E greu oare să fii sfânt ?
Văzând atâta urâciune în lume te gândeşti câteodată: oare cine mai vrea să fie sfânt? Cine mai vrea să-L iubească pe Dumnezeu? Noi creştinii mergem în amonte, împotriva fluxului lumii, încercăm să învingem „sistemul” şi conceptul „dacă aşa face toată lumea înseamnă că e bine”. Noi care mărturisim credinţa în Dumnezeu suntem nişte ciudaţi pentru lume şi de multe ori primiţi cu reticenţă în mijlocul ei.
Nu trebuie să vă îngrijoraţi de ceea ce vedeţi în jur, aşa a fost dintotdeauna, oameni răi, buni, sfinţi şi păcătoşi, toti impreuna sub acelasi soare.
Mi-aduc aminte cum acum 8 ani, când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu şi nu mergeam la Biserică, mă uitam la filme xxx pe internet cu mult interes, iar nu după mult timp, tot eu, în aceiaşi cameră, stăteam în genunchi noaptea în faţa icoanei Mântuitorului Hristos vrând să dobândesc rugăciunea inimii. Acelaşi om, azi plin de rău şi bălăcindu-mă în mocirla păcatelor, iar a doua zi cu gândul la împărăţia cerurilor, cu ochii plin de nădejde privind la Dumnezeu. Ieri vroiam să cunosc toate plăcerile lumii, iar azi râvneam la viaţa pe care o ducea sfinţii în pustie. Ce paradox! Ce minune!
De aceea vă zic să nu vă îngrijoraţi! Lumea aşa a fost tot timpul, având oferta ei de viaţă, dar mulţi s-au întors la Dumnezeu dorind cu toată fiinţa lor dulceaţa harului şi lumina împărăţiei. Şi astăzi e la fel, chiar dacă vedem atât rău în jur. Contra-oferta făcută de Dumnezeu e mult mai dorită decât plăcerea lumii. Oricât de mult ar fi de promovat păcatul, dacă Hristos Domnul îţi moaie inima şi ţi-o îndulceşte cu lacrimi rămâi fascinat pe viaţă. Mintea îţi va sta mereu la acel moment, vei dori să trăieşti iară şi iară acele clipe cu El. Iată cum psalmistul David, fascinat de experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu spune:
„Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate îndreptăţite. Dorite sunt mai mult decât aurul, şi decât piatra cea de mare preţ; şi mai dulci decât mierea şi fagurele.”
Nu e greu să fii sfânt. Sfinţii de care citim noi în proloage şi sinaxare au fost oameni ca şi noi, nu înzestraţi cu un darul sfinteniei de la naştere. Nu! Toţi ne nastem în stricăciune dar toţi putem fi sfinţi. Trebuie doar să vrem.
Eu am rămas foarte mirat când am auzit că înainte ca o persoană să fie proclamată ca sfânt în Biserica Ortodoxă, i se face slujba de pomenire pentru iertarea păcatelor. Ce ciudăţenie…am zis! Omul care urmează să fie prezentat ca model de viaţă pentru poporul care aşteaptă să-l cinstească, i se face o slujbă de iertare a păcatelor.
Da! şi sfinţii au păcătuit. Şi sfinţii au greşit, şi înainte, şi după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu. Da! şi ei au fost slabi, şi ei au avut ispite şi înclinaţii păcătoase pentru că au fost oameni ca şi noi. Dar nu e aşa greu să ajungi la masura sfinteniei, şi haideţi să vă spun de ce.
Eu, în aceşti opt ani de când stau aproape de Dumnezeu, am avut clipe în care m-am comportat ca un sfânt, am făcut fapte similare cu ale sfinţilor. Am trăit clipe în care toată fiinţa mea era aşa aproape de Dumnezeu încât nu-mi venea să cred că omul poate trăi aşa ceva.
Tot eu şi tot în aceşti 8 ani, am avut clipe în care m-am comportat ca un diavol şi am făcut fapte diavoleşti. Am trăit clipe mari de deznădejde, de supărare, de mânie. Am făcut lucruri urâte de care mi-e ruşine să le amintesc. Am făcut oamenii să sufere, am fost un exemplu foarte prost pentru cei din jurul meu şi multe altele asemenea.
Opt ani de zile, plini cu fapte rele dar şi cu fapte bune. Opt ani alături de Hristos, plini cu căderi şi ridicări.
