E greu să fii bogat
Sunt momente când îi invidiez pe cei bogaţi pentru câte au, şi când îmi doresc să am şi eu măcar o parte. Dar cu cât trece viaţa şi trăiesc mai multe, realizez că bogăţia nu mulţumeşte pe nimeni în totalitate, nici măcar în parte, ci bogăţia acumulată e o premiza să acumulezi şi mai mult.
E greu să fii bogat… e apăsător… e stresant.
Bogaţii n-au linişte, n-au timp liber, nu se bucură de razele soarelui, de mirosul ierbii, de ciripitul păsărelelor dimineaţa… de zâmbetul unui copil.
E greu să fii bogat pentru că ai prea multe opţiuni şi trebuie mereu să alegi, cauţi mereu ce-i mai bun, vrei mereu să fii mai presus ca ceilalţi, eşti mereu în concurenţă „indirectă” cu aproapele tău mai mult sau mai puţin bogat ca tine.
Bogaţii cumpără, vând, investesc, administrează, conduc oameni, fac afaceri şi averea lor le dă impresia că raiul poate fi şi pe pământ. Aici poţi să ai de toate: casă, maşină, piscină, bijuterii, mâncăruri, băuturi, excursii şi multe altele… Dar Mântuitorul Hristos le atrage atenţie celor ce au bogaţii, aşa cum îi zicea bogatului din Evanghelie, pregătit să-şi bucure sufletul în toate averile pe care le adunase:
Omul adună totul în el. Toate experienţele, întâmplările şi sentimentele pe care le avem de-alungul vieţii ne schimbă personalitatea şi astfel adunăm totul în suflet, în inima şi în mintea noastră. Toate studiile, toate întâlinirile şi relaţiile noastre ne-au marcat felul de a fi şi asta se vede în comportamentul nostru.
Cine adună comori aici pe pământ nu ia nimic când pleacă dincolo. Alexandru Macedon, unul dintre cei mai mari şi mai puternici împăraţi ai lumii, când eră să moară, a poruncit să i se facă două găuri în sicriu pe undă să-şi scoată mâinile ca să arate tuturor că pleacă în lumea cealaltă cu mâinile goale, fără nimic, deşi avea un imperiu întins pe mii de kilometri.
Dar cine se îmbogăţeşte în Dumnezeu? De fapt, cum poţi să te îmbogăţeşti în Dumnezeu?
Eu m-am îmbogăţit cu felul de a fi a soţiei mele, stând aşa mult timp lângă ea, m-a schimbat. Am început să gândesc ca ea, să acţionez şi să vorbesc ca ea. Ea mă ştie mai bine ca mama, mă simte doar dintr-un cuvânt, mă iubeşte şi mă sprijină mult. Eu nu mai pot fără ea şi ea nu mai poate fără mine.
Aşa e şi cu Dumnezeu, pe parcurs apare o relaţia personală între El şi tine. Vorbind mereu cu El şi cerându-i mai tot timpul ajutorul atunci începi să-L cunoşti pe Dumnezeu, atunci vezi cum îţi răspunde la cererile tale şi ce planuri are cu tine. Stând mai mereu pe lângă El, în Biserică şi oriunde mergi, începi să gândeşti ca El şi să te raportezi la alţii cum S-a raportat El la tine. Uşor uşor începi să-L imiţi pe Dumnezeu.
Pe zi ce trece Îl simţi mai prezent şi prezenţa Lui e mai bogată în viaţa ta. Sufletul tău îl simte mai real pe Dumnezeu aşa cum spune şi David: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin.”
Când te îmbogăţeşti în Dumnezeu îl vezi mai bine pe Dumnezeu!
Cine are harul lui Dumnezeu în inimă nu duce lipsă de nimic, ci dimpotrivă e dispus să ofere din ce în ce mai mult.
Nu e bogat cel ce are mult ci cel ce are nevoie de cât mai puţin.
(Claudiu)
Aniri
iunie 19, 2009 @ 9:26 pm
M, nu m-am gandit niciodata asa.. referitor la relatia cu Dumnezeu, si cum incepi sa Il cunosti.. 🙂
Deseori Ii simt si eu lipsa, simt ca m-am departat de El, si am momente in care promit sa nu mai las sa se intample asta. Dar pe urma ma uit iar la mine, si vad.. ca nu schimb prea multe in viata de zi cu zi. Si imi amintesc ca trebuie sa incercam sa fim ca sfintii, si … stiu care e directia, dar.. ceva (lumescul probabil) ma tine in loc..
O sa incerc macar asa, in gand, sa sporesc ceva.. deocamdata.
Veronica
octombrie 6, 2009 @ 6:42 am
Adevarat ai grait Claudiu! Dumnezeu sa te binecuvinteze cu sanatate si credinta tare. Sa nu uitam ,insa,ca Mintuitorul avea prieten foarte drag, pe Lazar, pe care il invie din morti. Lazar era foarte bogat. Toate imprejurimile Ierusalimului, inclusiv Betania erau ale lui. Si totusi Domnul Iisus nu-l condamna de loc. Daca Dumnezeu daruieste bogatii cuiva[ obtinute pe cale cinstita] cred ca i le daruieste cu un anumit scop : sa aiba mila si de cei mai putin norocosi. ” Flamind am fost si mi-ati dat sa maninc” zice Domnul. Cine poate sa dea mai bine flaminzilor ,mincare? Dar trebuie sa existe mila, compasiune. Si mai zice Domnul : ” Mila voiesc si nu jertfa” . Sa-l rugam pe bunul Dumnezeu sa ne intareasca si noua credinta si sa ne umple inimile de dragoste fierbinte pentru El si pentru toti semenii nostri, Amin!
Adriana
octombrie 6, 2009 @ 8:58 am
Veronica, si eu sunt de aceeasi parere cu tine.
Si as mai adauga, lepadarea de sine pe care a cerut-o Domnul bogatului a fost o dezlipire a inimii de bogatii, astfel incat si cei care au bogatii multe pe pamant sa traiasca in inima lor ca si cum nu le-ar avea, iar de s-ar intampla sa le piarda pe toate, de voie sau fara de voie, sa nu le planga inima dupa ele, ci comorile lor sa fie faptele lor bune adunate in Cer. Ca acolo unde este comoara noastra, este si inima noastra, cum a zis Domnul in alta parte. Daca facem din iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele comoara noastra, acolo va fi si inima noastra… Insa cati doresc cu adevarat aceasta lepadare de sine?…
Domnul sa ne ajute sa ne-o dorim cu totii, din toata inima si fiinta noastra, ca mai apoi ne ajuta El cu restul…
admin
octombrie 6, 2009 @ 9:00 am
Nu stiam ca Lazar era bogat. Ai dreptate Veronica, daca ai bogatii si esti milostiv, poti ajuta multa lume.
bridgeromania
decembrie 9, 2009 @ 9:28 pm
Eu nu adun nimic. Imi spunea un popa, zice, pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine … Zic: uite, parinte, eu am adoptat conceptia regelui Frantei in materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cand au venit cartofii din America, taranii nu-i cultivau. “Sa mancam noi buruiana asta din pamant …” Ce a zis regele Frantei? “Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, cand or vedea taranii ca ii pazesc, or sa-si dea seama ca-s lucru bun. Lasatii sa fure, ca asa se raspandesc cartofii in tara.” – Petre Tutea