După trei ani de căsnicie

o-iubire-de-care-nu-te-poti-saturaO prietenă dragă nouă m-a rugat să scriu câteva vorbe despre Taina Căsătoriei. O să vă povestesc cum am trăit eu şi soţia mea taina căsătoriei în cei trei ani de când ne-a unit Dumnezeu, şi cum am simţit-o real în viaţa noastră.

Cele mai frumoase momente ale noastre le-am trăit în timpul căsătoriei, deşi „gura lumii” zicea că suntem prea tineri, că ar trebui să mai stăm să ne bucurăm de viaţă şi apoi să ne „legăm la cap”. Am stat patru ani împreună, şi n-am vorbit niciodată că vrem să ne căsătorim dar simţeam asta, ştiam asta, era ceva normal…venea de la sine, ne vedeam impreună, facem planuri de viitor…

Ne doream foarte mult să stăm mai mult unul cu altul şi tocmai asta ne-a făcut să ne căsătorim. N-am fi ajuns unde suntem astăzi dacă nu-l aveam pe părintele duhovnic, am fi luat-o pe alături, ne-am fi dat şi noi după obiceiurile lumii şi poftele lumii.  Cel mai frumos moment în ziua nunţii a fost în Biserică, unde a slujit chiar părintele nostru duhovnic. Era ceva tainic, el care ne ştia şi cu bune şi cu rele, acum stătea în faţa noastră şi se ruga lui Dumnezeu pentru noi ca să ne unească; slujea încet şi cu luare aminte, ca un tată grijuliu, pentru ca totul să iasă bine, pentru ca Dumnezeu să ia aminte la fiecare cuvânt al rugăciunii.

După ce ne-a unit Dumnezeu cu harul Său, am băut împreună din „paharul mântuirii”, paharul care simbolizează gustarea din aceleaşi bucurii şi necazuri. Părintele ne-a zis puţin mai înainte de acest moment al slujbei: „să vă rugaţi să vă dea Dumnezeu viaţă bună şi frumoasă” şi apoi să gustaţi din pahar. Ne-am rugat cu putere, mai mult cu frică, cu emoţie, să nu pierdem un moment aşa de important. A trecut cu bine, am ieşit din Biserică, era frumos afară, toţi ne aşteptau şi se bucurau pentru noi, ne simţeam uşuraţi, parcă ni se luase o piatră de pe inimă, am urcat în maşină şi stăteam şi ne uitam unul la altul şi nu ne venea să credem că suntem soţi şi sotie.

Dumnezeu a fost lângă noi tot timpul, ne-a ajutat enorm, ne-a dărut foarte multe, mult mai mult decât ne-am închipuit şi decât merităm. N-am făcut nimic special să merităm atâtea, doar că ne rugăm unul pentru altul, îi cerem ajutorul când dăm de greu, ne mărturisim cât putem de des păcatele, ne împărtăşim, în câteva cuvinte: stăm în curţile casei Lui, ne bucurăm că suntem oarecum casnici ai Lui.

Au fost şi momente mai grele, au fost şi supărari, dar au trecut repede. Am evitat mereu să ne spunem cuvinte urâte, mai ales când eram supăraţi, am încercat să nu ne certăm deloc pe seama părinţilor şi să-i iubim aşa cum sunt. Am încercat să ne iertăm şi să ne rezolvăm problemele în faţa părintelui duhovnic. Iulia când vede că nu mă mai poate convinge cu ceva zice: „lasă că te zic eu părintelui !”. Când am simţit că răul şi supărările se adâncesc am strigat la Măicuta Domnului şi am rugat-o sa ne aducă pace în casă, şi ne-a liniştit.

Dar într-o zi totul s-a schimbat. Iulia a rămas însărcinată. Sofia, fetiţa noastră dragă, ne-a schimbat viaţa, ne-a adus lumină, ne-a învăţat să ne bucurăm şi de cele mai simple lucruri. Când ai o minune de copilaş lângă tine începi să vezi viaţa altfel, şi să priveşti lumea cu alţi ochi.

Cununia e o taină nu numai în Biserică când se săvârşeşte, ci pe tot parcursul vieţii. Dumnezeu îi uneşte aşa de mult pe bărbat şi pe femeie încat le vin aceleaşi gânduri în acelaşi timp, încep să aibă aceleaşi sensibilităţi şi aceleaşi preferinţe, se împărtăşesc reciproc de gusturile celuilalt, ajung să semene şi la faţă. Nimeni nu se poate gândi la Claudiu fără Iulia, şi nimeni nu poate aduce vorba de Iulia fără să pomenească şi pe Claudiu. Taina şi mai mare este că cei mici cresc, se fac mari şi se duc la casa lor, iar noi rămânem tot unul cu altul.

Căsătoria e o frumoasă excursie către Dumnezeu! …spre împărăţia cea prea luminată!

Dumnezeu este înţelegerea şi liniştea noatră,  sănătatea şi nădejdea noastră. El ne-a unit, El ne ţine împreună.

Zis-a Domnul: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.

(Claudiu)

(Visited 14 times, 1 visits today)