Dumnezeu mi-a trimis o rază de lumină pentru a găsi mai uşor calea către El
Astă-seară, citind unele postări de pe facebook, am gasit un articol despre părintele Arsenie Boca, apoi am aflat de existenţa site-ului dumneavoastră.
Am citit noutăţile şi am conştientizat încă o data că Bunul Dumnezeu mă iubeşte, iar eu nici măcar nu realizez cât de valoroase sunt darurile pe care El mi le oferă permanent.
Am găsit invitaţia dumneavoastră de a scrie despre întâlnirea cu Dumnezeu, mi-a tresărit ceva în suflet, iar acum încerc să vă fac părtaşi la dorinţa mea de a-mi exprima recunoştinţa faţă grija şi nemărginita iubire cu care Dumnezeu veghează asupra noastră.
Cum l-am cunoscut pe Dumnezeu?…
Încă din primii ani ai existenţei mele am ştiut despre existenţa Lui, datorită bunicii mele care mă ducea la Sfânta Biserică, mă împărtăşea, îmi spunea când să stau în genunchi , când să mă-nchin… Eram un copil ascultător, aşa mi s-a spus adeseori. Mă cam plictiseam la biserică şi de aceea număram în gând de câte ori se îngenunchează.
Am mai crescut, bunica a mai îmbătrânit, fratele meu a hotarât că va urma Seminarul Teologic. Eu eram la liceu…
Cred că în acele momente Dumnezeu mi-a trimis o rază de lumină pentru a găsi mai uşor calea către El. Purtătorul acestei lumini a fost părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului, pe care l-am iubit din prima zi când, găsindu-mă în biserică, m-a întâmpinat ca pe propriul său copil, lasându-mi convingerea că ne cunoşteam, că trebuia să fiu atunci, acolo… pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Din momentul întâlnirii cu părintele, am descoperit treptat câte puţin din frumuseţea, liniştea, înţelepciunea, iubirea, lumina… pe care numai Bunul Dumnezeu le poate darui.
Am simţit cât de bine e în Sfânta Biserică, mi-am dorit sa îngenunchez de nenumărate ori şi am iubit-o mai mult pe bunica mea.
Au trecut anii, m-am căsătorit, iar atunci când merg împreună cu copiii mei la sfânta biserică mă întreb dacă am reuşit să îl fac cunoscut pe Dumnezeu, sau doar i-am înştiinţat despre existenţa Lui…
Adeseori îi încredinţez Maicii Domnului grijile mele… O rog să vegheze asupra copiiilor pe care Dumnezeu ni i-a dăruit şi să se roage pentru noi toţi… nevrednice făpturi ale Lui.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Maria-Cleopatra Stoicescu)
Ludmila Doina
septembrie 20, 2012 @ 11:21 am
Frumos articol ! Te felicit si iti daruiesc o poezie, pe care mi-a daruit-o Domnul, cu multi ani in urma:
ACUM MA TEM, PARINTE
Acum ma tem, parinte, ca deseori cand multe am in minte,
Din gura-mi si condei ies fluvii de cuvinte
Dar sunt preaplinul inimii ce dragoste ea poarta,
si nu o poate darui
Dar sunt un om, si deseori gresesc, insa in urma ma caiesc,
dorindu-mi sa devin cuminte
Si totusi am mai inteles cate ceva, si-acum ma tem, parinte
Dar nu vreau ca pe Domnul sa IL supar, si pentru asta ma zbat mult,
ca L-am iubit dintotdeauna,
pe El il iubesc cel mai mult
caci eu iubesc IUBIREA !
Si-aceasta nu e oare,
Insusi Dumnezeu venindu-ti in intimpinare?
Si-atunci ma pot speria de Dumnezeu ?
Nu ! Dar ma tem.
Si daca am atatea framantari, si multe ca acestea,
acuma stiu ca singura mi le-am facut,
ca de Cineva eu m-am temut,
ca-ntotdeauna langa mine L-am avut
Si-am fost si-n Rai, si-am fost si-n iad,
dar nu m-a lepadat,
ci parca-n Palma m-a purtat
Insa nepriceput fiind, pe Dumnezeu ma suparam,
de parca toate relele El mi le-a dat,
si-atunci de EL fugeam.
Si-umblam nauca-n voia mea,
si-asa sa umblu ma lasa, dar ma si ocrotea
Insa libertatea ce EL mi-a dat, El mi-o lasa.
Dar tot neimpacat umblam.
Si doar intr-un tarziu am priceput,
ca alinare tot la EL gaseam
Si-atunci smerit ma intorceam.
Stiu ca sunt pacatos, si uneori nu sunt cuminte,
dar nu vreau sa ma mint, si nici sa mint, parinte !
Dar sunt un suflet zbuciumat, si totusi nu ma las
si uneori ma ridic greu, si merg incet, la pas
Si-am cunoscut ce cruda-i viata, dar recunosc smerita,
si cat e de sublima, si merita traita !
Ca si de cad, ma ridic iar, si plec oricat de greu,
ca sper sa vina clipa mea, sa stau cu Dumnezeu !
Si a venit ! Si este clipa sfanta !
Si Domnul mi-a mai daruit ce n-am visat vreodata:
in lacrimi sa ma scald, ca sa devin curata.
Si ce mai pot sa spun acum, pentru acest dar sfant, dat mie?
Decat sa spun atat: O, DOAMNE, SLAVA TIE !
(L-D)
stoicescu maria
septembrie 23, 2012 @ 2:45 pm
Bucuria pe care am simtit-o vazand articolul publicat s-a intensificat datorita gestului dumneavoastra neasteptat.
Multumesc din suflet pentru poezie si pentru aprecieri. Marturisesc sincer ca lectura poeziei m-a emotionat, iar lacrimile care mi-au incetosat privirea m-au facut sa simt inca o data Recunostinta:
Slava lui Dumnezeu pentru toate!