E păcat să faci dragoste înainte de căsătorie, ca dovadă a dragostei tale?
Scrisoare către Diana
Draga Diana,
Mă întrebi dacă e păcat să faci dragoste înainte de căsătorie, ca dovadă a dragostei tale. Încerc să-ţi dau un răspuns pe măsura înţelegerii tale, în tema aceasta atât de importantă şi delicată a iubirii. Îmi spui că în filmele de la televizor şi peste tot este prezentată normală viaţa sexuală a doi tineri care se iubesc şi că astfel ei îşi manifestă şi mai mult iubirea pe care o au unul pentru altul, chiar dacă nu sunt căsătoriţi.
Oare chiar aşa să fie? Să ne uitam un pic în jurul nostru.
Dacă ar fi adevărat, nu ar mai fi atâtea inimi frânte, suflete rănite şi vieţi sfărâmate. Omul nu este numai trup, ci este trup şi suflet. Când doi oameni se unesc, ei se unesc şi sufleteşte. Iar dacă nu au binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor, ei trăiesc în păcat, iar păcatul aduce moartea. Nu mor ei, dar moare dragostea dintre ei pentru că aceasta s-a întinat, s-a murdărit cu păcatul săvârşit. Dumnezeu doreste sa ne apere de suferintele provocate de destramarea relatiilor, de rănile sufleteşti şi de boli.
Trupul ne poarta sentimentele, mintea şi sănătatea, de aceea e bine sa avem mare grija de el. Oamenii cauta adesea sa se simta impliniti prin relatiile trupesti si cred, in mod gresit, ca nevoile lor psihologice sau sentimentale sunt de natura trupeasca. Rezultatul acestei atitudini este un mare gol interior, căci ei încearcă sa umple cu plăcere fizica un gol afectiv, psihologic sau sentimental. Când iubeşti şi investeşti tot ce ai mai bun într-o relaţie de prietenie, ţi se pare corect ca cel pe care îl credeai iubitul tău să te părăsească după ce i-ai „demonstrat” cât de mult îl iubeşti? Dumnezeu nu doreşte ca omul să sufere, să fie nefericit, şi în toate poruncile Sale a pus înţelepciunea Sa. Toate le-a dat cu înţelepciune şi cu un rost anume.
Abstinenta înainte de căsătorie ne apără tocmai de aceasta incercare de a ne rezolva în mod greşit problemele afective. Aşteptarea ne învaţă sa identificam problemele, sa le ţinem piept și sa încercăm sa le rezolvam.
O fată iubeşte cu tot ce are ea, deplin, complet, ea dăruieşte iubire şi se dăruieşte, dar aceasta o săvârşeşte de multe ori pentru a „demonstra” iubirea ei, ca probă cerută de cel care se numeşte pe sine prietenul ei. Dar ce să însemne asta, de fapt? Nimic altceva decât o lipsă de maturitate în gândire, în simţire, în sufletul acelei persoane. Dacă e nevoie de o astfel de dovada, va fi mereu nevoie de dovezi de tot felul în continuare, pe parcursul acelei aşa-zise prietenii. Câte fete care şi-au demonstrat iubirea mai sunt azi cu prietenii lor? Câte fete au avut tentative de sinucidere când s-au văzut părăsite de iubiţii lor, de cei care doreau o dovadă din partea lor? Tinerii care caută astfel de dragoste, mărturisesc, în mod inconştient, că ei înşişi nu au mai mult de oferit.
O astfel de tânăra am cunoscut şi eu, era cea mai bună prietenă a mea. În cazul ei, altul a fost motivul, şi anume, frica de a nu rămâne singură, frica de a nu fi iubită, frică născută din necunoaşterea lui Dumnezeu.
O fată frumoasă cu calităţi şi defecte, se gândea mereu de ce ea nu are nici un prieten, şi toate colegele şi prietenele ei au un prieten cu care se plimba ţinându-se de mână? I se părea atât de frumos să te plimbi de mână cu un băiat…Cu toate acestea, se gândea ca ea nu va cunoaşte niciodată un băiat şi nu se va căsători niciodată. Nu i-a spus nimeni niciodată că ea e frumoasă! Nu s-a plimbat niciodată cu un băiat de mână. Până când, într-o zi a cunoscut un băiat. În sfârşit, speranţele ei au prins viaţă! Acum avea şi ea un prieten. Acum şi ea se poate plimba cu un băiat de mână! În sfârşit. Acesta e! Cu el, se gândea fata, mă voi căsători! El e alesul. Îl iubea. Şi se amăgea singură, că din moment ce cu ea se plimba, cu ea vorbea, pe ea o săruta, trebuie să o iubească!
Ce dacă nu i-a dat nicio floare, ce dacă nu i-a spus niciodată că e frumoasă, toţi prietenii lui o salutau şi vorbeau cu ea şi le spuneau că „le stă bine împreună”. Îl iubea pe el pentru că el îi acorda atenţie. Până acum nu-i mai acordase nimeni atâta atenţie, deci, se amăgea ea în continuare, precis mă iubeşte, în felul lui!… Ce face o fata când iubeşte? Se dăruieşte. Dă ce are ea mai de preţ! Dar băiatul i-a spus apoi că el nu o iubeşte. Cel în care îşi pusese nădejdea că o va lua de soţie, acum o părăsea. Rămasă singură, gânduri negre o înconjurau.
Mai avea o prietena cu care mai ieşea uneori in oraş, în rest, stătea în casa. Parcă se ascundea, se izola de lume. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu ea. Odată, ieşind, s-a întâlnit cu unul dintre prietenii lui, care i-a zis uitându-se în ochii ei: „eşti frumoasă!”…În acel moment, în mintea ei a apărut un gând:” prea târziu” şi a început să râdă isteric…râdea, râdea şi se speria ea însăşi de râsul ei…prea târziu. Îmi spune şi mie acum cineva că sunt frumoasă!!!!… prea târziu… Au urmat zile în sir de durere. O durere sfâşietoare. Ce să facă acum? Cum va fi viaţa ei? Acum, chiar nu se va mai căsători niciodată!…Gânduri tot mai negre, de deznădejde, îi treceau prin minte. S-a gândit chiar să-şi ia viaţa. Nici nu mai deosebea noaptea de zi, visul de realitate.
Într-un târziu şi-a amintit că a auzit cândva că e bine să te rogi timp de 40 de zile. Ce avea de pierdut? A început să citească Paraclisul Maicii Domnului. Timp de 40 de zile s-a rugat cu lacrimi şi a încercat să înţeleagă cuvintele rugăciunii, cu toată durerea pe care o avea în suflet şi care îi îngreuna citirea rugăciunii. Plângea întotdeauna dar se umplea de speranţă când ajungea la rugăciunea de la sfârşit: „am multe chipuri ale acelora care mai înainte de mine au mâniat îndurarea Lui cea bună, pe vameşi, pe desfrânaţi şi pe ceilalţi păcătoşi, cărora s-a dat iertare de păcate, pentru părere de rău şi mărturisire. Deci aceste miluite chipuri punându-le înaintea ochilor sufletului meu celui păcătos şi privind spre atâta îndurare primită de dânşii de la Dumnezeu, am îndrăznit şi eu, păcătosul, a alerga la milostivirea ta cea bună, o, preaîndurată Stăpâna; să-mi dai mână de ajutor şi să ceri la Fiul tău şi Dumnezeu iertarea păcatelor mele cele grele„. Aşa, timp de 40 de zile s-a rugat şi a înţeles că nu se poate salva decât întorcându-se la Dumnezeu. S-a spovedit, s-a împărtăşit, şi-a împlinit canonul şi şi-a schimbat viaţa. A fost o schimbare, o ridicare, mai bine zis, de la moarte la viaţă.”
Tânăra aceasta a scăpat cu viaţă, dar sunt atâtea „iubiri” care sfârşesc în moarte. Merită?
O tânără mi-a mărturisit odată că cea mai bună prietenă a ei, o fetiţă de 14 ani, care îl iubea foarte mult pe băiatul de care era îndrăgostită, s-a dăruit lui, considerând aceasta un pas firesc în iubirea lor. Cu toate acestea, după câteva zile s-au despărţit. Tânăra a suferit foarte mult şi a început să-şi plângă durerea tuturor celor din jur. După un timp, pentru a le demonstra că nu va rămâne singură, a început să se îmbrace tot mai provocator şi să se machieze. Era un chin, de fapt, ascuns sub masca aceasta. A urmat un alt „prieten”, apoi altul… Şi de la ce a pornit totul? De la o iubire mincinoasă sau prost înţeleasă.
Revin la ce spuneam la început. Păcatul ucide, păcatul aduce moartea iubirii. Unde lipseşte binecuvântarea lui Dumnezeu, omul are de suferit.
