E greu să fii singur, fără un iubit / o iubită!
Am în jurul meu mulți adolescenți care sunt singuri, fără a avea un prieten sau o prietenă, trăind cu această frustrare în suflet zi de zi. Am trăit și eu astfel de clipe acum mai mult de 11-12 ani, și știu cât de apăsătoare e uneori această suferință. Una e să fii singur la 18 ani și alta este să fii singur la 30 de ani. Condițiile vieții sunt cu totul altele, și oportunitățile de a cunoaște pe cineva scad îngrijorător de mult pentru cel în cauză.
E greu să găsim o soluție comună, o rețetă pe care toată lumea să o aplice. Oamenii gândesc diferit, fiecare vede lumea cu alți ochi, și tocmai din acest motiv soluțiile trebuie adaptate pe măsura înțelegerii fiecăruia. Mi-aș dori mult să-i pot ajuta pe cei singuri, dar din păcate nu există ”o rețetă de slăbit universală”.
Totuși o să încerc să înșir câteva gânduri care poate vă vor ajuta să îndurați mai bine această dezamăgire pe care o trăiți.
Cunosc câteva fete de peste 30 de ani, frumoase și simpatice, care nu sunt căsătorite și nu au nici prieten, și pe deasupra sunt și credincioase, rugându-se mereu ca Dumnezeu să le dea un băiat pe care să-l iubească și alături de care să rămână până la sfârșitul vieții. Se roagă de mult timp, de ani de zile, și încă nu s-a întâmplat nimic iar asta le deznădăjduiește… le face să spună: „Dumnezeu îți ascultă rugăciunea dar n-o și împlinește mereu.”
Mă doare inima când aud acest lucru, pentru că știu că Hristos Domnul este Bun și face totul cu mare înțelepciune, încât nimic nu este rânduit întâmplător în viața noastră. Pe de altă parte, eu sunt în postura omului căsătorit și cu familie, și nu mă pot deghiza într-un sfătuitor înțelept, pentru că n-am trăit singurătatea la 30 de ani.
Astăzi mass-media promovează excesiv relațiile senzuale dintre bărbat și femeie, iar adolescenții sunt primii care vibrează la poveștile de dragoste. Astfel, presiunea prietenilor din anturaj și presiunea mass-mediei parcă „te obligă” să ai un iubit sau o iubită. Toate aceste lucruri cresc frustrarea tinerilor care din diferite motive nu au, pe moment, pe cineva.
Haideți să ne gândim puțin: e foarte posibil ca în orașul în care locuiţi să existe în acest moment 1000 de băieți singuri, cu vârste între 20 și 30 de ani, și 1000 de fete singure de aceeași vârstă. Toți suferă, toți caută pe cineva dar totuși… de ce așa mulți tineri fără partener?
E posibil ca uneori să avem aşteptări prea mari, sau cel puţin nerealiste. Fetele îl așteaptă pe „Prince charming” sau pe „Brad Pitt” iar băieții pe Angelina Jolie, sau ”femeia fatală” asemenea celor de pe coperţile revistelor glossy.
Mi-a aduc aminte că atunci când eram în liceu îmi imaginam că ies cu fete care-mi plăceau foarte mult dar care, în realitate, nici nu se uitau la mine. Iar de fetele cu care ieşeam nu eram mulțumit de cum arătau, comparându-le mereu cu femeia visurilor mele.
De Iulia, soția mea, m-am despărțit de 2 ori când eram adolescent, şi abia după ce ne-am împăcat a treia oară, am început s-o iubesc… Asta se întâmpla şi pentru că exact în același timp m-am apropiat de Dumnezeu şi de Biserică. Mi-a deschis Dumnezeu mintea şi m-a făcut să înțeleg că problema e la mine, nu la ea. După puţin timp de la a treia împăcare i-am spus din inimă „Te iubesc”. Au trecut 10 ani de atunci şi o consider pe Iulia unul dintre cele mai mari daruri pe care mi le-a oferit Dumnezeu în viața mea.
V-am spus toate acestea ca să înţelegeţi că uneori problema este şi în noi înşine, în mintea noastră, nu doar în celălalt.
Dragilor, o relație de iubire se construiește pas cu pas cu partenerul, nu pică aşa din cer deodată. Dragostea la prima vedere, pe lângă faptul că este o mare excepție, este de fapt mai mult o atracţie fizică la prima vedere. A-ți iubi bărbatul / femeia înseamnă în primul rând să-l cunoşti aşa cum este, nu aşa cum se lăsa văzut la exterior. Dar persoana umană este atât de adâncă şi sufletul atât de tainic încât abia după ani de zile poți s-o cunoşti în mod real.
Poate ar trebui ca şi băieții şi fetele care își doresc un soț / o soție, să mai coboare ștacheta, nu în sensul de a ieşi cu oricine ci în sensul de a-i acorda celuilalt mai multă încredere şi timp pentru a-l cunoaște. Şi e musai să știți că nu doar aspectul fizic contează… ba dimpotrivă, cu cât înaintezi în vârsta cu atât apreciezi la celălalt mai mult sufletul/personalitatea. O să vă povestesc o întâmplare în legătură cu acest lucru:
Am un prieten, Gelu, care are un mic handicap: vorbește puţin stâlcit şi are oarecare probleme la mâini şi picioare. Locuiește singur într-o garsonieră, are 32 de ani, se îngrijeşte singur şi e ”un super băiat”, îmi este foarte drag, un om cu suflet mare. Într-o zi mă roagă să-i fac cunoștință cu o fată pentru că vrea şi el o familie. I-am zis că o să încerc. Mi-am adus aminte de o fată în jurul vârstei de treizeci de ani, care la fel e singură şi în căutarea cuiva. I-am propus să-l cunoască, măcar pe mess, şi ea a refuzat.
Apoi am vorbit cu Gelu şi i-am spus că fata respectivă m-a refuzat. Iar el, conştient fiind ca fetele nu-l vor din cauza handicapului, zice: „De ce nu vrea măi Claudiu, doar nu stăm împreuna 100 de ani…”
Ca să înţelegeţi bine ce vroia să spună, şi ce ton al vocii avea, vă voi traduce: „ce rost are să stăm singuri fiecare în casa lui şi să suferim, iar din cauza orgoliilor şi principiilor noastre să nu fim împreuna… Mai bine vom sta împreună, 30-40 de ani şi apoi murim.”
Atât de înţelepte mi s-au părut vorbele lui încât îmi dau seama uneori cât de mult ne împiedică păcatele din noi la a fi fericiţi.
Mai vreau să vă mai povestesc ceva, mai ales pentru persoanele cărora le e teamă că vor rămâne aşa până la sfârșitul vieţii.
Cunosc o fată foarte apropiată de Dumnezeu, care-şi dorește mult o familie. Are 25 de ani, e profesoară, e la doctorat, şi e şi frumoasă dar totuși nu şi-a făcut încă un prieten. Mai vorbesc uneori cu ea şi o întreb cum mai merge cu băieții, şi ea îmi spune că încă nu e cu nimeni. Pentru că o tot întreb de vreo trei ani, acum recent îi zic: „nu ţi-e greu singură, nu ești tristă?” Răspunsul ei m-a minunat:
„Claudiu, nu simt nevoia de a avea un băiat, îl am pe Hristos, Mirele meu. El e totul pentru mine.”
E necesar să vă precizez că fata aceasta nu-şi dorește o viața în mănăstire… ci o viața de familie… Și am întrebat-o de mai multe ori acest lucru, pentru siguranță.
