După trei ani de căsnicie
O prietenă dragă nouă m-a rugat să scriu câteva vorbe despre Taina Căsătoriei. O să vă povestesc cum am trăit eu şi soţia mea taina căsătoriei în cei trei ani de când ne-a unit Dumnezeu, şi cum am simţit-o real în viaţa noastră.
Cele mai frumoase momente ale noastre le-am trăit în timpul căsătoriei, deşi „gura lumii” zicea că suntem prea tineri, că ar trebui să mai stăm să ne bucurăm de viaţă şi apoi să ne „legăm la cap”. Am stat patru ani împreună, şi n-am vorbit niciodată că vrem să ne căsătorim dar simţeam asta, ştiam asta, era ceva normal…venea de la sine, ne vedeam impreună, facem planuri de viitor…
Ne doream foarte mult să stăm mai mult unul cu altul şi tocmai asta ne-a făcut să ne căsătorim. N-am fi ajuns unde suntem astăzi dacă nu-l aveam pe părintele duhovnic, am fi luat-o pe alături, ne-am fi dat şi noi după obiceiurile lumii şi poftele lumii. Cel mai frumos moment în ziua nunţii a fost în Biserică, unde a slujit chiar părintele nostru duhovnic. Era ceva tainic, el care ne ştia şi cu bune şi cu rele, acum stătea în faţa noastră şi se ruga lui Dumnezeu pentru noi ca să ne unească; slujea încet şi cu luare aminte, ca un tată grijuliu, pentru ca totul să iasă bine, pentru ca Dumnezeu să ia aminte la fiecare cuvânt al rugăciunii.
După ce ne-a unit Dumnezeu cu harul Său, am băut împreună din „paharul mântuirii”, paharul care simbolizează gustarea din aceleaşi bucurii şi necazuri. Părintele ne-a zis puţin mai înainte de acest moment al slujbei: „să vă rugaţi să vă dea Dumnezeu viaţă bună şi frumoasă” şi apoi să gustaţi din pahar. Ne-am rugat cu putere, mai mult cu frică, cu emoţie, să nu pierdem un moment aşa de important. A trecut cu bine, am ieşit din Biserică, era frumos afară, toţi ne aşteptau şi se bucurau pentru noi, ne simţeam uşuraţi, parcă ni se luase o piatră de pe inimă, am urcat în maşină şi stăteam şi ne uitam unul la altul şi nu ne venea să credem că suntem soţi şi sotie.
Dumnezeu a fost lângă noi tot timpul, ne-a ajutat enorm, ne-a dărut foarte multe, mult mai mult decât ne-am închipuit şi decât merităm. N-am făcut nimic special să merităm atâtea, doar că ne rugăm unul pentru altul, îi cerem ajutorul când dăm de greu, ne mărturisim cât putem de des păcatele, ne împărtăşim, în câteva cuvinte: stăm în curţile casei Lui, ne bucurăm că suntem oarecum casnici ai Lui.
Au fost şi momente mai grele, au fost şi supărari, dar au trecut repede. Am evitat mereu să ne spunem cuvinte urâte, mai ales când eram supăraţi, am încercat să nu ne certăm deloc pe seama părinţilor şi să-i iubim aşa cum sunt. Am încercat să ne iertăm şi să ne rezolvăm problemele în faţa părintelui duhovnic. Iulia când vede că nu mă mai poate convinge cu ceva zice: „lasă că te zic eu părintelui !”. Când am simţit că răul şi supărările se adâncesc am strigat la Măicuta Domnului şi am rugat-o sa ne aducă pace în casă, şi ne-a liniştit.
Dar într-o zi totul s-a schimbat. Iulia a rămas însărcinată. Sofia, fetiţa noastră dragă, ne-a schimbat viaţa, ne-a adus lumină, ne-a învăţat să ne bucurăm şi de cele mai simple lucruri. Când ai o minune de copilaş lângă tine începi să vezi viaţa altfel, şi să priveşti lumea cu alţi ochi.
Cununia e o taină nu numai în Biserică când se săvârşeşte, ci pe tot parcursul vieţii. Dumnezeu îi uneşte aşa de mult pe bărbat şi pe femeie încat le vin aceleaşi gânduri în acelaşi timp, încep să aibă aceleaşi sensibilităţi şi aceleaşi preferinţe, se împărtăşesc reciproc de gusturile celuilalt, ajung să semene şi la faţă. Nimeni nu se poate gândi la Claudiu fără Iulia, şi nimeni nu poate aduce vorba de Iulia fără să pomenească şi pe Claudiu. Taina şi mai mare este că cei mici cresc, se fac mari şi se duc la casa lor, iar noi rămânem tot unul cu altul.
