Dumnezeu dinadins face totul ca să nu credem
Dumnezeu, care L-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent şi pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.
Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar nãpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit. Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dã-mi sarmaua. Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că – mai rău decât atât – scenariul se desfăşoară als ob (ca şi cum) am fi nu numai pe deplin abandonati, ci şi că – pe deasupra, colac peste pupăză – pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place – zice-s-ar – să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.
Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleasi nume, toate: pariu, aventuri, incertitudine, cuget de om nebun.
Dostoievski : dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.
Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului rosu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).
Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpiranrã aventură – ceva mai tainic şi mai ciudat: să contesrăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.
Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic Francezii. Iar Englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.
Leon Bloy: ,,O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te răstignesc şi-i răstigneşti pe cei ce te iubesc l“.
(Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)
Concluzia din spusele dragului nostru părinte Nicolae, ar fi ca Dumnezeu ne pune piedici în a crede ceva pentru ca noi să avem răsplată şi mai mare, să învăţăm să credem şi mai mult. Când am ajuns la acest stadiu apar alte piedici, alte impedimente şi realităţi (evidenţe) care ne-ar împiedica să credem că Dumnezeu poate rezolva problema. Dacă reuşim iar să fim consecvenţi în rugăciunile noastre şi bineînţeles şi răbdători atunci asistăm din nou la o minune. Dumnezeu, în ciuda tuturor aparenţelor, intervine şi rezolvă totul. Fiecare obstacol sau piedică, orice risc asumat pentru încrederea pe care ne-am pus-o în Dumnezeu ne va fi temelie neclintită a credinţei atunci când promisiunea va deveni fapt.
Făcând totul ca să nu credem defapt Dumnezeu ne antrenează în credinţă, ne arată loialitatea şi înţelepciunea cu care aşează toate lucrurile la locul lor, la vremea potrivită. (Claudiu)
Laura-optimista
decembrie 11, 2010 @ 2:30 pm
Minunat!
Dacă Dumnezeu ne-ar constrânge să credem în El, încălcându-ne astfel libertatea… n-ar mai fi un Părinte iubitor, ci un tiran ceresc. Dumnezeul nostru, însă, nu ne tratează ca pe robi, ci ca pe fiii Săi iubiţi, îngăduindu-ne să avem încredere în El, să primim darul credinţei în mod liber şi necondiţionat.
Tuturor celor iubitori de filosofie creştină le recomand un capitol din romanul "Fraţii Karamazov" al lui Dostoievski, capitol intitulat "Marele inchizitor", în care se evidenţiază respectul lui Dumnezeu faţă de libertatea umană.
"-)rumurile care duc la credinţă poartă aceleaşi nume toate: pariu, aventură, incertitudini, cuget de om nebun", ne spune părintele Nicolae Steinhardt. Cu adevărat, pentru lumea aceasta, în care raţiunea umană limitată şi capabilă de a greşi este idolatrizată, credinţa noastră liberă, bazată doar pe totala încredere în Domnul Hristos este, în aparenţă, un act de nebunie. Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenţia, în acest sens, că înţelepciunea lui Dumnezeu este nebunie pentru lumea aceasta(în sensul că, în mod incorect, este percepută ca nebunie de către lumea necredincioşilor), iar înţelepciunea lumii acesteia este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Avem de ales, aşadar: dorim să fim nebuni în faţa oamenilor şi înţelepţi pentru Dumnezeu, sau invers?
Recent, am avut o discuţie cu o persoană foarte îndoielnică în credinţă, care mă întreba cum pot crede în mod necondiţionat în Dumnezeu, deşi suntem în secolul al XXI-lea(nu-nţeleg ce legătură are secolul XXI cu necredinţa, dar… trecem peste asta). Atunci, Dumnezeu mi-a dat ideea să-i răspund în modul următor: dacă noi, în relaţiile interumane, suntem capabili de încredere, dacă în relaţiile cu cei dragi ai noştri nu cerem dovezi ştiinţifice pentru a crede în sinceritatea lor şi în bunele lor intenţii, cu atât mai mult se cuvine să credem în făgăduinţele Mântuitorului nostru, Care ne-a demonstrat iubirea Sa infinită faţă de noi, sacrificându-Se pentru mântuirea noastră! Hristos a înviat! Avem nevoie de o dovadă mai evidentă a dumnezeirii Sale şi a dragostei Sale veşnice faţă de noi?
