Dumnezeu l-ar ierta și pe diavol de păcatele lui, dacă s-ar smeri
Marele între părinţii cei desăvârşiţi, Cuviosul Antonie era înainte văzător şi, fiind trecut prin ispitele drăceşti, socotea de nimic meşteşugirile lor, ca şi când nu era supărat de ei. Şi de multe ori vedea cu ochii cei trupeşti chiar îngeri şi diavoli, cum iau aminte la viaţă omenească, nevoindu-se fiecare din ei să tragă de partea sa pe oameni. Şi atât de mare era la fapte bune, încât certa şi batjocorea duhurile cele necurate şi de multe ori le izgonea pe ele, aducându-le aminte de surparea lor cea din cer şi de chinul lor, în focul cel veşnic.
Deci, s-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit să vie la stareţul Antonie, fericindu-l pe el, de vreme ce nimeni dintre ei nu mai cuteza să se apropie de el cu gând rău, temându-se că nu cumva să fie rănit de dânsul, că ajunsese stareţul la nepătimire şi la viaţa cea desăvârşită şi era dăruit cu Preasfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt:
„Zerefere (că aşa era numele acelui diavol), oare de s-ar pocăi cineva de noi, l-ar primi pe el Dumnezeu la pocăinţă? Se poate una ca aceasta, sau nu?”
Răspuns-a celălalt: „Şi cine poate să ştie aceasta?” Iar Zerefer a zis: „Îmi vei da voie să merg la bătrânul Antonie, care nu se teme de noi, şi să mă încredinţez de aceasta de la dânsul?” Răspuns-a lui celălalt: „Du-te, dar te fereşte cu dinadinsul, că bătrânul este înainte văzător şi va cunoaşte ispitirea ta şi nu vă voi să întrebe de aceasta pe Dumnezeu, însă, du-te, poate, cumva vei avea răspuns.”
Şi mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit ca om şi a început a plânge şi a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu – vrând să se ştie că El nu-Şi întoarce faţă de la nici unul din cei ce vor să se pocăiască, ci primeşte pe toţi cei ce aleargă la El, şi dând pildă şi omului cu păcate grele, că El, nu s-ar întoarce chiar şi de la diavolul, începătorul răutăţii, de ar voi această cu adevărat să se pocăiască – a tăinuit, o vreme, sfatul drăcesc bătrânului, ca să nu-l cunoască. Drept aceea, Cuviosul îl vedea pe cel ce venise la dânsul curat, că pe un om, iar nu ca pe un diavol, şi i-a zis: „Ce plângi aşa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi inima şi sufletul cu lacrimile tale cele multe?” Iar diavolul cel viclean a răspuns: „Eu, o Sfinte Părinte, nu sunt om ci diavol, pentru mulţimea fărădelegilor mele.”
Iar bătrânul l-a întrebat: „Şi ce voieşti să-ţi fac frate?” (Că socotea Cuviosul, că pentru multă smerenie se numeşte el pe sine diavol, Dumnezeu nearătându-i lui ceea ce se făcea). Şi a zis diavolul: „De nimic alta nu mă rog ţie, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-ţi arate ţie, adică, de ar primi pe diavol la pocăinţă, sau pocăinţă lui cu totul n-o ia în seamă? Pentru că dacă va primi pe diavol, apoi mă va primi şi pe mine, acela ce am făcut lucruri asemenea cu el.” Iar bătrânul i-a răspuns: „Precum voieşti voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineaţa să vii aici şi-ţi voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta.”
Deci, ducându-se diavolul şi sosind noaptea, şi-a ridicat bătrânul cuvioasele sale mâini spre cer şi s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca să-i arate lui de ar primi pe diavolul, dacă s-ar întoarce la pocăinţă. Şi îndată, îngerul Domnului, stând înaintea lui, i-a zis: „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul nostru: pentru ce rogi a Mea stăpânire pentru diavol? Pentru că el este acela care a venit cu vicleşug să te ispitească.” Şi a zis bătrânul către înger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns această de la mine, încât să nu cunosc vicleşugul drăcesc?” Iar îngerul i-a zis: „Să nu te tulburi de aceasta, căci este o minunată rânduială a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greşesc, că, adică, să nu se deznădăjduiască păcătoşii, care fac multe fărădelegi, ci să vină la pocăinţă, ştiind că de la nici unul, care vine la El, nu se va întoarce Preabunul Dumnezeu, chiar când ar veni însuşi diavolul vrăjmaş, cu adevărat.
Drept aceea, când va veni la tine să te ispitească şi te va întreba, să nu te sminteşti de el, ci să-i zici astfel: „Iată că iubitorul de oameni Dumnezeu, niciodată nu se întoarce de la cel ce vine la El, chiar când diavolul ar veni. Iată, El făgăduieşte a te primi pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El. Iar, când te va întreba: Care sunt cele poruncite de El?, să-i zici, astfel grăieşte Domnul Dumnezeul: Te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai venit ispitindu-ne, că tu răutatea cea veche eşti şi nu poţi să fii bunătate nouă, şi începător al răului de demult fiind, nu vei începe acum a face binele. Că, deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri la pocăinţă şi a afla milă?
Dar, ca să nu ai acest răspuns în ziua judecăţii, că voiai să te pocăieşti şi nu te-a primit Dumnezeu, iată şi ţie îţi pune pocăinţă bunul şi milostivul Dumnezeu – numai dacă vei voi – poruncindu-ţi ţie aceasta: Să stai într-un loc, vreme de trei ani, şi, întorcându-te spre răsărit, să strigi cu glas mare, ziua şi noaptea, şi să zici astfel: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche. Iar aceasta să o zici de o sută de ori. Şi iarăşi altă rugăciune: Dumnezeule, mântuieşte-mă pe mine, înşelăciunea cea întunecată, la fel, de o sută de ori să o zici. Şi iarăşi: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urăciunea pustiirii, să o zici de o sută de ori şi aşa să strigi către Domnul neîncetat, că nu ai trupească alcătuire, ca să oboseşti ori să slăbeşti. Şi, după ce vei săvârşi această cu gând smerit, atunci vei fi în rânduiala ta cea dintâi şi te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu. Şi de va făgădui să facă aceasta să-l primeşti pe el la pocăinţă. Dar ştiu că răutatea veche nu poate a fi bunătate nouă. Şi să se scrie această pentru neamurile viitoare, ca dintru, această întâmplare oamenii foarte lesne se vor încredinţa să nu mai deznădăjduiască de a lor mântuire. „Şi îngerul, acestea zicând, către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer.
Iar, a doua zi, a venit diavolul şi a început să se tânguiască de departe, în chip de om, ca şi cum plângea şi, venind la bătrânul, i-a făcut plecăciunea. Iar bătrânul, mai întâi nu l-a vădit pe el, ci numai în mintea să îl ocara. Apoi Sfântul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ţi-am făgăduit şi te primeşte la pocăinţă, de vei plini cele ce prin mine îţi porunceşte Stăpânul şi Atotputernicul.” Iar diavolul a zis: „Şi care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac?” Iar bătrânul a răspuns: „Ţi-a poruncit Dumnezeu acestea: Să stai într-un loc trei ani nemişcat, privind spre răsărit şi strigând, ziua şi noaptea, Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răutatea cea veche, zicând aceasta de o sută de ori. Şi, iarăşi, de o sută de ori, să zici: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii, şi, iarăşi, de acelaşi număr de ori: Dumnezeule, miluieşte-mă, pe mine înşelăciunea cea întunecată. Şi când le vei face acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu, intru aceeaşi slujbă în care ai fost şi mai înainte.”