Un băiat care te iubeşte nu va cere dovezi de iubire, el îţi va iubi sufletul şi tu îl vei iubi pe al lui. O asemenea căsătorie, o asemenea unire va fi binecuvântată de Dumnezeu, o asemenea căsătorie aduce în lume copii binecuvântaţi. Când doi tineri se dăruiesc înainte de căsătorie, dau dovadă de neîncredere, pentru că ce altceva ar însemna că e nevoie de un act fizic pe lângă cel sufletesc? Iar după acesta, băiatul nici nu o mai iubeşte atât de mult pe iubita lui. Scade respectul său faţă de ea, chiar dacă a fost dorinţa lui. Apar reproşurile, iar lumina care era mai înainte în ochişorii lor frumoşi se stinge. S-a stins inocenţa, bucuria, nevinovăţia.
O iubire curată nu are nevoie de astfel de dovezi, iar dacă le cere, acolo nu este iubire curată. Dacă nu este biruită predispoziţia aceasta spre păcat , va continua şi în viaţa de familie, în căsnicie, unde nu va fi respectat căminul familial, denaturând frumuseţea căsătoriei. Se petrec atâtea tragedii din cauza asta! După ce fata se căsătoreşte, nefiind fecioară, soţul îi poate reproşa că n-a fost cuminte, o poate jigni, pentru că n-a ştiut să se păzească, şi este foarte dureros. Mai mult decât atât, soţul va avea mereu un spin în inimă, o durere sau o teamă, că gândul soţiei ar fi rămas la cel cu care a căzut în păcat înainte de căsnicie, chiar daca in realitate nu este aşa.
Tinerii, chiar dacă îşi petrec uneori timpul cu fete care n-au ştiut să se păstreze curate, când vine vorba de întemeierea unei familii, îşi vor lua de soţie fete cuminţi.
(Ramona)
RDF
mai 19, 2010 @ 4:53 pm
Felicitari! Frumos articol!!! Sa ne rugam bunului Dumnezeu sa ne ofere infranarea si curatia pana dupa casatorie! caci e f greu sa traim asa in zilele noastre! Fecioria e una dintre cele mai importante virtuti morale, tanarul fiind astfel ca o candela aprinsa, ca o floare imbatator de parfumata…dar dupa ce cade in pacat, sufletul omului se ofiliste ca floarea in glastra…E pacat sa vezi cum dragostea dintre doi se stinge…! Sincera sa fiu, ma exaspereaza faptul ca aproape toate fetele isi schimba prietenii mai des decat isi schimba sosetele…:-)) dar asta e realitatea in care traim… daca exista cateva suflete care cred in Hristos, macar acelea sa se roage sa primeasca la timpul potrivit perechea potrivita!!! Fecioria e o infranare de pacate, de pacate cu care poti cadea in moarte…Si cine iti va scoate sufletul din prapastia pierzarii???
Bogdana
mai 19, 2010 @ 7:44 pm
Ori ii pacat ori nu-i! Ori ii iubire adevarata ori nu-i! Nu poate fi jumi-juma!
Adriana
mai 19, 2010 @ 9:48 pm
Pacatul nu este altceva decat incalcarea unei porunci a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu vrea ca cei doi, barbat si femeie, care devin un singur trup, sa ramana asa toata viata lor. Casatoria a fost introdusa ca un fel de chezasie ca cei doi vor ramane impreuna o viata, asa ca cei care au teama de a avea relatii intime inainte de casatorie, se tem de fapt ca relatia lor s-ar putea stinge, nu au incredere deplina in prietenul/prietena lor. Realitatea arata ca au si dreptate sa nu aiba incredere intotdeauna, iar ca omul sa fie ferit de inselatori a fost introdusa casatoria. Oricum este trist ca suntem obligati sa nu avem incredere in oamenii de langa noi. Eu sunt o foarte mare idealista si prefer sa am incredere si sa fiu ranita decat sa ii privesc pe ceilalti cu suspiciune. De doua ori am gresit, am fost inselata ca as fi iubita si apoi am fost parasita, si ceea ce regret cel mai mult este faptul ca baietii respectivi nu au fost de caracter ca sa merite increderea acordata si ca din cauza unora ca ei, s-a introdus o lege care te obliga la neincredere in oameni…
Adriana
mai 19, 2010 @ 9:58 pm
Si apropos de: „După ce fata se căsătoreşte, nefiind fecioară, soţul îi poate reproşa că n-a fost cuminte, o poate jigni, pentru că n-a ştiut să se păzească, şi este foarte dureros.”
Daca sotul face asa ceva, pai inseamna ca nu isi iubeste cu adevarat sotia, si dureros este faptul ca nu iubeste, nu cuvintele in sine, ca si daca sotia ar fi fost fecioara, tot incapabil de iubire ar fi fost iar sotia fecioara este doar un trofeu care oricum va suferi din cauza altor jigniri nemeritate si care o vor durea inca si mai mult tocmai pentru ca se stie fara vina. Unde nu exista iubire adevarata, degeaba sotia este ca la carte, iar unde iubirea este reala si profunda, nu conteaza daca sotia nu este „perfecta” ci cu greseli ca orice om. Asa ca pana la urma eu ma bucur ca greselile trecute fac imposibila varianta de a deveni trofeul cuiva 🙂
omp
mai 19, 2010 @ 11:06 pm
…pacat este tot ceea ce facem, gandim, vorbim…fara IUBIRE, adica fara Dumnezeu, adica doar de capul nostru, adica fara sa-L intrebam – mai intai – pe EL, Cel din adancul inimii noastre, daca e bine sau nu ce vrem sa facem, gandim, vorbim… Daca toti oamenii ar sta mai intai „de vorba” cu EL, notiunea de „pacat”, probabil, si-ar pierde sensul…
Adriana
mai 19, 2010 @ 11:12 pm
Asa este omp, foarte buna remarca! Pacat ca nu suntem invatati de mici copii sa facem asa, ca sa ne intre in obisnuinta 😐 Acum trebuie luptat cu obiceiurile rele pentru a le inlocui cu cele bune.
Apocalyps
mai 19, 2010 @ 11:49 pm
De fapt,daca toate partile femenine si-ar pastra demnitatea,si ar avea teama si frica de Dumnezeu,atunci ar avea o viata binecuvintata.Dar priviti in jur,modul de comportament si de stil.Ele nu incearca sa-si arate frumusetea sufleteasca,ci devin provocatoare.Daca in jurul tau fiecare domnisoara incearca sa te farmice cu cele trupesti,la ce poti sa te gindesti.Unde zboara mintile,desigur la desfrinare.In Sfinta Scriptura este scris,ca chiar si cu gindul omul pacatuieste,face adulter.
Adriana
mai 19, 2010 @ 11:57 pm
Pai de ce nu ar fi valabil si pentru baieti? Daca ei ar iubi sufletul fetei si nu trupul ei, pai atunci si fetele ar fi interesate sa isi arate mai mult sufletul. Ca pana la urma ele nu isi doresc altceva decat sa fie iubite, si din pacate au observat de multa vreme ce iubesc baietii cu mai mare usurinta. Din pacate zic. Ca daca baietii ar avea usurinta mai mare la a iubi sufletul, nu ar mai fi nici o problema. Se pare ca in absenta lui Dumnezeu totul functioneaza ca in capitalism, pe principiul cerere-oferta. Trist dar adevarat.
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 12:08 am
Ar iubi sufletul ei,daca ea si-ar iubi trupul ei.Fiind ca se spune „Ma iubesti cu buzele,dar inima ta este departe de mine”.De aceea trebuie sa ne gindim la iubirea sufleteasca.Dar putini isi doresc asta.
Adriana
mai 20, 2010 @ 12:11 am
Pai de ce ar iubi daca…? De ce nu iubesc asa cum trebuie fara nici un daca? De ce totul trebuie sa porneasca de la celalalt? De ce vina trebuie sa fie mereu la celalalt? Ca de cand este lumea, se da vina pe femeie, in loc sa se dea vina pe amandoi pentru ceea ce este fiecare responsabil si fiecare sa faca partea lui fara sa se uite daca si vecinul si-o face pe a lui. Nu-i mai corect asa?
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 9:37 am
De ce atunci,trebuie lumea sa-si pazeasca fecioria?Daca totul se iarta.De ce mai este nevoie de fidelitate?daca si ia se iarta.Inseamna ca se poate de facut orice,ca oricum de te va iubi,te va ierta.Acestea am inteles din cuvintele tale,cu regret ma simnt un contrariu in fata lor.Insa sa ascultam ce ne vorbeste Sfinta Scriptura:Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel cap 4:12 „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul,cu credinţa,cu curăţia.”.Dar altele personalitati ce pilde dau,fecioria inseamna a trai in dragoste adevarata,a urma voia lui Dumnezeu,si nu pentru a gasi lauda in fata celor lumesti.Orice lucru care il facem,sa vie cu voia lui Dumnezeu.Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan cap 5:3 „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele.”Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iuda ver 21″Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică.”