Lipsa unui băiat în viața ei nu-i creează suferinţă. E singura persoană pe care am auzit-o vorbind de Hristos ca de o persoană reală, nu din cărţi, sau din auzite. Această prietenă a noastră vorbeşte de Hristos cum vorbesc eu de Dan, pentru că e mereu în mintea şi sufletul ei.
Ca o concluzie, v-aş recomanda tuturor să vă sfătuiţi cu părintele duhovnic în privinţa acestei probleme. Preotul, la spovedanie, vă poate ajuta să vedeţi lucrurile mult mai clar, mai realist, mai profund. Când eşti singur, vezi lucrurile doar dintr-un unghi accesibil vederii tale limitate.
Transformaţi singurătatea într-o oportunitate de a vă dărui altora şi mai mult. Implicaţi-vă mai mult în sprijinirea oamenilor, săriţi mai des în ajutorul celor care au nevoie, în felul acesta veţi umple acel gol care va macină, şi veţi vedea că tocmai de acolo de unde nu speraţi va apărea persoana iubită.
Fiţi mai realişti, nu mai visaţi. Uitaţi-vă în jurul vostru, aproape, foarte aproape, și poate vedeţi pe cel/cea pe care nici nu v-aţi gândit că vă poate fi soţ/soţie. Să nu fiţi pretenţioşi, să nu puneţi condiţii…. aruncaţi-vă cu tot sufletul într-o relaţie, nu cu frică, ci cu toată inima dar sub îndrumarea duhovnicului. Veţi fi surprinşi de răspunsul persoanei căreia i-ați dat încrederea…
Curaj dragilor! Hristos Domnul face zilnic minuni.
(Claudiu)
Boitos
decembrie 7, 2011 @ 12:27 pm
Da asa este este greu sa fi singur.Este greu sa astepti si sa tot astepti pana cand Dumnezeu iti da un raspuns la rugaciuniile tale. Dar eu am descoperit un lucru: nu toti sunt facuti sa aiba familie, sa aiba pe cineva. Poate ca aceia care sunt singuri, (si nu ma refer la ati schimba comportamentul) trebuie sa se daruiasca catre altcineva,poate ca menirea lor e alta.Si eu cred ca pe a mea am descoperit-o.Am citit undeva intr-o carte de rugaciuni pe care bunicul meu o avea cu el in razboi:
,,cereti si vi se va da,
bateti si vi sa va deschide,
cautati si veti afla,
rugaciunea nu se pierde niciodata, si trebuie sa ne rugam tot mai mult si mai staruitor, asta vrea Dumnezeu,
si daca nu am primit ce am cerut atunci primim ceva mai important: puterea de a ne duce crucea pana la sf veacului asta.”
Mie mi-au placut aceste cuvinte, si cand simt ca nu mai pot imi aduc aminte de ele, si cred ca stiu ca crucea mea e alta, dar eu asa insintenta cum sunt tot ma rog in continuare, poate, poate Dumenezu se indura si de mine.
SB
decembrie 7, 2011 @ 12:40 pm
🙂 frumos tare articolul
„aruncaţi-vă cu tot sufletul într-o relaţie, nu cu frica, ci cu toată inima” – este cam riscant, totusi …
Anesti
decembrie 7, 2011 @ 2:39 pm
🙂 frumos
coroi gabriel petru
decembrie 7, 2011 @ 7:48 pm
frumos articol!Dumnezeu cel Atoatestiutor cred ca ne aude rugaciunile noastre pentru ajutor in cererile noastre si mai cred ca ne ajuta mult,dar uneori ne pornim usor impotriva Lui pentru ca nu vrea sa ne ajute atunci cand vrem noi si atunci credinta noastra e slaba.Stiu ca Dumnezeu da la toti dupa folos si la folos,si asta o spun din experienta ,desi si eu sunt la 30 de ani si singur.Singur,dar cu nadejdea ca ceea ce Dumnezeu are pregatit pentru mine e mult mai de folos decat ceea ce caut eu si poate ca „familia „pe care o vreau eu va fi cea care ma va duce la sfintire.Caci rolul familiei acesta este,sa duca pe tot omul de la parinti si pana la copii ,la sfintire.Faca-se voia Lui Dumnezeu cel care ne iubeste cu desavarsire si vrea sa ne mantuim.Doamne ajuta!
SB
decembrie 7, 2011 @ 9:13 pm
„Am un prieten, Gelu, care are un mic handicap: vorbește puţin stâlcit şi are oarecare probleme la mâini şi picioare. „
cunosc si eu o fata cu un astfel de defect, care are acum vreo 30-35 de ani. din cate stiu, de curand a intrat intr-o asociatie cu oameni cu astfel de dizabilitati unde se intalnesc si socializeaza ocupandu-se de diverse activitati. am sa incerc sa ma interesez de numele asociatiei (daca e interesat si amicul tau Gelu)
Ramona
decembrie 7, 2011 @ 10:00 pm
In opinia mea,in aceasta problema delicata,a gasirii PARTENERULUI de viata,Dumnezeu este un fin „educator”:unora nu le ofera bucuria de a-si gasi,la un moment dat,alesul/aleasa datorita unor patimi de care sunt stapiniti si de care poate nu sunt constienti,neputand fi astefel capabili de a avea o relatie si,eventual,sa inteleaga ce inseamna jertfa pe care o presupune casatoria;altora le scoate,intr-adevar,in cale sufletul-pereche si ii lasa pe ei sa descopere acest lucru..Oricum,noi trebuie sa intelegem ca doar Dumnezeu stie cand vom fi pregatiti sa iubim cu adevarat,sa ne transfiguram interior prin aceasta iubire,care sa ne apropie de desavarsire.Asadar,sa Il pupem pe Hristos la carma vietii noastre si sa nu disperam,nici sa alegem noi;foarte usor putem gresi.Speranta tuturor!
Hrab Alexandru
decembrie 8, 2011 @ 1:35 pm
Este greu pentru un băiat să fie singur, dar mă gândesc că că mult mai greu este pentru o fată să nu aibă un prieten. Bunul Dumnezeu ştie mai bine şi El le rânduie pe toate. Poate că lucrul care pare a fi rău în cazul acesta de a nu avea prieten sau prietenă poate fi folosit în alt scop, de lucra altceva. Este greu pentru că şi cârtim împotriva Sa, Dumnezeu nu se supără pentru că cunoaşte firea umană, de multe ori îndepărtată de Harul Său. Important este să încercăm să avem neădejde, căci Dumenzeu ne va întări.
elena
decembrie 8, 2011 @ 7:52 pm
Sunt de acord ca e greu sa fii singur, dar ideea e ca noi nu suntem singuri, in primul rand avem pe Dumnezeu, Maica Domnului si sfintii, apoi avem o lume intreaga ce ne inconjoara, cum putem sa spunem ca suntem singuri? E cea mai mare minciuna! Esti singur atunci cand nu stii sa daruiesti, nu vrei sa vezi persoanele care te inconjoara ,care si ele ca tine au nevoie de un zambet, o vorba buna , un prieten, dar noi preferam sa ne iubim pe noi insine , din cauza asta esti siguri… Iubire se poate darui si fara a avea iubit sau iubita, iubire daruiesti atunci cand ajuti pe cineva , cand daruiesti fara sa astepti nimic in schimb, cand te implici si lupti si pentru altii nu numai pentru tine, sau cei dragi tie…
Cand incepi sa nu te mai gandesti la tine atunci o sa vezi ca nimic nu e greu…
Marturisesc ca de mica imi doream sa am un iubit si vedeam totul ca in basme , chiar uneori sufeream la gandul acesta „de ce nu am si eu un iubit”, dar cu timpul am realizat ca de fapt eu ma gandeam numai la mine si cat de egoista eram… Am inceput sa ma gandesc la fericirea altora , si am realizat ca ajutandu-i pe altii de fapt ma ajut pe mine. Intodeauna m-am gandit la un iubit ca la un viitor sot, si daca nu vezi in iubitul tau un viitor sot ce rost are acel iubit ? Poate nu suntem pregatiti de a avea un iubit, desi noi credem ca am fi, poate unora nu ne este dat sa ne casatorim , dar cu siguranta asta nu ne justifica in relatiile cu ceilalti, caci doar daruid primesti si uneori primim mai mult decat daruim, sau vrem totul fara a darui nimic….
