Dumnezeu m-a ajutat și pe mine să fiu mamă
Când eram mică, asemenea oricărui copil, am întrebat-o pe mama cum am apărut pe lume. Ca să formuleze răspunsul potrivit, mama mi-a arătat icoana Sfintei Fecioare Maria şi mi-a spus: “M-am rugat Domnului să-mi dăruiască două fete şi uite aşa, Domnul mi-a ascultat rugăciunea şi v-am primit în dar pe voi” (pe mine şi pe sora mea).
Cei care mă cunosc, ştiu un lucru sigur despre mine: că îmi doresc să fiu mama cât mai curând. Aşa cum mamei mele i-a ascultat Domnul rugăciunea, prin marea Sa bunătate m-a ajutat şi pe mine să fiu “mamă”. Se pare că rugăciunea mea a fost puţin cam insistentă pentru că la o vârstă de mai puţin de 26 de ani, avem 18 copilaşi, şi mă rog ca, prin ajutorul lui Dumnezeu să le fim de folos în drumul către mântuire. Crina, Maria, Andrei, Cristian, Alina, Paul, Casandra, Florin, Maria, Ştefan, Simona, Andreea, Ştefănia, Valentina, Georgiana, Elena, Maria şi Rodica, acestea sunt numele îngeraşilor şi fiecare dintre ei are un suflet minunat, aşa cum este un suflet de copil.
Domnul mi-a ascultat rugăciunea şi din dorinţa de a ajuta împletită cu extrem de multă dragoste faţă de copii, s-a născut proiectul Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor “Suflet de copil” care este dedicat copiilor orfani.
Ne dorim să-i apropriem pe cei mici de Dumnezeu şi în felul acesta să-L primim şi noi pe Domnul în viaţa noastră. De mare folos este vorba Părintelui Arsenie Boca: ”Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străvezii ar fi ei în chipul lui Iisus! Abia atunci şi-ar putea da seama mamele pe cine au primit prin copii”.
Proiecte despre copii şi pentru copii sunt. Prin unele se salvează vieţile celor bolnavi de diverse afecţiuni grave, prin altele se urmăreşte implicarea celor mici în activităţi interculturale, altele vizează oferirea de hăinuţe şi rechizite şi lista poate continua.
“Suflet de copil” are ca piloni principali dragostea şi iertarea, spre vindecarea sufletului. Câţi oameni vii trupeşte nu au sufletul mort în interiorul lor? Aşa că ne-am propus să mergem cu aceşti îngeraşi în fiecare dumnică, în casa Domnului, la Sfânta Liturghie, şi acolo să-i formăm în spiritul învăţăturii Mântuitorului. Veţi spune: “Cum să vindecaţi sufletul? Şi mai ales, cum să vindecaţi sufletul unui copil inocent? Nu sunt oare copiii mult mai apropiaţi de Dumnezeu? Stă în putinţa omului să facă acest lucru?” Nicidecum… Bine ne sunt cunoscute pilda semnătorului şi cea a înmulţirii talanţilor. Nu vom şti care dintre aceste “seminţe” vor da rod, dar este în puterea noastră să-i învăţăm şi să ne rugăm pentru cei.
„În vremurile de demult un părinte, care se distingea prin sfinţenia vieţii şi prin cunoaşterea sufletului omenesc, i-a dat următoarea poruncă ucenicului său: “Să scoţi din rădăcină acest copac!” Şi i-a arătat un copăcel tânăr, un curmal, care apucase însă să prindă rădăcini foarte puternice şi adânci. Făcând ascultare de duhovnicul său, ucenicul încerca să ducă la îndeplinire această poruncă, însă, cu toate eforturile depuse, nu reuşi să facă nimic. “Părinte”, îi spune, “ceea ce mi-aţi cerut să fac depăşeşte cu mult puterile mele!” Atunci părintele îi arătă un alt copăcel, cu mult mai mic şi mai firav, pe care ucenicul reuşi să îl smulgă din pământ de la prima încercare, fără a depune prea mare efort. Vedem aşadar, că nimic nu a reuşit ucenicul faţă de copacul care apucase să prindă rădăcini puternice şi, că fără nicio greutate, a smuls copăcelul abia răsărit.”