De aceea fecioria nu este un trofeu,ci este de a trai in armonie cu Dumnezeu,o viata adevarata,in care am putea sa d-am pilda altora,nu pentru a ne mindri,ci pentru a demonstra dragostea fata de El.Ce ar putea sa ofere sotului ei,daca a oferit tot ce avea altuia care nu mai este cu ea,sau ce el poate sa ofere daca a dus o viata desfrinata,despre ce iubire poate poate el sa vorbeasca.Despre ce dragoste si iubire se vorbeste,oare nu este o iubire fatarnica,de scurta durata.De aici si apare neintelegere in familii,divorturi si asa mai departe.Daca oameni ar cauta dragostea in Dumnezeu,nimic nu le vor lipsi.Iar despre desfrinare Sfinta Scriptura ne vorbeste urmatoarele: Leviticul cap 21:7 „Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau necinstită; nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai Domnului Dumnezeului lor.”Leviticul 21:14 „Văduvă, sau lepădată, sau necinstită, sau desfrânată să nu ia, ci fecioară din poporul său să-şi ia de femeie.”Pildele lui Solomon cap 23:27 „Căci femeia desfrânată este o groapă adâncă şi cea străină un puţ strâmt.”Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) cap 9:3 „Nu te întâlni cu femeia desfrânată, ca să nu cazi în laţurile ei.”Cred ca aceste argumente sunt destule pentru a domanstra cit de importanta este fecioaria oamenilor,inainte de casatorie si sfintirea fidelitatii dupa.Imi pare foarte rau ca putini sunt care pazesc aceasta taina.”Putin i se cere femeii,sa fie fecioara.Oare este asa de greu?
A.
mai 20, 2010 @ 9:40 am
Vad ca aceasta scrisoare este scrisa pentru o fata de catre alta fata, eu sper ca Diana sa fi vazut si citit aceasta scrisoare si poate citeste si acest site.
Diana draga asculta sfatul Ramonei si bucurate de prietenia curata si inocenta, fara dragoste trupeasca, pentru ca dragostea trupeasca inainte de casatorie schimba totul, iti spun din experienta.
Acum fetele fecioare sa-si pastreze fecioria, iar cele ce au cazut sa se ridice si sa-si pastreze fecioria sufletului si a gandului, sa-l caute pe Dumnezeu.
In natura barbatului exista mandria de a avea o fecioara, dar daca ne gandim cati baieti au avut parte de fecioare si apoi le-au parasit, e trist.
Oricum Domnul e bun cu noi, iar daca nadajduim in El si ne incredem in El, ne da tot ce e mai bun si roditor pentru noi si viata noastra, el ne fereste de rau, dar trebuie sa ne incredem in voia lui, nu in a noastra.
De multe ori ne ies in cale iubiri oarbe si noi le negam si credem ca e iubire adevarata si facem voia noastra..
carla
mai 20, 2010 @ 10:00 am
CAnd esti singura si iti pastrezi fecioria in jur toti spun : „ca o sa intalnesti un baiat care o sa te aprecieze pentru asta!”
Din pacate sunt doar cuvinte,nu este chiar asa. Stiu femei care au imbatranit tot asteptand…
au trecut anii si nu am mai intalnit un barbat care sa traiasca curat si el, de ce numai femeile sa isi pastreze fecioria?
De ce barbatii pot sa reproseze femeilor ca nu mai sunt fecioare , dar ei pot sa alerge din pat in pat si dupa ce s-au saturat sa isi ia o fata cuminte pe care doar aparent o apreciaza pentru ca dupa ce o are oricum se intoarece la viata dinainte…, si o insala lasand-o pentru una mai experimentata si ce ai rezolvat ca te-ai pastrat, pentru cine?
meli
mai 20, 2010 @ 10:43 am
Este interesant acest blog, ai putea sa-l actualizezi mai des..:-)
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 10:47 am
Sa fii fecioara,asta nu inseamna sa faci o favoare pentru cineva.Ci pazesti curatenea in fata lui Dumnezeu,sa traiesti ca un crestin si sa te rogi neincetat.Despre barbati,cercetati si voi dupa ce alearga ei,dupa dragostea sufletului,sau placerea trupeasca.Daca barbartul si femeia se vor uni pentru a deveni un cuplu credincios in fata lui Dumnezeu,iubirea lor nu se va seca niciodata.Si daca vor da ascultare poruncile lui,El va ramine in mijlocul lor,si ei vor trai in armonie.Cautati dragostea sufleteasca,cauta-ti in adevar unde nu se vede si nici nu se arata,ci se descopera.Alegeti pe cei ce asculta cunvintul lui Dumnezeu,si doresc sa traiasca in credinta.Atunci o sa intelegi ca nu ati luptat in zadar.
cata
mai 20, 2010 @ 11:41 am
Buna!
Sunt de accord cu articolul, numai ca as dori sa faca o mica mentiune. Pazirea fecioriei nu ne pazeste de a avea inima franta din dragoste.
omp
mai 20, 2010 @ 12:24 pm
@Carla,
pastreaza-ti fecioria (si spiritual, desi asta e muuult mai greu!) pentru a avea constiinta impacata !!! Crezi ca un alergator dupa „trofee” are o constiinta impacata ? Uneori „cand castigi, pierzi” si invers …
Maria
mai 20, 2010 @ 9:09 pm
raspunsul era la o intrebare a unei fete, care dorea sa-si pastreze fecioria si era presata de iubitul ei, cred.
Adriana, ma gandesc ca atatea fete naive au cazut si foarte putine s-au mai ridicat, probabil nu au mai avut puterea sa se ridice, nu stiu.
problema e delicata si nu e bine sa crapam firul in patru.
pacatul aduce suferinta, este clar. tu te-ai ridicat si e minunat, dar cate fete ajung printr-un camin de la facultatile noastre si isi pierd fecioria pt ca pur si simplu, asa e la moda! din nefericire, foarte multe.
nu numai studente, chiar copile de 12-13 ani!
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 10:08 pm
Cum sa ai incredere in cineva,daca te-a inselat inainte de a te cunoaste.Nu poti sa fii sigur,ca data viitoare nu te va insela.Si de unde sa stii ca persoana data ar fi putut sa fie un ucigas de prunci.Dar cei ce se inseala,sau ar dori sa insele nu-i preocupa problema aceasta.Ei incearca sa iasa basma cuarata in fata tuturora.Dorind sa egaleze acest pacat de insemnatate ca si celelate.Caci tot ce gresesti,crezi ca se iarta?Ce spune cele 10 porunci Dumnezeiesti:sa nu fii desfrinat.Iar partile femine ce fac,se desfrineaza nu numai pe sine dar si pe ceilalti.Numai bine sa te feresti de aceste persoane,care in loc de inima sa-ti ofere o casa de schini.
Adriana
mai 20, 2010 @ 10:15 pm
In cele 10 porunci se spune sa nu faci adulter. Si nu am chef de polemici pe tema asta, ca m-am interesat foarte amanuntit asupra acestui lucru si adulter scrie in decalog. Si cele 10 porunci le-au primit evreii si nu au fost impiedicati sa aiba mai multe sotii si relatii cu servitoarele sotiilor tocmai pentru ca nu le considerau adulter in cazul barbatilor ci doar in cazul femeilor.
Dar revenind, cum adica te-a inselat inainte de a te cunoaste??
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 10:29 pm
Crezi ca inselaciune este numai in casatorie?Ea este si inainte de a fi ea?
Adriana
mai 20, 2010 @ 10:37 pm
Cum sa fie inselaciune inainte de a te cunoaste? Daca te cunoaste si apoi te inseala, este cum zici, dar daca nici macar nu te cunoaste cum ar putea sa te insele? Sau poate crezi in predestinare? Ca atunci se explica atitudinea ta. Insa predestinarea nu este un concept crestin dimpotriva, conceptul crestin este vointa libera a omului.
Adriana
mai 20, 2010 @ 10:39 pm
Stai asa, poate nu intelegem in acelasi mod cuvantul „a cunoaste”. Ce vrei sa spui prin „a te cunoaste”?
Maria
mai 20, 2010 @ 10:41 pm
„Când te încrezi în cineva foarte mult şi acela te părăseşte te simţi abuzată şi folosită. De fapt, sex poţi să faci de multe ori, dar virginitatea o pierzi numai o dată. Dacă o dai cui nu trebuie, nu mai e nevoie de un copil sau o boală ca să te doboare. Aşa că, aşteaptă. O să fi surprinsă cât de bine îţi va fi.” Un fragment preluat de aici:
http://www.provitaconstanta.ro/resurse/brosuri/85-despre-feciorie
dar sa redau mai mult:
„Cât de mulţi adolescenţi care au făcut sex se mai află împreună?
