Dumnezeu din orice rău face bine !

Nici eu nu credeam asta acum vreo 2 ani… desi mereu mi-a scos Dumnezeu in cale oameni deosebiti care imi vorbeau cu dragoste de El, de dragostea Lui pentru noi si de purtarea sa de grija fata de toata creatia. Eram o persoana cam rautacioasa si mandra. Si atunci credeam in Dumnezeu, dar mi-era daca nu imposibil, atunci foarte greu sa inteleg de ce se intampla multe lucruri neplacute, de ce oamenii sufera daca Dumnezeu are grija de ei.

Asta pana cand, pentru rugaciunile unor oameni foarte induhovniciti carora le pasa de sufletul meu, Dumnezeu si-a facut mila de mine si mi-a aratat, prin mai multe intamplari, cum judecatile omenesti nu se potrivesc cu ale Sale, cum din orice putem invata ceva , si cum dragostea Sa schimba raul in bine.

O sa povestesc o intamplare pe care am trait-o, mai mult sau mai putin banala, si care ilustreaza ce am spus mai sus. Vara asta am avut de dat un examen destul de important, pentru care ma pregatisem destul de mult, dar nu am fost niciodata prea buna la materia respectiva, concurenta a fost mereu mare, si eu eram stresata si ingrijorata. Si parca nu era destul, chiar in dimneata examenului, in timp ce asteptam sa intru in sala, aflu de la cei care au iesit deja, ca in comisia pentru proba orala se afla un profesor pe care aproape il dispretuiam si credeam ca si el simte la fel pentru mine. Acest profesor este cunoscut drept “ala sever, rau si antipatic”.

Eu il cunoscusem la niste cursuri si nu-l placeam deloc, mi se parea ca e arogant si se uita cu dispret la elevii sau care nu au capacitatea de a fi geniali, in special la mine. Cred ca intamplarea facea sa ma intalnesc cu el pe strada destul de des, dar de fiecare data ma faceam ca nu il vad, nu-l salutam, il priveam rautacioasa si il vorbeam de rau cu cei apropiati.

In timpul cat asteptam sa-mi vina randul, de cand am aflat cine e in comisie si pana am intrat in sala, cred ca mi-am sunat toti apropiatii sa le spun ce “nenorocire” s-a abatut pe capul meu, si ca sunt sigura ca “omul ala rau” o sa ma faca praf , si pentru ca nu ma place deloc o sa ma pice sau daca nu, o sa-mi puna la intrebari pana o sa-mi scada la puncte de o sa ajugem la nota 5. Dupa ce am vazut ca discutia cu niciunul din apropiatii mei nu-mi reda linistea, mi-am adus aminte de Dumnezeu… si am inceput sa-l rog ferbinte in mintea mea, si I-am facut o gramada de promisiuni. Imi amintesc ca I-am zis si ceva de genul :” Doamne daca asta e modul Tau de a ma invata ca nu e bine sa dispretuiesti pe nimeni , fie voia Ta, dar te rog, ajuta-ma sa trec cu bine si promit ca o sa ma lecuiesc de asta!”

Timpul trece, intru in sala, imi vad subiectele si aproape imi vine sa plang cand vad tema despre care trebuia sa vorbesc. Poate pentru ca era greu de abordat subiectul , sau poate pentru ca vedeam comisia drept un calau, habar n-aveam despre ce sa vorbesc. Am inceput sa ma uit in gol cateva clipe si am rostit in minte rugaciunea Lui Iisus de cateva ori, iar apoi am inceput sa am idei… si am schitat un discurs frumos. Apoi incep sa vorbesc si totul decurge bine, dupa privirea sa imi dau seama ca nu-i displace ce spun. La un moment dat incep sa ma incurc putin si fac vreo 2 greseli prostesti de care eu insami imi dau seama, dar cred ca tot Dumnezeu face ca exact atunci “calaul” din comisie sa se sfatuiasca cu celalalt membru al comisiei asupra notei mele, deci cum vorbeau, n-au bagat de seama greselile mele. Mi-a pus si niste intrebari la sfarsit si dupa fiecare raspuns al meu ma privea in ochi si zambea, iar eu nu-mi dadeam seama daca zambea pentru ca ii placea ce spun sau zambetul ala ascundea un “Las’ ca-ti arat eu tie!”. Dar oricum eram foarte surprinsa de faptul ca zambea, mai ales dupa cum ma purtasem eu de fiecare data cand il intalneam si pentru ca nu-l mai vazusem niciodata zambind asa.

Apoi, imi zambeste si-mi spune nota : 10! Nu-mi venea sa cred…. stiam ca nu o merit, dar eram convinsa ca Dumnezeu ingaduise sa o primesc, ca sa invat de aici ceva. Si asa am invatat ca nu trebuie sa dispretuiesc niciodata pe nimeni, nu pentru ca s-ar putea intoarce impotriva mea, ci pentru ca s-ar putea sa nu am motiv, s-ar putea ca eu sa fiu mai demna de dispret decat cei pe care ii dispretuiesc. Si ca sa-mi respect promisiunea facuta Lui Dumnezeu, a trebuit sa gasesc o cale sa nu mai judec sau dispretuiesc oamenii… singura idee care mi-a venit a fost sa fac cate o rugaciune pentru fiecare om pentru care am avut sentimente si ganduri negative.

Si am ales Paraclisul Maicii Domunului pentru ajutorul lor, binele lor si pentru iertarea rautatii si a greselilor mele. Inca ma mai straduiesc sa-mi respect promisiunea, chiar daca nu-mi iese mereu bine si intr-un fel sau altul gresesc mai mereu fata de semenii mei, dar continui sa incerc sa devin o persoana mai buna, si sper sa nu ma faca “cel viclean” sa ma opresc. Sper ca intr-o zi o sa descopar cu adevarat, si in profunzime SMERENIA, “haina sufletului frumos” si izvorul bucuriilor duhovnicesti.

(Laura)