E mai de preţ rugăciunea decât tot ce irosim zi de zi
Si au trecut si sarbatorile, si zgomotoasele trambite, si urletele, si frumoasele reclame cu „daruiesti si castigi”…. Ce bine, acum e liniste, acum nu mai daruiesti pentru ca „daca ai sti ca un cersetor castiga 5000 de lei, ai mai da?”… Ce sa le faci, bolnavii si cersetorii sunt doar in luna decembrie, in rest nu au nevoie de nimic si nimeni. Si uite asa noi ne vedem de ale noastre si trecem pe langa cei care au nevoie si acum de noi, dar nu le mai dam importanta …am aruncat bradutul de Craciun. Si daca pana acum alergam pentru sarbatori iata ca acum alergam dupa bani.
E criza! Dar dupa mantuire oare cine alearga? Stai si astepti hotararile celor „mari” care spun va fi somaj, nu va fi..sunt locuri de munca, nu sunt, si din nou jucam piesa lui Shakespeare „to be or not to be”, saracul Hamlet….
De ce ne pasa noua de ceilalti si ii judecam, cu voie sau fara de voie? De ce vedem catolicii, masonii si nu mantuirea sufletelor noastre? Intr-adevar sunt lucruri care par obisnuite pentru celelalte religii dar noi trebuie sa calcam drept, sa ne rugam si sa avem grija de suflete si nu de judecati. Noi suntem prea mici si nu avem acest drept. Si de judecat, judecam..si nu numai religii, mai ales pe cei din jur…”uau ce vopsita e, ce unghii are parca-i satana” sau „de ce vine asa la biserica”? Sincer, mie mi s-a intamplat sa judec dupa om si chiar fara voie, dar n-am vazut esenta…sufletul cauta mantuire, exteriorul e moda lumii creat de satana.
Dar e normal cand traiesti in lume, nu? De ce nu ne dam seama ca traim pentru a place Bunului Dumnezeu si nu lumii, dar oare vom intelege vreodata pe deplin acest lucru? De ce trebuie ca un om sa se loveasca intai pentru ca mai apoi sa ridice ochii spre cer si sa se roage Bunului Dumnezeu? La rugaciune suntem furnici, la pacate elefanti vorba unui frate „sarac in cele bune si bogat in pacate”. Si credinta este atat de frumoasa si rugaciunea mangaierea sufletelor si noi suntem atat de indiferenti! Ce sa faci n-avem timp! Plec grabit imi pun dopuri in urechi si ochelari de „cal” sa nu-i aud si sa nu-i vad pe cei care au nevoie de mine, devin robot la munca si cand revin sunt obosit si uite asa trece viata si eu pe langa ea….Pierdem esentialul.
Bunul Dumnezeu e Bland si Rabdator si ne iubeste dar noi suntem tare nevrednici si nepasatori si habar nu avem ca e mai de pret rugaciunea decat tot ce irosim zi de zi. Smerenia si milostenia sunt daruri fara de pret pe care ni le-a lasat Dumnezeu pentru mantuirea noastra, dar noi le folosim? Sunt armele care ne apara in razboiul cu satana, dar vrem sa ne luptam? De ce avem impresia ca uneori suntem lasi cand Sfintii Parinti ne-au invatat sa fim puternici in rugaciune si sa mergem inainte?
Ne sunt tare dragi cartile cu Sfinti dar oare noi am putea sa dam camasa de pe noi unui „dusman” de-al nostru? Ne rugam pentru iertare pacatelor lor si pentru mantuire?
Sunt momente in decursul unei zile in care iti vine sa „tipi” dar te-ai gandit ca satana te pune la incercare si atunci rugaciunea inimii te apara? Si seara cand ma rog imi vine somnul, pai la cat am muncit azi….si explicatii gasim, dar inima arzatoare spre Dumnezeu?
De ce nu ne gandim ca suntem oameni, ca toate lucrurile zilnice vor ajunge la un punct si ca vom trece spre viata vesnica? De ce ne cuprinde fiorul doar la o mormantare si nu zilnic in rugaciune? De ce nu ne gandim ca Sfanta Maica Domnului este mereu cu noi, ne ocroteste pe toti si plange pentru nevredniciile noastre de zi cu zi ? Sunt multe de ce-uri contemporane dar prefer momentan sa las sa decideti voi acest final..
Doamne iarta-ne si Ajuta-ne pe noi pacatosii!