Ce rău e în a face sex cu cineva pe care îl iubeşti atât de mult? Şi mai ales dacă eşti sigură că va ţine pentru totdeauna? Ei bine, cele mai multe relaţii dintre adolescenţi nu durează. Doar pentru că trupurile lor sunt apte pentru sex nu înseamnă că şi mintea şi inima lor este.
Sarcina şi bolile nu sunt singurele feluri în care sexul te poate răni.
Contraceptivele şi prezervativul eşuează mult mai des decât îţi închipui. De fapt, „sexul sigur” e un mit. Dar chiar dacă ai avea „noroc”, sexul fără iubire durabilă răneşte întotdeauna: după o scurtă plăcere – dacă e şi aceea – urmează nesiguranţa, mânia şi ura de sine pentru a te fi lăsat folosită. Doar virginitatea te face integră şi neposesibilă.
Poate îţi imaginai că era iubire, dar n-a fost decât sex.
Când faci sex cu cineva e foarte greu să spui ce anume iubeşti: persoana sau sexul. Pe calea asta nimic mai uşor să te afli într-o relaţie sau chiar căsătorie cu cine nu trebuia. A aştepta până la căsătorie te ajută să-ţi dai seama dacă e cu adevărat persoana potrivită.
Şi ce dacă? Sexul poate fi uneori doar o distracţie.
De ce să nu fie sexul serios doar uneori? Tocmai pentru că poate răni atât de uşor şi atât de profund. În sex eşti tu însăţi cu ce ai mai intim şi n-ai cum să te distrezi cu asta decât renunţând la stima faţă de tine.
A face sex nu te asigură că veţi rămâne împreună!
Mulţime de adolescenţi caută şi acceptă să facă sex pentru a „ţine” pe cineva. Şi apoi acela tot îi părăseşte. Dacă e obligatoriu să faci sex cu cineva pentru a-l păstra, chiar merită să-l păstrezi?
După sex cu cineva despărţirea e mult mai dureroasă?
Când te încrezi în cineva foarte mult şi acela te părăseşte te simţi abuzată şi folosită. De fapt, sex poţi să faci de multe ori, dar virginitatea o pierzi numai o dată. Dacă o dai cui nu trebuie, nu mai e nevoie de un copil sau o boală ca să te doboare. Aşa că, aşteaptă. O să fi surprinsă cât de bine îţi va fi.
Nu e virginitatea o renunţare?
Nu tocmai. Virginitatea nu e nici doar abţinere, nici amânare, ci un preludiu. Te poţi pregăti acum prin virginitate ca să te dărui mai târziu celui iubit deplin şi exclusiv.
Virginitatea nu e o aberaţie, ci alegerea de-a fi tu însăţi!”
Cu adevarat, dragostea adevarata asteapta!
Pentru cei care nu v-ati pierdut fecioria, meditati asupra acestor randuri.
Iar cei care au cazut si s-au ridicat, printre care ma numar si eu sa dam mereu slava lui Dumnezeu pentru bucuria reintoarcerii la Hristos.
Numai cel care a cazut stie prin cata suferinta a trecut.
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 10:45 pm
Toate gindurile si framintarile mi le-am expus.”Cine are urechi de auzit să audă.”Si doresc sa pastrati dragostea in Domnul Dumnezeul nostru.Cautati valorile duhovnicesti,cautati imparatia cerurilor.Pentru toate pacatele pe care le face-ti veti raspunde,si veti primi rasplata dupa faptele voastre.Ramineti in rugaciuni intre Domnul.Dumnezeu sa fie cu noi si sa ne binecuvinteze,Calea cea dreapta sa ne se descopere.
Adriana
mai 20, 2010 @ 10:57 pm
Apocalyps,
Eu am inteles acum de unde iti vine frica de a iubi, iti vine din: „Pentru toate pacatele pe care le faceti veti raspunde, si veti primi rasplata dupa faptele voastre”.
Intr-adevar, talharul de pe cruce si-a primit plata, la fel si fiul ratacitor, la fel si Maria Magdalena, si la fel si toti cei care s-au straduit sa invete sa iubeasca.
Domnul sa ne binecuvinteze pe toti ca sa invatam iubirea cea placuta Lui!
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 11:02 pm
„Conceptul crestin este vointa libera a omului.”Depinde despre ce crestinism
vorbesti.Un crestin niciodata nu poate avea vointa libera,asa cum ai spus tu.Te contrazici pe tine insuti.Sfânta Evanghelie după Ioan cap 9:31″Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.”Despre ce predestinare pot sa cred eu.
Adriana
mai 20, 2010 @ 11:07 pm
Cum adica ma contrazic? Crestinul are vointa libera si dupa cum a zis Sf. Ap. Pavel: toate ii sunt permise dar nu toate ii sunt de folos.
Asa ca in mod liber crestinul alege sa faca sau sa nu faca voia lui Dumnezeu, ca daca nu, ar fi o marioneta in mainile lui Dumnezeu si nu ar mai fi nici macar raspunzator de faptele sale.
Cand am zis de predestinarea in care crezi m-am referit la faptul ca, daca o fata te poate insela inainte de a te cunoaste inseamna ca era o fata predestinata tie, si in loc sa astepte sa fii tu primul (si unicul) din viata ei dupa cum ii este (pre)destinul, ea te inseala cu altul, chiar inainte de a te cunoaste. Insa nimeni nu este predestinat nimanui, si nici macar a ne casatori sau nu, nu ne este predestinat, ci noi alegem liber ce cale dorim sa luam.
Apocalyps
mai 20, 2010 @ 11:37 pm
Tot ce-am spus si am meditat,nu au fost cuvinte impotrivite.Dar am vorbit din framintarile mele,pe care nimeni nu le aude si nimeni nu le vede,care sint prin imprejurul meu.Depinde despre ce crestinism vorbesti,fiindca exista multe secte,care au fost la inceput printre noi,iar apoi au plecat din rindurile noastre.Altii zic ca sint crestini ortodoxi,dar nici nu se mai gindesc la voia lui Dumnezeu,dar ce sa mai zici si sa o indeplinesti.Biserica si toate traditiile ei,le privesc ca niste lucruri lumesti.Ei se gindesc,ce o sa spuna lumea,daca nu ne cununam sau nu botezam copii.De aceea,mie trist sa fiu in imprejurul acesta.Cind vezi lumea atita diferita de tine,sau eu diferita de ea.Chiar daca o persoana mi-ar spune ca e fecioara,nu o voi privi ca un trofeu.Fiindca acesta e unul din motive pe care as putea sa-i ofer impartasirea.Dar daca se impotriveste vointei lui Dumnezeu,si nu doreste ca El sa intri inima sa.Atunci nici eu nu pot fi alaturi de ea.Fiind ca,am nevoie de cineva cu care m-as intari in credinta,dar nu sa cad din ea.De aceea pentru a fi sigur ca calea este dreapta,drebuie sa ma alipesc acelei fecioare,care care cautind dragostea sufleteasca,sa gaseasca acel sprinjin pamintesc de care a asteptat toata viata sa,si primind aceasta.Sa duca o viata adevarata cu multa dragoste intr-un Dumnezeu, sa li se lumineze calea spre mintuire.Deacea nu cer mai mult si nici mai putin,dar doresc ceea ce mi se cuvine,dupa credinta si fapta mea.
Adriana
mai 21, 2010 @ 6:23 am
Bine Apocalyps, am inteles punctul tau de vedere. Sa-ti ajute bunul Dumnezeu sa gasesti fata alaturi de care sa te mantuiesti!
Adriana
mai 21, 2010 @ 6:36 am
Si uite un sfat Apocalyps, daca vrei sa il primesti. Si cand vei gasi o fata fecioara, sa te asiguri ca intr-adevar vedeti viata in acelasi mod si ca intelegeti in acelasi fel drumul spre mantuire, pentru ca fecioria in sine nu-i neaparat o garantie ca va veti potrivi si pentru restul (vezi si parabola celor 10 fecioare din care doar 5 erau intelepte). Sa discuti cu ea cat mai mult despre cele ce pentru tine sunt foarte importante ca sa vezi daca intr-adevar veti merge in aceeasi directie in casatorie.
Domnul sa te binecuvinteze si sa iti dea sotie potrivita tie si spre mantuirea ta!
admin
mai 21, 2010 @ 8:35 am
Adriana, ai afirmat intr-unul din comentariile pe care ti le-am sters urmatoarele: „Cand am aflat ca in vechime, pe vremea acelor sfinti parinti admirati de crestini,…” , enuntand apoi o concluzie de care ne este si rusine sa o pomenim.
