Dacă astăzi Dumnezeu ar face mari minuni printre noi, oamenii ar fi la fel de îndărătnici

Noi creștinii exclamăm adesea că Dumnezeu S-a pogorât pe pământ și S-a făcut Om și a trăit printre oameni, făcând minuni mari, vestind Împărăția lui Dumnezeu așa cum nimeni nu a făcut-o. Dar aceste lucruri s-au întâmplat acum 2000 de ani, și doar acea generație de oameni a avut privilegiul să-l vadă pe Iisus Hristos în carne și oase.

Pentru noi, cei de astăzi, am putea spune la prima vedere că nu este mare diferență dacă Dumnezeu S-a întrupat și S-a făcut om, atât timp cât noi nu L-am văzut.

Poate v-ați gândit uneori cum ar fi fost dacă ați fi trăit în vremea când Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat. Poate vă pare rău că v-ați născut în anii ’80-’90 ai secolului XX și nu în primul secol, ca să-L întâlniți pe Mesia cel mult așteptat. De fapt poate uneori suntem nemulțumiți și ne gândim că ar fi bine să mai vină odată Dumnezeu pe pământ, pentru că e prea mult rău în jurul nostru. Sau mai bine: De ce oare n-a rămas Dumnezeu veșnic ca om pe pământ de la începutul lumii și până la sfârșit? De ce să nu fie El arbitrul acestei lupte continue între cei buni și cei răi?

Sfinții Părinți ne spun că nu este nicio diferență între omul care-L cunoaște pe Iisus Hristos astăzi în Biserica Ortodoxă, și omul de acum 2000 de ani care L-a cunoscut față-n față. Este același Hristos, aceeași Persoană… aceeași cunoaștere. Vom aborda, sperăm, acest aspect în mai multe articole. Pentru astăzi vrem să ne limităm la a aborda problema lipsei din spațiu societății a lui Dumnezeu la nivel vizual.

De ce oare nu face astăzi Dumnezeu minuni mari, așa cum a făcut acum câteva mii de ani cu poporul lui Israel? Mi-ar fi plăcut și mie să văd cele 10 plăgi trimise de Domnul către Egipt. Mi-ar fi plăcut și mie să văd cum Marea Roșie s-a dat la o parte, cum apa stătea lipită ca de un perete pentru a trece poporul iudei. Mi-ar fi plăcut să văd cum Domnul i-a hrănit în deșert, cum le-a dat apă din stâncă, cum au cucerit atâtea teritorii deși armata lor era mult mai slabă și mai puțin numeroasă.

Mă gândesc că toate aceste mari minuni ar fi înfricoșat lumea păgână de azi, i-ar fi trezit pe atei, i-ar fi adus la pocăință pe cei păcătoși. De ce oare nu face Dumnezeu mari minuni și astăzi? De ce nu-i înfricoșează pe toți cei care fac voia diavolului și se luptă cu cei buni?

De ce Doamne?

Răspunsul e simplu și ni-l oferă tot Sfinții Părinți, prin glasul cărora a grăit Duhul Sfânt. Iată ce ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici:

„Dumnezeu a ales poporul Evreu să-i fie sfeşnicul în care va ţine marea lumină a adevărului înaintea tuturor celorlalte popoare. Dar acel sfeşnic se răsturna adesea în noroi şi se afunda adesea în apă.

Nici un neam în istoria cosmosului înstelat nu a văzut atâtea minuni ale lui Dumnezeu, mari şi înfricoşate, ca neamul evreiesc, dar totul a fost în zadar: acel neam a părăsit pentru totdeauna căile Domnului şi-a urmat căilor sale omeneşti, întunecoase, ruşinoase şi rău-mirositoare.

Chiar şi întâia generaţie de Evrei care au văzut cu ochii lor minunile lui Dumnezeu lucrate prin Moisì în Egípt, cea care a trecutprin mijlocul mării ca pe uscat, cea care a văzut cum curgea apă din stâncă şi care a mâncat pâine cerească, mana vărsată de Dumnezeu ca o făină din cer, în fiecare zi – vai!, nici măcar acea primă generaţie ce privea cu ochii şi asculta cu urechile nu a vrut să urmeze calea Domnului, ci a luat-o neîncetat pe căile sale ruşinoase şi întunecoase, ca o femeie ce-şi înşeală bărbatul.

Aşadar, acea generaţie, martoră tuturor acelor nemaivăzute minuni, care la început îi aducea lui Dumnezeu cântare de mulţumire pentru slobozirea din robia egipteană, acea generaţie, pe când era în pustie, iar marele Moise se îndepărtase puţin de ei, a turnat un viţel de aur şi s’a închinat acestui idol în locul lui Dumnezeu, zicând:

„Aceştia sânt dumnezeii tăi, Israile, care te-au scos din pământul Egiptului!” (Ieş. 32:8).

