Duminica ne odihnim

Noi duminca mergem la Biserică. Ascultăm bucuroşi Sfânta Liturghie, apoi la sfârşit ne veselim când vedem cum toţi copilaşii de prin curte se duc să se împărtăşească.  Acum de vreo două săptămâni mergem şi noi cu fetiţa noastră la împărtăşit şi avem emoţii pentru ea că să fie cuminţică şi să ia cu drag trupul şi sângele Domnului.

Apoi ascultăm cu atenţie predica Părintelui Iustin care e o persoană specială şi directă. Are o predică foarte actuală, de multe ori puternică, dar şi blândă şi părintească. După biserică mergem acasă şi stăm la masă împreună cu prietenii. În restul zilei ne întâlnim cu pretenii şi cu finii noştri, ne plimbăm, citim, vizităm câte ceva. etc.

De când merg la Biserică am observat că Dumnezeu ţine foarte mult la a respecta duminica şi sărbătorile. Duminica e o zi închinată Lui, iar eu înţeleg prin asta că noi duminica trebuie să lăsăm toate grijile lumeşti, toate afacerile, toate problemele, şi să ne aducem aminte de El. Adică să mergem la Biserică să-i mulţumim pentru ce am primit, să-L rugăm să ne ierte dacă i-am greşit, să-i cerem ajutorul pentru ce urmează, să mai dăm căte ceva celor săraci (o pâine, o hăinuţă, o sticlă cu apă).

Dumnezeu după ce a creat lumea în 6 zile, a şaptea s-a odihnit şi a poruncit tututor să facă la fel, să se odhinească. El a sfinţit duminica ca zi de odhină. Duminica pentru noi creştinii este ziua Învierii Domnului. Când respectăm duminica odihnindu-ne şi aducându-ne aminte de Dumnezeu de fapt ne aducem aminte că nu mai trăim mult aici, că o să murim, şi că după moarte vine învierea iar după înviere vine judecata. Duminica e un moment bun ca noi toţi să ne oprim din gălăgia şi tulburarea continuă a vieţii şi să ne liniştim puţin, să ne mai gândim la cei dragi şi să nu mai fim egoişti.

Duminica e ziua lui Dumnezeu (dominica vine de la Domines Dies, adica Ziua Domnului).

Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Când n-am respectat duminica, Dumnezeu m-a pedepsit sau m-a mustrat. Aşa a pedepsit-o şi pe o mătuşă de a mea care făcea suc de roşii într-o duminică dimineaţă şi la un moment dat din greşeală a vărsat toată oale de suc fierbinte pe ea având arsuri mari pe corp. Tatăl meu când eram eu mai mic s-a dus să dea cu var într-o zi de sărbătoare din timpul săptămânii la cineva şi din greşeală ia intrat ceva în ochi. S-a dus la spital, l-au pansat şi a stat cu ochiul bandajat câteva zile. Tata mi-a povestit de mai multe ori cum a fost pedepsit că a lucrat duminica sau în zi de sărbătoare. Ştiu de la mama că ea nu spală, nu face curăţenie, nu face mâncare duminica, ci se odihneşte şi stă cu cei dragi.

Anul trecut eram cazaţi la mănăstirea Sihăstria Putnei şi fusesem să vizităm alte mănăstiri şi ne-am întors seara obosiţi şi transpiraţi şi vroiam să facem un duş. Centrala mănăstirii e pe lemne şi trebuia să vorbim cu părintele monah care se ocupa, să facă focul şi să dea drumul la centrală ca să avem apă caldă. Părintele a refuzat zicându-ne că azi e sărbătoare şi nu se cuvine să facem foc în zi de sărbătoare. Mi-a plăcut ce ne-a zis şi nu m-am supărat şi ce a zis el a rămas ca o pildă pentru mine.

Totul cu măsură. Nu trebuie să exagerăm. Trebuie doar ca duminica să ne amintim mereu de Dumnezeu şi să mergem la Biserică.

(Claudiu Balan)