Iar Zerefer, lepădând îndată acel înşelător chip al pocăinţei, a râs tare şi a zis bătrânului: „O, călugăre, de-aş fi voit a mă numi eu însumi răutatea veche, urâciune a pustiirii şi înşelăciune întunecată, apoi aş fi făcut aceasta de la început, ca să mă fi mântuit. Acum, să mă numesc eu însumi răutate veche? Nicidecum. Şi cine ar zice aceasta? Pentru că, până acum, eu sunt minunat în isprăvi şi toţi, de teamă, se supun mie: cum, dar, aş putea să mă numesc eu singur urâciune a pustiiri, ori înşelăciune întunecată? Nicidecum călugăre, nu, că încă stăpânesc pe păcătoşi şi ei mă iubesc, eu sunt în inimile lor şi ei umblă după voia mea, iar a fi rob netrebnic şi prost în pocăinţă, asta nu voiesc, bătrâne, nu, nu asta să nu fie, că, adică, din cinstea cea mare, să ajung intru atâta necinste.” Şi, zicând acestea, şi strigând, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul, sculându-se la rugăciune, a mulţumit lui Dumnezeu, zicând: „Adevărat ai zis, Doamne, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă şi începătorul răutăţilor nu se face făcător de bunătăţi noi.”
Şi aceasta, fraţilor, nu în deşert nu-am sârguit a le spune vouă, ci ca să cunoaşteţi bunătatea Stăpânului şi milostivirea Sa, că dacă El este gata, ca şi pe diavolul să-l primească la pocăinţă, apoi, cu cât mai mult pe om, pentru care Şi-a vărsat şi sângele. Eşti păcătos? Pocăieşte-te, că de nu, în primejdie eşti a merge cu diavolul, în veşnică pierzare a gheenei, nu că ai greşit, că toţi greşim şi nu-i nimeni fără de păcat, decât numai unul Dumnezeu, ci pentru că n-ai voit a te pocăi şi a te ruga Judecătorului înainte de sfârşitul tău. Iar dacă, fugind de păcat, vei plăcea Domnului, o, de câte bunătăţi te vei îndulci! Pentru că, întorcându-te la El înainte de sfârşit, vei afla pe Judecătorul milostiv şi te vei învrednici fericirii şi cu îngerii cei luminaţi te vei sălăşui, unde este frumuseţea cea negrăită a tuturor celor împăcaţi cu Dumnezeu şi veselia cea pururi fiitoare. Pe care şi nouă tuturor fie a le dobândi, prin Hristos Domnul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa: Proloagele, volumul I, luna ianuarie, ziua a 17-a, Intru aceasta zi, povestire despre Sfantul Antonie.
sdaniel
ianuarie 17, 2014 @ 6:56 pm
Nu obisnuiesc sa persiflez o poveste indiferent de aiureala ei. Asa ca ma voi limita la a spune ca este doar o poveste, similara cu Greuceanu sau Harap-Alb.
Si existenta Diavolului este doar o simpla sperietoare aparuta in antichitate, cand oamenii nu putea intelege bolile si mortalitatea ridicata, si cum nu puteau da vina pe Dumnezeu sau alti zei (depinde de religie) au inventat pe unul rau, in cazul nostru Diavolul. Si asa avem Binele (Dumnezeu) si Raul (Diavolul). Si cei doi lupta neincetat si oamenii sunt prinsi la mijloc.
Din pacate, inca nu suntem suficient de puternici sa renuntam la aceste povesti si superstitii. Din fericire, semnalalele sunt ca generatiile viitoare le vor abandona, din ce vad generatia actuala e mai putin superstitioasa si nu prea mai crede povesti cu diavoli si cu iadul. Doamne ajuta sa scapam de temeri si frica nejustificata!
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 17, 2014 @ 10:33 pm
Asa cum azi, citind in cartea Vietile Sfintilor-luna ianuarie, ziua 17,am vazut cum necuratul graia Sfantului Cuvios Parinte Antonie, asa vad cum prin gura ta graieste necuratul, omule (caci frate crestin nu te mai pot numi). Nu te judec pe tine ca persoana ci iti judec gandurile exprimate prin cuvinte contra credintei ortodoxe si molipsitoare crestinatatii. De aceea ii sfatuiesc pe toti ceilalti, frati crestini, care-ti citesc cuvintele sa nu dea nici tie nici cuvintelor tale importanta si crezare! Asa cum Domnul Nostru Iisus Hristos spunea oamenilor ca daca ai o limba pacatoasa s-o tai si s-o arunci ca mai bine e sa traiesti viata asta trecatoare asa mut, decat sa vorbesti cu pacate si sa ajungi in gheena (iad), asa zic si eu ca tare bine ar fi pentru tine ca Domnul sa te amuteasca pana ce cu credinta, iubire si frica de Dumnezeu vei voi a te spovedi cerandu-ti iertare de aceste vorbe pacatoase, ca mai bine sa suferi „oleaca” pe acest pamant ca mai apoi sa te indrepti decat sa traiesti lejer si fericit in pacate si sa castigi o vesnicie in iad. Sa-ti lumineze Dumnezeu mintea!
sdaniel
ianuarie 18, 2014 @ 4:55 pm
@ Xiorel123
Am exprimat o simpla opinie, nu cred ca meritam atatea jigniri, e nedrept.
Ce m-a deranjat:
[quote name=”xiorel123″] asa vad cum prin gura ta graieste necuratul, omule (caci frate crestin nu te mai pot numi).”
Nu graieste necuratul. Graieste un om simplu. Eu cred ca graiesti tu ca om si te rog sa procedezi la fel cand vorbesti despre mine. Probabil vrei sa transmiti un mesaj ca sunt posedat si trebuie sa fiu exorcizat, eventual dus la Tanacu.
” De aceea ii sfatuiesc pe toti ceilalti, frati crestini, care-ti citesc cuvintele sa nu dea nici tie nici cuvintelor tale importanta si crezare!”
Corect ar fi sa ii lasam pe ei sa judece opinia mea, eu cred ca sunt si ei capabili de propria judecata. Nu gandi tu pentru ei, eu nu o fac. Ii las sa se exprime si le respect punctul de vedere, chiar daca, uneori, nu sunt de acord cu el.
„daca ai o limba pacatoasa s-o tai si s-o arunci „
Sa-mi tai limba si s-o arunc!!!!! Incredibil! Nu te gandesti ca am si parinti care vor sa vorbeasca cu mine, ca am o sotie, un copil etc. Chiar atat de mult ma urasti ?
„asa zic si eu ca tare bine ar fi pentru tine ca Domnul sa te amuteasca …
Ce sa mai spun cand tu te rogi sa am probleme medicale, sa-mi taie Dumnezeu limba. Norocul meu ca traiesc in 2013 si nu in 1400, acum legea (statului laic) imi apara integritatea fizica si libertatea de exprimare, daca eram in alte vremuri sunt absolut convins ca mi-ai fi taiat limba cu manuta ta; sau m-ai fi ars pe rug, sau m-ai fi omorat cu pietre.
In orice caz, m-am simtit foarte rau cand am citit cum scrii tu ca ar fi bine sa-mi tai limba sau sa dea Dumnezeu sa ma amuteasca. Mi se pare o rautate.
„Sa-ti lumineze Dumnezeu mintea!” Nu o iau pe asta ca o jignire desi sunt convins ca asta a fost (probabil urarea inseamna sunt prost, nu mai conteaza ce studii am, ce note am, ce succese am etc. important e ca tu consideri am nevoie sa imi lumineze cineva mintea…si cum tu preferi sa ma jignesti, sa ma lumineze Dumnezeu)
Si eu imi doresc acelasi lucru si consider ca sunt o minte luminata, dar se poate si mai bine.