Ciprian
decembrie 8, 2011 @ 9:37 pm
Da, e greu singur.
Dar singuratatea asta are vindecare, oare nu vindeca Hristos orice boala? Dar poate ca sunt alte boli mai grave, de care suferim fara sa ne dam macar seama? Si trebuie acestea trebuie vindecate mai degraba decat aceea la care ne gandim.
Oare ne-am umplut inima cu dragostea pentru Hristos? Si cerem continuu…in rugaciunile noastre pe cineva alaturi de noi? Dar cat de mult am cerut ca el sa vina in inimile noastre ? Poate chiar DELOC! Ci doar dă-mi aia, ajuta-ma cu cealalta… Si daca ne-ar indeplini mai repede aceasta cerere de a nu mai fi singuri nu vom zice oare (chiar si intr-o forma neexplicita): Multumim Doamne, nu mai avem nevoie de Tine. Cat de des ne vom mai aduce aminte de El? Cand avem nevoie iarasi de ceva?
E dur ceea ce scriu. Dar mi se aplica intru totul.Si-mi vine de multe ori sa zic ca nu este asa. Dar oare de ce atunci cand imi este greu sau ma doare ceva ma rog mai cu sarguinta?
Ramona
decembrie 8, 2011 @ 11:20 pm
bine observat si punctat,Ciprian!ai dreptate in ceea ce zici.Singuratatea poate fi o consecinta a patimilor sufletesti si trupesti,care trebuie vindecate,remediul avandu-l doar Hristos.Noi trebuie sa cerem de la Dunezeu darul iubirii adevarate,nepartinitoare pentru toti semenii nostri,nu,cum bine subliniaza Ciprian,atunci cand ne gasim alesul/aleasa,nici macar nu Ii mai multumim Domnului si „traim clipa”.Dupa parerea mea,doar atunci cand vom fi capabili sa simtim Iubirea adevarata in inimile noastre,vom fi pregatiti pentru o relatie/viitoare casatorie.Sa nu ne afundam mai rau in intunericul singuratatii,ci sa ne cercetam cugetele,sa scapam de egoismul si de rautatea din sufletele noastre,sa ne rugam Domnului si El ne va asculta rugaciunea,acum si pururea si-n vecii vecilor,amin!
Claudia Ciobotaru
decembrie 9, 2011 @ 8:02 am
Intotdeauna am crezut si cred ca Dumnezeu are un plan cu noi. Nici macar un gandacel nu are o traiectorie aleatorie, dar noi, pentru care a venit si a patimit? Eu cred ca Dumnezeu se mahneste mult cand ne vede ca El, in purtarea Lui de grija, ne apara de rele(pentru ca noi {si}asta ii cerem) si noi suntem mahniti si suparati si nu convine si nu ne bucuram de atatea frumuseti din jurul nostru. Poate Dumnezeu ne fereste de niste prietenii care vor esua si la capat va fi cel pentru care a meritat sa asteptam si vom putea sa-l intampinam cu sufletul curat si senin…” Cum putem sa spunem noi ca suntem singuri? Dumnezeu e cu noi tot timpul! Lipsa pe care o avem in suflet e pentru ca ne indepartam de El! Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate aceste se vor adăuga vouă”
Madalina
decembrie 12, 2011 @ 6:41 pm
Foarte frumos acest articol si pe care il impartasesc in sensul ca ma aflu si eu in aceasta situatie de ceva timp,dupa ce am iesit dintr-o relatie .Recunosc ca uneori imi e greu sa fiu singura dar cred ca totul tine de atitudine fiecaruia ca sa treaca peste acest sentiment.Ma gandesc ca eu am 22 de ani si de ceva vreme sunt singura dar am auzit de multe persoane care au o varsta mai mare decat a mea si sunt singure.Incerc sa am rabdare si ma gandesc ca D-zeu va avea grija si de mine in privinta acestui aspect.Doamne ajuta!
Administrator
decembrie 12, 2011 @ 7:02 pm
Doamne ajuta Madutz!
Esti in floarea varstei… esti foarte tanara… E vreme destula sa-ti gasesti un baiat care sa te iubeasca… are grija Dumnezeu… sa te rogi zi si noaptea pentru asta, si s-o faci intr-un mod personal.
Sa-i zici Domnului din suflet ceea ce-ti doresti si iti va da dupa inima ta.
Doamne ajuta!
Adriana
decembrie 12, 2011 @ 10:36 pm
Domnul nostru Iisus Hristos nu a putut sa ii faca pe oamenii din timpul Sau sa Il iubeasca din cauza ca omul are vointa libera. La fel se intampla si astazi, nu poate forta pe nimeni sa iubeasca, de aceea unii gasesc iubirea altii insa nu, chiar daca se roaga zi si noapte. Este o realitate. Mai important este sa traim in bucurie ziua de azi indiferent daca cea de maine aduce o mare iubire sau nu. Sfantul Ap. Pavel a spus ca este mai bine sa ramanem singuri pentru a fi feriti de suferinta, iar Domnul a lasat sa se inteleaga ceva asemanator apostolilor, ca mai bine ne este singuri insa a adaugat ca nu toti oamenii pot accepta.
Albinuta
decembrie 13, 2011 @ 6:11 am
Intradevar cred ca este greu sa fii singur insa ma bucur ca majoritatea celor care au sris aici au inteles care este rostul acestei singuratati ,cunosc o tanara foarte credincioasa(profesoara ) care s-a casatorit anul acesta avand 38 de ani,nu pot sa spun prea multe insa cred ca Dumnezeu randuieste toate bine ,ca trebuie in toate rabdare ,rugaciune si lasare in voia Domnului pentru a randui cum stie El toate in viata noastra .Dumnezeu sa va intareasca pe toti cei care deocamdata sunteti singuri si sa va trimita atunci cand crede El sotul crestin potrivit fiecaruia .