Făcând o legătură între povestirea aceasta şi educaţia copiilor, am putea spune că, de multe ori, părinţii rămân aproape neputincioși în a schimba comportamentul copiilor mai mari în vârstă, dacă nu au început să se ocupe de educaţia lor încă din fragedă pruncie. Spune şi un proverb: “Ceea ce înveţi de mic, nu înveţi până la bătrâneţe!” Iar înţeleptul Sirah învaţă: “Ai feciori? Învaţă-i pe ei şi înconvoaie din pruncie grumazul lor”. (Cartea înţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah “Ecclesiasticul”, 7,24)”
Nu avem moştenire mai mare să le lăsăm copiilor noştrii ca dragostea faţă de Dumnezeu.
Dragoste şi iertare… Iată de ce aceşti copii orfani se confruntă încă de mici cu lipsuri materiale de tot felul, dar, în principal, cu lipsa de afecţiune a părinţilor, cu lipsa de apartenenţa la o familie (unii dintre ei nu mai au părinţi, alţii au fost abandonaţi sau alţii provin din familii atât de sărace încât nu-şi permit să-i crească). Oare mai au nevoie de hăinuţe frumoase sau de jucării sofisticare atunci când nu au pe cine să strângă în braţe, nu au un model de urmat, nu îi au pe cei care le-au dat viaţa lângă ei?! Nu!… Nimic din toate acestea nu mai contează. De aceea ne rugăm ca dragostea întru Hristos să umple sufletele lor. “Dragostea este forţa interioară a vieţii. Afundându-se în Dumnezeu şi umplându-se cu Dumnezeu, ea pe toate – şi pe cele dumnezeieşti, şi pe cele proprii – le cheltuie pentru fraţi, pentru care trăieşte nu gândit, ci cu inima. Astfel ea socoteşte, că tot ceea ce jigneşte pe aproapele o jigneşte pe ea.„
“Viaţa inimii este dragostea” scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, iar „moartea inimii este înrăirea şi vrăjmăşia împotriva fraţilor„. Domnul pentru aceea ne ţine pe pământ, ca să ne pătrundem inimile noastre întru totul de dragostea către Dumnezeu şi către aproapele. Aceasta aşteaptă El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existenţei lumii.”
Iertare… Iertare pentru discriminare, pentru ignoranţă, pentru nepăsare, pentru neînţelegere, pentru exploatare în munci de tot felul, pentru abuz, pentru lipsa de apreciere şi de apărare, pentru foame, pentru ruşine, pentru marginalizare, pentru întrebările: “Oare de ce nu am şi eu părinţi care să mă ajute şi să mă iubească ca toţi ceilalţi copii? “Oare de ce toate mi se întâmplă mie?”
Acestea vor fi poate, unele din cele mai mici probleme cu care se vor confrunta cei mici. Iertarea este necesară pentru vindecarea sufletului. Ne dorim să-i învăţăm să ierte tot ceea ce li se întâmplă, să-şi ierte părinţii, să-i iubească şi să-i ajutăm să înţeleagă că toate greutăţile sunt date de la Dumnezeu pentru folosul nostru. Pentru iertarea păcatelor noastre, “... şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…”, trebuie să iertăm.
Cât de mare este Dumnezeu am văzut când în una dintre duminici, pe când participam cu cei mici la slujba ne-am întâlnit cu o doamnă care a avut grijă de unele dintre fetiţe. Doamna ne-a povestit că a făcut acelaşi lucru cu fetiţele, le-a dus duminica la Biserică. Atunci credea că nu a reuşit să le aproprie de Dumnezeu şi cu tristeţe şi-a acceptat neputinţa, însă cu toate acestea a continuat să se roage pentru ele. Lacrimi de fericire au curs din ochii acestei doamne pentru că Domnul i-a ascultat rugăciunea și le-a văzut pe fete venind acum la slujbă.
