Dumnezeirea naturii

Sunt singură în cămin… stând aproape de fereastră, îmi îndrept privirea spre cerul minunat care parcă născut dintr-un albastru magnific, îmi îmbracă privirea. Nişte porumbei, lipsiţi de grijile care ne apasă sufletul, nouă, oamenilor au ieşit la plimbare, unii preferând pământul iar alţii înălţându-se într-un zbor lin.

Deschid geamul şi îndată în camera pătrunde melodioasă voce a pasarelelor care parcă exersează pentru un concert celest. Nişte pisicuţe îşi fac veacul pe aici, mulţumindu-ţi printr-un mieunat ce îţi înmoaie inima, atunci când le dai o bucăţică de pâine. Culoarea copacilor din faţa camerei mele se îmbină armonios cu întreg peisajul, găzduind minunatele făpturi, vocile concertului celest. Soarele a început să se arate, îmbrăcând cu razele sale întreaga natură.

Doamne, Măiestrul inimii mele, ce minunate sunt lucrurile mâinilor Tale!

Pentru mulţi devine o banalitate peisajul atât de familiar, acest fapt făcându-ne să nu mai vedem lucrurile care deşi mărunte, sunt de fapt cele mai măreţe. Câţi dintre noi mai privim oare peisajul ce ni se dezvăluie în spatele ferestrei, câţi dintre noi ne mai bucurăm de lucrurile mărunte ale vieţii?

Viaţa este mult prea scurtă pentru a o irosi pentru lucruri care nu îţi aduc nici măcar o bucurie sufletească, care te închid într-o închisoare şi din care nu te mai lasă să ieşi, luându-ţi libertatea… preţioasa libertate.

Uitându-te cu atenţie la aceste aparent banale lucruri, constaţi că de fapt Îl vezi pe Dumnezeu. Da, pe Creatorul nostru. Pe Dumnezeu nu Îl întâlneşti în lucruri complicate, fără sens, ci Îl întâlneşti în lucrurile simple, în chiar Creaţia Sa; însuşi Dumnezeu este simplitate!

Dacă un om îmi zice că el nu crede în Dumnezeu fiindcă nu L-a văzut niciodată l-aş trimite să privească creaţia Sa, să se detaşeze de gândurile care îi robesc mintea şi să asculte natura care este vocea lui Dumnezeu. Pasarelele nu cunosc stresul de a lucra pentru a-şi asigura hrana, ele îi cânta permanent Celui ce le-a creat. Dacă Dumnezeu are grijă lor cum oare ne-am putea gândi că Dumnezeu nu ne are în grijă? Uitaţi ce spune Mântuitorul: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu aduna în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?” (Matei 6, 26)

Uitam cuvintele Scripturii iar în locul acestora ne umplem mintea cu tot felul de griji fără de rost. Se apropie Săptămâna Patimilor iar noi de multe ori ne îngrijim ce punem pe masă în loc să avem în vedere Jertfă şi Învierea Mântuitorului, asemeni Martei: „Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-I deci să-mi ajute” (Luca 10,40)

Răspunsul Mântuitorului: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” ne vizează şi pe noi. Haideţi să fim asemenea Mariei şi să Îl lăsăm pe Domnul Dumnezeul nostru să se ocupe El de tot ceea ce avem noi nevoie, să ne lăsăm cuprinşi de braţele Sale protectoare pentru a-I simţi iubirea şi bunătatea, pentru a fi şi noi din nou copiii pe care părinţii îi ţineau la al lor piept, protejându-i şi iubindu-i.

Ce este oare mai minunat pe lumea asta decât iubirea? Ce poate oare înlocui fericirea celuilalt născută din bunătatea ta? Ce este mai sublim decât smerenia?

Să ne întoarcem la simplitate iar atunci vom fi fericiţi! Harul Domnului Dumnezeu nostru să se reverse asupra noastră asemeni unei ploi calde de vară iar lumina Să să ne îmbrace inimile în veşmântul inocenţei şi al iubirii!

(Mihaela Gligan)