Observi ca doar m-am aparat fara sa te cataloghez cumva sau sa fac apel la blesteme sau sa iti doresc raul cumva.
De aceea nici nu iti fac vreo urare de teama sa nu o interpretezi. De aceea nu pot decat sa ii rog pe membri comunitati sa te lumineze ei si sa iti explice ei ce inseamna un dialog.
Claudiu Balan
ianuarie 17, 2014 @ 11:30 pm
Daniel,
Dacă tu nu crezi că există diavolul, nu vei putea crede că există nici Dumnezeu.
Ți-am spus în atâtea articole, făcute special pentru tine, și-ți reamintesc:
Iisus Hristos, Dumnezeul nostru a vorbit clar de atâtea ori de diavol și lucrarea lui.
Dacă nu crezi în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci nu crezi nici în Tatăl. Și dacă nu crezi în Tatăl, atunci nu crezi în Dumnezeul creștin, ci în basme.
Ori crezi în toată Evanghelia, ori n-o mai crezi deloc? Nu merge să-ți alegi tu din Evanghelie doar partea cu iubirea și cu alte sfaturi light.
Andrei Calin
ianuarie 21, 2014 @ 5:25 pm
[quote name=”sdaniel”]
Si existenta Diavolului este doar o simpla sperietoare aparuta in antichitate, cand oamenii nu putea intelege bolile si mortalitatea ridicata, si cum nu puteau da vina pe Dumnezeu sau alti zei (depinde de religie) au inventat pe unul rau, in cazul nostru Diavolul.[/quote]
[quote name=”Claudiu-admin”]Daniel,
Dacă tu nu crezi că există diavolul, nu vei putea crede că există nici Dumnezeu.
[/quote]
Asta e asa de adevarat.
–––––––––––––––––––––––––––––
Am o intrebare. De ce il lasa Dumnezeu pe diavol sa faca rau? De ce nu il opreste? Asta ar insemna ca diavolul este la fel de puternic ca Dumnezeu, adica omnipotent si omniscinent, pentru ca poate face rau oriunde in lume, oricand.
Iar daca raspunsul la intreabrea de mai sus este pentru ca „Dumnezeu nu poate”, atunci nici Dumnezeu, nici diavolul nu sunt omnipotenti (De ce il mai consideram atotputernic?). Daca raspunsul este de genul „Pentru ca Dumnezeu ne testeaza”, atunci diavolul ii face un serviciu Domnului, deci intr-un fel „colaboreaza”.
Deci care e raspunsul care sa nu se contrazica cu ideologia crestina?
ursu georgiana
ianuarie 18, 2014 @ 4:40 pm
DANIEL citeste te rog ceea ce e scris mai jos.
Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit
Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”.
Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor.
Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”.
DECIIII …..Evanghelia noteaza ca Mantuitorul a ramas in pustiu patruzeci de zile si patruzeci de nopti, timp in care a postit neincetat, fara sa se atinga de vreo hrana. Conform relatarii lui Marcu si a celei facute de Luca, ar rezulta ca in tot acest interval El a fost ispitit de catre diavol. Origen crede ca ispitirile au durat patruzeci de zile si, parafrazandu-l pe Ioan Evanghelistul, spune ca daca ceea ce s-a petrecut in acele zile hotaratoare ar fi fost consemnat in scris, lumea nu ar fi putut purta o asemenea taina. Reiese deci ca cele trei intrebari, mentionate de Matei si de Luca, nu sunt decat punctele culminante ale unui dialog care s-a prelungit timp de sase saptamani.
Prezenta unei perioade de patruzeci de zile, durata mentionata de atatea ori in cursul istoriei lui Israel, este plina de semnificatie. Acest interval sacru a fost totdeauna legat de o etapa purificatoare, care preceda o renastere spirituala: patruzeci de zile a curatit Dumnezeu pamantul prin apele potopului, dupa care a urmat incheierea legamantului cu Noe, patruzeci de zile a ramas Moise pe Sinai inainte de primirea Legii, patruzeci de zile a mers Ilie pana la Horeb Toate patruzecimile din traditia universala sunt, dupa cum a remarcat Kovalevski, perioade de curatire care pregatesc un cer nou si un pamant nou. Este semnificativ ca, si dupa Inviere, Domnul va mai ramane pe pamant tot patruzeci de zile, urmand ca la finele acestei perioade sa Se inalte la cer cu trupul Sau indumnezeit.
Trebuie de asemenea subliniat ca Iisus posteste dupa Botez, si nu inainte de acest act esential pentru implinirea actiunii de rascumparare a omului. La Hristos postul nu a avut un caracter purificator, ci a facut parte din chenoza Sa, de aceea el nu a precedat Botezul, cum va fi cazul ulterior in practica crestina a catehumenatului. Totusi, dupa cum remarca Origen, postul a constituit si un mijloc de intarire a lui Iisus in lupta grea pe care o avea de purtat. Daca, in ultima instanta, biruirea ispitelor se va realiza prin supunerea vointei umane fata de cea divina, acest efort de a struni pornirile omenesti firesti si de a le subordona unor aspiratii mai presus de fire era menit tocmai sa intareasca vointa omeneasca, element esential in aceasta infruntare. In viata Domnului, lupta cu diavolul si postul sunt organic legate de Botez.
La capatul celor patruzeci de zile incarcate de incercari tainice si experiente, ce nu pot fi redate prin cuvinte, evanghelistul noteaza ca Iisus a flamanzit. In acest moment de slabire a puterilor trupesti, dar in stare de maxima trezvie spirituala, Domnul este incoltit de ispititor care, apropiindu-se de El, ii arunca provocarea: „De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini” (Matei 4, 3). Trebuie subliniat de la inceput ca, daca din punct de vedere fizic Hristos era slabit, plenitudinea darurilor Sfantului Duh, primite la Botez, ii conferea o arma de neinvins. Sfantul Ioan Hrisostom afirma ca darul suprem I se acordase tocmai in vederea acestei cumplite lupte. „Armele se dau -spune el – spre a lupta, nu spre a ne odihni”.
Raspunsul Domnului reteaza cu hotarare nadejdea spiritului rau de a-L atrage: „Scris este: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4). Prin aceasta prima ispitire, satana incearca, indemnandu-L pe Iisus sa-Si astampere foamea, sa preschimbe afectul firesc intr-o pofta dezordonata. Duhul inselaciunii Ii propune o minune menita sa confirme ca El este Mesia, precum si sa verifice valabilitatea darului primit. Sfantul -Ambrozie spune: „Astfel ispiteste ca sa cerceteze, astfel cerceteaza ca sa ispiteasca”, exprimand cu subtilitate caracterul ambiguu al acestei prime provocari, menite atat sa scruteze in adancurile personalitatii lui Hristos, ramasa atat de misterioasa pentru duhul minciunii, cat si pentru a-L face sa uzeze de puterea Sa divina intr-un scop strict egoist.
Toate ispitirile vor avea, de altfel, acest scop dublu; ele vor tinde sa-L convinga pe Iisus sa afirme vointa Sa omeneasca, incercand s-o puna in stare de revolta fata de cea divina, si totodata vor constitui un mijloc de a-L face sa reveleze ceva din puterile si din taina Sa. Se ignora in modul acesta unirea ipostatica a firilor, prin care natura omeneasca din Hristos nu este de sine statatoare, ea primind puterea de a exista de la Logos, asa dupa cum a aratat Leontie de Bizant.
Satana cere si el o minune-semn, doveditoare a divinitatii lui Hristos si destinata sa afirme autonomia elementului uman, dar tocmai acest semn, de natura negativa, ii este refuzat. Minunile savarsite de Hristos vor constitui tot atatea semne purtatoare de mantuire, pe cand minunile revendicate de cel rau sau de evrei, sub influenta aceluiasi spirit iscoditor, nu ar fi putut fi decat semne aducatoare de moarte.
