Dumnezeu schimbă lumea încet şi tainic
Am fost crescut de părinţii mei cu mentalitatea: „Învaţă! Învaţă! Învaţă!” şi „dacă nu înveţi ajungi rău”. Mama şi tata se aşteptau de la mine să-mi găsesc un serviciu bun la care să stau toată viaţa şi din roadele lui să-mi înţreţin familia şi să am şi satisfacţie profesională. Amândoi au lucrat la acelaşi loc de muncă şi au vechime de peste 30 de ani.
Eu am 28 de ani şi am lucrat deja în 6 firme şi două instituţii… de la toate plecând de bună voie şi nesilit de nimeni, în căutarea acelui ideal care mă împlineşte… acela de a vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi în final de a fi preot. Am lucrat în 8 locuri de muncă şi am plecat de la toate 8, dar după demisie la câteva săptămâni m-am reîntors la 7 din ele, cerând să fiu reangajat. Doar o firmă şi o instituţie din cele 7 m-au primit înapoi… şi foarte bine au făcut.
Am plecat de la fiecare nemulţumit de activtatea mea zilnică şi visând la bucuria de a-L propovădui pe Hristos zi de zi. Astăzi nu am servici, dar sunt mulţumit că pot oricând să vorbesc despre Dumnezeu… să deschid laptopul şi să scriu 2-3 pagini despre bucuria vieţii în Biserică, alături de Hristos, fără să fiu împiedicat de programul zilnic de muncă specifice unei firme.
Sunt împlinit parţial, am multe planuri, gânduri, vise… dar sper că toate se vor aşeza la vremea lor. Sunt împlinit pentru că mi-a găsit talantul, am aflat ce a pus Hristos în mine la naştere, şi asta îmi da sens întregii vieţi. În adolescenţă eram ca un cal fără stăpân care aleargă de colo colo chinuit să demonstreze ceva, să fie văzut de cineva, să arate ceva… Astăzi ştiu care mi-e menirea.
Voi ştiţi care vă e menirea pe plan profesional?
Vrem toţi să ne schimbăm ţara în care trăim. Am văzut un tânăr care acum 15 ani se distra şi cheltuia mulţi bani, se droga şi în final a ajuns la închisoare. Astăzi acel tânăr e liber, are familie, soţie şi doi copilaşi, şi şi-a înfiinţat şi o asociaţia non-guvernamentală pentru a ajuta tinerii care se droghează, şi pentru a ajuta alte categorii defavorizate de oameni.
Sunt mulţi tineri care vor să mute munţi, aşa cum spune o melodie pe la radio. Sunt mulţi oameni care vor să schimbe lucrurile în ţara în care trăim. Citeam acum câteva minute cartea lui Andrei Pleşu: „Despre frumuseţea uitată a vieţii” şi el povestea cum o tânără juristă întoarsă de la studii din străinătate îi mărturisea că vrea să schimbe treburile în ţara noastră, că se poate… că are curaj…că e încrezătoare… Andrei Pleşu, care după revoluţia din 1989 a avut aceleaşi gânduri, acelaşi elan, ca să n-o descurajeze dar totuşi s-o tempereze îi spune:
„Feriţi-vă de tonul mesianic! Lucraţi conştiincios în ograda priceperii dumnevoastră, fără planuri de mântuire universală, fără aşteptări nerealiste. Mă tem că, la aceată oră, soluţia nu poate veni de la mari aglutinări de energie, de la organizaţii militante, partide, „grupuri de iniţiativă”, apeluri eroice. Trebuie mai curând să reîncepem de la buna îndărătnicie a responsabilităţii individuale, de la onestitate privată, hărnicie, exercitare tenace a propriilor aptitudini. A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competenţă, „a-ţi face bine treaba”, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale e, deocamdată, mai productiv decât a te epuiza în acţiuni de masă, în activism public, în vervă agitatorică. Câteva milioane de cetăţeni conştiincioşi pot schimba ţara în mai mare măsură, cred, decât o echipă de „manageri” euforici.”
