Dumnezeu a împărțit cu noi viața Sa veșnică. Se cuvine să împărțim și noi toate cu aproapele nostru

Dunmezeu a împărţit cu noi – ca să zic aşa – viaţa Sa cea fără de moarte: toţi suntem îndumnezeiţi cu preacuratul Său Trup şi sânge, uniți cu Dumnezeirea. „Eu am zis: «Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt* o (Psalmul 81, 6). („Tatãl nostru care eşti în ceruri…“).

Oare nu trebuie să împărţim şi noi, după cum voieşte Domnul, cele ce slujesc existenţei sufletului şi trupului nostru cu semenii? Adică inteligenţa noastră, cunoştinţele, bunurile materiale, aceasta fiindcã Domnul Însuşi ne-a fãgăduit înmulţirea talanţilor, pe care ni i-a încredinţat, atunci când îi vom înapoia, nu micşorarea lor.

„Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura“ (Matei 7, 2).

Dacă Dumnezeu ne-a primit în comuniune cu Dumnezeirea, prin cuminecare cu Trupul şi Sângele Său, şi noi trebuie să fim în comuniune, fără a sta în cumpănă, adică bogaţii să-i ajute pe săraci, să dea milostenie după posibilităţi, să-i găzduiască pe străini, să-i cerceteze pe bolnavi, să-i mângaie pe cei întristaţi, să-i înveţe pe neşţiutori, să-i întoarcă pe rătăciţi, să ierte jignirile, ţinând seama că toţi suntem al lui Hristos. Iar Hristos ne va răsplăti pentru toate şi pentru toţi. „Căci flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc…” (Matei 25, 35) şi celelalte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)