Ceea ce izbeste in aceasta prima ispitire este caracterul minor al minunii pe care satana I-o cerea lui Hristos. In vederea potolirii unei necesitati momentane, cat ar fi fost ea de imperioasa, cel rau vrea sa-L faca pe Iisus sa piarda vesnicia, pentru El si pentru tot neamul omenesc. Este mereu aceeasi alternativa care se va pune continuu in cursul istoriei si al vietii atatora dintre noi: a opta pentru clipa prezenta, cu riscul de a pierde vesnicia. Raspunsul Domnului: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu”, raspuns imprumutat de altfel din Scriptura Vechiului Testament (Deut. 8, 3), nimiceste nadejdea desarta a celui rau si cuprinde o intreaga doctrina. Cuvantul divin, cand patrunde in suflete si este primit, descopera omului adevarul, il fereste de ratacire si de amagirile celui rau, care se dovedeste a fi izvorul minciunii, al inselatoriei pe plan cosmic.
sdaniel
ianuarie 18, 2014 @ 4:58 pm
Ursu Georgiana
Multumesc mult pentru raspuns. Timpul nu imi permite acum, maine il voi reciti cu mult mai multa atentie.
Seara placuta, si multumesc inca o data!
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 18, 2014 @ 9:57 pm
Inainte de a mai nega cele ce ti-am scris pune-ti intrebarea pe cine ar incana vorbele/gandurile mele si pe cine ar incanta vorbele/gandurile tale: pe Tatal ceresc ori pe necuratul? In felul asta ti-ai da seama de marea diferenta dintre noi, omule! Asta una si a doua e ca ce-mi ceri tu sa fac e sa ma abat de la invataturile Sfantului Antonie care ne cere sa daruim ce primim (se referea la Cuvantul lui Dumnezeu pe care dorea sa-l daruim si noi la randul nostru) ori ale sfantului Ioan Gura de Aur care spunea „ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile.”-din asta se poate sustrage si sfatul (catre mine si toti ceilalti) de a te invata ce-i bine si ce-i rau, ori a te mustra cand pacatuiesti scriind cuvinte contra credintei ori cuvinte molipsitoare crestinilor. Sunt mandru ca o fac si am s-o fac oricand e nevoie!
sdaniel
ianuarie 19, 2014 @ 12:22 pm
Nu e o problema cand te mai abati de la Evanghelie sau de la cele scrise de Sfantul Ioan Gura de Aur si Sfantul Antonie. Cei doi sfinti au trai in secolul III, acum aproape doua mii de ani. Timpurile erau altele, societatea era alta si oamenii erau altfel. Tu traiesti in anul 2013, sunt diferente uriase intre vremuri.
Gandeste-te la Vechiul Testament, cat din ordinele razboinice sau sexiste ale lui Yahve ai putea sa mai aplici azi? Aproape niciunul, pentru ca vremurile s-au schimbat, si intre timp, a venit Mantuitorul cu un nou mesaj mult mai pasnic si mai intelept, adaptat si adresat oamenilor de atunci.
In fine, incheiem aici ca sa nu mai existe neintelegeri, inteleg ca ramai la parerea ca diavolul exista, eu raman la parerea mea ca e doar o poveste de speriat copii/adulti.
Apropo de titlul articolului „Dumnezeu l-ar ierta și pe diavol de păcatele lui, dacă s-ar smeri”…pai daca diavolul s-ar smeri si ar fi iertat, religia crestina ar ramane fara diavoli si iad cu care sa ameninte populatia. Nu cred ca e bine sa nu ai cu ce sa sperii lumea.
Si mai imi place ceva. Diavolul e considerat o fiinta extrem de inteligenta si de ascunsa. Diavolul poate pacali pe absolut oricine, atat de inteligent este. Poate pacali pe oricine………in afara de voi. Voi il gasiti imediat, orice preot/credincios il descopera imediat pe diavol. :))))))
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 19, 2014 @ 2:41 pm
Dupa cum vezi eu nu-ti scriu ganduri de ale mele specifice unui prost sau mincinos bolnav de orgoliu, ci invataturi ale Sf.Ioan Gura de Aur care nu a scris ganduri de ale lui ci invataturi ale Sf.Apostol Pavel (http://www.ioanguradeaur.ro/184/viata-celui-intre-sfinti-parintele-nostru-ioan-gura-de-aur-patriarhul-constantinopolului/), care la randul lui nu a scris idei/ganduri de ale lui ci chiar Duhul Sfant a vorbit prin el si prin ceilalti apostoli carora Mantuitorul le spunea”…nu va ingrijiti cum sau ce veti vorbi, caci se va da voua in ceasul acela ce sa vorbiti. Fiindca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi.” Un lucru vreau sa iti mai aduc aminte si cu asta inchei discutia: „Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu Ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri”. Numai bine!
Laura Stifter
ianuarie 19, 2014 @ 6:49 pm
[quote name=”xiorel123″]Asa cum azi, citind in cartea Vietile Sfintilor-luna ianuarie, ziua 17,am vazut cum necuratul graia Sfantului Cuvios Parinte Antonie, asa vad cum prin gura ta graieste necuratul, omule (caci frate crestin nu te mai pot numi). Nu te judec pe tine ca persoana ci iti judec gandurile exprimate prin cuvinte contra credintei ortodoxe si molipsitoare crestinatatii. De aceea ii sfatuiesc pe toti ceilalti, frati crestini, care-ti citesc cuvintele sa nu dea nici tie nici cuvintelor tale importanta si crezare! Asa cum Domnul Nostru Iisus Hristos spunea oamenilor ca daca ai o limba pacatoasa s-o tai si s-o arunci ca mai bine e sa traiesti viata asta trecatoare asa mut, decat sa vorbesti cu pacate si sa ajungi in gheena (iad), asa zic si eu ca tare bine ar fi pentru tine ca Domnul sa te amuteasca pana ce cu credinta, iubire si frica de Dumnezeu vei voi a te spovedi cerandu-ti iertare de aceste vorbe pacatoase, ca mai bine sa suferi „oleaca” pe acest pamant ca mai apoi sa te indrepti decat sa traiesti lejer si fericit in pacate si sa castigi o vesnicie in iad. Sa-ti lumineze Dumnezeu mintea![/quote]
Xiorel123,
Evanghelia… este adevărată?
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 19, 2014 @ 7:08 pm
Xiorel123,
Evanghelia… este adevărată?[/quote]
Iar eu iti raspund intrebandu-te „cine se cuvine sa intrebe asta: ateul sau cel cu frica de Dumnezeu?”
Iata deci cum „tu vii asupra mea cu sabia*, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot”-Cuviosul Macarie Alexandrinul (Vietile Sfintilor, lun.ianuarie, ziua 19).
*”sabia”, in cazul de fata am folosit-o in locul termenului „ispite”. Numai bine!
Laura Stifter
ianuarie 19, 2014 @ 8:03 pm
[quote name=”xiorel123″]Xiorel123,
Evanghelia… este adevărată?[/quote]
Iar eu iti raspund intrebandu-te „cine se cuvine sa intrebe asta: ateul sau cel cu frica de Dumnezeu?”
Iata deci cum „tu vii asupra mea cu sabia*, iar eu vin asupra ta cu numele Domnului Savaot”-Cuviosul Macarie Alexandrinul (Vietile Sfintilor, lun.ianuarie, ziua 19).