Acum câteva zile am înţeles ceva ce m-a ajutat foarte mult: Dumnezeu schimbă pe fiecare om în parte, şi lumea în ansamblul ei, fără să facă gălăgie, fără să facă show în faţa societăţii. Unii oameni se schimbă, se apropie de Dumnezeu, îşi părăsesc viaţa lor veche plină patimi şi nefericire… dar asta încet, lin, în intimitatea sufletului lor. Preoţii şi monahii Bisericii lucrează la mântuirea sufletelor noastre zi de zi: se roagă, slujesc Sfintele Taine, predică, sfătuiesc, ajută, dar nici ei nu văd momentul când omul se schimbă. Pot sesiza schimbarea unei persoane în timp, dar licărirea acea de har, bucuria pocăinţei care te-ntoarce la Dumnezeu într-o secundă, n-o vede nimeni.
Câţi oameni oare, săptămâna trecută, s-au întors la Dumnezeu? V-aţi gândit vreodată la asta? Transmite vreun canal de televiziune această ştire, această veste bună? Nu. Dumnezeu lucrează în taină, şi acesta e marele avantaj al credinţei, că ea se trăieşte în noi… împărăţia cerurilor este înlăuntrul nostru.
Oamenii se pot întoarce la Hristos şi în timp ce fac păcate sau se destrăbălează… Duhul Sfânt bate unde vrea… şi întoarce pe om acolo unde se aşteaptă mai puţin…
Şi e foarte bine că totul se întâmplă în taină şi nu gălăgios, pentru că altfel cei din jur ar putea strica bucuria momentului sau ar putea influenţa negativ „convertirea” celui ce se luminează. Am auzit un lider de sindicat spunând odată cum la fiecare miting pe care-l organiza era mereu sunat dar SRI pentru a le da informaţii cu ceea ce se va întâmpla: Cine vine? Care e scopul? Cât durează? Şi asta pentru ca ei să contracareze eventuale atitudini împotriva puterii, sau eventuale comportamente care pot pun în pericol siguranţa ţarii. Şi când am auzit asta, mă gândeam: ce ar fi dacă ar exista astăzi un om care să propovăduiască Evanghelia asemenea Părintelui Cleopa şi Sfântului Ioan Gură de Aur? Aceşti oameni ar atrage mase de oameni în jurul lor… şi când eşti aşa de influent asupra maselor, atunci apar şi „băieţii din umbră” care te roagă de dragul „siguranţei naţionale” să acţionezi în scopuri nu tocmai creştine.
În asemenea cazuri propovăduirea Evangheliei, în acest stil gălăgios, cu sute de mii de oameni, cu stadioane pline, cu afişe, cu întâlniri foarte mari ari putea fi umbrită de interese meschine şi uşor-uşor deturnată în favoarea celor care tânjesc după putere şi bani.
Din acest motiv e mult mai sănătoasă şi mai eficientă o propovăduire a Evangheliei mai smerită, fără slavă lumească, fără aplauze, şi fără show.
Dumnezeu lucrează mai bine în taină! Dar ştiţi de ce? Pentru că există unii oameni rău-intenţionaţi care abia ar aştepta să-i stea împotrivă. Dacă ar fi ştiut iudeii că Pavel are gânduri să se convertească la creştinism, l-ar fi convins uşor-uşor de „naivitatea” acestei opţiuni. Aşa, Hristos Domnul îi apare în cale lui Pavel fără să ştie cei din jur… şi în doar câteva zile Saul prigonitorul de creştini devine Pavel – cel mai mare propovăduitor al creştinismului până în ziua de astăzi.
Mi-am pus de multe ori întrebarea: De ce Iisus Hristos le poruncea celor pe care îi vindeca să nu spună nimănui cine i-a vindecat? Dacă le făcea un bine, de ce oare să nu ştie o lume întreagă despre asta?
Am aflat răspunsul acum câteva zile când citind Evanghelia după Marcu, în capitolul 1, Hristos Domnul îi porunceşte leprosului pe care l-a vindecat următorul lucru:
„Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului şi adu, pentru curăţirea ta, cele ce a rânduit Moise, spre mărturie lor.”