Tinem sa precizam ca nu este prima oara cand interpretezi tendentios scrierile sfintilor parinti, nu este prima oara nici cand blamezi nejustificat sfintii parinti pentru lucrurile care nu-ti convin sau pe care nu le intelegi, desi ai fost atentionata de nenumarate ori de-a lungul timpului despre aceasta atitudine a ta de tip sectar.
Asa ca fara suparare, dar la primul comentariu care nu bate in aceeasi directie cu Biserica, vei intra iarasi in lista de spam cu tot ceea ce vrei sa spui.
Nu intelege gresit aceasta, adica ca pe o lipsa de intelegere din partea noastra, si nici ca pe „este lumea barbatilor”, intrucat singurele motive pentru care facem acestea, sunt urmatoarele:
A. Iti faci rau singura
B. Faci rau celor slabi in credinta, dar incredintati de buna-credinta a celor din jur.
Daca punctul A. nu tine de noi, puncul B. tine cu siguranta, si-atunci suntem obligati sa avem grija si de acesti tineri.
Recomandam cu caldura sa incepi a lectura Catehismul ortodox, adica invatatura de credinta crestin-ortodoxa, intrucat este fundatia noastra pe care ne manifestam si intemeiem credinta: http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/
Anesti
mai 22, 2010 @ 9:46 am
Sf Macarie spune in omilia 16 ca in inima omului sunt toate, si Dumnezeu, si diavolul si bine si rau, si imparatie si iad….si ca omul soate din inima sa…ce are dupa voia sa…apucaturile sale…eu ce sa zic…dar eu nu prea vad crestini pe strada cu batic in cap, de unde stii matale „eu” cum sunt babele la tara..poate doar din experienta…ca multe bunici sunt mai ingrijite decat multe fete de la oras…sub unghii scurte nu se poate aduna prea mult, desi pot fi necolorate…dar sub unghii exagerat de luni cu tot felul de nnuante de oja…nu stiu cum iti faci tu igiena personala…asta ca sa iti dau numai un exemplu practic…nu al unor mistere depasite de secole :-))
mai, problema e simpla…asa vezi tu lucrurile…daca o fata vrea sa se daruiasca numai unui baiat, si ca ea vrea sa ii „ofere” numai si numai lui…poate asa vede acea fata implinirea iubirii ei, ca daruieste celui iubit ceea ce nimanui nu a impartasit…altfel..cum sa zica ca numai pe „el” il iubeste enorm…doar din vorbe…ortodoxia nu este ilogica…din pacate pt cei ca tine este si SUPRALOGICA…si unde cei rezumati la rational, logica, nu vad…”gaurica”…ca o stare in lumina…ei vad ceva iesit din logicul lor reductionist…intotdeauna vei reduce oamenii la categorii, la idei,…pacat..nu trebuie sa vezi lucrurile exclusivist..nub te obliga nimeni…sa ai ce nu poti sa mai ai…pt k aici e si durerea interioara, de aici apar repulsiile..o fata care s-a daruit cuiva si cu trupul…nu mai poate fi fizic fecioara…si mustrarea aceasta de constiinta….imbinata cu iubirea de suflet pe careo rae inainte de cea trupeasca orice fata…numai poate sa ii vindece inima si sufletul de cat cineva mai presus de om…. si iertarea elibereaza, scapa de frica si ura…bine e sa luam aminte si la aceste reactii…ele pot ascunde si suferinta, pe langa aparenta pertinenta
Bucurie!
Anesti
mai 22, 2010 @ 9:58 am
Iertare pt intarziere..foarte bine punctat Maria, ma bucur ca esti optimista…sunt sigur ca pastrezi o relatie stransa cu un preot duhovnic, si sa nu te intristezi pentru trecut…un parinte duhovnic iscusit…cata bunatate avea sa spuna: „caderile trupesti nu arata decat caderi sufletesti”…de asta se si explica de ce, dupa pierderea fecioriei, niciun bun lumesc, metrial, nu poate imcalzi acea stare sufleteasca plina de durere, ca o neimplinire continua, ca o durere insuportabila din care simti ca nu ai cum sa iesi pentru ca fizic nu mai poti repara nimik…ei bine…cu totii avem partea noastra de bine…si Adriana si Apocalypsos..pentru ca trebuie sa ai si undelemn suficient…cate inhami la o viata de om in conditiile actuale stim bine cat de „bine” o ducem in societate….nu-i trebuie nimanui o fata care este alintata de parinti si doar pt k a fost pazita..nu ca s-a pazit ea….merita imparatia cerurilor…pe de alta parte bine este noua sa ramanem pana la casatorie mai curati decat vom fi dupa aceea..pt k sa nu credeti ca dupa casatorie s-au oprit pacatele trupesti…pentru unii de abia atunci incep…
inca o data multumesc pentru comment Maria si la cat mai multe Bucurii duhovnicesti pentru ca ele ne bucura viata si nu ne fac sa uitam ci sa inflorim, altoit acolo unde spovedania a scos si taiat de la radacina raul…Bucurie!
omp
mai 22, 2010 @ 11:20 am
@ eu, cred ca e frustrant sa traiesti intr-un mediu cu forme ce par „fara fond” (pentru ca – de fapt – nu intelegi inca acel fond!), apoi intr-unul „emancipat”, al formelor fara alt fond decat cel mult unul pur „estetic” (incapabil sa egaleze arta Designerului Suprem)
Sebastian
mai 23, 2010 @ 5:49 pm
Nu spun de la început că articolul este greşit sau aduce noţiuni eronate despre ce se întâmplă în lumea adolescenţilor (şi nu numai), însă trebuie să subliniez un fapt clar: aceste fapte sunt obişnuite, iar ceea ce numim „natura umană” va învinge mereu spiritul religios, închistat, limitat şi aflat în letargie de ceva vreme. Atunci când te bazezi pe afirmaţii folosind citate din Biblie sau din „Sfinţii Părinţi Capadocieni” trăieşti într-un trecut obscur şi nu trăieşti în prezentul real, cel cu care intri în contact zilnic. A spune despre „dragoste trupească” sau „dragoste spirituală” în zilele noastre e ca şi cum rosteşti rugăciuni ebraice într-un templu budist: nu-şi au rostul. Omul nu cunoaşte dragostea decât ca o sumă de interacţiuni pur fizice, instinctuale, hormonale, iar acea „dragoste de lungă durată” reprezintă doar un amestec de obişnuină, adaptare, comoditate şi respect reciproc. A te ataşa de cineva, a face „dragoste” cu acel cineva la orice vârstă e la nivelul opţiunii şi voinţei, iar cazul fetei care „s-a salvat” prin rugăciune este penibil: voinţa acesteia nu ajunge nici la vârful aripii unei muşte. Asta explică multe…
Celor care au postat aici despre iubire pură, divinitate şi restul prostioarelor creştine: treziţi-vă, trăiţi într-o lume în continuă schimbare. Adaptaţi-vă discursul creştin la acestă nouă lume şi nu mai aberaţi folosind discursuri vechi de mii de ani. Aţi fost manipulaţi ca o turmă de vite şi acum nu puteţi supravieţui fără ghidajul biblic. „Credinţa este întotdeauna refugiul celui căruia îi este prea lene să cerceteze”. Sănătate şi virtute!
Anesti
mai 23, 2010 @ 7:25 pm
Apoi tot cu un amestec de obişnuină, adaptare, comoditate şi respect reciproc va informez ca nu stiu cine a ramas in urma…in urma cui…spre ce ati progresat d-le Sebastian?