Doamne Iisuse, Dumnezeul nostru, întăreşte-ne credinţa, iar pe cei ce nu pot, sau nu vor să creadă în Tine câştigă-i pentru viaţa veşnică, prin iubirea Ta, care biruieşte răutatea lumii!
Laura-optimista
decembrie 11, 2010 @ 2:32 pm
Dumnezeu este atât de minunat, încât îi iubeşte pe toţi oamenii, inclusiv pe aceia, care-I neagă existenţa. Slavă Lui pentru toate!
Laura-optimista
decembrie 11, 2010 @ 6:41 pm
Mi-a plăcut mult şi concluzia lui Claudiu de la sfârşitul articolului. Felicitări!
Doamne ajută!
daniel
decembrie 12, 2010 @ 7:51 pm
Foarte frumos articolul, intradevar, Dumnezeu ar putea sa se arate in orice moment, dar atunci ar cadea credinta, pentru ca s-ar transforma in certitudine, ori noi stim ca una din conditiile mantuirii este credinta, Dumnezeu este foarte discret si democratic, tine foarte mult la libertate, Mantuitorul ne spunea ca Adevarul revelat ne va face liberi adica dezrobiti de patimi si de legaturile mortii, avand acces la duhul sfant, prin care ni se descopera credinta, pentru ca ea nu este altceva decat o roada a Duhului Sfant si pe Dumnezeu nu-l putem cunoaste si marturisi decat prin descoperirea Duhului Sfant, de aceea e important sa cerem Duhul Sfant asa cum zicem de fiecare data in rugaciunea Imparate Ceresc .."vino si te salajluieste intru noi.."
cin
decembrie 12, 2010 @ 7:53 pm
"-)acă reuşim iar să fim consecvenţi în rugăciunile noastre şi bineînţeles şi răbdători atunci asistăm din nou la o minune."
"Făcând totul ca să nu credem defapt Dumnezeu ne antrenează în credinţă, ne arată loialitatea şi înţelepciunea cu care aşează toate lucrurile la locul lor, la vremea potrivită. "
Din acest articol aceste fraze imi sunt acum atat de folositoare.Imi reamintesc un lucru atat de important…pe care-l uit in fiecare zi cand cartesc si ma revolt.
stef
decembrie 12, 2010 @ 9:02 pm
cel mai bun articol!
Guest
decembrie 13, 2010 @ 9:31 pm
cine ma poate ajuta
daca ati intalni in viata un parinte duhovnic care te ar ajuta sa iesi din pacate , sa L cunosti pe Dumnezeu, sa simti ca iesi dintr-o viata in pacate spre lumina, daca te ai simti ca o fiica , rspectata, ajutata, pretuita, ocrotita,
daca ai intalni in acelasi timp si alte persoane duhovnicesti in care sa crezi, sa asculti, sa fii indrumat, sa crezi in ceea ce spun, si daca apoi ai afla ca ti au facut rau ca au ras de tine ca te au mintit desi ti au facut si bine, daca ti ar spune ca si raul pe care ti l au facut e tot bine, daca ar incerca sa te ajute dupa ce ti au facut rau (probabil ca sa isi impace constiita) ai mai crede in ei, ai mai putea primi un cuvant, daca poate chair din tot acel rau facut ti ai pierde si credinta ai mai crede o clipa in incercarea lor de a te ajuta, daca s au folosit de tine ai mai crede in ajutor, daca te au pus sa faci rau altora ai mai crede ca tin la tine….