ANONIM CRESTIN
decembrie 13, 2011 @ 7:46 am
În primul rand felicitari pentru articol şi pentru subiectul ales care este destul de real pentru zilele noastre si cu care ma confrunt si eu. Despre mine pot sa spun pe scurt pentru a nu da dovada de egoism si mandrie ca am 28 ani, sunt inginer, am o slujba si o situatie financiara multumitoare, am o familie minunată (parinti si frate), ma inteleg cu colegii ca intr-un colectiv unit, am un prieten apropiat la care ma pot plange în momentele mai grele si pot cere un sfat sincer, sunt sportiv (joc fotbal si alerg zilnic) si am o sanatate fara cusur pana acum cu voia lui Dumnezeu, şi totuşi…sunt singur! Probabil ca acest lucru ar trebui să mă transforme într-un deprimat notoriu, si totusi lucrurile nu stau chiar asa pentru că îl am pe Hristos în inimă si atunci pur şi simplu nu îmi mai trebuie nimic, totul este minunat şi suficient. Să-l cunoşti pe Hristos în rugăciune nu se compară cu nimic din cele vazute şi nevăzute, este FOCUL IUBIRII SI FERICIRII MAXIME. Să-l cunoşti pe Dumnezeu e suficient, nu mai ai nevoie de nimic. (si nu vreau sa ma indrept spre manastire, desi e frumos acolo). Bineînteles ca sunt „cel mai mare pacatos” cum zicea apostolul Pavel si trebuie sa mai muncesc mult ca sa ma indrept. Intorcându-mă la credinţă am ajuns la concluzia că scopul principal al omului pe pamant este sa se indumnezaiască (mantuiasca). Acest scop poate fi atins în 2 moduri: ori la manastire, ori înfruntând încercările vieţii de zi cu zi. Întradevăr trăind în lume este bine să fii căsătorit deoarece necazurile vieţii se trec mai usor (unde-s 2 puterea creşte), iar unul poate mantui si pe consortul(a) acestuia. Sigur că doresc să ma căsătoresc pentru că şi a iubi o femeie e ceva frumos (totuşi masculinul şi femininul sunt 2 energii diferite care au nevoie să se completeze una pe cealaltă), dar am învăţat să fiu calm, detaşat şi să nu fiu disperat cum trist recunosc că eram înainte să mă întorc la Dumnezeu şi să aştept, fie voia lui Dumnezeu asupra mea! Doamne ajută!
calin
decembrie 13, 2011 @ 3:51 pm
[b]”Pe de altă parte, eu sunt în postura omului căsătorit și cu familie, și nu mă pot deghiza într-un sfătuitor înțelept, pentru că n-am trăit singurătatea la 30 de ani.”
[/b]
Ti-o pot descrie eu, daca vrei. Singuratatea la 30 de ani e un fior rece care iti brazdeaza sufletul, are un iz de disperare, te face sa te simti pierdut, neajutorat, simti ca ai nevoie de afectiune si ai sentimentul ca nu ai s-o primesti de nicaieri, niciodata. Sigur ca exista multe variante posibile pt care esti singur la 30 de ani, dar cel mai sigur lucru asta este: ca esti chiar singur. Da, e bine sa fii credincios, sa crezi in Dumnezeu, dar la fel de bine e si sa impartasesti lucrurile vietii acesteia alaturi de cineva. De asta a spus Dumnezeu: nu e bine sa fie omul singur pe pamant, sa-i facem lui ajutor. Si a creat femeia, ceea ce e bine, a gandit bine Doamne Doamne, doar ca la mine nu a aparut femeia aia. Pe mine singuratatea ma doboara tot mai mult, incet incet si zi de zi, e ca un vierme care roade si nu se opreste. Incerc sa-mi caut o fata alaturi de care sa-mi intemeiez o familie, dar chiar nu gasesc si crede-ma, chiar ma zbat. Nu merge nicicum. Nu gasesc. Am fost si la duhovnic, m-am spovedit, ma duc la biserica, ma rog zilnic, dar nu apare. Stiu, o sa aud vesnicele incurajari: va veni si vremea ta, ce-i al tau e pus deoparte (sau departe) bla bla bla. Am ajuns la stadiul la care cuvintele nu ma mai incalzesc, nici sfaturile, am nevoie de fata aia care e pusa deoparte pt mine (daca exista asa ceva cu adevarat sau e doar o inventie a unui om disperat care se autosugestiona ca sa-si poata depasi momentele grele).
Claudia Ciobotaru
decembrie 13, 2011 @ 6:06 pm
Cand vei inceta sa o mai cauti atunci va veni Ea singura. Incearca sa intelegi pe deplin ce inseamna sa te lasi in voia lui Dumnezeu!
Adriana
decembrie 13, 2011 @ 6:45 pm
… sau poate nu va veni niciodata. Nu toti oamenii isi gasesc pereche, eu cunosc si persoane care au intre 40 si 50 de ani si nu au gasit pe nimeni. Poate ca or gasi mai tarziu, cine stie, insa pentru a avea o familie cu copii va fi prea tarziu pentru ele, vor fi deja la menopauza.
Eu sunt singura la 35 ani, nu am gasit pe nimeni care sa imi placa pana acum, iar daca am gasit sa-mi placa mie nu le-a placut lor. Ceea ce pot spune este ca acum traiesc clipele cele mai fericite si senine din viata tocmai pentru ca acest aspect pur si simplu nu ma mai intereseaza. A dori mereu ceea ce nu avem si a ramane blocati in aceasta dorinta este cea mai mare greseala, cel putin este concluzia la care am ajuns dupa „deblocare” 🙂
elena
decembrie 13, 2011 @ 7:12 pm
Ai dreptate Adriana, o spun si eu din experienta, nu e bine sa te fixexi cu ideea la ceva anume si sa nu mai traiesti senin viata, fiind mereu bantuit de gaduri si dorinte care in disperarea de a le cauta, nu le gasesti. Cred ca din cauza ca ne bazam prea mult pe noi insine, iar cand Dumnezeu nu ne indeplineste cererile incepem sa ne plangem de mila si sa ne disperam si uitam sa privim in adancul nostru si sa vedem de ce oare? Toate raspunsurile se afla in sufletul nostru….cine vrea sa inteleaga, intelege!….
Adriana
decembrie 13, 2011 @ 7:17 pm
Asa este.
Si ca o remarca, ma repet putin, in Vechiul Testament scrie intr-adevar ca nu-i ii este bine barbatului singur, in Noul Testament insa scrie exact contrariul, omul este mai ferit de suferinta cand este singur. Dar nu toti oamenii pot intelege sau purta singuratatea in Hristos…
calin
decembrie 13, 2011 @ 10:06 pm
In noul Testament nu scrie exact contrariul, este o remarca plina de intelepciune a Sf Apostol Pavel, care recomanda sa ramai singur fiindca sunt unele avantaje in sensul ca nu mai ai acele griji si necazuri care apar odata cu viata de familie, DAR tot el zice: „cel care arde, sa se casatoreasca”. Nu toti oamenii pot sa rabde singuratatea, nu toti oamenii pot trai fara pereche aici pe pamant. Eu sunt din categoria celor care isi doresc sa poarte crucea casatoriei. Eu nu il oblig pe Dumnezeu sa mi-o dea s-o port, nici nu as avea cum, dar imi manifest dorinta de a o purta. Mi se pare f frumos sa ai langa tine pe cineva care sa-ti ofere afectiune si dragoste si sa faci si tu asemenea, iar rodul dragostei, copiii, nu stiu… mi se pare viata fara sens fara ei. Sigur ca sunt unii oamenii aprinsi de dragoste de Dumnezeu, pot trai in pustnicie, unii asceti in lume (calugaria alba cum se mai numeste) etc, eu nu pot fi ca ei, sunt neputincios si imi cer cu oarecare suparare in glas, recunosc din pricina nerabdarii pe care inca nu mi-o pot stapani, sa mi se ofere acea taina pe care insusi Dumnezeu a creat-o: taina cununiei. Ma indoiesc ca-mi doresc ceva gresit, poate modul in care imi doresc e gresit. Poate am facut din asta un scop, nu stiu, sunt sigur ca Dumnezeu ma intelege de ce sunt asa. Dar sper sa vina acel moment, eu nu pot duce pe umeri crucea aia de care zicea mai sus Adrianna, sa nu apara o sotie in viata mea mi se pare un esec.
calin
decembrie 13, 2011 @ 10:11 pm
In plus, nici nu-i logic ca recomandarea din Noul Testament sa fie valabila pt toti oamenii. Daca nu ne-am mai casatori cine ar mai spori neamul omenesc, ne-am face toti asceti dintr-o data si gata cu lumea. Sa fim seriosi, cine poate purta crucea singuratatii cinste lui, dar nu toti putem. Mai, eu nu pot. Sau cel putin simt ca nu mai pot, ca o port acum si vad cum ma cocarjeaza tot mai tare.
