Duhul lui Dumnezeu e îndepărtat de lăcomia mâncării

Lăcomia pântecelui este lăcomia mâncării şi băuturii, este plăcerea de a mânca şi de a bea. Lăcomia pântecelui este patimă pentru că noi oamenii ne căutăm bucuria în mâncare şi băutură în loc s-o căutăm în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Este o patimă pentru că presupune un egoism, o plăcere trecătoare care-l exclude pe aproapele şi pe Dumnezeu.

A mânca nu este un păcat, ci este un dar de la Dumnezeu prin care ne împărtăşim din bunătăţile lăsate de El în lume. Excesul mâncării este un păcat. A mânca mai mult decât avem nevoie este un păcăt întrucât surplusul acela de mâncare am fi putut să-l dăm celui ce flămânzeşte; şi pentru că o masă copioasă ne îngreuiază, nu ne mai lasă să ne gândim la Dumnezeu, nu ne mai lasă să înţelegem viaţa în adevărul ei, ci distorsionat.

Sfinţii ne spun că mâncarea multă goneşte Duhul lui Dumnezeu din noi şi plăcerea puţină a îmbuibării cu mâncare trece, rămânând tristeţea cauzată de lipsa harului. De ce îşi ia Dumnezeu harul de la noi când mâncam prea mult ? Pentru ca să nu rămânem cu impresia greşită că bucuria acestei vieţi stă în mâncare şi în băutură şi să ne dăm seama că bucuria vine din relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Chiar Domnul Hristos ne spune că: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu„. Şi tot El spune că: „Vedeţi şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale„.

Auzim că Dumnezeu ne spune să ne ferim de toată lăcomia, deci să ne ferim şi de lăcomia pântecelui căci viaţa noastră, adică bucuria vieţii noastre şi clipele frumoase ale ei nu stau în prisosul mâncărurilor sau a băuturilor sau a oricărei bogăţii.

Hristos Domnul nu numai că ne spune să nu fim lacomi după mâncare ci El fiind în pustie posteşte 40 de zile fără să mănânce nimic dându-ne exemplu. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca ne spune că după postul din pustie „S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.” Abţinerea totală de la mâncare şi rugăciunea către Dumnezeu Tatăl l-a umplut de har pe Omul Iisus Hristos, pentru ca noi să luam pildă de învăţătură şi să ne dorim harul Său mai mult decât orice mâncare şi băutură. Aşa de mare e bucuria harului lui Dumnezeu încât pentru a-l dobândi renunţăm la mâncare, flămânzind chiar şi 40 de zile.

Duhul lui Dumnezeu cel Sfânt este cel ce ne descoperă nouă toate, Cel ce ne face să înţelegem adevărul şi toată viaţa noastră în toată plinătatea ei. Cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu vedem finalitatea tuturor lucrurilor, raţiunea de a fi a întregii făpturi, şi unirea tuturor oamenilor în Hristos Domnul prin iubire. Dacă ne lipsim de harul lui Dumnezeu, îmbuibându-ne, devenim confuzi, nu înţelegem voia lui Dumnezeu cu noi, ne întristăm pentru că nu avem putere să facem nimic, căci „lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.”

Fără harul lui Dumnezeu nu putem face nimic, nu înţelegem nimic, nu avem nici o bucurie ci o tristeţe apăsătoare. Dumnezeu nu-şi ia în totalitate harul de la noi ci doar în parte ca să simţim că ne împuţinăm şi să nu mai căutăm bucuria în mâncare şi băutură.

Dumnezeu doreşte ca noi oamenii să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii şi fericirea noastră să nu depindă de nimic, ci fericirea să vină prin iubirea Lui şi prin iubirea oamenilor. Noi oamenii nu trebuie să depindem de mâncare ca să fim bucuroşi, sau de băutură, sau de bogăţii, sau de orice altceva material, ci trebuie să căutăm bucuriile sufleteşti căci ele sunt veşnice, şi  ele ne apropie unii de alţii, făcându-ne liberi.

Sfântul Ioan de Kronstadt ne spune că: „Iisus Hristos Domnul n-avea unde să-Şi plece capul în timpul vieţii Sale pământeşti (Matei 8, 20), avea însă viaţă în Sine şi viaţă pentru toţi. Bogaţii îşi construiesc palate somptuoase, trăiesc în ele,  dar – vai ! – în ciuda ambianţei strălucitoare în care se mişcă, nu au în inimă viaţă adevărată şi nici cu deşertăciunile lor nu se pot desfăta. Se plictisesc, se sufocă în palatele lor somptuase, încât mulţi bogaţi şi dregători de seamă ar shimba oricând palatul cu bordeiul săracului, numai să dobândească liniştea inimii”. După ce vedem că plăcerile lumeşti nu ne satisfac pofta noastra de veşnicie atunci am da totul în schimbul bucuriei harului lui Dumnezeu. Tot Sfântul Ioan ne spune despre Dumnezeu că: „În atmosferă El este respiraţia noastră; în mâncare ne satură, în băutură, ne ogoieşte setea; El ne îmbracă, ne adăposteşte, ne încălzeşte şi ne linişteşte; ne aduce linişte şi în somn;”  Chiar dacă noi căutăm plăcerea şi bucuria în mâncare şi băutură, tot Dumnezeu este cel ce ne dă gust şi plăcere în mâncare. Fără El nu putem face nimic.

(Balan Claudiu)