Dumnezeu dinadins face totul ca să nu credem

12

Dumnezeu, care L-a părăsit pe Hristos pe cruce, nu e cu totul absent şi pentru noi? Un lucru pe care nu vrem să-l înţelegem, pe care nu-l înţelegeau nici contemporanii Domnului. Cei ce aşteptau venirea lui Mesia în slavă. Ce nu puteau înţelege ei, ce nu putem înţelege noi: că Dumnezeu, cum spune Kierkegaard, nu e un imens papagal roşu.

Dacă în piaţă ar apărea dintr-odată şi din senin o uriaşă pasăre violent colorată, de bună seamă că toată omenirea s-ar nãpusti să vadă şi ar pricepe că nu e lucru obişnuit. Credinţa, pocăinţa în felul acesta ar fi prea uşoare. Mură-n gură. Na-ţi paraua, dã-mi sarmaua. Ni se cere însă a crede în deplină libertate şi s-ar zice că – mai rău decât atât – scenariul se desfăşoară als ob (ca şi cum) am fi nu numai pe deplin abandonati, ci şi că – pe deasupra, colac peste pupăză – pronia dinadins face totul ca să nu credem; îi place – zice-s-ar – să acumuleze piedicile, să ne înmulţească riscurile, să adune argumente pentru a preface bine intenţionata dorinţă de evlavie în imposibilitate.

Drumurile care duc spre credinţă poartă aceleasi nume, toate: pariu, aventuri, incertitudine, cuget de om nebun.

Dostoievski : dacă Dumnezeu n-a coborât de pe cruce, pricina este că voia să-l convertească pe om nu prin constrangerea unui miracol exterior evident, ci prin libertatea de a crede şi dându-i prilejul de a-şi manifesta îndrăzneala.

Când i se spunea Domnului pe Golgota: mântuieşte-te pe tine şi atunci vom crede, greşeala era de fapt de ordin lingvistic, se judeca în temeiul unei confuzii de termeni. Dacă s-ar fi coborât de pe cruce nu mai era nevoie să se creadă, ar fi avut loc doar recunoaşterea unui fapt (ca în cazul papagalului rosu: coborârea de pe cruce ar fi constituit un irezistibil papagal roşu).

Ni se cere – invitaţie la temerară vitejie şi palpiranrã aventură – ceva mai tainic şi mai ciudat: să contesrăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt.

Pe căi ocolite lucrează. Căi de nepătruns zic Francezii. Iar Englezii şi mai precis: se mişcă într-un mod misterios.

Leon Bloy: ,,O, Hristoase, care te rogi pentru cei ce te răstignesc şi-i răstigneşti pe cei ce te iubesc l“.

(Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii)

Concluzia din spusele dragului nostru părinte Nicolae, ar fi ca Dumnezeu ne pune piedici în a crede ceva pentru ca noi să avem răsplată şi mai mare, să învăţăm să credem şi mai mult. Când am ajuns la acest stadiu apar alte piedici, alte impedimente şi realităţi (evidenţe) care ne-ar împiedica să credem că Dumnezeu poate rezolva problema. Dacă reuşim iar să fim consecvenţi în rugăciunile noastre şi bineînţeles şi răbdători atunci asistăm din nou la o minune. Dumnezeu, în ciuda tuturor aparenţelor, intervine şi rezolvă totul. Fiecare obstacol sau piedică, orice risc asumat pentru încrederea pe care ne-am pus-o în Dumnezeu ne va fi temelie neclintită a credinţei atunci când promisiunea va deveni fapt.

Făcând totul ca să nu credem defapt Dumnezeu ne antrenează în credinţă, ne arată loialitatea şi înţelepciunea cu care aşează toate lucrurile la locul lor, la vremea potrivită. (Claudiu)

(Visited 7 times, 1 visits today)