Dumnezeu nu greșește niciodată
Dacă Dumnezeu ar avea undeva în lumea aceasta o carte unde oamenii și-ar putea scrie nemulțumirile față de El, cred că oamenii ar umple-o cu mii și mii de reproșuri. Nu cred că e om pe lumea asta care să fie întru totul de acord cu Dumnezeu. Toți avem măcar o nemulțumire, un reproș sau o sugestie pe care am vrea să i-Le adresăm lui Dumnezeu. Ba aș zice că unii avem prea multe să-i spunem și să-i reproșăm!
Unii oameni strigă în inima lor sau chiar în lume că „Dumnezeu este nedrept!”, că „dacă Dumnezeu ar fi bun n-ar fi atâta suferință în lume”, că „judecând după câte se întâmplă în lume, e clar că Dumnezeu nu există, altfel n-ar permite toate răutățile astea”. Alții ar zice că ”am strigat atât la Dumnezeu să-mi dea aia și cealaltă și nu mi-a dat”, alții că ”Dumnezeu mi-a luat copilul” sau că ”Dumnezeu m-a lăsat în boală de ani de zile”. Sigur unii ar spune: „Dumnezeu m-a lăsat singur să mă chinui”, alții că ”Dumnezeu mi-a luat casa” sau că ”pe mine Dumnezeu m-a lăsat sărac și altora le-a dat de toate”…
”Dumnezeu nu mi-a dat și mie un soț / o soție”.
”Dumnezeu nu mi-a dat și mie un copil și altora le dă cu căruța”.
”Dumnezeu m-a pedepsit cu aceste necaz mare… De ce ? Ce am făcut? Cu ce i-am greșit? Pe cine am omorât?”
”Dumnezeu m-a făcut urât și scund iar pe alții frumoși și înalți”.
”Dumnezeu mi-a dat un soț bețiv și rău”.
”Dumnezeu mi-a dat o soție guralivă și cicălitoare”.
Reproșurile ar curge nesfârșit în condica Creatorului nostru pornind de la toate neajunsurile vieții noastre, dar și de la toate păcatele și neputințele noastre…
Oamenii au atâtea supărări și nemulțumiri încât au ajuns să nege că Dumnezeu există, și ar scrie chiar în condică așa:
”Lasă-mă cu Dumnezeul ăsta al vostru! că nu mai cred în nimic…”
”De ce mor copiii din Africa de foame, dacă Dumnezeul vostru e bun?”
”De ce sunt atâtea războiae în lume, dacă Dumnezeu ne iubește?”
”De ce se nasc copiii cu boli grave și handicapuri mari, dacă Dumnezeu vostru este sfânt și bun?”
”Dacă toți suntem egali și ne iubește la fel, de ce eu mor de foame și alții mănâncă cu cinci guri?”
E drept că ar fi și mulți care ar umple această condică cu multe mulțumiri aduse Domnului. Dar totuși, cred că fiecare din aceștia ar pune un post scriptum cu un gând de îndoială sau de necredință sau cu lucruri neînțelese încă de mintea lui.
Sfântul Apostol Pavel insuflat de Duhul Sfânt rezumă toate cele de mai sus într-o întrebare scurtă cu un răspuns la fel de scurt și clar:
Romani 9
14 Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!
Dumnezeul nostru nu greșește niciodată. E mereu drept și bun cu toți oameni. Tot ce face este mereu bun pentru toți deodată, nu doar pentru unii. E greu să vedem asta? De ce? Pentru că încă nu am văzut toate efectele lucrării Lui, pentru că încă Dumnezeu le ține ascunse de ochii noștri, și ni le va descoperi pe toate la a doua Sa venire la sfârșitul lumii. Aveți răbdare, și dați-i credit / încredere Domnului și veți vedea că pe toate le face bine.
Ce greu este să înțelegem cine este Dumnezeul nostru!
Ce greu este să încercăm cu mintea noastră egoistă și întunecată, îngustă și limitată să înțelegem pe cel neajuns cu mintea, neîncăput, atotputernic, nevăzut, infinit în înțelepciune și pricepere, nemărginit în iubire și milă… Iată ce ne spune unul din cei mai mari prooroci ai Lui:
Isaia 55, 8-9
8 Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
9 Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.
El spune despre Sine Însuși că e desăvârșit, adică perfect, și nu este slăbiciune și imperfecțiune într-însul.
Fraților, când vă mai vin astfel de gânduri de reproș asupra Tatălui nostru cel din ceruri, cercetați Sfânta Scriptură și vedeți ce zice, și întăriți-vă în adevăr.
Toate căile Domnului, toate poruncile Lui, toate lucrările Lui sunt fără greșeală:
Psalmul 17
33 Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui, cuvintele Domnului în foc lămurite; scut este tuturor celor ce nădăjduiesc în El.
Toate poruncile Domnului sunt numai binecuvântare și bucurie pentru oameni. Tot ce ne-a spus să facem ne aduce doar fericire și ne îmbogățește cu Duhul Sfânt.
Psalmul 24
11 Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.
Toți cei care nu împlinesc poruncile Domnului vor da de necazuri și de suferințe. Căile Domnului sunt doar lumină și viață, căile celui rău sunt întuneric și moarte.