ce intelegeti voi ca trebuie sa fie cineva care tine la tine, eu cred ca stiu , va rog spuneti mi fiecare dintre voi cum crede ca ar trebui sa fie , sa faca cineva care pretinde ca tine la tine, iti doreste binele
va rog spuneti mi fiecare ce inseamna sa iubesti, cum trbuie sa fie un om care este iubit
dumitză
decembrie 13, 2010 @ 11:14 pm
Situaţia prin care treci e foarte dificilă fără îndoială, dar să crezi întotdeauna că poţi să o scoţi la capăt.Dumnezeu nu dă nimănui o cruce mai grea decât poate duce.Să nu ne revoltâm când vedem că avem necazuri mai mari decât au alţii.Asta nu înseamnă că nouă ne-am fost dat să putem îndura mai multă suferinţă de cât alţii.Să nu îi judecăm pe ceilalţi.Ştiu e foarte greu de realizat acest lucru, dar să încercăm. Cât despre dezamăgirile provocate de ceilalţi: nu îţi fă iluzii ca să nu ai deziluzii.Numai Dumnezeu este bun, restul toţi greşim sub o formă sau alta. Suntem noi perfecti? Nu am dezamagit pe nimeni? Nu am gresit nimanui? Daca raspunzi da la oricare din întrebarile de mai sus înseamnă că ai cel putin o problema:mandria. Daca nu atunci esti pe calea cea buna. Gandeste-te ca toţi, de la Adam încoace, avem înclinaţie spre a face rău. Aşa că fii înţelegător.Ştiu e foarte greu, dar dacă nu vei ierta ranchiuna, ura şi toate celelalte sentimente pe care le simţi o să-ţi facă rău. E greu să îţi greşească şi tu să treci cu vederea. Dar hai să încercăm. La început, pur şi simplu n-ai să poţi accepta ideea, dar apoi o să simţi o bucurie nespusă când ai să vezi cât de uşor poţi ierta şi, mai ales, cum astfel îi schimbi pe ceilalţi şi te schimbi şi pe tine. Pentru că dacă răspunzi la rău cu bine, celălalt nu o să rămână insensibil. Măcar o să-şi pună întrebarea:"I-am făcut rău.De ce a reacţionat aşa?" Singurul care nu o să te dezamăgească niciodată e Dumnezeu.Roagă-te Lui. Asta e primul lucru pe care trebuie să îl faci.Roagă-te să-ţi dea ce ai nevoie, nu ceea ce îţi doreşti.Roagă-te să îţi dea prietenii care din câte înţeleg îţi lipsesc.Şi cine ştie poate ai să redescoperi în vechii prieteni.Să ştii că răul pe care ţi-l fac alţii poate fi înţeles drept bine pentru că omul prin suferinţă se mântuieşte.Suferinţa ne călesţe.Ce nu te omoară te face mai puternic.Iar dacă cei care ţi-au greşit vor să-ţi facă bine, nu te încăpăţâna să refuzi bine ce vor să ţi-l facă, indiferent de motivaţia lui. Dacă accepţi să-ţi facă cineva un bine te ajuţi pe tine şi îl ajuţi şi pe el(pentru că îl ajuţi să facă o faptă bună). Nu judeca definitiv şi irevocabil. Tu dacă ai greşit faţă de cineva, nu ai vrea să ţi se acorde şi a doua şansă? Nu dispera, nu dezerta, nu te descuraja. Roagă-te şi Dumnezeu o să te ajute! Mi se pare că eşti o persoană confuză, ţi-ai cam pierdut reperele din cauza situaţie dramatice prin care treci. În toate trebuie să încercâm să aveam dreapta socotinţă, să fim echilibraţi.
Guest
decembrie 14, 2010 @ 3:32 pm
"Pentru că dacă răspunzi la rău cu bine, celălalt nu o să rămână insensibil. Măcar o să-şi pună întrebarea:"I-am făcut rău.De ce a reacţionat aşa?" – nu exista asa ceva decat in carti din pacate, nu intelege nimic celalalt nici daca ierti. continua sa iti faca rau si sa se foloseasca de tine
"Iar dacă cei care ţi-au greşit vor să-ţi facă bine, nu te încăpăţâna să refuzi bine ce vor să ţi-l facă, indiferent de motivaţia lui. Dacă accepţi să-ţi facă cineva un bine te ajuţi pe tine şi îl ajuţi şi pe el(pentru că îl ajuţi să facă o faptă bună)"- inca nu am ajuns la masura sa fac bine celor ce mi au facut rau, nu cred in binele lor,nimeni nu iti face bine decat din interes, sa se foloseasca de tine sau sa iti ceara ceva pentru ca te a ajutat.te aduc in niste situatii mizerabile ca apoi sa te mangaie si sa vrea sa te ajute, si din pacate si Dumnezeu face tot asa ( foarte trist si foarte adevarat)
am avut momente cand m am rugat sa i ierte Dumnezeu
si apoi au primit ce au vrut sa obtina ,ce nevoie mai au de iertarea mea sau de la Dumnezeu
Guest
decembrie 14, 2010 @ 6:52 pm
multumesc pentru raspuns
S.
