Dumnezeu flămânzește în iubirea Sa după oameni

„Cât de neastâmpărat ești, Pruncule, Care Te reverși tuturor. Oricui Te întâlnește îi surâzi, oricui Te vede îi zorești în întâmpinarea cu bucurie. În iubirea Ta Te asemeni unuia care flămânzește după oameni.

Nu faci nicio deosebire între părinții Tăi și străini, între cea care Te-a născut și slujnice, între cea care Te-a alăptat și femeile desfrânate. E aceasta năvala sau iubirea Ta, Atoateiubitorule?

Ce te îndeamnă să Te risipești oricui Te vede, bogaților și săracilor? La ei cauți scăpare, fără ca ei să Te fi chemat. De unde îți vine aceea că flămânzești atât de mult după oameni?

Ce este iubirea Ta dacă, atunci când cineva Te ocărește, nu Te mânii, dacă strigă cineva la Tine, nu Te înspăimânți, și dacă Te ceartă nu Te posomorăști? Ești oare mai mare decât Legea care poruncește răzbunare?”

Sfântul Efrem Sirianul, Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2010, p. 78.