Dumnezeu acționează în prezent ca să preîntâmpine căderile noastre din viitor

Dumnezeu ne vede mereu viața de la A la Z și știe și păcatele noastre viitoare dar și faptele bune. De aceea când acționează în viața noastră El știe și ceea ce vom face pe viitor, nu doar ceea ce am făcut deja. Știe nu doar „unde suntem” azi ci „unde vom fi” și mâine sau peste 20-30 de ani. De aceea uneori intervențiile Lui par ciudate sau de neînțeles.

Odată Dumnezeu m-a pedepsit și m-am gândit, oare ce am făcut? Și mi-am dat seama că am primit-o pentru o anume patimă de-a mea pe care Dumnezeu voia s-o dezrădăcineze. Și am zis în sinea mea: A fost cam dur cu mine Domnul cu această pedeapsă. Dar timpul a trecut și mi-am dat seama că acea patimă avea în mine rădăcini mai puternice decât credeam. Ba chiar m-am gândit că am scăpat de tot de acea patimă. Măcar știu pentru ce am suferit!

Doar că au trecut câțiva ani de atunci și încă acea patimă mai lucrează în mine, e drept, mai puțin decât înainte și asta datorită Lui. Și-i dau dreptate lui Dumnezeu pentru pedeapsa mai dură de atunci. Ce-ar fi fost dacă nu m-ar fi pedepsit de loc? Ce fel ar fi lucrat acea patimă în mine?

La fel, cu alt păcat al meu pe care tot îl repetam, am fost pedepsit de câteva ori și tot am promis că n-o să-l mai fac, și Domnul m-a tot iertat. Și a trecut vremea… și au trecut anii… și tot îl fac… Și Dumnezeu știa, când eu îi ceream să mă ierte, de câte ori o să cad iarăși pe viitor în același păcat. Și uite așa noi venim sinceri în rugăciunea noastră, dar numai El știe cât de hotărâți suntem să ne schimbăm viața, să lăsăm păcatele, de aceea El acționează diferit de ceea ce ne așteptăm noi.

Dumnezeu acționează în prezent și ca să preîntâmpine căderile noastre din viitor.

Dumnezeu uneori ia hotărâri dure în prezent pentru viața noastră, ca să evităm căderi grave pe viitor.

El ne cunoaște și ne vede de infinite ori mai bine decât ne cunoaștem noi. El ne iubește și ne dorește binele mult mai mult decât îl dorim noi pentru noi înșine.

Eu mă cred bun și mă gândesc ca fariseul că nu sunt ca și ceilalți de lângă mine, dar Dumnezeu mă vede mereu de la A la Z, de la începutul la sfârșitul vieții mele, și știe că eu cel plin de mine și „bun” astăzi voi păcătui mâine de multe ori, și voi fi mai rău decât pe cei pe care-i judec.

Domnul mă vede și cu rănile de azi și cu biruințele de mâine, dar și invers. Domnul vede în mine azi deja efectele păcatelor viitoare de mâine, fără a fi păcălit de biruințele de azi.

Poate uneori așteptăm mai mult de la El, de la viața noastră, dar rădăcinile păcatelor și patimile ne împiedică să primim ceea ce vrem. Cerem dar cerem greșit. Vrem multe, dar dacă am primi am face rău celor din jur și nouă înșine.

Dumnezeu ne aude ce spunem dar știe că inima noastră vrea altceva, caută altceva. De aceea răspunsul Lui e diferit de ceea ce ne așteptăm.

Ce inimă de mamă plină de dragoste are Dumnezeul nostru care ne vede mereu așa cum suntem, nu așa cum credem că suntem, și nici așa cum zicem despre noi înșine că suntem.

Domnul se uită mereu la mine ca la fiul lui cel drag, știind toate câte voi face mâine, chiar și când eu îi promit multe și îi cer multe.

Copilul de azi se roagă înaintea lui Dumnezeu dar El vede înaintea Sa pe adultul de mâine cu responsabilitățile și crucea pe care va trebui s-o ducă.

Adolescenta de azi se roagă înaintea Domnului și cere și are așteptări, dar Domnul vede în fața sa și pe mama de mâine cu copii și pe soția și pe femeia care va fi sau nu va fi ceea ce trebuie să fie.

Tânărul de azi e în ochii Domnului deja bătrânul de mâine și știe toate câte vor brăzda inima lui, și bune și rele.

Omul de succes de azi e poate omul în suferință de mâine și Domnul știe asta, de aceea El nu se lasă niciodată „amețit” de prezent ci mereu acționează în relație cu trecutul și viitorul fiecăruia.

Bolnavul care cere vindecare cu multe promisiuni azi e omul sănătos de mâine care cine știe că alte păcate grele va face.

Pe toate le face bune Domnul și încurcate și foarte complexe sunt căile Lui !

Să ne lăsăm viața în mâinile Lui împlinindu-i poruncile !

Autor: Claudiu Balan