Căsătoria e o frumoasă excursie către Dumnezeu! …spre împărăţia cea prea luminată!
Dumnezeu este înţelegerea şi liniştea noatră, sănătatea şi nădejdea noastră. El ne-a unit, El ne ţine împreună.
(Claudiu)
ANDREI
mai 26, 2009 @ 10:43 am
Foarte frumos scris Claudiu. Dumnezeu sa va calauzeasca pasii, si cred ca Sofia si Iulia te-au inspirat la aceasta frumusete reala, palpabila, pentru ca tot ce trece prin filtrul lui Dumnezeu, este bine-placut si de ne-inteles pentru noi cei ce am cazut alaturi, dar ne ridicam incet-incet cu sprijinul rugaciunilor voastre, ale familiilor crestin-ortodoxe, si mai ales tinere. Si poza e minunata, mai ales ca am invatat sa apreciez mai mult florile…tot de pe siteul vostru.! Hristos a Inviat!
Talita
mai 26, 2009 @ 10:47 am
Sa va dea Dumnezeu viata buna si frumoasa! 🙂
Aniri
mai 27, 2009 @ 9:30 pm
Foarte frumos, he he… ce interesant e site ul asta.. Chiar o sursa de incurajare pentru cei mai deznadajduiti..
Claudiu
mai 28, 2009 @ 7:15 am
Ne bucuram mult Aniri ca ti-e drag site-ul si mai ales ca-ti este de folos. Prin incurajarile voastre ne ajutati si pe noi sa continuam cu bucurie si sa muncim si mai mult si mai frumos.
Anca
decembrie 3, 2009 @ 1:51 pm
Foarte frumos….Ma bucur ca inca mai sunt si astfel de casnicii!
Sa va ajute Bunul Dumnezeu!
Carmen
mai 3, 2011 @ 9:51 am
Stimate Claudiu,
Din fericire, tu ai reusit! Dumnezeu ti-a daruit o casatorie frumoasa. Ce te faceai daca nu era asa? Tu esti unul din "cazurile" reusite. MUlti, foarte multi au ajuns la divort pt ca nu exista o alta solutie. E usor sa dai sfaturi cand nu ai trecut tu insuti prin iadul unei casnicii cumplite. Dar daca divortul ar fi o alternativa pt a supravietui(repet: pt a supravietui macar), nu m-as jena sa-l recomand. Citeam undeva ca biserica ortodoxa nu accepta divortul decat in doua cazuri:desfraul sau erezia. Nu cred ca sunt suficiente.
Dan
mai 3, 2011 @ 10:25 am
Carmen iti inteleg durerea, nu insa si propunerea de inmultire a motivelor legitime pentru divort. Cred ca ar trebui sa avem mai multa incredere in experienta milenara a Bisericii, decat in experienta noastra, experienta care oricat de dureroasa ar fi, totusi este limitata fata de cea a intregii Biserici.
In acest sens, gandeste-te daca nu cumva marirea listei de motive legitime pentru divort, nu ar insemna defapt deschiderea cutiei pandorei. Se vor gasi voci care sa treaca in lista de motive legitime si "nepotrivirea de caracter" sau "nepotrivirea la pat".
Cred ca de un real folos, atat in cazul celor care au trecut prin drama divortului cat mai ales pentru tinerii care se gandesc la casatorie, ar fi sa invete de la casniciile reusite ceea ce ar trebui sa faca pentru ca sa aibe si ei parte de o asemenea reusita fireasca.
Nu ca din greseli nu s-ar putea invata, dar le-am putea evita daca am asculta de glasul Bisericii care de atata timp se straduie sa invete pe fiecare om din fiecare generatie care este reusita unei casatorii: respectarea regulilor canonice ale cununiei. Aici gasesti mai multe detalii daca te intereseaza subiectul: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/32nunta.htm ([url][/url])
Guest
mai 3, 2011 @ 11:00 am
Dupa parerea mea acest articol este minunat ,citindu-l prima oara mi-au dat lacrimile .de ce este minunat ,deoarece citindu-l cu atentie am putea invata ce anume trebuie facut pentru a vea o casnicie frumoasa .A fost o perioada in viata mea in care citeam aproape zilnic acest articol,personal cred ca Dumnezeu trimite ajutor insa trebuie sa lucram si noi in orice clipa pentru a ajunge la o caznicie cu bucuri .Parerea despre divort mi-am spus-o de nenumarte ori deci numai insist,spun doar atat unde este dorinta de a continua o caznicie Dumnezeu trimite ajutor pentru a supravietui din orice punc de vedere ,iertare daca am suparat cu ceva pe cineva ,multumesc si eu Dan pentru cuvintele de ivatatura a parintelui Cleopa.,daca mi-a schimbat cineva parerea despre casatorie si divort au fost si cuvintele parintelui care aproape ca le-am memorat de cate ori le-am citit.Citesc cu mare bucurie sfaturi despre castorie de la Sfintii Parinti (si nunumai) deoarece stiu ca oricand pot invata ceva folositor ,iertare daca am suparat pe cineva cu ceva ,Albinuta
Emanuela
mai 3, 2011 @ 11:26 am
Sa-mi dea Dumnezeu si mie asa ceva, imi doresc mult! Va rog sa ma pomeniti si pe mn in gand la rugaciune, macar o mica tresarire de gand! Va sunt recunoscatoare!
