E bine să nu ne dorim suferinţa ?
Eram la o conferinţă acum câţiva ani cu studenţii, ţinută de PS Casian Episcopul Dunării de jos şi cineva din sală îl întreabă: „E bine să nu ne dorim suferinţa ?” În acel moment mi-am adus aminte că şi pe mine mă frământa problema asta de mai mult timp şi eram tare curios ce o să răspundă. Ştiam că Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne înfrânăm, să mâncăm moderat, să dormim mai puţin, să suferim ocările, să întoarcem obrazul cel drept dacă suntem loviţi peste cel stâng.
Ştiam că sfinţii dorm pe jos, suferă frigul şi arşi de soare; sau mi-aducem aminte cum mucenicii sufereau bătăile, schingiurile, tăierile, suportau să fie arşi de vii, să fie aruncaţi în mare, să fie spânzuraţi şi câte şi mai câte. Şi mă gândeam cum au suportat toate acestea cu bucurie, cum se gândeau că în puţine clipe vor ajunge în braţele lui Dumnezeu, şi mereu citeam cum sfinţii „au urât plăcerile lumii şi au îndragit mai degrabă a suferi pentru Hristos”. Şi pentru mine concluzia era că noi oamenii ar trebuie să ne dorim suferinţa şi să urâm plăcerile lumeşti. Pentru mine răspunsul la nivel raţional era clar, dar în sufletul meu ştiam că e o contradicţie şi tocmai asta mă făcea foarte curios să aştept răspunsul unui episcop, care era în definitiv felul cum gândeşte de fapt Biserica şi Dumnezeu.
PS Casian ezitând câteva clipe răspunde: Nu e bine să ne dorim suferinţa ci trebuie să ne dorim să fim fericiţi şi bucuroşi.
Nu mă aşteptam la răspunsul acesta, dar mi-l doream foarte mult şi simţeam că asta e firea omului, să-şi dorească să fie mereu bucuros şi fericit. Problema suferinţei se pune în alt fel. Nu e bine să ne dorim suferinţa pentru că făcând aşa putem începe să ne auto-pedepsim, să ne chinuim singuri. Care este până la urmă scopul suferinţei?
Eu dacă sufăr mâncând mai puţin (postind) atunci care e avantajul, ce câştig? ce aduce bun suferinţa mea de bunăvoie? Dacă azi mănânc mai puţin ca ieri şi surplusul de mâncare îl dau unui sărac atunci suferinţa mea are valoare, atunci pot spune nu că sufăr ci că vreau ca şi celălalt de lângă mine să fie fericit. Pot spune că renunţ la o parte din mâncarea mea pentru că eu nu pot fi fericit ştiind că cel de lângă mine flămânzeşte. Şi atunci renunţ la mine ca să fie fericit şi el, şi dacă cel sărac este bucuros, sunt şi eu bucuros.
Eu nu vreau să sufăr ci vreau să fiu fericit, dar nu pot fi fericit singur ci mereu în comuniune cu ceilalţi. Şi astfel „suferinţa” mea de a renunţa la a mânca mai mult se transformă în dragoste aşa cum patimile Mântuitorului pe cruce sunt de fapt dragostea Lui faţă de noi.
Dar dacă eu azi mănânc mai puţin ca ieri şi surplusul de mâncare nu-l dau nimănui, ce bine am făcut? Tot am făcut un strop de bine căci m-am învăţat să renunţ la plăcerile care vin de la lume şi realizez că bucuria vine doar din relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Am mai învăţat să mai renunţ la mine.