V-am spus toate acestea ca să vă arăt că e uşor să ajungi la măsura sfinteniei, nu trebuie fapte eroice, ci gesturi smerite, multe şi mărunte. Nu doar cei rânduiţi cu o misiune specială pot ajunge sfinţi, ci şi eu, şi tu, şi mama şi tata.
Iată ce ne mărturiseşte Sf. Ioan de Kronstadt:”Cât de repede şi de uşor ne poate mântui Domnul nostru! Într-o clipă, pe neaşteptate, pe nebăgate în seamă. Adesea am fost în timpul zilei un mare păcătos, iar seara, după rugaciune, am mers la culcare îndreptat si mai alb decat zăpada, prin darul Sfantului Duh, cu inima plină de dulceaţă şi de o adâncă pace. Cât de uşor îi este Domnului să ne mântuiască, în seara vieţii noastre, în amurgul zilelor noastre!”
Sunt sigur că fiecare dintre voi aţi făcut fapte bune, demne de consemnat chiar şi-n pateric, şi prin asta nu sunteţi cu nimic mai prejos decât sfinţii. Diferenţa între un om de rând şi un sfânt ar fi că la sfârşitul vieţii sfântul a ajuns să facă în cea mai mare parte doar fapte bune, iar cele rele aproape că nu mai există în viaţa lui.
E minunat să trăiesti masura sfinţeniei, şi îmi doresc foarte mult asta.
Încearcă şi tu! Nu uita, sfinţenia nu e o stare pe care o doresti doar ca să experimentezi ceva nou, ci o stare la care ajungi iubindu-i pe cei de lângă tine şi arătându-le asta în mod concret si constant.
„De va voi omul, de dimineaţa până seara ajunge în măsura dumnezeiască” – Avva Alonie
(Claudiu Balan)
Talita
decembrie 2, 2010 @ 1:28 pm
🙂
Cat de frumos! Citind articolul tau m-am dus cu mintea la duhovnicul meu. Uneori, privindu-i chipul plin de lumina (lumina care straluceste si mai mult in timpul Sfintei Liturghii) imi spun ca parintele are chip de Sfant. Si acum inteleg ca nu fabulez cand simt asta si ca rugaciunea mea in care Il rog pe Domnul sa-l sfinteasca pe parintele meu, nu e o aberatie. Oh, Doamne, fa-ne Sfinti frumosi… rupti din Tine!
Claudiu
decembrie 2, 2010 @ 1:41 pm
Salut Talita,
Da, sunt oameni care duc o viata sfanta, si traiesc printre noi. Dar nu-i vedem pentru ca pe sfinti îi caracterizeaza smerenia, nu le place sa iasa in evidenta.
Da! Fa-ne Doamne sfinti frumosi…rupti din Tine!
Guest
decembrie 2, 2010 @ 5:19 pm
Credinta adevarata nu este sa nu cazi,ci sa te ridici intotdeauna!
Admin
decembrie 3, 2010 @ 7:08 am
Cred ca si mai bine ar fi asa: "Credinta adevarata este sa te ridici intotdeauna pana inveti sa nu mai cazi"…asa cum si copiii mici invata sa mearga si sa alerge fara sa mai cada, tot asa trebuie sa invatam si noi sa mergem prin viata fara sa mai cadem in pacat.
bianca
decembrie 3, 2010 @ 7:05 pm
Foarte frumos!
Va multumesc pentru acest articol atat de frumos si ii multumesc Bunului Dumnezeu ca m-a indrumat sa dechid si in seara asta acest site care, ca sa zic asa, ma imbarbateaza, imi transmite o stare de nadejde si de indraznire de intoarcere catre Domnul Hristos de fiecare data cand citesc cate o marturisire si imi aminteste ca Dumnezeu este, asa cum spune psalmistul David, Indelung-rabdator, Mult-milostiv, Mult-milosard si Adevarat!
Dumnezeu sa va daruiasca multa sanatate si fericire vesnica si va rog sa ne mai bucurati sufletul cu astfel de articole!
Va multumesc!
Guest
decembrie 3, 2010 @ 8:06 pm
Claudiu…atat pot spune: esti un om deosebit
Claudiu
decembrie 3, 2010 @ 8:41 pm
Cu multa placere Bianca.
Ma bucur ca v-a placut!