Sau credeti ca acei Sfinti parinti capadocieni erau retarzi, le lipsea vreo doaga si nu aveau ce face?? :-))
Apoi sa stie domnia voastra biologie, medicina cata stia Sfantul Grigorie de Nyssa si va strang mana…ei mai intai au studiat la Atena…nu are rost sa laud acel centru universitar…care desi este de acum 2000 de ani domnule…tot dalectii de educatie pentru contemporanii nostrii…asa k sa fim realisti…ca unii nu stiu sa foloseasca exemplele din Biserica e problema lor…dar sa vedeti pe cineva retrograd si manipulat…e ca si cum a-ti injura bunicii dumneavastra si parintii ca v-au botezat…ca doar apa e de atatia ni…de ce o mai folosesc acum s-au inventat atatea lichide…uneole cu capacitati tamaduitoare….eu chiar nu inteleg dece ati mai postat…cred k nu va intelege nimeni la cat de inapoiati suntem :-)))
Bucurie si Iertare!
omp
mai 23, 2010 @ 9:00 pm
@Sebastian,
Te rusinezi cumva sa ne zici de vreo noua „revelatie” ? sau te abtii doar din prejudecata ca dogmele ne-ar impiedica sa „evoluam” ? Ai grija, p-orma, sa nu ne lasi cu ochii in soare, tanjind dupa „iluminarea” la care – cu siguranta – ca ai ajuns deja… desigur, dupa indelungi cercetari… Vezi ca daca pleci din start cu stangul, considerandu-ne „lenesi”, chiar asa vom continua sa fim, cel putin pentru tine. Incearca sa gandesti DOAR pozitiv si abia atunci vei putea sa ne ajuti si pe noi sa iesim din „intunericul ignorantei”, in care ne „scaldam” de atata amar de vreme…
Sebastian
mai 23, 2010 @ 9:12 pm
Pentru Anesti…Credeţi că eu nu ştiu despre Athena şi şcoala de acolo, sau Alexandria, Roma sau Constantinopol…Cine credeţi că a închis prestigioasa şcoală de la Athena în 529? Poate „păgânii”? Nu, creştinii au închis-o şi au deschis porţile ignoranţei pentru multe secole de acum înainte. Da, secolul IV p.Chr. a reprezentat ultima perioadă de prosperitata a „noului păgânism”, a unei culturi pe care creştinismul nu o putea înlocui decât cu Vechiul şi Noul Testament. Unde credeţi că au învăţat Părinţii Capadocieni, la şolile creştine? Nu, pentru că ele nu existau, ei au studiat la vechile şcoli greco-romane, cu tradiţii de secole…
În altă ordine de idei, eu nu-mi înjur ascendenţii, ci deschid o poartă spre cunoaşterea pe care o aveau oamenii acum 2000 de ani, atunci când nişte renegaţi s-au decis să transforme învăţăturile unui evreu (mă refer la Iesua/Iosua/Jesua sau ce nume mai purta Iisus/Isus Hristos) într-o nouă religie, deşi acesta nu dorea decât reformarea morală a mozaismului. Dar dacă domnia voasteă doreşte să urmeze perceptele creştine, mă rog să încerce, în puţinul timp cât mai are de trăit religia în sine.
Sănătăte şi prosperitate!!
Sebastian
mai 23, 2010 @ 9:24 pm
@ omp
Nu încerc să aduc o nouă revelaţie, nu vreau să înlocuiesc vechile ipocrizii cu una nouă. Ideea este că religia este creată de oameni iar noi suntem în primul rând „oameni” şi apoi „homo religiosus”. Dar dacă voi credeţi că nu putem rezista fără religie, aceasta este o opinie, dar eu nu o susţin. Ea poate fi mereu respinsă, ascunsă sau înlocuită cu altă religie sau pseudo-religie, după cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Nu am ajuns la nici o „iluminare”, este pur şi simplu rezultatul unor deducţii personale, pe care vi le sugerez: nu înghiţiţi chiar tot ce vi se oferă, uneori unele alimente care par comestibile pot fi otrăvite fără ştiinţa voastră…
omp
mai 23, 2010 @ 9:41 pm
@ Sebi,
Deci cum ramane ? vrei sa ne lasi cu ochii in soare, fara nici un exemplu concret ? ori ti-e mila sa nu smintesti pe careva cu „deductiile tale personale”…???
Apocalyps
mai 24, 2010 @ 12:19 pm
Sebastian,de ce sa acceptam lumea aceasta,care este in continua schimbare.Ea pe mine nu ma incalzeste,ci cind stau printre ea, ma racesc.Nu-mi ofera alinare,imi ofera tot ce este mai rau,pe care nu-l doresc sa-l primesc.Din cauza ei suferim,pentru ca,lumea nu doreste sa cunoasca adevarul.Sfânta Evanghelie după Ioan cap 14:17 „Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!”Ce folos poate sa-mi ofere aceasta lume,daca in imprejurul meu,aproape numai desfrinare este?Ce fel de iubire daruieste,daca majoritatea se vinde.Ce fel de prietenie este,daca majoritata se cumpara?Daca lumea va alege cerere&oferta,in loc de imparatia lui Dumnezeu,atunci va insemna, ca va accepta peceata.Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap. 13:17″Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.”Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cap.13:18″Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.”Oare despre microcipuri,care doresc sa le implanteze in om,nu sunt de-ajunse argumente,care spune ca timpul cel de pe urma este aproape,despre care vorbeste Sfinta Scriptura.Chiar daca Sfinta Scriptura a fost scrisa cu citiva mii de ani in urma,Ea ramine izvorul intelepciunii.
Sebastian
mai 24, 2010 @ 9:18 pm
@ Apocalyps
Lumea nu trebuie să fie dominată de corupţie, desfrânare, răutate: este alegerea noastră şi aşa a fost de-a lungul timpului. Eu sunt istoric şi am urmărit evoluţia omenirii, virtual pentru mii de ani, şi am observat fenomenele de astăzi (pe care nici chiar eu, un ateu convins, nu le agreez)care se repetă mereu: fiecare perioadă a avut momente negative, partea de răutate, dar şi de inocenţă, cinste şi virtute. Eu spun că nu nevoie să fii creştin pentru a fi bun cu cei din jurul tău, chiar dimpotrivă: am văzut de multe ori acţionând ipocrizia creştină, răutatea manifestată de aşa-zişii creştini practicanţi faţă de semenii lor: nici măcar leul nu este atât de crud cu victima sa aşa cum este omul faţă de semenul său, şi nimic nu a schimbat asta şi nici nu va schimba, oricât de religioasă sau mai puţin religioasă va fi rasa umană.Crede-mă, ceea ce vezi astăzi este o normalitate în umanitate, a fost puţin stopată de creştinismul de la început, iar schimbarea de acum nu va aduce decât durere: omul nu va înţelege niciodată rolul său, nu religios, nu social, nu tehnologic, ci un rol al moştenirii eterne, reale, nu într-o împărăţie imaginară pe care nu o poate atinge decât virtual. Eternitatea este pe pământ şi constă în lucrurile bune, faptele virtuoase şi moştenirea culturală benefică pe care o lăsăm în urmă pentru a contura o omenire mai frumoasă şi diferită, nu neapărat religioasă…
Saurian
mai 24, 2010 @ 9:29 pm
Sebastian, tu ai cunoscut vreun creştin trăitor cu adevărat? Nu unul bisericos, nu unul care se bate cu pumnul în piept cât e de credincios ci unul trăitor în Hristos. Eu unul nu cred doarece dacă ai fi întâlnit ai fi văzut că un trăitor în Hristos nu e doar un om cu o viaţă morală ci mai mult. Trebuie să cunoşti unul şi să trăieşti un timp cu un astfel de om ca să înţelegi. Iar altfel sunt doar vorbe goale şi păreri de-ale tale ce se bazează pe nişte făţarnici care se vor creştini trăitori ce i-ai văzut la televizor sau în jurul tău.
Ana
mai 24, 2010 @ 9:42 pm
Sebastian @ „Eu spun că nu este nevoie să fii creştin pentru a fi bun cu cei din jurul tău, chiar dimpotrivă:”
Ai dreptate, crestinii in marea lor majoritate par rai si unii chiar sunt rai, actioneaza dur, mai ales in biserica. Ai observat ca asta se intampla in special cu crestinii ortodocsi?
Stii de ce?
Pe crestinii ortodocsi diavolul ii chinuie cel mai mult. Cu ceilalti ce sa aiba cand deja ei singuri merg pe drumul pieirii.
Esti ateu? Uite un test pentru sufletul tau. Incearca sa te asezi in genunchi in fata icoanei Mantuitorului si cu necredinta ta spune rugaciunea Tatal Nostru timp de o saptamana. Vorbim dupa.
Doamne ajuta
omp
mai 24, 2010 @ 11:01 pm
Fara perceperea dimensiunii transcedente a lumii (singura „compatibila” cu notiunea de eternitate), e imposibila intelegerea obiectiva a istoriei omenirii…
e ca si cum admiri florile frumoase, ignorand Gradinarul…
Veronica
mai 25, 2010 @ 4:52 am
Sarmanul de tine, Sebastian! Cat de mult te compatimesc !Tu traiesti totalmente in intuneric. Prin ce imprejurari triste ai ajuns aici? Tu chiar nu observi in tot ce ne inconjoara maretia lui Dumnezeu? Daca raspunsul tau este ” NU ” la intrebarea aceasta, este tragic. Ma voi ruga si eu pentru tine. Sant sigura ca multi frati de pe acest site, care ti-au citit comentariile, vor face la fel. Ar fi minunat daca ti-ai petrece ceva timp cu un preot, intr-o manastire. Sfintia sa ar reusi sa faca lumina in bezna in care traiesti tu. Dumnezeu sa fie cu tine intotdeauna. Iti doresc deasemenea multa , multa sanatate si bucurii ! Sa auzim de bine !