Virtuţile în sine n-au nici un rost dacă nu sunt îndreptate către aproapele nostru. Mătăniile, rugăciunile, postul şi toate nevoinţele noastre n-au nici o valoare în sine ci au valoare dacă sunt oferite ca dar celui de lângă mine. Nu fac rugăciune pentru performanţe duhovniceşti ci mă rog lui Dumnezeu pentru cei dragi ai mei şi nu numai. Nu fac mătănii ca să slăbesc ci fac o mătanie pentru mama, una pentru tata, una pentru prietenul meu, şi fiecare mătanie o însoţesc şi cu o rugăciune. Nu postesc ca să fac economie de bani ci pentru ca surplusul de bani să-l dau săracilor.
(Claudiu)
alystra
aprilie 6, 2009 @ 2:26 pm
Eu stiu ca Dumnezeu nu vrea sa fim tristi, ci veseli si bucurosi si mereu cantandu-L si laudandu-L pe El.
Cum ar fi daca am merge pe strada si am vedea numai fete triste, nu cred ca Dumnezeu ar fi bucuros sa ne vada asa, din dragoste de El si pt El trebuie sa fim veseli, iubitori si sa ne bucuram de cate ne da El zi de zi.
Doamne ajuta!
Claudiu
aprilie 6, 2009 @ 6:17 pm
Doamne ajuta! Alystra.
JohnFischer
aprilie 7, 2009 @ 1:55 am
Nu stiu daca cineva ar dori sa sufere. dar viata a artat ca suferinta este inevitabila. Interesant este dece intervine suferinta in vietile noastre?ea nu este welcome.Zic intervine, pentruca este ne dorita.Nu vreau sa supar pe nimeni dar suferinta in viata celui credincios este necesara. Poate nu veti fi de acord cu ce spun. Dar sa privim intii la Mintuitorul ca a suferit extraordinar. Apoi sf apostoli nu au fost scutiti de suferinta.In decursul istoriei umane dumnezeu este cel care plaseaza suferinta in viata omului pentru al apropia de EL. Doar cite-va ginduri.
John
Claudiu
aprilie 7, 2009 @ 8:05 am
Da John, ai dreptate suferinta intervine mereu. Ideea articolului era sa nu ne dorim suferinta, chiar daca ea o sa intervina in viata noastra. Noi suferim doar din pricina pacatelor noastre. Cu cat vom face mai putine pacate cu atat vom suferi mai putin.
florinm
aprilie 7, 2009 @ 1:45 pm
Claudiu, cele scrise de tine mai sus pot fi privite si din alt punct de vedere.
De exemplu, mie nu-mi place supra-consumul, nu-mi place risipa. As vrea sa elimin surplusul.
Asta inseamna ceva mai putin confort, deci ceva „suferinta’ in plus.
Nu-mi doresc sa sufar aici, dar imi doresc mult mai mult raiul. Si raiul cum il dobandesti? Traind in desfatari? Nu. Prin urmare, trebuie sa evitam desfatarile, lenevirea, rasfatul, rasul peste masura, pentru ca nu suntem copii, sa nu ne dam seama ca se intampla cu noi.
Nimeni nu-si doreste suferinta, dar daca prin suferinta ajungem in rai, nu trebuie sa Ii multumim Domnului pentru ea? Normal ca suferinta vine pentru pacate, dar mai vine si ca incercare a virtutilor, ca incercare a rabdarii, a credintei, a nadejdii etc.
Nu stiu cat de clar am fost, sper ca macar ideea s-a inteles…
Doamne ajuta!
Oanacristinnna
aprilie 7, 2009 @ 2:03 pm
Mai depinde si de noi cum ne construim drumul in viata, cat de intelpti suntem, cat de chibzuiti. Trebuie sa pastram un echilibru in viata, excesele duc la suferinta precum si indiferenta fata de propria persoana. E important sa te iubesti si pe tine insuti si sa ai grija de tine. Poate e mai bine sa prevenim suferinta decat sa o combatem, alteori e necesara pentru a ne trezi la realitate. De exemplu femeile care au noduli la san, e bine sa se duca la medic, sa previna oarecum aparitia unui cancer..daca ele sunt indiferente fata de sanatatea lor, normal ca vor suferii…sau persoanele care sunt abuzate prin violenta, daca nu iau atitudine, sufera in continuare…
Sa ne ajute Dumnezeu sa fim luminati in orice moment al vietii!