PS. Am vorbit cu un Sfant Parinte despre oboseala de la rugaciunea de seara si m-a sfatuit sa dau cu putina aghiazma mare pe frunte si ochi si satana fugeee….Dumnezeu sa-i dea sanatate si ani lungi sa ne pastoreasca pe drumul credintei!
(Carmen)
elena
februarie 6, 2009 @ 8:21 pm
va rog frumos, corectati greselile de ortografie… nu e corect sa faceti abstractie de forma doar pentru ca articolul e f bun („pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati”)
admin
februarie 6, 2009 @ 8:37 pm
Am modificat. Multumim pentru atentionare. Iertare….! O sa-ncercam sa fim mai atenti. E vina mea ca nu am corectat cu atentie textul inainte de a-l publica.
Doamne ajuta.
Gundy
februarie 10, 2010 @ 6:20 pm
Buna Carmen! Mi-au placut foarte mult rândurile scrise de tine si în acelasi timp m-a întristat faptul ca singurul comentariu primit a fost legat de „ortografie”. Dar, ce sa-i faci, nu toti cei ce au ochi, vor vedea, parca asa se spune, nu?!Cu atât mai mult cu cât ai amintit si de judecata …Nu doresc sa supar sau sa smintesc pe nimeni, dar as avea si eu ceva de spus. Rugaciunea TREBUIE sa faca parte din viata fiecaruia crestin. Ma necajesc si eu adesea când, privind în jur, vad atâta nepasare fata de ceea ce se întâmpla,atâta lacomie, atât materialism, dar toate acestea fac parte din viata contemporana, si nu numai. Nu cred ca cei care au trait în alte decenii au fost scutiti de toate acestea, chiar daca le-au întâmpinat sub alte forme.Dar crestinul a gasit întotdeauna o modalitate de supravietuire si combatere a acestor probleme si anume prin intermediul RUGACIUNII.De curând am citit o mica istorioara povestita de o femeie mai în vârsta,ce traia prin partile Maramuresului. Legat de Rugaciune spunea un lucru foarte frumos: „Omul trebuie sa se roage lui Dumnezeu, ca nu-i nimica pe lumea asta fara Dumnezeu.Sa te rogi cât poti, dar cu inima buna si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru ziua care trece.Tot ce este pe lumea asta se roaga lui Dumnezeu: crengile copacilor când se apleaca, se închina Lui…pestii marilor se aduna mai multi si se roaga, boul când se culca face cruce cu piciorul pe pamânt…numai omul uita sa se roage si-si vede într-una de prostiile lui.” Tatal ei îi povestise despre un batrân sihastru, care toata viata lui a trait în padure, si nestiind cum sa se roage, deoarece nimeni nu-l învatase, s-a gândit.”Mai, io nu stiu sa fac nimic pentru numele lui Dumnezeu, da`oi sari peste lemnul aiesta, în numele Lui.” Si o tot sarit peste un lemn si zicea:”Tie, Doamne, doua sarituri, mie, Doamne, una”. Si aceasta a fost rugaciunea lui, si toata ziua tot sarea. Asa ca, dupa cum se vede,
Dumnezeu primeste orice rugaciune care vine din inima omului. Nu trebuie rugaciune multa, dar trebuie facuta cu inima buna.Crestinul, prin definitie, este om ce traieste în lumea aceasta, dar nu face parte din ea.Lumea, sau mai bine zis, casa caruia îi duce dorul este cea locuita de Tatal nostru Ceresc, de aceea, cel care constientizeaza lucrul acesta nu întâmpina nici o dificultate in combaterea ispitelor lumesti, având ca arma, si în acelasi timp scut, rugaciunea. E drept ca se cere multa tarie si rabdare, dar oamenii nu sânt toti la fel, nici propriile noastre degete, ca sa zic asa, nu au aceeasi lungime, de aceea nu putem decât sa-I cerem Bunului Dumnezeu sa ne calauzeasca în continuare pasii pe calea cea buna si sa ne rugam neaparat pentru ceilalti, chiar daca ne întristam câteodata ( minut de minut, cum mi se întâmpla mie adeseori)pentru cei din jur. Consider ca acest lucru este, totodata o dovada a iubirii fata de aproapele, faptul ca-ti pasa de ceea ce se întâmpla cu cei din si în jurul tau.Doresc ca Bunul Dumnezeu sa îti dea în continuare multa sanatate, rabdare si întelepciunea de care ai nevoie pentru a trece si de acum încolo peste ispitele „acestei lumi”.Doamne ajuta!