Nu mă las până când nu ajung iarăşi să-Ţi simt dulceaţa Harului Tău
Aceeaşi stare în care mă regăsesc de două luni încercând să mă apropii de Dumnezeu, stând în genunchi şi spunându-mi: „Nu mă las până când nu ajung iarăşi să-Ţi simt dulceaţa Harului Tău” şi cedând mereu spre final, aceeaşi agonie, de a o lua la capăt dar ştiind că este cel mai nobil scop.
Genunchii s-au tocit, corpul s-a uscat de post, inima plânge în deznădejde. Deseori privirea îmi este tulbure când cedez, mă duc la frigider şi mănânc cât pot până când îmi dau seama de propria-mi inconştienta.
Atât îmi e de dor să-I simt iubirea, ce gol adânc în mine, cu câtă ura răspund, cu toate că nu aş vrea asta. Îmi jignesc părinţii, şi-mi pun mâinile în cap, prefer să tac.
În fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului îmi face inima să iasă din temniţă împietrită pentru câteva clipe, apoi o stare de bine, sună telefonul, ori mă cheamă cineva în ajutor. Îmi vine să renunţ câteodată… Astăzi în grădina bunicii o fostă cloşca sta cu puii ei de 4 luni.
M-am gândit la mine şi la El, chiar dacă în inima mea nu-L mai simt e aici mereu şi mă sprijină. Apar atâtea ispite, nu vreau să greşesc, îmi vine să stau în genunchi şi să plâng. Mi-am tolerat să ies din lumea Lui şi acum am impresia că voi rămâne aici… E-o agonie totală, atât de mult depind de Tine..
Îmi zic:”Decât să rămân aşa împietrit şi sec, mai bine să mor acum, să nu mai greşesc lumii…”.
I-am promis bunicii că am să merg să stau la ea când începe şcoala, că bunicu’ e la pat de ceva săptămâni, are mâinile reci şi-mi zâmbeşte, dar cum să-l ajut?
Doamne, Iubitorule, aştept ziua în care ai să vii, Tu nu vrei să se piardă niciun suflet, ai grijă de mine pentru Mila Ta, şi niciodată pentru faptele, gândurile sau vorbele mele…
Te iubesc Doamne şi o zic cu lacrimi în ochi: Spune-i sufletului meu iarăşi „casă…”
(Tudorin)
Claudiu Balan
septembrie 11, 2012 @ 9:32 am
Acest articol mi-aduce aminte de frământările Sfântului Siluan Athonitul care se tulbura când Dumnezeu își lua harul de la el și-l lăsa singur.
E o luptă frumoasă: lupta pentru dobândirea Harului lui Dumnezeu.
Să nu uităm că Harul îl vom primi doar atunci când împlinim poruncile. Oricând păcătuiam pleacă Duhul Sfânt de la noi.
Laura Stifter
septembrie 11, 2012 @ 12:31 pm
Da… Cine dintre noi n-a avut astfel de trăiri duhovniceşti?… 🙁
Tudorin, în aceste clipe de sete duhovnicească, gândeşte-te la experienţa ucenicilor Luca şi Cleopa de pe drumul către Emaus (Luca24): Hristos mergea împreună cu ei, iar ei nu-L recunoşteau şi credeau că El este mort, că nu-L vor mai avea niciodată alături de ei… deşi inimile lor „ardeau când le vorbea pe cale şi când le tâlcuia Scripturile”. Gândeşte-te care a fost momentul în care „s-au deschis ochii lor şi L-au recunoscut”: primirea Sfintei Euharistii. Domnul nostru Iisus Hristos, Cel pe Care-L căutăm, este împreună cu noi şi în noi chiar şi în clipele în care nu-I conştientizăm prezenţa.
„Fiţi însetaţi de Hristos şi El vă va împlini cu dragostea Sa!” (Sf. Isaac Sirul)
Domnul să fie cu tine!