Sper sa incercati si voi sa fiti sfinti !
bamby
decembrie 3, 2010 @ 11:26 pm
Spun dumnezeiestii Parinti ca nici o fapta buna nu este mai scumpa sub soare ca recunoasterea pacatelor tale; si nici o primejdie nu este mai mare pentru suflet ca nerecunoasterea neputintelor tale.Sinceritatea, smerenia si cainta noastra pentru pacate, asemenea pacatoasei din Evanghelie, o primeste Dumnezeu ca pe o jertfa.La fel si Sfantul Ioan Gura de Aur zice : " Dumnezeu nu se slaveste in cei multi, ci in cei putini; nu in cei tari, ci in cei slabi, dar sinceri si credinciosi. Altfel s-ar crede ca El este neputincios. Ca pe cei ce conduc si sunt puternici, obicei are satana sa-i biruiasca cu mandria, cu ura, cu iubirea de argint, cu trufia si necredinta " .
eu cred k fiecare are credinta lui si crucea lui in viata…Dumnezeu este in fiecare…de noi depinde dak ii deschidem usa inimi…bate la fiecare…
bambola
decembrie 4, 2010 @ 12:22 am
Iisus a venit pe pamant k exemplu pe care noi trebuie sa-l urmam de la inceput pana la sfarsitul vieti…A dat atatea pilde pentru folosul nostru in viata.chiar EL zice fiti sfiti asa cum EU UNUL SUNT SFANT. Dumnezeu ne cere doar un singur lucru "iubirea " atat vrea de la noi,nimic mai mult.Acum noi trebuie sa intelegem cu adevarat ce este iubirea? atunci cand exista iubire nu exista rautate.Domnul nu vrea rautatea noastra vrea IUBIREA adica bunatatea noastra. Dumnezeu a facut trei lumi : o lume de jos, unde este numai intuneric, vapaie de foc si tartar, in care se chinuiesc diavolii si sufletele celor pacatosi. Iadul a fost creat in clipa caderii ingerilor rai. A doua lume, numita amestecata, adica pamanteasca, unde este amestecat binele cu raul, bucuria cu intristarea, fapta buna cu pacatul, placerea cu durerea, viata cu moartea. Aici pe pamant se trudeste omul sa scape de pacate si de iad si sa dobandeasca mantuirea prin fapte bune si pocainta.A treia lume este raiul si imparatia cerurilor. Acolo este numai bucurie, cantare, lumina si viata vesnica.
Mantuire la toata lumea PENTRU k avem asa mare nevoie…
Vasile
decembrie 4, 2010 @ 7:34 am
Oare dacă aţi şti voi cât sunteţi de frumoşi când vă îndemnaţi spre cele înalte unii
pe alţii, aţi mai fi la fel de frumoşi? Să nu încercaţi să vă răspundeţi… Mai bine să rămână întrebarea fără răspuns şi voi,… frumoşi…!
Vasile
decembrie 4, 2010 @ 8:26 am
Am găsit astăzi un cuvânt al părintelui Iustin Pârvu. Iată-l:"E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofun deze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire – rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic larugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!" Ce ziceţi?
robert7000
decembrie 5, 2010 @ 11:03 pm
atenţie
trebuie să fim atenţi….să facem distincţia dintre "supra-omul" lui Nietzsche şi "omul sfinţit" prin harul Duhului Sfânt.
ortodoxia întotdeauna a fost atenta la pericolul panteist(de a transforma totul în Dumnezeu) şi s-a ferit de pericolul exagerării.
să fie cu folos şi spre "căutaţi si cercetaţi"(Ioan 5,39) că aşa veţi afla..
Vasile
decembrie 7, 2010 @ 7:15 am
Ceea ce nu înseamnă, Robert7000,că ar trebui să ne ferim de cuvâtul "sfinţenie" de frică să nu exagerăm. (ortodoxia întotdeauna a fost atenta la pericolul panteist(de a transforma totul în Dumnezeu) şi s-a ferit de pericolul exagerării.)Fără să fii sfânt, prin stăruinţă de o viaţă întreagă din partea omului şi numai prin Harul Duhului Sfânt, nu ete rost de mântuire. Asculă ce zice Mântuitorul: "cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă."(Mt. 19,24-25). Deci numai dacă devii "-)umnezeu" prin HAR, te poţi mânui. Are omul această putere? Da! Ascultă: ."Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu." (Ioan 1,12) De fapt, aceasta este şi dorinţa lui Dumnezeu: "Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt".(1 Petru 1,!5-16). Ştim bine că," Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea."(Mt, 11,12) Curaj şi cu "-)oamne ajută!", spre ţinta noastră:"starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos."(Efeseni, 4,13)