Sebastian
mai 25, 2010 @ 3:10 pm
@ toţi,
Eu mă simt bine cu „întunericul” meu, chiar mă bucur că pot fi o persoană, o unitate în sine, decât un fals om care are o credinţă perimată şi depăşită şi aşteaptă o A Doua Venire. Într-un fel mă bucur pentru voi că aţi găsit un sens în viaţă, un „adevăr”, un crez şi îl urmaţi: asta înseamnă că ştiţi cine sunteţi, aveţi încredere în voi şi în ceea ce Dumnezeul creştin vă oferă şi vă va oferi dincolo de „această viaţă”. În schimb, eu mă bucur că sunt în căutare: acest lucru îmi oferă un sens, îmi stârneşte intelectul, îmi oferă provocări, piedici pe care le pot trece cu ajutorul MEU, al voinţei mele, nu stând în genunchi şi rugându-mă pentru mai bine. Nu spun că voi faceţi numai asta pentru a vă îndeplini scopurile şi viaţa, dar eu prefer provocarea continuă, dureroasă şi picantă. Doart astfel simt că trăiesc. Iar dacă Dumnezeul vostru există până la urmă, nu voi încerca sa fac pariul lui Pascal din timpul vieţii şi nu mă voi căi nici măcar pe patul de moarte: voi fi atunci damnat pentru eternitatea spirituală de care spuneţi? Eu nu cred.
Mulţumesc pentru urări şi multă sănătate şi vouă!
omp
mai 25, 2010 @ 8:31 pm
imi cer scuze fata de cei care ar putea fi deranjati de urmatorul comentariu (ce-i drept, cam lung!) ce nu are legatura directa cu articolul postat aici…
@ Sebastian
Nu cred ca „stress-ul” crestin-ortodox este „a doua Venire”. Incredere avem in Dumnezeu, nu pentru ceea ce ne El ofera acum sau „atunci” – altfel am fi niste afaceristi – ci avem incredere in El dupa modelul celor a caror incredere n-a fost inselata, e vorba de cei care I-au devenit prieteni si cu care noi suntem intr-o unitate-comuniune: noi, Biserica luptatoare (cu „provocari continui, dureroase”, fie ele si „picante”) si ei, Biserica triumfatoare (prietenii lui Dumnezeu, cei care au reusit sa treaca cu bine de toate provocarile si piedicile vietii pamantesti)…Tu esti SINGUR sau – cel putin asa crezi ca esti (tocmai pentru ca undeva, candva s-a produs in mintea ta o „cadere” din sistemul tanscendent „3D”, intr-unul pur teluric, „bidimensional” – e un filmulet interesant pe acest site pe aceasta tema; sper sa-ti pot gasi si atasa link-ul respectiv)
Orice crestin (ortodox) poate depasi acele „provocari si piedici”, daca are vointa puternica, dar mai ales credinta ca acele provocari si piedici pot fi depasite…(dupa modelul „minimal”: „Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”) … Sa nu crezi ca noi am terminat „cautarea”: asta tine toata viata… un crestin adevarat simte ca traieste oricum, fara sa se forteze cumva, nefacandu-si din asta un scop, ci asta fiind-i ceva firesc…
Tu esti liber sa crezi ce vrei… Esti liber sa alegi ce vrei, inclusiv sa citesti acest site care , probabil, nu se incadreaza intre „picanteriile” pe care le cauti… sau, cine stie ? Orice crestin traitor uzeaza de propriul intelect, de propria vointa, de propriile sentimente: Care e atunci diferenta intre tine si un crestin adevarat ? Cred ca aici trebuie sa definim mai clar notiunea de „picant”: pentru tine poate insemna ceva „condimentat”, „de dorit” (pentru satisfacerea unor simturi mai mult sau mai putin telurice), pentru un crestin ar putea inseamna ceva care-l poate face sa pice, sa „cada” (in planul 2D, avand desigur sansa „ridicarii” din aceasta cadere, prin apel catre dimensiunea transcendenta). Diferenta intre tine si un crestin adevarat e ca tu nu constientizezi ca Imparatia Cerurilor (a se intelege nu in sens spatial, ci in sensul transcendent), si desigur, Imparatul acestei Imparatii e chiar in inima ta (asta in cazul ca esti botezat), si – de aceea – te „crezi” o unitate in sine, cumva separata de celelalte unitati „in sine”, desi toate aceste „unitati”, detin aceeasi Imparatie in inimile lor, desigur mai mult sau mai putin vizibil, functie de alegerea fiecaruia de a comunica cu Cel Care a promis ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor… Daca ai constientiza acest fapt, ti-ai da seama de adevarata ta valoare… si ai incerca sa te gandesti mai mult si la ce urmeaza „dupa”… nu de alta, dar s-ar putea sa nu stii la ce dai cu piciorul… Tu alegi! Nouă, sanatatea ne-o „activeaza”, la cerere, Cel in care credem… tie, cine ? propria ta vointa…? La noi singura „problema” e aducerea la unison a propriei noastre vointe, cu Vointa Celui in Care credem: daca se suprapun, totul e OK… te intreb: dă randament vointa ta (luata individual) cand te implici in problemele semenilor tai ? Cat despre intelect, nu uita ca la un moment dat, la o anumita varsta poate deveni cam fragil, mai ales daca e „uzat” doar dupa voia proprie… fara o „aerisire” din cand in cand cu o BAIE de HAR…
Singura urare pe care ti-o pot adresa este: sa reusesti sa te desprinzi, cat mai curand posibil, din planul 2D (al regnurilor) spre a accede in „spatiul” 3D (unde vei gasi, de fapt, adevarata VIATA si adevaratul sens al fiecaruia dintre noi !!!)
omp
mai 25, 2010 @ 8:40 pm
link-ul este:
https://www.ortodoxiatinerilor.ro/category/film/page/3/
filmuletul cu Dr Quantum – Flatland
omp
mai 25, 2010 @ 8:42 pm
sau direct de pe youtube
http://www.youtube.com/watch?v=BWyTxCsIXE4
Sebastian
mai 25, 2010 @ 9:35 pm
@ omp,
Îţi mulţumesc pentru sfaturile tale şi, chiar dacă am trecut deja de la o simplă paranteză a articolului de mai sus, mă voi rezuma la câteva cuvinte. Ceea ce-mi spui sunt doar câteva din stereotipurile creştine (teluric, transcendental, Biserică luptătoare, Împărăţia Cerurilor etc.) pe care fie le-ai adoptat de undeva (toţi „adoptăm” diverse credinţe, atitudini, păreri; puţini dintre noi mai avem ceva original), fie le-ai acceptat de bună voie, ceea ce este mai grav. Tu nu ştii că fiecare din noi este o insulă de singuratate şi, oricâţi prieteni sau membri de familie te vor iubi sau te vor susţine oricând în viaţă, esţi mereu singur şi nimeni nu te va cunoaşte mai mult decât te cunoşti pe tine însuţi. Ceea ce încerci să defineşti drept „comunitate” creştină nu e decât iluzia propriilor speranţe deşarte şi în nici un caz o realitate intrinsecă. Dacă ai şti cât de multe a „împrumutat” sau a luat cu forţa creştinismul, câte nume, date, credinţe, mici divinităţi, obiceiuri de la nişte religii sau secte care au avut ghinionul să se găsească în calea acestui flagel creştin, nu ai mai susţine sus şi tare această religie. Dar, după cum spuneai, e alegerea fiecăruia… Cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă, în secolul IV p.Chr., Constantinus nu ar fi ales să protejeze maniheismul sau altă religie din acea perioadă: poate astăzi chiar TU ai fi gândit altfel. Cine ştie..
Dar mă întind cu vorbe multe şi irosesc atât timpul meu, cât şi al celor care mai citesc pe aici. Singura certitudine care ne leagă e că suntem OAMENI, iar restul sunt iluzii integrate în sistemul nostru de percepţie într-atât încât nu mai vedem nimic în faţă…Memento mori!
Maria
mai 25, 2010 @ 10:39 pm
Sebastian
spui, printre altele:
A te ataşa de cineva, a face “dragoste” cu acel cineva la orice vârstă e la nivelul opţiunii şi voinţei, iar cazul fetei care “s-a salvat” prin rugăciune este penibil: voinţa acesteia nu ajunge nici la vârful aripii unei muşte. Asta explică multe…
Celor care au postat aici despre iubire pură, divinitate şi restul prostioarelor creştine: treziţi-vă, trăiţi într-o lume în continuă schimbare. Adaptaţi-vă discursul creştin la acestă nouă lume şi nu mai aberaţi folosind discursuri vechi de mii de ani. Aţi fost manipulaţi ca o turmă de vite şi acum nu puteţi supravieţui fără ghidajul biblic. “Credinţa este întotdeauna refugiul celui căruia îi este prea lene să cerceteze”. Sănătate şi virtute!
m-ai facut sa ma gandesc ca tu, chiar daca ai intalni pe cineva care s-a salvat prin rugaciune de la moarte, nu ai crede!