Psalmul 118
85 Spusu-mi-au călcătorii de lege deşertăciuni, dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
86 Toate poruncile Tale sunt adevăr; pe nedrept m-au prigonit. Ajută-mă!
142 Dreptatea Ta este dreptate în veac şi legea Ta adevărul.Osea 14
10 O, de ar fi cineva înţelept ca să priceapă aceasta şi ager ca să poată pătrunde cuvântul cel adânc! Căile Domnului sunt căi drepte! Cei drepţi merg pe ele în bună pace, iar cei nelegiuiţi se poticnesc şi cad.1 Regi 2, 6-8
6 Domnul omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate.
7 Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El smereşte şi El înalţă. El ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.
8 Paşii sfinţilor Săi El îi păzeşte, iar nelegiuiţii vor pieri întru întuneric căci omul nu prin putere este tare.
Tot ce lucrează Domnul nu e doar fără greșeală ci e perfect, desăvârșit, adică e mereu cea mai bună alegere, e mereu maximul pe care-L poate da în fiecare situație.
2 Regi
31Căile Domnului sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Şi scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El;Matei 5
48Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.Psalmul 91
5 Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale!
Totul e gândit în planurile Lui
1 Regi 2
3 Nu vă lăudaţi şi cuvinte trufaşe să nu iasă din gura voastră, căci Domnul este Dumnezeul a toată cunoştinţa şi lucrurile la Dânsul sunt cântărite.
Dumnezeu tot ce promite face, tot ce începe duce la bun sfârșit, doar gânduri bune are față de noi.
Deuteronom 32
4 El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El…
Tot ce vrea Dumnezeu poate să facă. Tot ce-și pune în plan va duce la bun sfârșit. Nimic nu-i stă în cale. Pe toate le face cum vrea și toate pe care le face sunt bune.
Isaia 46
9 Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni asemenea Mie!
10 De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!
11 De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un ţinut depărtat un om care să împlinească planul Meu. Am vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui!
12 Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care staţi departe de mântuirea voastră!
13 Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe şi izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea pentru Israel!»
Dumnezeul nostru este Iubire și Viață, Cale și Adevăr
Ioan 14
6 Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.1 Ioan 4
16 Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.†
Dumnezeul nostru este Sfânt și nu este păcat sau răutate întru Dânsul
Psalmul 98
3 Să se laude numele Tău cel mare, că înfricoşător şi sfânt este. Şi cinstea împăratului iubeşte dreptatea.
5 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este!
10 Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi în Muntele cel sfânt al Lui, că sfânt este Domnul, Dumnezeul nostru!Isaia 5
16 Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa şi Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa.
Dumnezeul nostru este bun, smerit, blând și milostiv, răbdător și îngăduitor cu cei răi
Psalmul 105
1 Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.Cântarea celor trei tineri
66 Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui.Matei 11
29Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.†Matei 19
17 Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.Luca 6
35Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
Nimeni nu vrea binele nostru mai mult decât Dumnezeu. Nimeni nu a făcut atât de mult pentru tine, cât a făcut Dumnezeu! Nimeni nu te iubește așa de mult ca Dumnezeu! El ne-a creat, că ne-a iubt. El ne-a adus la existență pentru că ne-a dorit. Suntem în gândurile Lui dinainte de facerea lumii și n-a fost niciun moment în care să nu se fi gândit la noi. Domnul nostru e foc de iubire care abia așteaptă să-și reverse darurile peste noi toți. Nimeni niciodată nu-L va vădi pe Dumnezeu de răutate sau nedreptate.
La judecata finală când ne va chema pe toți înaintea Lui, nimeni nu va avea ce să reproșeze Creatorului. Toți vom tăcea! Toți ne vom supune! Căci vom simți și vom înțelege că toate le-a făcut bune și desăvârșite! Atunci se va arată toată lucrarea Lui de la începuturi întru toată puterea și slava. Atunci vom vedea efectele lucrării lui de mântuire. Atunci toate vor fi lumina și întuneric nu va mai fi.
Judecata universală nu va fi cu avocați ai apărării și cu acuzatori. De ce? Căci tuturor prin trecerea din moarte la viață ni se va lua un văl de pe ochi și vom cunoaște și înțelege că toate câte va hotărî Domnul sunt adevărate și drepte. Și nimic nu este de adăugat voii Lui celei sfinte.
Pe toate le face bune Domnul! Pe toate le așează desăvârșit! Totul e perfect în voia Lui!
Noi să arătăm doar răbdare și să împlinim voia Lui și ni le va descoperi pe toate încă de pe acum, mai înainte de a ajunge la judecată.
Iar când vom ajunge la sfârșitul veacurilor vom cânta și noi cu îngerii: ”Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!”
Apocalipsa 15
3 Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!
Ține minte: Dumnezeu nu greșește niciodată. Tot răul vine doar din alegerile noastre greșite și din lucrarea diavolului. Toate suferințele noastre și ale lumii sunt din cauza noastră, un cumul de greșeli și efecte negative care ne tot împresoară. Dacă noi ne vom lăsa schimbați de poruncile Lui, toate se vor schimba în jurul nostru.
Dumnezeu a promis că e cu noi și ne va salva din toată această lucrare a celui rău. Să ai mereu încredere în El și să nu te îndoiești niciodată că te iubește și că lucrează mereu toate spre binele tău și al nostru. Stai mereu lângă El și urmează-L în toate și vei vedea…
Matei 28
18 Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
19 Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
20 Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.
Autor: Claudiu Balan