*sabia, in cazul nostru folosindu-o in locul termenului „ispite”. Numai bine![/quote]
Da, ateii ŞI NU NUMAI ne adresează, de multe ori, această întrebare, dar nu cu scopul de a ne ispiti, ci din dorinţa sinceră de a afla poziţia noastră, a creştinilor… de fapt, din dorinţa profundă a inimilor lor de a-L găsi pe Cel Care este Adevărul.
Mulţi dintre noi le răspund afirmativ, dar cu o atitudine autoritară şi intolerantă.
Atunci, ei ne întreabă (chiar dacă, poate, numai în gândul lor):
„dacă este adevărată… pentru ce n-o puneţi în practică?”…
Dvs credeţi şi mărturisiţi că „Dumnezeu este iubire” (I In4, 16) şi libertate (cf. II Cor3, 17)!
Dacă Evanghelia iubirii şi a libertăţii este adevărată, atunci se poate formula următorul raţionament:
a. Orice morală adevărată se cuvine a fi trăită (pusă în practică).
b. Morala evanghelică este, pentru creştini, adevărată şi revelată de către Însuşi Adevărul;
c. Morala evanghelică se cuvine a fi pusă în practică, asumată ca mod de viaţă de către creştini.
d. Morala evanghelică este etica iubirii şi a libertăţii în Duhul Sfânt.
e. Concluzia: creştinii au datoria de a rămâne iubitori şi plini de respect faţă de libertatea celorlalţi.
Hristos este Adevărul şi Adevărul ne face liberi,
dar
libertatea mea se împlineşte prin libertatea celuilalt;
punând în discuţie libertatea de conştiinţă şi de exprimare a celuilalt, nu mai pot fi liber,
pentru că libertatea autentică nu se desfiinţează niciodată pe ea însăşi.
Esenţa credinţei şi moralei evanghelice este comuniunea (implicând şi comunicarea prin cuvânt, dialogul) iubirii, în libertate, delicateţe şi în lumina bucuriei spirituale.
Hristos în mijlocul nostru!
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 19, 2014 @ 10:07 pm
1. 1 Corinteni 14, 34-35 : “Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit ca sa ia cuvantul in ele, ci sa fie supuse, cum zice Legea. Daca voiesc sa capete invatatura asupra unui lucru, sa intrebe pe barbatii lor acasa, caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca in biserica.”
2. 1 Timotei 2, 11-12: “Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere.”
Din asta intelegi desigur ce vreau sa-ti zic si cu asta inchei discutia deoarece imi aduc aminte de vorbele Sf.Antonie care vorbind despre monahie si pustnicie (pe atunci era intrebat la ce e necesar asta) spunea ca orice crestin aflat printre atei/pacatosi e precum pestele ajuns pe mal care de nu va lua o gura de apa ci va fi lasat acolo va muri. Cu alte cuvinte, permiteti-mi sa ma retrag ca sa nu-mi incarc mintea cu gandurile si parerile voastre care nu cred ca au luat nastere in urma luminarii mintii si deschiderii gurii voastre de catre Dumnezeu. Numai bine!
sdaniel
ianuarie 19, 2014 @ 10:23 pm
@ Laura Stifter
Observ ca i-ai scris doar 3 cuvinte lui Xiorel123.
Si ti-a spus ca nu ai niciun fel de drepturi
„Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit ca sa ia cuvantul in ele…sa intrebe pe barbatii lor acasa, caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca”
„Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere.”
Xiorel123, inteleg ca aici suntem in mediul virtual si poti sa fii cat de curajos vrei, ascuns dupa tastatura…dar iti recomand sincer sa nu cumva sa-i spui asa ceva (fata in fata) unei doamne/domnisoare in mileniul III, anul 2014. Lumea e mai inteleapta si a inteles ca e corect ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii. Eu respect acest principiu si ar trebui sa-ti respecti mai mult mama, nevasta si fiica. Nu ai de ce sa fii complexat/frustrat de faptul ca o femeie ia cuvantul intr-o adunare, mai bine asculta-le, poti invata multe de la ele. Pleaca de la premisa (corecta) ca sunteti egali (si trateaza-le ca atare), nu le esti cu nimic superior doar pentru faptul ca ai un organ in plus.
Si nu mai face comparatie cu ateii, eu nu sunt ateu si mai ales Laura Stifter (daca i-ai fi citit comentariile de pana acum ai fi observat ca degaja speranta, incredere si iubire in Dumnezeu).
Dan Sorin
ianuarie 20, 2014 @ 7:09 am
[quote name=”sdaniel”]@ Laura Stifter
Xiorel123, inteleg ca aici suntem in mediul virtual si poti sa fii cat de curajos vrei, ascuns dupa tastatura…dar iti recomand sincer sa nu cumva sa-i spui asa ceva (fata in fata) unei doamne/domnisoare in mileniul III, anul 2014. Lumea e mai inteleapta si a inteles ca e corect ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii.[/quote]
Nu se vorbește în halul ăsta cu o doamnă/domnișoară în nici un mileniu. Nu i-a fost de-ajuns lui Adam că nu a fost bărbat în Eden să își recunoască greșeală ci a aruncat vina asupra Evei. Și după 7500 de ani tot nu am învățat să fim bărbați ci dăm „pumni” în femei că putem. Iar prin „pumni” m-am referit la cuvinte urâte la adresa lor ( deși în unele cazuri cred că se poate lua și la sensul propriu cuvântul ).
Laura Stifter
ianuarie 19, 2014 @ 10:38 pm
Cred că Dumnezeu l-ar ierta pe diavol chiar şi fără a-i cere să se autocaracterizeze, de un anumit număr de ori, ca „răutatea cea veche” şi-mi pare că mi-aş putea susţine punctul de vedere prin cel puţin două argumente:
1. Dumnezeu, fiind iubire, nu vrea ca o făptură creată de El să se umilească (smerenia nu este sinonimă cu lipsa demnităţii), ci voia Sa este comuniunea iubirii între toate fiinţele raţionale aduse din neant la existenţă;
2. diavolul este rău prin felul în care şi-a folosit şi-şi foloseşte liberul arbitru, iar nu în mod ontologic – de vreme ce Dumnezeu NU a creat nimic rău în sine -, fapt ce mă conduce la concluzia că o formulare mai potrivită decât „diavolul este răutatea cea veche” ar fi „diavolul este cel care din vechime a ales numai răutatea”.
De aceea, cred că Dumnezeu l-ar ierta pe diavol, dacă acesta ar accepta să iubească, dacă nu s-ar mai închide în sine, în răutatea sa iraţională, aleasă în mod liber şi conştient.
Din păcate, însă, de 2000 de ani, demonii, aceste fiinţe autoexcluse de la bucuria comuniunii, păstrează aceeaşi atitudine de ură josnică faţă de Creator şi faţă de orice fiinţă creată, nici măcar Întruparea lui Dumnezeu nereuşind să-i convingă că Acela Care s-a jertfit pentru oamenii cei păcătoşi îi vrea mântuiţi inclusiv pe îngerii cei păcătoşi. Acest fapt mă face sceptică… foarte sceptică în privinţa ideii că diavolul va mai vrea să se întoarcă la „credinţa lucrătoare prin iubire”, pe care a avut-o pe când era înger de lumină. Dacă ne gândim că diavolul a avut iniţiativa tuturor crimelor şi ororilor din istoria omenirii (de la crimele evidente ale naziştilor şi comuniştilor, până la josniciile ascunse şi pe care nu toţi le consideră crime, precum avorturile, încălcarea libertăţii de conştiinţă a unor oameni de către alţi oameni etc etc), atunci este quasineverosimilă ideea apocatastazei…
Discuţia rămâne, însă, deschisă, pentru că:
1. Dumnezeu poate face minuni în sufletul oricărei fiinţe raţionale (totul depinzând de liberul arbitru al fiecărei fiinţe – liber arbitru de care Domnul nu se atinge, fiind atotiubitor);
2. în mod sigur, Dumnezeu vrea mântuirea întregii creaţii (inclusiv a lui „ducă-se pe pustiu”), El, Mântuitorul şi Sfinţitorul întregii omeniri, Cel Ce pe îngerii Săi îi păzeşte în virtute şi pe oameni îi mântuieşte, Cel Care S-a întrupat şi S-a lăsat răstignit de către cei pe care „până la sfârşit i-a iubit” (In13, 1).