Nu pot sta o zi fara sa intru sa citesc aici pe site! Doamne ajuta!
Eu
mai 3, 2011 @ 8:05 pm
sa ma ajute Dumnezeu si pe mine sa-mi intemeiez o familie
Carmen
mai 4, 2011 @ 10:19 am
Sunt de acord cu tine , Dane, cum ca ar trebui sa ne lasam modelati in viata de invataturile pline de har ale sfintilor parinti. Dar….nu toate casatoriile se fac intre oameni care citesc sau/si se bazeaza pe aceste invataturi. Eu sunt casatorita de 9 ani cu o persoana dezinteresata total de acestea. "Capul femeii este barbatul , atunci cand capul barbatului este Hristos." spun Sfintii Parinti.daca barbatul cu care te-ai casatorit si ai facut copii nu da un ban in casa , desi castiga triplu fata de tine, dar are pretentii sa consume la fel triplu, tu ce-ai face? ai rabda..presupun. Copiii nu stiu sa rabde si nici nu inteleg. daca ti-ar aduce lenjeria murdara, pe care se culca cu alte femei, la spalat, tu ce-ai face…ai rabda, presupun. daca te-ar extermina psihic nu zile, nu luni, ani si ani si ani… tu ce-ai face? ai rabda …presupun. De ce ? Viata e frumoasa. Oare nu exista si o alternativa?
Dan
mai 4, 2011 @ 2:46 pm
Carmen, am perceput acele intrebari mai mult ca un strigat care cere intelegere si compasiune in suferinta.
Ai incredere ca am toata intelegerea fata de tine si fata de toate femeile care duc crucea barbatilor certati cu Dumnezeu.
Nu vreau sa magulesc, dar astfel de femei rabdatoare le consider mucenitele lui Hristos. Caci daca mucenicii au indurat si au iertat calaii care i-au asuprit, sotiile care au soti adulterini, betivi, sau certati cu cel mai elementar bun simt, indura chinurile tocmai de la cei care ar trebui sa le iubeasca mai mult: sotii lor. Iar calvarul, dupa cum spuneai, nu dureaza o zi, doua sau noua ci dureaza un an, doi sau noua…sau si mai multi ani.
In fata blocului meu, cu un etaj mai jos decat al meu, locuieste o astfel de femeie. Inca de cand sunt mic stiu ca aceasta femeie a dus si duce un calvar greu de inchipuit. Barbatul ei este un betiv notoriu, si de multe ori l-am surpins facand panarama si stand cu luminile aprinse pe la 2-3 noaptea. Nu ma pune sa dau justificari caci ma depasesc. Ma gandesc doar la cat chin a indurat femeia aceea ani de-a randul, dar si copilul lor, care acum este mare.
Nu ma pune sa raspund la acele intrebari puse de tine pentru ca as fi fatarnic daca as incerca sa apreciez cam cat as putea sa resist asa. Spun doar Doamne fereste!
As mai vrea sa vorbim si despre alt aspect:
Eu cred ca sotiile necredincioase se dau mai usor pe brazda dupa sotii credinciosi, decat o fac sotii necredinciosi fata de sotiile credincioase.
Femeile sunt din fire mai atrase spre ascultare si mai supuse si de aceea zic ca e mai mult mai greu de intors un sot necredincios decat o sotie necredincioasa.
Totusi, am dorit sa subliniez in primul comentariu ca regulile nuntii canonice ne ajuta sa ne alegem sotul potrivit si pregatit pentru casnicie, caci din pacate din ce in ce mai putini oameni sunt prregatiti sau se pregatesc pentru casatoria crestina. De aceea avem si atatea drame. Degeaba vrea unul, daca celalalt e gica-contra. Insa in astfel de cazuri, doar duhovnicul ne poate lamuri.