Dumnezeu iubire
Dumnezeu iubire, din iubire a zis: „Sa fie… „ si a fost. A fost pamantul cu toate cele care se afla pe el, in el, deasupra lui, iar omul, barbat si femeie, a fost creat dupa Chipul si Asemanarea lui Dumnezeu, adica dupa Chipul Iubirii, pentru a se Asemana Iubirii, adica pentru a iubi.
Si Iubirea, prin Cuvantul Sau a zis: „Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.”
Suntem creati din Iubire pentru a ne intoarce in Iubire prin iubire. Nu exista alta Cale decat Calea ce stramta si anevoioasa a Iubirii. Oamenii incearca mereu sa fie cei mai mari, cei mai puternici, cei mai admirati, dar niciodata nu incearca sa fie cei mai iubitori. Nimeni nu se bate pentru a avea locul intai pe scara iubirii aproapelui. Si totusi, „Cine, oare, este mai mare in imparatia cerurilor?” „Si chemand la Sine un prunc, l-a pus in mijlocul lor, Si a zis: Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare in imparatia cerurilor.” Cum se smereste pruncul? In nevinovatia lui il iubeste pe cel mai mare cu o dragoste curata si nevinovata, cu un suras pe buze, si cu o privire inocenta si curata. Haideti sa ne intrecem si noi in iubire, in curatie, in nevinovatie, „Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru”. Sa ne intrecem deci in slujire…
Dan
decembrie 24, 2009 @ 5:55 pm
…in slujirea de a iubi.
Deosebite cuvinte. Mi-au mai dezghetat inima 🙂
Mariana
decembrie 27, 2009 @ 9:51 am
NUMAI CA S-O FACI MAI FRUMOASĂ…
,,O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele,
ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă…
Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ.Atunci îşi descoperă tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de preţ,
nemaiţinând seama că ar putea fi privită cu dispreţ, ca o uşuratică.
Sau bănuită de risipă, ca o nebună.
Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei,
uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit.
Când îi vine un oaspete nou, se pierde cu totul în încrederea ei,
uitând de toţi cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărnicia cea mai largă
şi aşază în faţa oricui tot ce are mai bun în cămările sale.
Ca oaspetele să plece cât mai sătul şi cât mai mulţumit.
Nici mai gândindu-se că au fost atâţia dintre aceştia care i-au batjocorit dărnicia, numind-o nesocotinţă.
Când face cuiva o făgăduinţă, se pierde cu totul în grija de a şi-o împlini mai devreme şi mai mult chiar decât ar trebui.
Fără să se mai gândească la niciuna din ostenenile ori pagubele care o costă aceasta.
Când nu i se răspunde,
se pierde cu totul în a-şi găsi numai ei vreo vină pentru tăcerea nedreaptă.
Iar dacă nu îşi află vina căutată – şi-o inventează,
numai spre a nu-şi opri niciodată, asupra nimănui, vreo bănuială că a înşelat-o.
Când trebuie să se întoarcă singură de acolo de unde se aşteaptă să plece însoţită,
sau când trebuie să culeagă un spin în loc de o floare şi o rană în loc de mângâiere, sau când trebuie să îşi aducă înapoi darul neprimit –
în loc să aducă o îmbrăţişare plină de recunoştinţă,
sau când trebuie să însoţească un sicriu în loc de un steag
şi să plângă pe o piatră în loc de un umăr,
sau când trebuie să strângă o bănuială, în loc de o încredinţare
şi o teamă în loc de o siguranţă,
sau când trebuie să plece însetată chiar de lângă izvorul
până la care a răzbătut cu nespuse primejdii şi osteneli,
ai milă atunci totdeauna, Preaiubitul meu, de inima mea slabă!
Înnoieşte-mi de fiecare dată încrederea în iubirea Ta! Şi în însuşirea tuturor semenilor mei de a putea iubi cu adevărat.