Adriana
decembrie 13, 2011 @ 10:42 pm
Casatoria nu-i ceva rau, doar a fost binecuvantata de Domnul. Apostolul Pavel intr-adevar spune ca cel care arde mai bine sa se casatoreasca si are dreptate, decat sa traiasca omul in ispite continue si sa riste pacatul mai bine se casatoreste asumand insa necazurile care apar in casatorie. Desigur ca sunt si multe parti frumoase, din fericire.
Ce s-ar intampla daca oamenii ar inceta sa se casatoreasca? Simplu, am trai Parusia si de altfel, Ap. Pavel impreuna cu primii crestini erau convinsi ca parusia ar fi venit in timpul vietii lor ceea ce face ca unele din discursurile Sf. Ap. Pavel sa fie intelese putin altfel dupa ce inca 20 de secole au trecut fara sa fi avut loc Parusia.
Acum, revenind la Domnul, El vorbeste la un moment dat despre casatorie spunandu-le apostolilor ca trebuie sa aiba o singura femeie si nu mai multe, iar acest lucru li s-a parut atat de greu incat au exclamat ca in cazul asta este mai bine ca omul sa nu se insoare. In acest moment Domnul a adaugat ca nu oricine poate primi acest cuvant, fiind in acord cu cele spuse de Sf. Ap. Pavel.
In cazul dvs. din ceea ce deduc printre randuri, cauza pentru care suportati greu singuratatea este sentimentul de a nu fi iubit. Este sentimentul care pe multi oameni ii face sa greseasca crezand ca aceasta senzatie de a nu fi iubit va disparea in momentul in care isi gasesc pe cineva. Si de aici pornesc multe necazuri pentru ca iubirea omeneasca nu este perfecta si nu poate acoperi golul pus in om de Dumnezeu pentru ca omul sa il caute pe El, sa caute iubirea Lui care este perfecta. Si cand omul se hraneste din aceasta iubire, pe de o parte o poate darui si altora, si pe de alta parte singuratatea nu mai pare o problema. Si de multe ori exact in acest moment isi gaseste jumatatea 🙂
Adriana
decembrie 13, 2011 @ 10:58 pm
Si apropos de faptul ca cine arde mai bine sa se casatoreasca: exista un pasaj in Noul Testament care le priveste pe vaduve si in care tot Ap. Pavel cere ca vaduvele tinere mai bine sa se recasatoreasca si sa aiba copii decat sa fie pline de pofte si ispite, caci vaduvelor crestine in general li se cerea sa ramana fidele sotului decedat iar Sf. Ioan Gura de Aur este foarte categoric in aceasta privinta, la el nu am citit sa fi facut concesii pentru cele tinere asa cum a facut Sf. Ap. Pavel.
Administrator
decembrie 13, 2011 @ 11:16 pm
Adriana intervin cu o precizare la cuvintele ”Acum, revenind la Domnul, El vorbeste la un moment dat despre casatorie spunandu-le apostolilor ca trebuie sa aiba o singura femeie si nu mai multe, iar acest lucru li s-a parut atat de greu incat au exclamat ca in cazul asta este mai bine ca omul sa nu se insoare.”
Nu reiese din pasajele de la Sf. Matei (19,9-11) faptul ca apostolilor li s-a parut greu ca barbatul trebuie sa aiba o singura femeie, ca si cum ei s-ar fi gandit la mai multe. Ceea ce au spus ei are alt sens: „Dacă aşa este starea omului faţă de femeie, atunci nu e de folos să se însoare.”… cu referire la barbatii cu inima invartosata carora Moise le-a dat dreptul la carte de despartire.
Altfel spus ”nu este de folos sa se insoare barbatii cu inima invartosata pentru ca ajung sa savarseasca adulter”.
Administrator
decembrie 13, 2011 @ 11:20 pm
Babanovac, nu-ti face griji, asa cum unii dintre oameni ard de focul/chemarea calugariei si nu au pace in suflet pana nu-si implinesc vocatia monahala tot asa unii oameni ard de focul/chemarea casatoriei si nu au pace pana nu-si implinesc vocatia casatoriei.
Sentimentul este cat se poate de firesc si el este atat de acut tocmai pentru ca nu ti l-ai implinit pana la aceasta varsta.
Adriana
decembrie 13, 2011 @ 11:28 pm
Buna admin,
Imi face mereu placere sa ascult diversele interpretari pe baza textelor pentru ca dezvaluie mereu cate ceva din inima celui care interpreteaza.
Eu observ ca textul de la Matei se refera la barbat in general „Ucenicii I-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare.”, si cu atat mai mult cu cat Domnul continua: „Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat.”. Cine sunt acesti „toti” din cuvantul Domnului in interpretarea dvs.? 🙂
Administrator
decembrie 14, 2011 @ 8:04 am
Gasești aici interpretarile a doi mari teologi (Sf. Ioan Gura de Aur si Pr. Dumitru Staniloae):
[url]http://ortodoxia.md/piedici-in-calea-mintuirii/4375-cstoria-impreunarea-trupeasc-a-soilor[/url]
[url]http://tainacasatoriei.wordpress.com/2010/07/01/convorbire-cu-parintele-staniloae/[/url]
Dar in concordanta cu interpretarea Sfintei Scripturi recomand si articolul de astazi: [url]https://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-societate/scoala/18356-citind-asa-cum-trebuie.html[/url]
Adriana
decembrie 14, 2011 @ 10:59 am
Multumesc admin 🙂
Interesant interview-ul cu Staniloaie. Zice la un moment dat citandu-l pe Sf. Ioan Gura de Aur:
„Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat si femeie“.
Nu stiu unde a spus Sf. Ioan Gura de Aur asa ceva, dar ca si afirmatie este cel putin curioasa avand in vedere ca atat Sf. Ioan Gura de Aur cat si Sf. Ap. Pavel si multi altii, si Domnul Insusi au fost celibatari 🙂
In cadrul Facultatii de Teologie studiez si filozofia cu accent pe filozofia greceasca antica si stii ce efect are asupra mea? Sa le dau dreptate celir care spun ca modul de a gandi si interpreta textele in Biserica Ortodoxa (si catolica) este influentat de gandirea filozofica greceasca indepartandu-se de gandirea evreiasca a celor care au scris Noul
Testament 🙂
Administrator
decembrie 14, 2011 @ 11:18 am
Cred că este foarte ușor de înțeles pe ce s-au sprijinit Sf. Ioan și Pr. Stăniloae în acea chestiune:
[i]”Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.”[/i]
Apoi modul de a gândi în Biserică este cel care stă sub influiența/insuflarea Duhului Sfânt indiferent că cel care a scris sau interpretat Sfânta Scriptură a fost evreu sau grec, sau de altă naționalitate. Pur și simplu aceste catalogări filozofice nu au nicio relevanță în Biserică, atâta timp cât mărturisim în crez: ”Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care [b]a găit prin prooroci[/b]”
În final, am rugamintea să nu ne mai abatem de la subiect pentru a nu pierde esența mesajului din articol.