Deci viţelul de aur i-a scos din Egípt, viţelul de aur le-a dăruit atâtea minuni în Egípt şi-n pustie! Oare aveţi minte, voi, cei ce faceţi aşa? Da, avem, avem, chiar din cele ale minţii grăim, că nici un alt dumnezeu nu ne-a slobozit din robie şi nu ne-a scos din Egípt fără numai acest viţel de aur. Dar, întrebăm noi, cum v’a putut scoate din Egípt acest viţel de aur care nici pe sine nu se poate mişca, nici măcar o şchioapă, fără ajutorul oamenilor. Răspunsul fierbe şi şuieră: Nu întreba cum, nu întreba, să ştii doar că nu e nimeni altul afară de acest viţel de aur, nu ne-a scos din Egípt un alt dumnezeu, ci acest viţel de aur! Pentru aceasta, să aducem jertfe viţelului de aur şi să-i jucăm în jur, în cinstea lui.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, pag.191-193).

Observați cum o generație de oameni care a văzut cele mai mari minuni care s-au făcut de la începutul lumii și până astăzi, este așa de îndărătnică și leapădă așa de ușor pe Dumnezeu, închinându-se unui idol, unui vițel confecționat de ei din aur.

Vă imaginați? Dimineața mănânci mană din cer trimisă de Dumnezeu și seara te lepezi de El și te închini la idoli! Vă dați seama cât de păcătoși suntem noi oamenii? Realizați ce răi și proști putem fi?

Credeți că astăzi dacă ar veni Hristos Domnul pe pământ, lucrurile ar sta altfel? L-ar batjocori iarăși, L-ar răstigni iarăși….

Dacă un an de zile ar face Dumnezeu mari minuni în lume, credeți că în următorii ani oamenii se vor îndrepta toți? Nicidecum.

Dar asta ce ne arată? Că dacă omul nu vrea să-și schimbe viața, atunci și munții dacă vor dansa în fața lui, el tot nu va crede în Dumnezeu. Iar acest lucru este minunat, pentru că arată ce libertatea grozavă i-a dăruit Dumnezeu omului.

De ce a ales Dumnezeu să trăim într-o lume în care El stă nevăzut? Pentru că știe că prezența Lui vizuală doar ar intimida și ar încuraja la o credință temătoare, nu la una sinceră și liber acceptată. Dacă Dumnezeu ar face mari minuni în fiecare zi, de genul celor pe care le așteaptă oamenii (învieri, vindecări, levitație, etc.) atunci încet încet oamenii s-ar învăța și omenirea ar perecepe totul ca pe un nou standard și în câțiva ani i s-ar părea normal ca Dumnezeu să facă toate acestea.

Prin urmare, pretențiile iarăși i-ar crește, adică ar vrea minuni și mai mari… Și tot așa…

Dar Dumnezeu știe că omul va fi fericit nu prin demonstrații exterioare ale puterii Sale dumnezeiești ci prin demonstrații de putere asupra sufletului uman.

Omul va fi de mii de ori mai fascinat când Dumnezeu îi va liniști sufletul decât atunci când va liniști apele unei mări învolburate! Omul va tremura de frică înaintea putereii dumnezeiești atunci când vede că Domnul îi știe toate gândurile, și îi dă în viață întâmplări care-i preîntâmpină dorințele.

Omul va fi mai fascinat de descoperirile pe care Dumnezeu i le va oferi în inimă și în minte decât de izvorârea apei dintr-o stâncă.

Pentru că omul este chip al lui Dumnezeu, însetat după veșnicie și avid după creativitate, vibrează (reacționează) mult mai deschis și mai bucuros la înțelegerea celor nevăzute decât la minunile văzute materiale.

E bine așa cum este. Dumnezeu stă nevăzut în lume, dar lucrează permanent. Cine Îl cunoaște știe acest lucru, Îl simte, Îl aude, vorbește cu El, colaborează cu El.

Sunt mult de spus, dar vreau doar să rețineți acest aspect: Dacă astăzi Dumnezeu ar face mari minuni printre noi, oamenii ar fi la fel de îndărătnici… ba ar fi și mai rău decât este acum.

E mai bine ca omul să caute și dacă va căuta sincer Îl va găsi pe Domnul.

Nimeni nu-l presează spre aceasta, numai patimile lui, numai răul din el îl vor convinge că trebuie să caute o soluție, o rezolvare, un leac, un Doctor. Nu uitați: cunoașterea lui Dumnezeu accesibilă nouă astăzi, nu este cu nimic mai prejos decât cunoașterea pe care au trăit-o oamenii pe vremea Mântuitorului.

Singura soluție este ca în relația cu Dumnezeu, Tatăl Fiul și Duhul Sfânt să ne lepădăm patimile și să înviem așa cum a înviat Hristos.

Dumnezeului nostru slavă!

Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Claudiu Balan)