Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii, dar El face toate lucrurile în ascuns

Mintea ne poate juca atat de usor feste daca o lasam, iar imaginatia iti poate fi cel mai bun prieten dar si cel mai periculos dusman depinde ce-i permiti… daca stii sa-ti ingrijesti zidurile catedralei orgoliului sau promiti paine si circ intre ziduri de colloseum…

Si totusi… cat de relativi suntem oricum, cu tot cu imaginatia noastra…. si tu, si eu. Azi suntem, maine putem sa nu mai fim, asa ca…

Tot la Carpe Diem ne intoarcem, desi, culmea nu avem niciodata „acum” ci mereu si mereu ” maine”, un etern maine… pana cand se termina nisipul si clepsidra devine doar obiect de muzeu.

Aceste ganduri le “cloceam” eu in mintea mea adolescentina sa-i zicem, acum cativa ani, desi nu mai eram demult adolescenta. Acum, cand nu am ce sa spun/scriu… tac. Sau daca nu tac, ma rog.

La ce bun sa ne trambitam gandurile de pe metereze? Dumnezeu ne aude gandurile chiar si cand ele nu sunt rostite cu glas tare si ne da raspuns intotdeauna.

Comunicarea noastra cea mai buna cu El ar trebui sa se faca, dupa parerea mea, cel mai bine… in tacere.

Decalogul tacerii

1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros! 2. Taci, atunci cand ai vorbit destul! 3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti! 4. Taci, atunci cand esti provocat! 5. Taci, cand esti nervos si iritabil! 6. Taci, cand intri in biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi! 7. Taci, cand pleci de la biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit! 8. Taci, cand esti ispitit sa barfesti! 9. Taci, cand esti ispitit sa critici! 10. Taci, cat sa ai timp sa gandesti inainte de a vorbi!

Va citesc cu drag, pe voi toti cei care scrieti aici. De aceea am simtit si eu nevoia acum sa “vorbesc” cu voi, scriindu-va aceste randuri.

Cine este menit sa inteleaga cu siguranta va intelege.

Multumesc Domnului pentru ca existati in aceasta clipa, in acest moment acolo unde sunteti.

(Catalina)