Adriana
decembrie 14, 2011 @ 11:36 am
Ok admin. Nu mi se parea abatere de la subiect ci dimpotriva, intelegerea rostului omului pe pamant poate purta eliberarea omului de toate aceste sentimente negative care il tin inlantuit si il fac sa treaca viata pe langa el oftand dupa ceea ce nu are in loc sa o traiasca din plin cu ceea ce ii da Dumnezeu.
Scrie intr-adevar „Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.”, ori tocmai asta arata ca omul este o fiinta completa altfel nu ar fi atatia sfinti necasatoriti.
Adriana
decembrie 14, 2011 @ 11:47 am
Admin, o singura intrebare off-topic daca imi permiteti: cine a introdus ideea conform careia tot ceea ce afirma o persoana sfanta sunt cuvintele Duhului Sfant si absolut nimic din gandirea proprie, pur omeneasca, a persoanei respective? Acest mod unilateral de a vedea lucrurile se bazeaza strict pe un citat de la Sf. Ap. Pavel sau mai exista si alte motive de a gandi asa? Caci de aici, dupa parerea mea, pleaca multe neintelegeri, oricare ar fi subiectul abordat.
Administrator
decembrie 14, 2011 @ 12:47 pm
1. Sfintii necasatoriti nu arata ca omul n-ar mai fi barbat si femeie ci confirma spusele Mantuitorului din Noul Testament, ca prefigurare a monahismului, si tu stii care.
2. Nu exista in Biserica ideea ca ”tot ce afirma o persoana sfanta sunt cuvintele Duhului Sfant”. Aceasta conceptie este de aceeasi esenta ca si ”infailibilitatea papala” si poate fi insusita la nivel personal din ispita, din neascultare sau nestiinta, dar nu exista o invatatura in acest sens.
Exista destui sfinti care au avut si mici greseli in invatatura lor, pentru ca nu au stat in masura desvarsirii continuu precum Mantuitorul Iisus Hristos, iar acele greseli au fost date deoparte frumos/delicat, si sterse odata cu trecerea timpului, astfel incat s-a cernut doar ceea ce a fost in duhul Evangheliei si in unitatea Bisericii. Iar cuvintele sfintilor insuflate de Duhul Sfant se concretizeaza in imensa mostenire patristica (talcuiri, omilii, exegeze, etc)
Adriana
decembrie 15, 2011 @ 12:01 am
Admin,
Uite ce scrie in linkul recomandat despre citatul de la Matei:
„Ucenicii i-au zis: Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se insoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat”. Deci, ucenicii spun ca se intelege ca este bine sa nu aiba femeie…
Pr.D.S. – Pentru ca sa nu fie ispititi sa treaca pe urma la alta femeie.
S.D. – Mai bine sa nu se insoare – spune. Iar lisus se intlege ca este de acord. Si spune: ca nu toti pricep asta, ci numai cei carora le este dat. Sa fie aceasta o prefigurare a monahismului ?
Pr.D.S. – Cred ca da. Fiecare om are niste daruri, predispozitii. Unii sunt mai porniti spre placerea aceasta, altii mai putin si au o intelegere mai mare a celor spirituale. Daca cineva simte ca ar putea sa traiasca necasatorit, sa o faca neantarziat.
S. D. – Dar fara sa pacatuiasca.
Pr.D.S. – Da, fara sa pacatuiasca. in castitate.
S,D. – Indiferent ca esti in oras sau la manastire.
Pr.D.S. – Asa, da.”
Din cate vad, este exact interpretarea pe care am dat-o si eu, in Noul Testament se pun bazele monahismului sau mai bine zis celibatului, atat prin cuvintele Domnului cat si ale Sf. Ap. Pavel, in timp ce in Vechiul Testament se punea accent exact invers, pe necesitatea casatoriei pentru a nu fi singur. Asta am afirmat iar cele citate mai sus din interviul luat lui Dumitru Staniloae spune exact acelasi lucru despre pasajul de la Matei. Nu prea am inteles rostul contrazicerii.
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 8:01 am
Adriana, ”culmea”… acelasi lucru l-am subliniat si eu in ideea ”Sfintii necasatoriti nu arata ca omul n-ar mai fi barbat si femeie ci confirma spusele Mantuitorului din Noul Testament, ca prefigurare a monahismului, si tu stii care.”
Monahismul este calea suprafireasca a desavarsirii pentru ca fecioria (unul din voturile monahale) este chipul „vietii celei din rai”.
Dar acum suntem cazuti din rai si ”Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat”
Calea aceasta este suprafireasca pentru ca monahul sau monahia se intregeste desavarsit prin Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
Ceea ce nu intelegi tu in subiectul de fata este ca ”Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat si femeie“. De asta sunt si atatia tineri care nu se simt impliniti daca nu au cealalta parte pe care sa o iubeasca si sa fie iubiti. Si nu i-a invatat nimeni dinainte asta… ci pur si simplu asta simt pentru ca este in firea noastra.
Daca tu te simti bine asa, singurica, este foarte bine, dar nu aplica starea ta ca norma generala pentru tinerii care sunt singuri.
Totusi omul se poate intregi/implini si urmand calea suprafireasca a monahismului iar aici Mantuitorul ”joaca” rolul de a-l implini deplin pe om.
Deci este simplu de inteles daca exista buna-vointa.
Adriana
decembrie 15, 2011 @ 8:46 am
Admin,
Vad ca pe de o parte mi-ai inteles gresit cuvintele si pe de alta parte acum nu mai sunt sigura daca eu le-am inteles bine pe ale tale.
Deci eu pusesem in antiteza Vechiul Testament unde prima faptul ca nu era bine pentru barbat sa fie singur motiv pentru care Dumnezeu i-a creat femeia, cu Noul Testament in care dimpotriva, se pun bazele celibatului (nu neaparat monahismului dupa cum bine se remarca in partea citata mai sus din interview-ul cu Dumitru Staniloae), insa nu toti pot primi acest celibat, ca atare cei care nu il pot primi mai bine este sa se casatoreasca decat sa pacatuiasca (traind in desfranare fiind dintre cei care nu rezista singuri) iar casatoria a fost binecuvantata de Domnul. Acum poate este mai clar.
Acum, revenind la ceea ce ai scris in ultima postare, nu sunt sigura daca am inteles bine asa ca te intreb: in cuvinte mai simple spui ca omul care vrea (simte dorinta) sa se casatoreasca nu este barbat intreg si nici femeie intreaga decat dupa casatorie prin unirea cu celalat, in timp ce ceilalti oameni care nu se casatoresc (traind in castitate) sunt deja oameni intregi datorita unui dar suprafiresc primit de la Domnul? Asta ai spus sau iar am inteles gresit?
Administrator
decembrie 15, 2011 @ 9:10 am
Pai Vechiul Testament nu intra in antiteza cu Noul Testament, dupa cuvintele Mantuitorului: ”Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.”
Pentru a doua problema nu m-am referit la un ”dar„ suprafiresc ci am spus ca mai exista o cale: cea a monahismului. Diferenta intre ”dar” si ”cale” este de la cer la pamant. ”Darul” il primim si ramanem cu el pe cand ”calea” este o straduinta si conlucrare de fiecare zi. Dar de pe cale oamenii mai si ratacesc (nebagare de seama, neascultare, etc). De aceea vedem la televizor monahi desfranati sau monahie insarcinata. Prin monahism nu au primit un ”dar” ci trebuiau sa ramana pe ”cale”. Daca ar fi vorba de un ”dar” atunci nici ispite n-ar mai avea monahii.