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
P. S. vă recomand din toată inima o cărticică excepţională a lui C. S. Lewis: „Sfaturile unui diavol mai bătrân către unul mai tânăr”. Este un mesaj profund, îmbrăcat în haina umorului de bună calitate.
Doamne ajută!
Laura Stifter
ianuarie 19, 2014 @ 10:44 pm
Mesaj şters… Nu mai sunt de acord cu ceea ce scrisesem aici. 🙂
Laura Stifter
ianuarie 19, 2014 @ 10:52 pm
[quote name=”sdaniel”]@ Laura Stifter
Observ ca i-ai scris doar 3 cuvinte lui Xiorel123.
Si ti-a spus ca nu ai niciun fel de drepturi
„Femeile sa taca in adunari, caci lor nu le este ingaduit ca sa ia cuvantul in ele…sa intrebe pe barbatii lor acasa, caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca”
„Femeia sa invete in tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea in tacere.”
Xiorel123, inteleg ca aici suntem in mediul virtual si poti sa fii cat de curajos vrei, ascuns dupa tastatura…dar iti recomand sincer sa nu cumva sa-i spui asa ceva (fata in fata) unei doamne/domnisoare in mileniul III, anul 2014. Lumea e mai inteleapta si a inteles ca e corect ca femeile trebuie sa aiba drepturi egale cu barbatii. Eu respect acest principiu si ar trebui sa-ti respecti mai mult mama, nevasta si fiica. Nu ai de ce sa fii complexat/frustrat de faptul ca o femeie ia cuvantul intr-o adunare, mai bine asculta-le, poti invata multe de la ele. Pleaca de la premisa (corecta) ca sunteti egali (si trateaza-le ca atare), nu le esti cu nimic superior doar pentru faptul ca ai un organ in plus.
Si nu mai face comparatie cu ateii, eu nu sunt ateu si mai ales Laura Stifter (daca i-ai fi citit comentariile de pana acum ai fi observat ca degaja speranta, incredere si iubire in Dumnezeu).[/quote]
Sdaniel, mulţumesc mult pentru susţinere!
Dumnezeu să fie cu dvs!
Dan Tudorache
ianuarie 20, 2014 @ 8:46 am
Cristian (Xiorel), buna intenție nu ține loc și de faptă bună. Ca o intenție bună să ajungă faptă bună trebuie pusă în practică prin toate mijloacele creștine: înțelepciune, răbdare și blândețe în special.
Din păcate nu a fost și cazul de acum. Modul în care te-ai adresat este de tip juridic, nu creștin. Adică arunci cu paragrafe în obrazul fraților în loc să-i lămurești cu inimă de mamă. Daniel cunoaște foarte bine acele referiri din Sf. Scriptură, nu mai zic de Laura care este studentă la teologie și filozofie. În plus, nu suntem în biserică ci într-o comunitate virtuală, unde toți avem dreptul la o opinie, exprimată cu bun simț.
Lui Daniel i-au fost aduse argumente pe site, despre existența diavolului, de multe ori de-a lungul timpului. El a citit cu răbdare de fiecare dată, și cu toate că nu a fost de acord nu a jignit pe nimeni. E părerea lui, asta e credința lui, iar dacă oamenii nu pot fi convinși cu argumente atunci cu atât mai mult nu pot fi convinși cu de-a sila, mai ales scepticii de ”profesie”. Unii oameni mai au nevoie și de minuni pentru a crede anumite lucruri. Chiar sfinții apostoli au fost între acești oameni.
Cred că ai reaminti mereu lui Daniel inadvertența lui de credință, îi provoacă mai mult iritare și nu cred că-i face bine. Nu e bine să fim sâcâitori, nu e în duh creștin. Învață să-l accepți așa cum este pentru că doar vorbele nu conving. Mustrarea învinge dar nu convinge, după cum spune părintele Arsenie Boca. Suntem aici să învățăm să ne iubim unii pe alții.
Modul în care te-ai adresat și Laurei, numai iubire nu este, ba ținând cont și de apropo-ul făcut lui Daniel, nici măcar un minim respect. După cum ți-a atras atenția și Dan-s, ai fost gros de obraz.
Drept pentru care ți-am șters acel comentariu și voi fi nevoit să șterg cu promptitudine și pe următoarele dacă mai continui în acest mod.
Știu că te-am întristat prin cele spuse dar nici mie nu mi-a făcut plăcere. Învață să ai răbdare, să-ți alegi bine cuvintele pentru că mediul online este foarte ispititor, te face să reacționezi impulsiv pentru că nu ai omul în față, nu-i vezi mimica, nu-i simți prezența… și ai tendința să te adresezi… unui monitor. Ori dacă învățăm să ne adresăm în mediul online ca și cum am fi față în față, am fi mult mai delicați, mai atenți și înțelepți.
Boitos
ianuarie 20, 2014 @ 9:35 am
Xiorel, scuza-ma dar nu asa se vorbeste pe site-ul altcuiva.
Faptul ca tu i-ai raspuns asa cum i-ai raspuns la Laura nu a fost frumos.
Nu ma refer la faptul ca este o femeie ci la faptul ca este un om, si pe deaspura si crestin.
Deci chiar daca nu esti de acord cu ceea ce spune ea, atunci incearca sa ii raspunzi altfel .Nimeni nu te pune sa aplici in practica ceea ce spune cineva, ci doar sa asculti , sa ai respectul de a asculta ce spune.
Puteai spune ca nu te intereseaza sau ca nu crezi in ceea ce spune ea, dar nu sa taca.
Leonard
ianuarie 20, 2014 @ 9:49 am
Daniel, eu ti-am inteles convingerile cu privire la Diavol si la Hristos si ti le-am respectat desi nu sunt de acord cu ele. Eu am sperat, si inca mai sper sa ti le fi schimbi cat mai este inca timp.Ti-am inteles convingerile, insa totusi nu inteleg de ce totusi iti postezi aceste convingeri necrestine intr-un site crestin? Ce urmaresti de fapt? Sa starnesti furtuna intr-un pahar cu apa? Te simti superior ca ai gasit adevarul, si ceilalti nu, si simti nevoia sa iti afirmi superioritatea? Sau poate simti nevoia sa iti reafirmi „crezul” (sa repeti asta pana cand incepi sa crezi)? Am cunoscut oameni ca tine. Oameni care au imbratisat un fel de filozofie budista, desi inca mai se considera crestini… Din pacata imi vine sa plang cand ma gandesc la ei, si la oameni ca tine… Sunt multi oameni rataciti, si ma rog ca ei sa isi gaseseasca drumul.
Eu cu cat inaintez in viata cu atat ma conving mai mult ca Hristos (si doar Hristos) este Calea, Adevarul si Viata. Hristos este Viata mea, si sper sa fie si a ta, si a tuturor oamenilor! 🙂 Sper sa iti infrangi mandria si sa vezi dincolo de conceptiile tale… Sa dea Dumezeu! 🙂
Xiorel, te inteleg. Insa sa stii ca daca il iubesti pe Dumnezeu, iubesti si oamenii (indiferent de convingerile lor), si ai grija cum vorbesti cu ei, fara sa ii ranesti.