Dragă cititorule, acesta este mesajul meu: să ne rugăm din tot sufletul nostru pentru aceşti îngeraşi mici şi Domnul ne va asculta rugăciunea.
Domnul să ne ajute!
Liliana Ciuca coordonator al proiectului „Suflet de copil” Asociația Ortodoxia Tinerilor
Dan Tudorache
aprilie 5, 2013 @ 2:19 pm
Domnul să te binecuvinteze și să-ți înmulțească talanții dragă Liliana.
De multe ori lauda este pagubă pentru sufletul creștinului, pentru că aduce ispita mândriei dar eu te laud în Domnul, cu acest îndemn: ”Ține-o tot așa, căci tare este nevoie”.
Acum fac și o mică prezizare pentru ceilalți cititori:
Poată că unora dintre voi, expresia ”îngerași”, pe care Liliana a atribuit-o copiilor, vi se pare forțată sau oricum, o frumoasă figură de stil.
Eu vă spun, în calitate de tată a unui îngeraș de 10 luni, că nu este o figură de stil.
Înainte, când nu eram părinte, zâmbeam când auzeam mămicile cum își numesc copiii ”îngerași”, considerând că fac asta doar din nețărmuita dragoste față de pruncii lor, dar ca tată am constat că aveau dreptate la modul propriu.
Ăștia mici chiar sunt niște îngerași. N-au nici un păcat, cel puțin în primii ani de viață, și chiar dacă uneori sunt supărăcioși sau obositori, te surpinde în ei mereu bucuria și nevinovăția în stare pură. Nu sunt cuvinte care să exprime ce simți când vezi îngerașii ăștia mici că pot râde din orice lucru banal și cum chipul lor este icoană a nevinovăției.
Chiar dacă, să zicem, te-ar urla o oră întreagă (colici, oboseală sau pur și simplu că așa le vine lor), și te-ar scoate din răbdări, nu le trebuie decât un singur zâmbet ca să te reseteze sentimental. Cu un singur zâmbet îți răstoarnă toată oboseala și supărarea de peste zi. Și asta doar pentru că zâmbetul lor, bucuria lor, este una fără păcat, una îngerească.
Cei care sunteți părinți sigur înțelegeți ceea ce spun pentru că ați trăit asta, de aceea cuvintele mele sunt adresate celor care încă nu aveți copii, ca un mic preview de înțelegere a unor realități la care nu ați avut deocamdată accesul.
Dinita Andrei Mihai
aprilie 5, 2013 @ 5:40 pm
Buna seara.Am si eu cateva intrebari. O prima intrebare ar fi in legatura cu parintele meu duhovnic. Daca un parinte nu vrea sa te mai spovedeasca, din ce motive ar fi aceasta? Poate fi decat o lipsa de comunicare intre mine si dansul, aici tin sa mentionez ca sunt si o fire mai emotiva…sau poate ca in lupta mea cu pacatele dansul ar fi observat faptul ca nu prea sau produs mari schimbari in viata mea( adica in sensul ca tot repet pacatele si ma refer atat la patimi trupesti exp. malahia dar si la patimi sufletesti exp. slava desarta. Vad totusi ca in ultimul timp am reusit sa nu mai fac malahie( masturbare). Am uitat sa va mentionez varsta am 24 de ani.
Si as mai avea rugamintea daca imi puteti talcui si mie cuvintele ”Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine pana la al treilea si al patrulea neam”. Adica daca am parinti care nu sunt apropiati foarte de Biserica si sunt mai indiferenti asa cu Biserica, Dumnezeu ma pedepseste si pe mine pana cand ei se vor intoarce pe calea adevarata a Bisericii.? Va rog foarte mult sa ma ajutati si pe mine pacatosul si sa ma mai luminati ca sa ma echilibrez si eu in gandire. Doamne ajuta!
Dinita Andrei Mihai
aprilie 5, 2013 @ 5:41 pm
Si sa ma iertati ca sunt in afara subiectului postat dar as vrea totusi sa ma dumiresc il legatura cu framantarea mea, multumesc.