Deci e ”cale” la fel cum si casatoria este tot ”cale” pe care, daca o parasesti, ajungi nemultumit/neimplinit de sot/sotie.
adina
mai 30, 2013 @ 12:30 pm
E greu sa fii singura.. si eu sunt singura. Singuratatea ma apasa si nimic nu-mi mai aduce bucurie. Vorbesc cu un baiat, cu altul, dar nimic nu se leaga. Vreau sa-mi fac planuri de viata, dar cu cine? vreau sa calatoresc, dar cu cine? nu stiu ce se intampla…am 34 de ani si vremea trece, sa mai astept? ce sens sa dau vietii mele? pentru ce sa lupt?..sunt framantari, sunt ganduri care nu-mi dau liniste. M-am saturat de neseriozitate. OARE chiar nu mai sunt persoane care sa-si doreasca o prietenie serioasa, curata? Apelez la sfaturile dvs., si daca e cineva interesat de o relatie serioasa, dar serioasa, las aici id meu, rodica 72, unde putem comunica. Eu sunt din Alba Iulia, si as dori sa vorbesc cu un baiat din Alba sau din apropiere. Va multumesc.
matei victor
mai 30, 2013 @ 4:23 pm
ptr rodica ; m ar interesa o relatie serioasa si eu caut pe cineva, ma cheama Victor am 31 de ani din galati id meu de mess este victorvic82@yahoo.com este totodata si adresa de email.Sunt crestin ortodox si mi ar placea sa ne cunoastem.Sunt un baiat frumos linistit si sufletist.
Dan Sorin
mai 30, 2013 @ 1:42 pm
@rodica: Personal aș sugera să renunțați la speranța de a mai fi cu cineva. Nu din cauză că ar fi șanse mici ( Dumnezeu pentru oricine are persoana potrivită ) doar că mi se pare că e mai sănătos pentru psihic să renunțați la aceste gânduri. Și eu sunt singur, fără nimeni și nimic dar sunt cu vreo 7 ani mai tânăr ca dumneavoastră. Oricum, consider că sunt șanse destul de mici să am pe cineva din cauză că sunt o persoană destul de nesociabilă și timidă.
Dar revenind, ideea este că ar trebui ca să ne găsim noi mângâierea în Hristos și în rugăciunea inimii. Dacă aveți timp v-aș sugera să vă concentrați atenția pe rugăciunea inimii, mers pe la mănăstiri, pe lupta cu propriile patimi, și de ce nu să folosiți și o noapte pe săptămână doar pentru rugăciune. Asta dacă aveți posibilități. Pentru singurătate cred că ar ajuta sportul, ieșirea în natură, la mănăstiri. Era un timp când aș fi vrut să vin și eu pe la mănăstiri cu alții ( mai ales când vedeam familii împreună mergând la mănăstiri sau tineri împreună pe la mănăstiri ) dar acum prefer singurătatea. Când ești cu alții ești cam împărțit pentru a socializa cu respectivii oameni pe când atunci când ești singur(ă) te poți concentra mai mult pe rugăciune, pe dialogul cu Dumnezeu. De exemplu, îmi place uneori să mă izolez puțin și să vorbesc cu Hristos, să Îi spun că mă simt singur și că sunt foarte multe patimi, să Îi spun durerile și necazurile mele sau chiar și să Îl laud văzând frumusețea pădurilor. Căutați părinți îmbunătățiți, călugări și maici de care să vă apropiați. Dacă sunteți o persoană mai deschisă puteți căuta prin diferite asociații să ajutați pe cei în nevoi ( eu fiind mai nesociabil evit contactul cu oameni ). Căutați să citiți cărți. Mult timp nu mă interesa cărți deoarece mi se păreau varză și plictisitoare. Totuși recent am văzut că există cărți interesante: Maximum Ride de James Patterson, Twilight de Stephenie Meyer, și mai sunt destule cărți destul de new age și interesante. Puteți și acolo să vă afundați pentru a uita de singurătate.
În încheiere aș vrea să adaug ceva: cei care citiți ce am scris aici să nu mă compătimiți. Până la urmă sunt destul de obișnuit cu viața mea și dacă m-ați cunoaște poate v-ați da seama că nu e greu de crezut că sunt atât de singur. De multe ori citești pe net poveștile unor persoane care se simt foarte singuri și ți se par a fi persoane minunate iar când le întâlnești te trezești că…. să spunem că înțelegi de ce acei oameni sunt destul de singuri. :p Nu știu ce m-a apucat de vorbesc atât de deprimant. :)) În fine, ideea e că nu trebuie să ne lăsăm biruiți de această singurătate. Decât să ne plângem de milă mai facem rugăciunea inimii până ajungem să vedem Lumina necreată și atunci vor veni sfinții, Maica Domnului și Hristos ca să ne aline singurătatea. Și pot să spun că Hristos aude strigătele noastre… chiar dacă uneori pare că nu răspunde.
adina
mai 31, 2013 @ 9:25 am
pentru dan-s
Multumesc pentru sfaturi. Din ceea ce mi-ai scris tu, multe sunt incluse in programul meu de activitati. Imi place foarte mult sa citesc, merg la slujbe, fac si sport (merg la inot si cu bicicleta), in weekend merg la manastiri.
Am incercat sa ma rog si noaptea, si pot sa zic ca imi aduce multa liniste sufleteasca, dar am foarte mari ispite, la care nu pot face fata, si atunci ma rog peste zi. Incerc sa fac cate ceva din fiecare, si sa iau tot ce-i bun si frumos.
Tu spui ca esti nesociabil si timid. Eu zic ca viata te schimba, anturajul in care esti, colegii de serviciu, vor contribui la o schimbare a ta. Si eu eram la fel dupa terminarea facultatii. Dar m-am schimbat in bine.
Si eu nu te compatimesc. Daca tu esti bine, ma bucur pentru tine.
ioana
iunie 1, 2013 @ 6:12 am
Dan, iarta-ma ca iti zic, insa sa citim carti din genul Twilight nu cred ca este unul dintre cele mai bune sfaturi. Ideea nu cred ca este sa uiti de tine si de lume ci sa infrunti situatiile, cerand ajutorul Domnului in toate. In plus, ca tot suntem pe un site cu tematica crestina, nu cred ca din acele carti poate scoate idei care sa te ajute sa te apropii de Dumnezeu. In loc sa iti umpli mintea cu asemenea lucruri nefolositoare din aceste romane, cred ca mai de folos iti este sa iesi la o plimbare, sa te duci la Biserica, sa te rogi, sa iti ajuti cumva semenii, sa te implici in ceva frumos, sa citesti ceva folositor pentru suflet. Pana la urma, cred ca rugaciunea ne ramane tuturor in toate problemele. Poate ca nu putem noi sa ne rugam, dar le putem cere preotilor sa se roage pentru noi si noi sa avem nadejde ca rugaciunile ne vor fi auzite si ca Dumnezeu ne da ceea ce ne este de folos. Doamne ajuta!
Dan Sorin
iunie 1, 2013 @ 11:12 am
@ionica: Eu cred că atunci când ești la un pas de nebunie este ok și să citești cărți Twilight chiar dacă nu sunt foarte duhovnicești ( e ok măcar că te mai ține cât de cât la o stare psihică normală ). Ai fost vreodată singur de tot? Și mă refer să fii singur câțiva ani și să nu vezi nimic bun în viitor. Aș vrea să te văd atunci cât de mult te ajută rugăciunile și mersul în plimbări. Și când spun a fi singur mă refer să ajungi și la stări în care te apucă câte o depresie că nu mai poți sta în picioare și simți nevoia de vegetezi indiferent unde ești și ce faci. Să ai stări de depresie că simți că înnebunești daca mai stai o secundă în biserică.