Leprosul nu ascultă de Dumnezeu şi face ce vrea :”Iar el, ieşind, a început să propovăduiască multe şi să răspândească cuvântul….” Leprosul dă de ştire tutor că Iisus l-a vindecat.
De data aceasta Evanghelia ne arată şi consecinţele neascultării leprosului:
„…încât Iisus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El de pretutindeni. ”
Pentru că leprosul a spus tuturor această minune şi a atras atenţia tuturor oamenilor, Iisus nu mai putea intra în acea cetate (oraş) pentru a propovădui Evanghelia. Nu ştiu exact motivul… poate pentru că toţi oamenii ar fi sărit pe el să-i vindece, şi din acest motiv îmbulzeala lor ar fi creat un haos nebun… oamenii ne mai putând să-şi îndrepte atenţia către cuvintele lui Hristos ci doar către puterea Lui.
Dorinţa lui Iisus de a ţine misiunea la un nivel cât mai discret avea un scop foarte precis: eficienţa propovăduirii Evangheliei printr oameni… pentru a nu întâmpina obstacole sociale, politice, religoase sau de altă natură.
Noi ce tineri vrem să schimbă ţara în care trăim, locul de muncă, instituţia, familia, pe noi înşine… dar să nu ne grăbim s-o facem rapid, brusc, dintr-odată ci încet, în taină, organizat, pas cu pas, cu tact şi rugăciune, cu insistenţă şi convingere.
Cineva spunea: „Succes isn’t a result of spontaneous combustion. You must set yourself on fire” (Succesul nu este rezultatul unei combustii spontane. Trebuie să te înflăcărezi tot timpul pentru asta).
Oricare ar fi tipul schimbării pe care-o doriţi: personală, profesională, sau de alt tip, înarmaţi-vă cu multă răbdare, credinţă şi insistenţă.
Eu cred că schimbările care apar lin şi continuu sunt mai puternice decât cele care apar brusc şi sporadic.
(Claudiu)
Ana
martie 30, 2012 @ 7:58 am
Sinceritatea ta debordanta ma puna in cumpana. Citeam ce ai scris si parca-mi citeam o parte din viata mea. Cred ca este viata multora dintre noi. Cati pot spune astazi ca au un servici din care pot sa iasa la pensie asa cum au facut parintii nostri?
Parintii nostri nu au facut nimic special, ci au urmat cu totii ritmul de viata de atunci. Astazi viata noastra nu poate sa aiba ritm decat prin Hristos.
Cu toate astea serviciul face parte dintr-o realitate dureroasa. Avem sau nu avem nevoie de servici? E si durerea mea caci ma zbat intre bucatele de servici. Probabil gandul merge spre pensie si spre nevoile pe care le avem la batranate. Putem insa sa ne bazam pe pensia pe care-o ne-o v-a da stat care nu are un ritm constant?
Nu stiu daca a aparut pe OT un reportaj despre o familie din California care se intretine singura fara nici un ajutor de la stat. [b]Tatal impreuna cu 3 copiii adulti acum, care nici unul nu lucreaza la stat si nici la privat ci lucreaza toti cu multa intelepciune pentru intretinerea lor. [/b]Intr-un filmulet reporterul ii spune tatalui ca noi toti depindem de ce se intampla in lume, de cursul petrolului, de bursa, insa [b]el depinde doar de ce vine de sus[/b]. Se referea la soare si ploaie, insa noi ca ortodocsi intelegem lucrurile mai adanc.
Aici am gasit un filmulet mai nou:
[url]http://www.cityfarmer.info/2010/12/14/new-video-jules-dervaes-and-his-family-at-their-urban-homestead-in-pasadena-california/[/url]
Ana
martie 30, 2012 @ 8:09 am
Cand am inceput sa citesc articolul acesta, m-a atras o fraza puternica si la care as fi vrut sa ma opresc:
[quote]Sunt împlinit pentru că mi-a găsit talantul, am aflat ce a pus Hristos în mine la naştere, şi asta îmi da sens întregii vieţi. [/quote]
Eram impreuna cu cateva prietene si a venit discutia despre talanti. O prietena trebaluia de zor in bucatarie si pregatea mancare pentru noi si spunea ca ea nici pana acum nu si-a descoperit talantul. Ne uitam la ea cum se misca de rapid prin bucatarie si dintr-o data toti i-am vazut talantul organizatoric acolo in bucatarie. Desigur ca are multi alti talanti, dar activitatea ei era un dar, nu numai o preocupare necesara.