Alex-AcE
aprilie 8, 2009 @ 11:16 pm
Suferinta, nu isis doreste nimeni, numai moarte, caci prin moarte va scapa de toate relele care-l framanta, va uita de tot, dar multi nu stiu ca daca iti iei viata ajungi in iad. In fien cu viata trebuie sa lupti, sa o traiesti oricum ar fi ea… dar cand ajunge la extrem (cum ca paralizezi si sa fi o povara pentru ceilalti atatia mari de ani) e o porcarie… cred ca moare de nervi si plictiseala ghinionistul. Pacat, ca suntem zi de zi mai tristi, si ne cuprinde tristetea inainte s stim ce viata.
Pacat de lumea asta. Dumnezeu e mare, si ne ajuta, dar nu inteleg cum il ajuta pe unul paralizat din nastere. Avem totusi o singura viata si sa profitam de ea. Toti avem vise ca sa facem ceva, toti vrem sa iubim, dar cand esti paralizat din nastere si sunt atatia oameni, care asteapta o minune, e trist sa renunti la vise, sa nu poti iubi. Trist pentru acei oameni. Cu ce pret? Avem privilegii diferite, dar totusi acele drepturi si obligatii. Pacat, pentru toti… era bine ca fiecare la anstere sa aibe sanse egale la viata! Sa nu ajungem la ideea ca daca sufera, atuncia sa zica ca e loc de mai multa suferinte. E o discriminare! Sincer, daca as avea putere, as aduce zambetele fiecarui om la loc. As face pe fiecare perfect, sa se poata bucura de singura lui viata! Imi pare rau ca nu o pot face. Dar o rugaciune la Dumnezeu ae putere cand e spusa cu credinta ca se intampla cu adevarat undeva in lume ceea ce ceri. Sa ne rugam pentru altul. Si sa alungam tristetea de pe fata fiecaruia.
Trebuie sa tindem tot timpul catre mai bine, sa tindem sa facem sa fie perfect cat de mult am putea! Cu ajutorul lui Dumnezeu le facem pe toate. Nu are rost sa te pui sa suferi. Cand se poate sa fie bine, atucia sa fie bine.
Daca sa uram placerile lumesti, de ce a mai creat Dumnezeu acestea?
Oamenii din ziua de azi sunt tot mai tristi… fratilor, sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a dat totusi o viata decenta, fata de ala care sta pe al gunoaie sau unul paralizat. Ca de la cea mai mica suferinta sa ai gande prostesc de sinucidere cum au majoritatea tinerilor care nu vad ce noroc au avut fata de acei nenorociti de viata. Nu sunteti multumiti, va ia Domnul darul.
Nu vedem viata, ce noroc am avut fata de ceilalti! Nu realizam. Ar trebui sa fiti cei mai fericiti. Viata e trista, asta este, dar cand esti implinit,e fericita. Iubirea rezolva totul. Dar bucuriile nu vor schimba gandurile reci. In viata mai vin si rele… si e normal sa vine caci ne tin cu picioarele pe pamant, sa nu fim aerieni. Problemele ne maturizeaza.
Raiul il dobandesti prin fapte bune, intelegere, iertare. Asta e o jumate cum cred eu ca cealata jumatate din intregul de a dobandi raiul e ca nu ai fost o lene in viata, ca ai luptat cu ea si va fi rasplatit acest efort! Deci nu cred ca conteaza in interg numai faptele si postul, ci cred ca numai pe jumatatea ca cealata jumatate e ceea ce ai realizat in viata!
alystra
aprilie 13, 2009 @ 7:46 pm
Aici gasiti raspunsul la acest post:
http://www.youtube.com/watch?v=BOrllRMif88