@rodica: Eu nu știu zău dacă anturajul mă va schimba. În general mi se par oamenii greu de suportat ( probabil e din cauză că eu sunt în primul rând greu de suportat :p ) și de asta nu sunt în stare să stau foarte mult în prezența lor. De asta prefer cimitirele. Morții îmi par foarte liniștitori. Nu zic nici că anturajul nu m-a ajutat dar ajutorul a fost mai mult în domeniu de a fi fals și politicos ca să nu am pe ceilalți nervoși și răutăcioși cu mine.
ioana
iunie 1, 2013 @ 3:28 pm
Dan, eu sunt inca tanara ( in sensul de varsta frageda si necoapta la minte) si ocupata cu scoala, deci… ai dreptate, nu pot zice ca am trecut prin toate astea. Insa, totusi cred ca cea mai buna solutie este Biserica. Aici ma refer ca Spovedania, discutiile cu duhovnicul, cititul de carti sfinte, Sfintele Taine, toate acestea pentru noi sunt facute, pentru momentele critice prin care trecem… Cred ca mai bine decat Hristos nimeni nu ne poate intelege mai bine. El este iubire chiar cand noi suntem un pachet de nervi, de deznadejde, de tot ceea ce poate fi mai rau. Si, poate ca nu am trecut chiar prin situatia specificata de tine, dar in alt context pot zice ca din cauza pacatelor mari ale mele am trecut prin situatii asemanatoare, in care eram … pierduta. Si, incet, cu rabdare, Cineva s-a milostivit de mine si mi-am gasit un duhovnic.
Dan, ziceai de morti ceva. Eu iti sugerez niste morti care chiar te-ar putea ajuta: Sfintii. Ei trebuie sa fie cei mai buni Prieteni ai nostri. 🙂 Parca asteapta doar gandul sa ni-l indreptam spre ei si ne sar in ajutor. Nu cred ca e asa de greu sa facem asta cat mai des. Sfintii si Maica Domnului ne sunt telefoanele spre Dumnezeu. Sunt cei care sunt atat de aproape de noi cum nu ar putea fi niciun prieten. Eu cred ca Sfantul Ilie Lacatusul s-a rugat pentru mine pentru ca sa fiu chemata pe calea cea dreapta. Citind vietile Sfintilor poti sa te apropii foarte mult de ei (prin minunile facute iti dau multa nadejde). Asa m-am apropiat si eu de Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf Nicolae, Sf Ilie Lacatusul. Sper ca sa cauti si tu sprijin la acesti Prieteni. Multa liniste iti ofera!
ionela
iunie 3, 2013 @ 11:31 am
Doamne ajuta,
doresc sa am si eu un prieten credincios chiar mai mic decat mine cu varsta. Sunt din Alba Iulia, am 34 de ani.Las adresa mea: dianaignea@yahoo.ro,ID: dianaignea, cine doreste poate sa-mi scrie.
GeoAlena
septembrie 10, 2014 @ 4:48 pm
[quote]Cunosc câteva fete de peste 30 de ani, frumoase și simpatice, care nu sunt căsătorite și nu au nici prieten, și pe deasupra sunt și credincioase, rugându-se mereu ca Dumnezeu să le dea un băiat pe care să-l iubească și alături de care să rămână până la sfârșitul vieții. Se roagă de mult timp, de ani de zile, și încă nu s-a întâmplat nimic iar asta le deznădăjduiește… le face să spună: „Dumnezeu îți ascultă rugăciunea dar n-o și împlinește mereu.”[/quote]
Eu am o matusica care mi a fost f draga…s-a casatorit la 35 de ani acum are 41 si are 3 copilasi: 2 fetite si 1 baiat( 6 ani si ceva, 4ani, 1an si ceva)…si nu s a casatorit cu oricine din disperare, ci a asteptat pe omul cu frica de Dumnezeu.
Va imbratisez cu mult drag! Hugs
nu stiu cat va ajuta ce am scris. stiu ca suntem atat de unici…
GeoAlena
octombrie 18, 2014 @ 6:52 am
***
Andrei Calin
octombrie 18, 2014 @ 9:35 pm
[quote name=”Gea”]As vrea si eu sa am un prieten… :([/quote]
Toate vin cand trebuie. O sa simti cand o sa gasesti persoana potrivita, crede-ma.
Dan Sorin
octombrie 19, 2014 @ 6:01 pm
…
GeoAlena
octombrie 19, 2014 @ 6:52 pm
[quote name=”dan-s”]…[/quote]
asa zic si eu
GeoAlena
octombrie 19, 2014 @ 6:23 am
***
Boitos
octombrie 20, 2014 @ 8:52 am
Iara incepeti cu mutrele astea de parca s-a prabusit lumea?
Poate ca s-a prabusit si noi astialalti nu stim si traim intr-o poveste.
Nu ar fi bine sa traiti si voi mai optimist?
Adica la 20-26 de ani parca s-a terminat viata.
alexandra
august 8, 2017 @ 9:02 pm
Poate ca atunci cand vine vorba de casatorie,ai intrebari si framantari.Dar cand nu ai prilejul acesta, este si mai rau.Cine iti spune cum sa treci peste singuratate cand ai 30 de ani si stii ca probabil nu te vei casatori niciodata pentru ca ai o dizabilitate?Totusi, in prezent e greu sa cunosti oameni cu handicap sau alte probleme de sanatate, care-si cauta jumatatea, pentru ca nu stii unde sa ii cauti.Iar ca sa mai fie si credinciosi, aproape imposibil.Eu insami ma aflu intr-o astfel de situatie si credeam ca cei care au acces la internet vor da anunturi sau se vor inscrie pe site-urile/grupurile de profil dar nu am vazut decat cativa care dadeau foarte putine detalii despre ei si ce isi doresc.Si sigur sunt mult mai multi care se plang de singuratate.Sper sa ne intareasca Dumnezeu acum si mai ales la batranete cand ne va fi si mai greu. Doamne ajuta!
Merla Bogdan
august 19, 2017 @ 2:17 am
Doamne ajuta dragi prieteni. Ma gândeam la o faza, nu vreau sa pic de „nesi”. Am eu 2 prieteni, pe la 40 ani, oameni creștin ortodocși trăitori, profunzi, sinceri si devotați dar care sunt singuri la vârstă asta pt ca au mici handicapuri cu care se lupta in mod eroic pt a avea o viata normala. Daca exista doritori/ doritoare sa ii cunoasteti, sa îmi spuneți. Va doresc o zi frumoasa. Aveți grija de voi. Doamne ajuta.
Cristi
august 21, 2017 @ 2:59 pm
Și eu tot aștept să vină cineva, dar dacă nu ai unde să întâlnești pe nimeni e mai greu.
Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă. Asta ține de noi.
Cluburile și barurile sunt excluse pentru că nu mă regăsesc într-un astfel de mediu. Chiar le detest.
Nu sunt un creștin model, nu vreau să dau o impresie prea bună pentru că nu e cazul, dar astfel de locuri nu-mi plac deloc.
Lăsând asta deoparte, nu prea am pe unde să merg petru a întâlni oameni noi cu aceleași interese.
Ar fi fost util un forum unde să se discute astfel de lucruri. Cred că ar ajuta pe mulți.
Vă doresc baftă tuturor și Doamne ajută! Până la urmă poate întâlnim pe cine trebuie :).
Dacă știe cineva site-uri sau grupuri unde se discută astfel de lucruri aș aprecia.
Mulțumesc.