Dinita Andrei Mihai
aprilie 5, 2013 @ 5:44 pm
Si in legatura cu parintele am uitat sa mentionez ca nu mi-a zis ca nu mai vrea sa ma spovedeasca dar asa am eu impresia, inca nu o zice. Poate ca gandesc gresit, si poate ca nicidecum aceasta.
nicoleta
aprilie 5, 2013 @ 6:22 pm
Andrei ,sa stii ca si eu am simtit ca duhovnicul nu ar vrea sa ma mai spovedeasca(si am mai avut si alte ganduri care ma indemnau sa-mi las duhovnicul) dar asta este o inselare de la cel rau care vrea sa ne desparta de duhovnic ca sa ne pierdem de tot.Orice ar fi, iti zic :SA NU ITI LASI DUHOVNICUL,pentru nici un motiv din lume,caci prin el te povatueste Bunul Dumnezeu.Mereu sa-l cercetezi,spovedindu-te chiar daca ai face de mii de ori aceleasi pacate ,tu sa nu te lasi ci de cate ori gresesti de atatea ori sa-ti para rau,sa te ridici pana cand te va vindeca Dumnezeu de toata boala sufleteasca.
Dinita Andrei Mihai
aprilie 5, 2013 @ 7:11 pm
Va multumesc pentru indrumare, zic acest lucru pentru ca eu am tot mers zilele astea sa imi fac spovedanie si nu l-am gasit. Mi-a spus ca sa vin miercuri, si miercuri nu l-am gasit, l-am gasit abia cand trebuia sa inceapa slujba si el iesea din tura si mi-a spus sa vin vineri, si nici vineri nu l-am gasit, adica astazi. Si mi s-a mai intamplat asa cand mai slujea la Altar a zis ca dupa slujba, ma vedea la slujba si el iesea prin spate cand se termina slujba. Am incercat si in acele momente sa ma resemnez cu gandul ca poate o fi avut si el treaba si nu a putut. Oricum va multumesc pentru indrumare , si daca mai aveti ceva de adaugat cu privire la cum v-am prezentat eu situatia mai in detaliu mi-ar fi la fel de folos cu cele ce mi le-ati spus si mai sus.
Dinita Andrei Mihai
aprilie 5, 2013 @ 7:15 pm
Si eu ma gandeam decat sa il schimb nu sa renunt la a mai avea un duhovnic. Doamne ajuta!
Razvan - Gabriel Boboc
aprilie 6, 2013 @ 8:19 am
Doamne ajuta, Andrei!
Eu cred ca cel mai bine ar fi sa ii spui chiar parintelui tau duhovnic ce te framanta, sa il intrebi de ce te evita. Poate aceasta este doar o parere a ta, dar cred ca trebuie sa iti gasesti taria sa il intrebi direct sau daca ti se pare ca nu ti se mai potriveste, poti sa iti cauti alt parinte duhovnic, sa te rogi sa iti descopere Dumnezeu un parinte potrivit pentru sufletul tau. Si daca o sa gasesti si te hotarasti sa il schimbi, trebuie sa ii ceri binecuvantare duhovnicului actual. Dar, cum s-a mai spus, in nici un caz sa nu renunti la a avea un duhovnic si ,ai cu seama sa depui toate eforturile pentru a renunta la pacatele grosiere care te indeparteaza de Dumnezeu. Si astfel Dumnezeu nu va intarzia sa iti vina in ajutor.
In legatura cu acel citat: ,,Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine pana la al treilea si al patrulea neam”, eu il inteleg in sensul ca se mosteneste dispozitia pacatoasa de la parinti. Adica in cazul in care un om are o anumita patima sau e indepartat de Biserica, atunci si urmasii lui vor suferi de pe urma acestui fapt, vor prelua de la el acea dispozitie spre patima respectiva si vor avea de luptat mai mult. Iar acest lucru nu inseamna o rtazbunare a lui Dumnezeu.
Dinita Andrei Mihai
aprilie 6, 2013 @ 8:16 pm
Doamne ajuta! Iti multumesc Razvan pentru indrumari, si scuze pentru replay-ul intarziat pe care l-am dat.