decembrie 14, 2010 @ 11:58 pm
Draga Anonim,
Intrebai mai devreme cum trebuie sa fie o persoana care tine la tine. O astfel de persoana este aceea care pune fericirea aproapelui pe locul intai, inaintea fericirii sale. Iar prin asta , cuprind totul. Astfel de oameni sunt rari, dar exista. SPun asta pentru ca, intr-o vreme si eu am trait cu impresia ca sunt inconjurata numai de oameni care ma faceau sa sufar. Pana cand, de aproximativ un an, Dumnezeu mi-a adus in cale oameni extraordinari , mai mult decat as fi putut cere vreodata.
Dar chiar si un om care doreste fericirea celuilalt, nu poate avea statornicie in asta. Caci statornicia e specifica doar ingerilor.Iar omul nu este statornic, este inclinat spre a face greseli. O persoana care pretinde ca tine la alta persoana, presupune ca ii iarta greselile. Adica mai inainte de toate daruieste , inainte de a primi. Este o lege naturala. Si asa ar trebui sa faci si tu, sa daruiesti , chair daca ceilalti te-au facut sa suferi. Decat sa astepti sa iti apara acei oameni care nu te dezamagesc, incepe tu sa fii aproapele acela care ii alina pe ceilalti, chiar si atunci cand sunt bolnavi sufleteste. Caci acei oameni care te-au facut sa suferi, nu o fac cu rautate, ci sunt bolnavi sufleteste, fiind chinuiti de diavol.Fii dezamagita si manioasa pe diavol , si nu pe omul care te-a ranit si te-a facut sa plangi.
Faptul ca ai intalnit oameni care te-au facut sa suferi , priveste-o ca pe o incercare de la Dumnezeu.Dumnezeu iti incearca iubirea si credinta.Caci e foarte usor sa dai si tu iubire cand totul e miere si lapte.Dar adevarata lupta e atunci cand drumul e strans.Rabda, si Dumnezeu te va rasplati.Iar aceasta intamplare nu o privi ca pe o "situatie mizerabile in care Dumnezeu ne aduce iar apoi ne alina".Aceste situatii mizerabile noi ni le facem. Pentru ca Dumnezeu permite asta , ori atunci cand vrea sa ne incerce credinta, ori atunci cand ne-am indepartat de Harul Sau si vrea sa ne cheme inapoi, smerindu-ne. E pacat sa gandesti asa. Noi oamenii nu putem avea o privire de deasupra, de ansamblu. Ne uitam de jos la mainile care croseteaza acolo niste ate fara sens,de toate culorile si avem impresia ca e o mare imbarligatura. Daca am privi de sus, am vedea ca de fapt se iveste ceva frumos din toata amestecatura aia.
Ti-as recomanda sa citesti Nebunul de Savatie Bastovoi. Acolo avem un exemplu si un model de ortodox autentic, care isi iubeste aproapele. Toti suntem chemati catre Sfintenie, sa ii luam exemplul Sfantului din carte, care a daruit iubire acolo unde a fost batjocorit si hulit, precum a facut Iisus Hristos.
Sper ca aceste cuvinte ti-au cu ceva de folos.
Doamne ajuta!
Guest
decembrie 15, 2010 @ 9:04 am
foarte de folos
Dumnezeu sa va rasplateasaca,sa va ajute si in primul rand sa va iubeasca, e cel mai mare dar sa faci parte dintre cei pe care El ii iubeste.