Cred ca ne uitam la noi comparandu-ne cu altii si poate de aceea nu ne vedem talantii.
Cred in Dumnezeu, insa inca nu pot spune ca tine, atat de ferm ca stiu ce a pus Hristos in mine la nasterea mea.
tudor gabriela
martie 30, 2012 @ 8:15 am
E minunat sa iti dai seama care e talantul tau. Eu l-am descoperit, imi place ceea ce fac si stiu ca sunt nascuta pentru asta. Insa realitatea in care traim nu imi da satisfactie totala, atata timp cat nu poti trai din munca ta. Am invatat sa am RABDARE. Dumnezeu poate schimba totul intr-o secunda. Sa nu incetam sa ne rugam!..
Claudiu Balan
martie 30, 2012 @ 8:37 am
Doamne ajuta Ana!
Acelaşi lucru mă întreabă şi soţia mea: „Claudiu, eu ce dar am de la Dumnezeu?”
E adevărat că mulţi dintre noi aşteptăm să avem daruri spectaculoase, artistice, geniale… ne mai întâlnite, dar în realitate nu e aşa.
Dacă toţi ne-am dori să fim profesori şi medici, cine mai repară maşinile? cine mai construieşte blocuri? cine mai montează chiuvete? cine mai pune gresie şi fainaţă? cine mai conduce autobuzele? Şi a fi mecanic e un dar de la Dumnezeu. Şi a fi gunoier e un dar, sau mai bine zis o menire pe care o dă Hristos omului.
Ce ne-am face fără gunoieri? Am trăi cu mormane de gunoaie în faţa blocului şi ne-am îmbolnăvi de atâtea infecţii.
Nici eu nu ştiu care e talantul Iuliei… dar văd cum are grija de creşterea copiilor noştri şi asta e un mare lucru.
A fi mama e din start un mare talant.
Eu îi zic adesea că o mamă face mai mult decât un director de companie. O mamă poate creşte un om care poate schimba lumea.
Rămân mereu în cap cu cuvintele Talitei, când am întrebat-o cum rezistă fără să aibă un prieten (un iubit) şi ea mi-a zis: „Îl am pe Mirele meu, Hristos…”
Dacă ne-am apropia destul de Dumnezeu n-am mai simţi aşa de multe lipsa unui talant spectaculos… sau a unei meniri mesianice de a schimba lumea… am înţelege că tabloul mare al lumii se formează din multe detalii… şi daca în detaliu lucrurile stau prost atunci şi tabloul va fi urât.
Ana
martie 30, 2012 @ 9:22 am
[quote]Dacă ne-am apropia destul de Dumnezeu n-am mai simţi aşa de multe lipsa unui talant spectaculos… sau a unei meniri mesianice de a schimba lumea[/quote]
Suntem atrasi de cei care au facut lucruri marete, spectaculoase. Personal ma uit la cei care lupta pentru viata nenascutului si sunt uimita de daruirea si voluntariatul lor.
Meseria de mama e adevarat ca intrece orice meserie. Nu exista nici o scoala pentru asa ceva si nici nu se iese la pensie niciodata:). Femeia mama se hraneste cu sustinere din partea familiei si cu rugaciuni, multe rugaciuni. Sunt caderi, insa mai mult urcusuri.
Energia tineretii are totusi nevoie de exemple, are nevoie sa fie folosita constructiv in ceva folositor mai ales intr-o lume atat de schimbatoare.