Nu poti arunca citate cu niste versete din Biblie sau din sfintii Parinti incercand sa le dai un sens care iti convine. In versetul din Intaia Ep. Catre Corinteni si in Ep. catre Timotei este vorba de smerenia si cuviosia femeii in Biserica, de predica in Biserica, si chiar ierarhia in Biserica – adica nu se cuvine ca o Biserica sa fie condusa de o femeie (precum pe acele timpuri, erau conduse templele zeitiei Artemis). Si char daca ar fi doar despre cuvantarea in Biserica, din cate stiu doar preotii si in mod exceptional, studentii in teologie au voie sa dea cuvant de invatatura in Biserica. Caci daca este asa precum spui de ce Dumnezeu i-a mai dat minte femeii, si de ce sunt profesoare foarte bune in invatamant (si nu doar la gimnaziu si liceu ci si la invatamantul superior). Cat despre a invata invatatura crestina, citeste te rog viata sfintei mucenite Ecaterina (ea a convertit pe multi filozofi pagani prin cuvantarea ei). Si char si astazi sunt multe femei care dau cuvant de invatatura duhovniceasca (si nu numai) foarte bun: un exemplu ar fi maica Siluana. Iar supunerea despre care se spune in Biblie nu este supunere gen superior-inferior ci supunere din iubire. Doamne ajuta, si iertati-ma daca am jignit pe cineva cu ceva.
Dan Tudorache
ianuarie 20, 2014 @ 10:36 am
Leonard, femei creștine care învață adevărul de credință în mod public sunt foarte multe în țara noastră: profesoarele de religie 😉
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 20, 2014 @ 10:58 am
Aprob spusele tale, Dan. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie impartit cu un temperament specific monahului nu magistratului. Ai dreptate!
Simona, permite-mi sa discut o fraza de-a ta: „Nimeni nu te pune sa aplici in practica ceea ce spune cineva, ci doar sa asculti , sa ai respectul de a asculta ce spune”.
De i-ai interzice omului sa urce o scara spunandu-i ca n-are voie nici sa se atinga de ea acela n-o va urca, dar de i-ai interzice aceluia sa urce scara insa i-ai da voie sa puna piciorul pe 1-2 trepte acela va intentiona mai tarziu s-o urce. Lucru care e firesc pentru ca stii cum e omul: ii dai un deget si-ti ia toata mana. Asta e motivul pentru care nici ascultare nu dau pentru ca de te-ar vedea ca ii asculti, mai tarziu ti-ar impune sa aprobi si sa te supui acelor spuse/vorbe. Si inca ceva. Stii proverbul ala „azi o picatura maine alta si uite asa se umple paharul”. La fel iti spun si eu: azi dai ascultare vorbelor desfranate ale unuia, maine ale altuia si traind tot asa risti sa te indepartezi (mai mult sau mai putin) de la credinta, lucru pe care si Sf.Antonie il sustine.
LeonardU, am mai scris si o mai scriu inca o data in folosul tau(citat al Sf.Ioan Gura de Aur): „ci căutăm a ne face prieteni pe aceia care pot să ne pună în bună rânduială totdeauna sufletele noastre, să ne dea sfaturi bune, să ne mustre când păcătuim, să ne arate când greşim, să ne ridice când cădem, să ne îndrepte spre Dumnezeu, ajutându-ne cu sfatul şi cu rugăciunile”. Deci, permite-mi sa te intreb, din spusele acestui sfant ce rezulta ca le sunt eu acestora: dusman sau prieten?
Boitos
ianuarie 20, 2014 @ 11:25 am
Eu m-am referit la a asculta ( in contextul de fata ) la : a citi.
Citesti ceea ce spune Laura, dar nu inseamna ca trebuie sa si aprobi sau nici pe departe sa ii spui diverse aluzii despre tacere.
Faptul ca tu citesti anumite lucruri aici nu inseamna ca trebuie sa le si aplici in practica.Nimeni si nimic nu te obliga sa faci asta.
Si la mine au fost cazuri in care nu am fost de acord cu diverse subiecte sau comentarii, dar am incercat in timp , sa fiu atenta la ce spun , in asa fel incat sa nu deranjez pe nimeni, sau sa nu jignesc pe nimeni.
Puteai sa ii spui Laurei ca nu esti de acord cu ideile ei, sau ca nu le aprobi, si sa dai diverse motive.
Asa cum fac eu acuma cu tine.
Dar trebuie sa existam in niste limite morale si religioase.Pt ca odata ce cuvantul este scos din gura, sau scris, si cealalta persoana il aude sau il citeste nu poti sa il stergi deoarece ramane acolo.Si vrei, nu vrei, tot deranjezi acea persoana, care isi formeaza despre tine o parere proasta, cand poate tu ai vorbit la nervi si suparare, cand tu poate ca nu esti asa.
Adica sa fi catalogat dupa o fraza spusa intr-o pasa proasa.
Dan Tudorache
ianuarie 20, 2014 @ 11:45 am
Mulțumesc pentru înțelegere Cristi.
Leonard
ianuarie 20, 2014 @ 11:55 am
„Un raspuns blând domoleste mânia, iar un cuvânt aspru atâta mânia.” – Pildele lui Solomon 15,1.
Nu iti pun la indoiala intentiile, dar cand esti mustrat de un prieten pe care il cunosti, nu iti cade bine, chiar daca are dreptate.
Insa cum te simti cand esti mustrat intr-un mod dur de un strain, chiar daca intentiile lui sunt foarte bune?
De aceea trebuie sa incerci sa eviti cuvintele care ar putea ofensa. Sper ca si tu sa ma ierti daca te-am jignit intr-un fel. Doamne ajuta!
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 20, 2014 @ 12:23 pm
Simona, Dan, LeonardU, va multumesc tuturor pentru sfaturi. Usor usor m-ati convins ca sunt cam dur in vorbe cu toate ca intentia mea e de a nu ma abate de la adevaruri si de a transmite si altora cuvantul lui Dumnezeu pe care fie l-am auzit fie l-am citit. Iubind foarte mult adevarul mi s-a intiparit, de mai bine de doi ani, proverbul „prefer sa deranjez cu adevarul decat sa fac pe plac cu lingusiri”-Seneca, filosof roman (4i.Hr.-65d.Hr.) Probabil de acea, in diverse discutii, las urme de severitate.
sdaniel
ianuarie 20, 2014 @ 4:04 pm
LeonardU, Dan, Dan-s, Simona si Laura-Stifter multumesc pentru intelepciune si pentru mesajele frumoase. Fie/sper ca Dumnezeu sa ne ghideze sa deschidem ochii catre frumusete si speranta si sa o dam si altora, Doamne ajuta!
xiorel123 eu am puterea sa trec peste dialogul nostru, in primul rand datorita faptului ca ai intentii bune si se poate construi pe asta.
In rest,hai sa inchidem comentariile pe marginea acestui articol, mai ales ca acest site a publicat in ultimele zile cateva articole si citate foarte frumoase…merita si ele atentia noastra.
Laura Stifter
ianuarie 20, 2014 @ 8:27 pm
Şi eu vă mulţumesc tuturor pentru cuvintele atât de frumoase şi sincere pe care le-aţi scris despre mine! Sunteţi minunaţi, ca de obicei!
Xiorel123,
Sunt sigură că aveţi intenţii bune. Mă bucur că suntem toţi de acord să trecem împreună peste acest incident şi să reluăm dialogurile constructive dintre noi. Am înţeles punctul dvs de vedere şi vă rog să mă iertaţi dacă, prin mesajele mele, v-am întristat în vreun fel.
Doamne ajută!
Laura Stifter
ianuarie 21, 2014 @ 7:03 pm
Potrivit credinţei noastre, doar Dumnezeu este omnipotent, diavolul fiind numai o fiinţă creată.