Fă ca dragostea celor puţini, care îmi sunt alături, să-mi fie de un preţ mai mare
decât toată ura celor mulţi, care îmi sunt împotrivă.
Fă ca preţuirea celor cinstiţi să-mi fie mai însemnată decât dispreţul tuturor celorlalţi.
Fă ca amintirea tuturor bucuriilor pe care le-am avut să-mi fie mai mare decât oricare durere şi dezamăgire pentru cele pierdute.
Fă ca dulceaţa dragostei adevărate să-mi fie mai netrecătoare
decât amărăciunea celor ce m-au înşelat,
şi clipele strălucite, petrecute pe munte cu Tine,
să-mi fie o răsplătire nespus mai grea decât toţi anii îndelungaţi târâţi în întuneric printre monştri
Că prin toate acestea, Tu i-ai dat iubirii mele sau i-ai luat ceva,
numai ca să o faci mai frumoasă.”
AMIN!
Traian Dorz
Sorin M.
decembrie 27, 2009 @ 12:30 pm
Iubirea lui Dumnezeu
Se spune că un copil l-a întrebat pe Domnul Iisus:”Cât de mult mă iubesti?” Domnul Iisus i-a răspuns: „Atât de mult” şi şi-a răstignit braţele pe cruce şi a murit pentru noi.
Uitaţi-vă la frumuseţea naturii! Gândiţi-vă, cât de înţelept sunt aşezate toate lucrurile ce ne înconjoară! Toate acestea, împreună cu Sfântul Cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, dau mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. În mijlocul acestei lumi în care călcarea Legii iubirii a Cuvântului lui Dumnezeu, a adus durerea şi moartea, în mijlocul suferinţelor de pe urma păcatului, iubirea lui Dumnezeu poate fi văzută pretutindeni. Aceasta, pentru că Dumnezeu doreşte să ridice omenirea din stare de ruină în care a adus-o păcatul. Speranţa noastră trebuie să se lege de această dorinţă a Lui.
Priviţi rugul ghimpos. Vine o vreme când chiar şi el este acoperit de trandafiri, când chiar şi pe spinii cei mai ascuţiţi cresc flori! Pe aceste flori gingaşe, şi nu numai, stă scris „Speranţă”, dar mai presus de toate stă scris: „Dumnezeu este iubire”.
Dumnezeu Îşi mărturiseşte iubirea faţă de noi în fiecare zi, şi această iubire este o iubire părintească, plină de dorinţa de a ne face fericiţi pe noi, copii Săi. Pentru aceasta, El a căutat şi caută să ni Se descopere mereu, aşa cum S-a descoperit lui Moise şi lui Ilie, în toată bunătatea Lui. Dar noi, cu toate că avem în jurul nostru atâtea dovezi vădite ale iubirii lui Dumnezeu, rămânem adesea reci şi nepăsători faţă de El.
Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, a venit din cer ca să ni-L decopere pe Tatăl zicând: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (cf. Ioan 14, 8). Priviţi-L în pustie, în mijlocul oamenilor, în Gheţismani, pe Cruce!… Priviţi inima frântă de durere a Fiului: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 36) Imaginaţi-vădurerea Tatălui care era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (cf. 2 Corinteni 5, 19) şi care suferea împreună cu Fiul Său!
Nu este aceasta cea mai elocventă mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamneii?
Domnul Iisus nu S-a jertfit pentru a face pe Tatăl să ne iubescă, sau să-L înduplece să ne mântuiască, pentru că Dumnezeu ne iubea şi tocmai de aceea ne dorea mântuirea: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul Născut…” (cf. Ioan 3, 16)
O astfel de iubire este fără seamăn, de aceea să răspundem acestei iubiri printr-o adîncă smerenie, ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu.
„Doamne,te iubesc şi am nevoie de Tine, vino in inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, soţia mea, copilul meu, familia mea, casa mea, prietenii mei, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.”