Albinuta
martie 30, 2012 @ 9:43 am
Doamne ajuta ,foarte folositor articol,multumesc Claudiu ,de asemenea foarte folositoare cuvintele scrise de cei care au dorit sa lase un comentariu,cat despre descoperirea talantului…nu stiu inca daca mi-am dat seama sau nu care este cu adevarat talantul pe care sa-l lucrez ,mereu am aceasta intrebare ,tot ceea ce stiu este ca acum nu-mi doresc nimic in plus fara de ce mi-a daruit Dumnezeu,singurul lucru care doresc este sa mai aduc cate o imbunatarire,sa pot sa ma obisnuiesc cu ultimile „schimbari”din viata mea si de ce nu sa pot sa am un pic mai multa incredere in mine si in cei de langa mine
Albinuta
martie 30, 2012 @ 10:08 am
Cat priveste meseria pe care o avem mi-a placut foarte mult ceea ce a scris Claudiu,intradevar orice meserie este importantasi frumoasa atata timp cat o faci ca pentru Dumnezeu sau cum spunea tata „sa nu trebuiasca sa mai munceasca nimeni dupa tine „,asa cum se stie deocamdata sunt in somaj (sunt sanse sa se redeschida spitalul in regim privat ),daca la inceput am fost un pic cam speriata ,nu stiam cum ne vom descurca ,cu ajutorul lui Dumnezeu si a prietenilor care mereu m-au incurajat(multumesc si celor de pe O.T) ,azi sunt mult mai linistita ,nu credeam ca o sa se intample niciodata aceasta insa acum ma bucur ca am avut o perioada in care am stat mai mult acasa pentru ca am avut prilejul sa „lucrez ” intr-un domeniu unde era intradevar nevoie .
rotaru
martie 30, 2012 @ 12:58 pm
Foarte frumos articolul, ” am vrea sa schimbam lumea”…cred ca trebuie sa incepem cu noi insine, avem mult de munca incepand cu propria noastra viata, apoi in familia noastra, anturajul nostru (prieteni, colegi de munca..)
Exemplul vietii noastre este mult mai graitor decat mii de vorbe si sfaturi. Cu atat mai mult in cazul parintilor… in mijlocul familiei,a copiilor. O spun din experienta, sunt mama a 4 copii, iar in unele cazuri cuvintele sunt de prisos.
Asa cum spunea parintele Arsenie Boca:” cand nu mai poti vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei”.
La ceea ce spunea Albinuta in privinta somajului, sunt in aceeasi situatie, dar si pentru mine a fost si este inca o perioada cu mult folos sufletesc, (mai mult timp pentru lectura, rugaciune), iar Dumnezeu poarta de grija tuturor, nu ne da mai mult decat putem noi duce.
Doamne ajuta!
Ana
martie 30, 2012 @ 1:19 pm
Albinuta si Magda ce frumos ati scris. Si eu sunt in somaj si am mai mult timp pentru rugaciune, mai mult timp pentru educarea copiilor si mai ales pentru a fi cu ei. Cand eram ocupata si mereu obosita cu serviciul, aproape ca nu ma puteam concentra la ei. Ca si tine Magda, ajung sa corbesc cu Dumnezeu despre copiii, caci sunt clipe cand nu se poate altfel. Ce minunat ca ai 4 copiii. Ferice de tine.
Ana
martie 30, 2012 @ 1:25 pm
Mai devreme am adaugat un film despre o familie care se descurca doar cu ceea ce produc in gradina lor. Pe blogul Dulce Casa azi am vazut o recomandare de film legata de acelasi subiect. [url]http://backtoedenfilm.com/[/url]
Merita vizionat mai ales ca se vorbeste atat de mult despre legatura omului cu Dumnezeu, despre ajutorul primit in lucrarea pamantului. Nu cred ca cel care da atatea exemple din Biblie este ortodox, insa ceea ce spune si face este de folos. Mi-ar place sa vad un astfel de film facut de ortodocsi. Cred ca ar fi strasnic sa-i vedem pe taranii nostri povestind despre munca lor cu pamantul.
Claudiu, cred ca sunt offline. Poate ar trebui deschis alt subiect sau mutat la alt topic.
Doamne ajuta