Desigur că Dumnezeu l-ar putea împiedica pe diavol să facă rău şi chiar l-ar putea ucide.
De ce n-o face?
Pentru că Dumnezeu a înzestrat toate fiinţele raţionale cu liber arbitru şi voia Lui este aceea de a nu încălca libertatea diavolului de a I se opune.
În caz contrar, ar fi un Dumnezeu dictator…
Diavolul nu are, însă, puterea de a ne vătăma împotriva voinţei noastre, fiindcă şi noi suntem înzestraţi de către Bunul Dumnezeu cu libertate. Diavolul ne poate doar ispiti, sugerându-ne idei negative.
Dumnezeu nu are nevoie să ne testeze, de vreme ce e omniscient.
Numai bine!
P. S. „Ideologia creştină”???…
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 22, 2014 @ 9:00 am
AndreiCalin, hai sa-ti clarific doua lucruri:
-„COLABORÁ, colaborez, vb. I. Intranz. 1. A participa alături de alții la realizarea unei acțiuni sau a unei opere care se efectuează în comun.”- In cazul nostru, orice actiune a necuratului nu are urme de mana a Domnului, El actionand doar pentru a-l opri ori a-l incetini pe diavol (de tot sau intr-o oarecare masura). Mai tarziu putin ai sa vezi si motivul pentru care il incetineste doar intr-o oarecare masura;
-faci un serviciu cuiva atunci cand prestezi niste servicii la cererea aceluia ce ti-a adus mai din timp informatii la felul cum vrea sa fie prestate. Ori in cazul nostru nu se poate vorbi de serviciu facut Domnului, diavolul neavand nici o intelegere ori clauza, doar ca Domnul are grija sa nu intreaca masura. Mai de graba se poate spune ca Domnul stie sa se foloaseasca de orice, chiar si de ce-i rau! Din iubire se naste compasiunea, iertarea, ajutorul s.a.m.d. Daca nu era saracie intre oameni atunci omul nu mai avea in fata cui sa lase urme de compasiune, daca nu existau oameni desfranati ori care gresesc in fata altora atunci omul nu mai avea pe cine sa ierte, daca nu existau oameni nevoiasi atunci omul nu mai avea pe cine sa ajute s.a.m.d. Cu alte cuvinte omul nu mai avea cum sa-si demonstreze iubirea fata de aproapele sau asa cum cere Domnul, deci omul nu mai avea cum sa-i demonstreze Domnului credinta si iubirea.
Stefan Viorel Cristian
ianuarie 22, 2014 @ 9:14 am
Si inca ceva.Am sa va las un citatal parintelui Dumitru Staniloae:
„Înţelesul unui cuvânt – spune teologul român – trebuie să aibă o fragilitate, o transparenţă, o lipsă de fixitate, trebuie să ne îndemne la revocarea lui şi la stimularea spre un altul, dar tot pe linia lui. Dacă înţelesul rămâne fix în mintea noastră, mărginim pe Dumnezeu în frontierele lui sau chiar uităm de Dumnezeu, toată atenţia noastră concentrându-se asupra cuvântului care-L exprimă. În acest caz, înţelesul respectiv devine un idol, adică un fals dumnezeu. Înţelesul sau cuvântul folosit trebuie să facă mereu transparent pe Dumnezeu, ca neîncăput în el, ca depăşind orice înţeles. Definiţiile suprimă, reduc şi limitează.”
De aceea v-as propune sa nu va mai bazati atat de mult pe acei termeni. Sa-l numesti „omnipotent’, „omniscient” s.a.m.d. inseamna sa-L judeci, ceea ce e un mare pacat.
Avram Dumitru
ianuarie 27, 2014 @ 6:18 pm
Orice crestin autentic trebuie sa creada, desavarsit in tot continutul Sfintei Scripturi. Daca de atatea ori gasim, acolo, existenta diavolului, fara nici un temei sunt convins de aceasta realitate. Daca doresc argumente in acest sens, credinta mea e slaba. Credinta inseamna increderea deplina, in lucrurile nedovedite. Altfel nu mai este credinta ci dovedire pe fata, lucru de care nu avem nevoie, unde ar mai fii credinta. Fericiti cei ce n-au vazut dar au crezut, ii spune Mantuitorul lui Toma. Cine doreste mai mult decat Dumnezeu ne-a revelat, sa se caute pe sine in interiorul lui. Acela se va confrunta cu aceeasi problema ca a lui Toma apostolul. Filtrarea lucrurilor prin prisma logicii. Daca v-a dorii sa creada, dar totusi se loveste de el insusi, de logica sa, acesta e inceputul credintei, in cazul de fata credinta in existenta diavolului.
Diavolul nu este egal cu Dumnezeu, el fiind creat de Dumnezeu. Creatura nu se poate ridica la nivelul Creatorului, mai ales fara comuniunea cu El. Diavol lipsit de buna voie de comuniune a pierdut desavarsirea la care fusese chemat, prin aducerea lui la existenta, ba mai rau a involuat. Lasandu-se lipsit de orice bunatate. Faptul ca este lasat sa faca tot raul pe care il intalnim in istorie sau in jurul nostru, este una din marile dovezi ale Iubirii Lui Dumnezeu, care nu se teme de el. Ci din iubire il lasa sa faca ce voieste, singur sa se distruga. Lipsit fiind de comuniune, umbla ragnind ca un leu pe cine sa apuce. Dar noi crestinii avem armele Duhului Sfant primite Prin Taina Mirungerii, imediat dupa Taina Botezului. Aceste Daruri il tin la distanta de noi, putand unii ajunge sa creada ca diavolul nu exista. Dar il poti descoperii prin credinta, atunci cand lucrurile nu decurg bine. Oare cine sta in spatele acestor rele, pentru un crestin, cu siguranta diavolul. Dar toate aceste lucruri le vedem ca prin ghicitura, mentinute de credinta. Urmand sa le descoperim fata catre fata in viata viitoare. Daca le am avea dovedite, am stii ce ne ferim de ele. Deci ne-am conduce viata singuri, in baza doveziilor. Dar lipsa doveziilor, nasc credinta, iar crestinii ne lasam condusi prin credinta de catre Dumnezeu. Sper ca aceste cateva idei sa umple golurile fiecaruia care a comentat la acest articol. Iubirea invinge necredinta. Doamne ajuta.
Munteanu Cuc
ianuarie 12, 2016 @ 3:00 am
Da, chiar din gând putem greși, darmite din vorbe, cu cuvântul,cu fapta, cu gesturile, cu atitudinea, cu tăcerea, chiar, când s-ar impune un cuvânt de bun folos…
Așa e, cum poți afirma că Îl iubești pe Dumnezeu când oamenii nu îi iubești sau cum poți spune că iubești oamenii când pe Dumnezeu nu Îl iubești?!
Am citit mai sus ,printre intervenții, și cuvinte de folos ,dar și vorbe grele…Absolut de acord cu cei care iau atitudine sau au luat poziție dreaptă,prin argumente, îndreptățită,demnă și lipsită de ranchiună, dar plină de iubire, față de oricine ar afirma că ”diavolul nu există” sau că ”femeile să tacă în adunare” ori mai știu eu ce alte asemenea idei preluate și aplicate ad litteram, cu patos și convingere …
Să nu uităm: ”LITERA UCIDE, DAR DUHUL DĂ VIAȚĂ.”
La mulți ani cu sănătate , un an bun, cu roade bogate începând cu cele duhovnicești, PACE și BUCURIE de la Bunul Dumnezeu întru cele plăcute Lui, bunăvoire între noi, credință tare și binecuvântare de la El în ascultare!
Doamne-ajută tuturor!