Veronica
mai 26, 2010 @ 12:51 am
Draga Sebastian!
Tot ce castigam noi cu Dumnezeu si pentru Dumnezeu , nu sant iluzii. Iluzii sant doar desertaciunile vietii acesteia.
Nu stiu daca tu ai sarbatorit cu noi( ortodoximea intreaga de pe pamant) Coborarea Duhului Sfant, duminica aceasta care a trecut?? Ce simtamant inaltator!! Ce bucurie a sufletului!; suflet, care toti stim ca a fost creat de Dumnezeu , dupa chipul si asemanarea Sa. Atata vreau doar sa iti doresc sa traiesti si tu simtamantul acela minunat intr-o zi , de contopire totala cu iubirea Pura a lui Dumnezeu!
Toate cele bune iti doresc!
Ana
mai 26, 2010 @ 7:23 am
„Eu mă simt bine cu “întunericul” meu, chiar mă bucur că pot fi o persoană, o unitate în sine, decât un fals om care are o credinţă perimată şi depăşită şi aşteaptă o A Doua Venire.”
De fapt vorbesti ca un credincios:-).
Uite ce spune cineva care a trecut prin starea ta, si care punea intrebari inteligente la fel ca tine. Uimitoare viata lui. Azi e iubit de multi tineri:
http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/195/Complexul-originalitatii-la-tanarul-contemporan
aici blogul sau:
http://savatie.wordpress.com/2009/07/26/strugurele-un-filmulet-cu-desene-animate-despre-dragostea-crestina/
Sebastian, sa ai Bucurie
Dorian
mai 28, 2010 @ 4:08 pm
Sebastian,
“Credinţa este întotdeauna refugiul celui căruia îi este prea lene să cerceteze” este cea mai puerila afirmatie pe care am citit-o pe acest site.
Sa cercetezi ce si bazandu-te pe ce premize??
A cerceta este in sine un miraj intrucat toata cercetarea noastra are la baza niste premize pe care le acceptam ca pe axiome de la bun inceput. Cum nimic nu este cu adevarat demonstrat, toate premizele pornesc din presupuneri, din ce am fost educati sa intelegem sau din observarile noastre ulterioare. Iar observarile noastre sunt mereu interpretate si intelese de noi pe baza cunostintelor noastre, care sunt limitate la lumea pe care o vedem si la ceea ce stim in acel moment. Iar tot ce stim in acel moment e bazat pe observarile anterioare (ale noastre si ale altora), interpretate pe baza a ceea ce stiam cand le-am observat. Asa se si explica faptul ca adesea acelasi lucru il intelegem diferit in diferite perioade ale vietii noastre. Deci, ce stim noi cu adevarat de fapt? Ce am putea noi sa cercetam si pana unde ar merge cercetarea…? Niciodata o cercetare a omului nu va duce la Adevar. Pentru ca Adevarul este plinatate iar omul este limitat in forma in care exista in aceasta lume. Doar mandria omului il face sa se creada mai mult decat este. De fapt ca suntem noi? Nimic! Suntem doar niste tentative de exsistenta; nu putem exista cu adevarat decat unindu-ne cu Dumnezeu.
E adevarat ca traim intr-o lume aflata in continua schimbare! Dar asa a fost mereu. Stabilitatea existentei insasi persista prin schimbare (cel putin in lumea in care traim acum, care e supusa legilor grosiere ale materiei). Dar esenta Adevarului nu este schimbatoare. E doar o iluzie ca lumea de acum este diferita de cea de acum 2000 de ani in esenta ei. Aceleasi patimi, dorinte, aspiratii si acelasi mod de actiune: mandria, spiritul de competitie, dorinta de bunastare materiala, pacatele sexuale, dorinta de marire… toate sunt aceleasi, tot ce difera este decorul. Daca tu crezi ca astazi suntem cu ceva mai presus decat cei care au trait cu doua mii de ani in urma te inseli. Singurul lucru care s-a schimbat este decorul material – si asta pentru ca s-au tot acumulat de-a lungul anilor cunostinte legate de cum sa folosim materia din jur (cu alte cuvinte, din punct de vedere al stiintei materialiste, generatia actuala sta pe umerii generatiilor trecute)
Sanatate si virtute, dar mai ales lumina! Prosperitatea in afara lui Dumnezeu este doar o iluzie…
Usr
mai 31, 2010 @ 7:39 pm
Exista un lucru pe care religia nu-l intelege. Suntem oameni. Suntem, printr-o abstractizare dura, niste animale. Suntem facuti sa ne reproducem, organismul e ‘proiectat’ sa se reproduca, e programat. Se secreta hormoni/substante responsabile pentru dorinta de a face sex/dragoste. Asa suntem facuti! Poti scrie pagini intregi de filosofie, cu expresii extraordinar de frumoase, poti concepe o opera de arta. Degeaba, adevarul e clar si simplu: asta suntem, organismul ne cere, ne obliga.
In plus, daca nu ne casatorim niciodata, stam fara? Si din cate stiu si masturbarea e ‘interzisa’. Sunteti constienti ca omul – efectiv – innebuneste daca nu se ‘descarca’?
PS: ati remarcat ca multe din domnisoarele in varsta sunt cam ‘hai-hui’? De ce credeti?
Concluzia este ca: sexul ESTE sanatos pentru organismul uman – si chiar necesar.
Maria
mai 31, 2010 @ 7:52 pm
Usr
asa este, suntem oameni si nimic nu ne impiedica sa iubim oamenii, sa ne casatorim si sa facem copii, pentru ca ne iubim, si tot asa pana la adanci batraneti:-)
asa vom avea parte de fericire, altfel…ramanem doar la partea de animal.
omul este ceva mai mult de atat. tinde spre ceva mult mai inalt, tinde spre cer.
este mai usor sa mergi de mana cu un om drag decat sa mergi singur, foarte adevarat, dar acel om sa fie pentru vesnicie sotul/sotia ta.
de acolo- calea spre rai:-)
sa fii fericit, Usr, si sa ai parte de bucurie.
Anica
decembrie 13, 2010 @ 9:59 pm
Sunt impreuna cu un baiat de 4 ani. Ne-am inceput viata intima de ceva vreme. Ne iubim foarte tare numai ca inca nu ne putem casatorii, eu sunt abia clasa a 12. El are 23 de ani. Se comporta cu mine ca un iubit dar si ca un parinte, un adevarat prieten. Daca am suparari ma intelege si nu face presiuni asupra mea. Incearca sa ma impace de fiecare data cand am suparari. Stiu ca viata intima este un pacat inainte de casatorie numai ca nu avem alta solutie pt moment. Probabil dupa terminarea liceului vor intelege si parintii si vor fi de acord cu posibila noastra casatorie. Sunt implinita cu totul de aceasta relatie si consider ca Dumnezeu de undeva de Sus intelege iubirea noastra si o pazeste. Imi doresc peste cativa ani, cu ajutorul Bunulu Dumnezeu sa scriu un alt comentariu in care sa va dau vestea cea mare, sa fiu castorita si sa imi intemeiez o familie cu flacaul pe care il iubesc nespus. Consider ca Dumnezeu ne indruma intotdeauna si in final fiecare om reuseste sa gaseasca drumul potrivit in viata. Fiecare ne aratam iubirea si respectul fata de Dumnezeu prin felul nostru. Sa fi-ti iubiti!
Saurian
decembrie 14, 2010 @ 6:29 pm
Anica îmi pare rău că te dezamăgesc dar lucrurile stau aşa din punctul tău de vedere de fată îndrăgostită. Tu visezi cu ochii deschişi şi băiatul acela poate să-şi bată joc de tine cum vrea. Dacă el ar fi fost bărbat adevărat ar fi avut răbdare cu tine şi nu s-ar fi grăbit să ajungă în pat cu tine. Tot ce a fost e doar poftă pe care tu îi dai numele de dragoste. Dar păcatul e păcat oricum i-ai spune şi gravitatea e aceiaşi. De ce trebuie să aveţi relaţii intime neapărat? De ce nu puteţi aştepta? Există un motiv clar? Cunosc o fată care s-a căsătorit la 30 ani şi a avut o relaţie cu un bărbat timp de vreo 3 ani şi jumătate şi s-a căsătorit virgină. Ce ai tu sau el? