibe o alta farama de dreptate. Si fiecare trage pe bucatica lui de dreptate din orgoliu mergand de la cele mai mici conflicte pana la stricari de prietenii si casnicii. Iar la urma ramane fiecare cu bucatica lui de dreptate si cu mult amar in suflet, caci dreptatea singura nu tine de cald nimanui.
Mai este si situatia cand putem sa avem dreptate in totalitate intr-o situatie dar mandria din noi ne face sa ne afirmam pozitia cu imfatuare, cu ton de dispret fiind complet lipsiti de dragoste. Pacat ca in acele momente nu ne suna in urechi „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.”
Nimic nu zidesc bine fara dragoste si vorba parintelui Arsenie Boca „mustrarea invinge dar nu convinge” iar mai departe parintele Teofil Paraian ne explica ca „Este şi aceasta o cugetare la care e bine să luăm aminte. Are şi mustrarea rostul şi puterea ei, dar ea, ca şi constrângere, doar învinge, însă de convins nu convinge. De la învingere până la convingere e o cale lungă, poate tot atât de lungă, cât cea de la informaţie la convingere, cât cea de la urechi la inimă”
Atitudinea de a impune dreptatea fara dragoste in fata semenilor este ca si cum am intra cu bocancii in inimile lor. Si care dintre noi isi doreste sa pateasca asa la randu-i?
Domnul Hristos, fiind insusi Adevarul putea sa trimita pe toti pacatosii in iad pana acum caci nu este nimeni fara de pacat dar in schimb ce a facut? „Iata stau la usa si bat…” Si a asteptat Domnul cu negraita rabdare si dragoste pe pacatosi iar multi dintre ei s-au pocait si au devenit mari sfinti.
Noi stim ca dreptatea este adevarul iar Adevarul este Hristos. Asa ca cel care are dreptate cu adevarat atunci are si dragoste, pentru ca Hristos este dragoste si iertare totodata. Deci daca avem pretentia ca intr-o disputa cu cineva sa avem dreptate atunci se cade sa avem si blandete si iertare deopotriva.
admin
aprilie 23, 2009 @ 9:21 pm
Finalul poruncilor lui Dumnezeu este iubirea. Finalul tuturor relatiilor umane din cadrul vietii noastre este dragostea. A lasat Dumnezeu lumea in felul in care este acum ca sa fim obligati sa interactionam unii cu altii din propia nevoie, sa fim obligati sa ne cerem ajutorul unii altora pentru ca-n final sa invatam sa ne iubim. Dreptatea care pe unul invinge si pe celalalt convinge defapt desparte, dar Dumnezeu este Dumnezeul comuniunii, Cel care ne uneste pe toti in El. Domnul nu ne desparte niciodata.
Trebuie sa tinem minte ce ne-a spus Sf Ap. Pavel ca dreptatea e valabila doar pana in lumea aceasta, in lumea cealalta ramane doar iubirea.
Sorin M.
decembrie 21, 2009 @ 11:47 pm
Unde se intalneste dragostea cu dreptatea (adevarul)?
Părintele prof. Dumitru Stăniloae dă un răspuns foarte clar:
„…Adevarul si iubirea constituie, in intelesul lor corect, o singura realitate. Adevarul si iubirea nu sunt doua parti ale unei alternative, intre care trebuie sa se aleaga, ci doua fete indisolubil unite ale aceleeasi realitati ultime si dinamice. Iubirea este adevarul in iradierea, in expansiunea lui, este adevarul vazut ca o ultima inima de foc, ca un fundament de energie expansiva. Aceeasi realitate se poate sesiza si expune cand ca adevar, cand ca iubire. Dar mai bine este sa se expuna simultan, dupa ambele sale fete. Mai bine-zis, ea trebuie, pe de o parte, sa se formuleze ca adevar, iar pe de alta, sa fie abordata si comunicata ca iubire de catre cei ce prin credinta se fac mediile prin care se sesizeaza si se traieste realitatea respectiva. Asa au facut Apostolii si asa cere vremea noastra crestinilor sa faca, daca vor sa aiba succes in nazuinta lor spre unitate.
Unitatea se cere zidita deopotriva in adevar si in iubire, redescoperite ca o singura realitate. Se vorbeste azi de trecerea de la gandirea substantialista la o gandire functionala. Aceasta nu e decat descoperirea realitatii ca realitate in relatie. Realitatea nu consta din unitati de sine statatoare, ci din intreguri formate din elemente corelate intre ele. Atomul consta din nucleu si electroni ce se misca pe orbitele lui, astri uriasi se misca statornic in jurul unui astru central, universul intreg este un unic complex de corelatii, oamenii exista si se dezvolta numai in astfel de relatii.
Cine cauta intelegerea Euharistiei, prin iubirea care merge pana la capat, afla ca in ea crestinii se intalnesc in mod real unul cu altul, numai pentru ca se intalnesc in ceva mai presus de acordul vointelor lor, adica se intalnesc in Hristos prezent in mod real cu Trupul si Sangele Lui, comunicat lor. Ei isi dau seama ca numai intelegand-o astfel, Euharistia e centrul de iradiere a iubirii unificatoare a lui Hristos in toti cei ce se impartasesc de ea.”
Hayley
februarie 16, 2010 @ 2:48 pm
Just to show you there may be a problem using your blog operating the latest release of firefox on windows vista, the actual words for this post continues running down the page like it is to short.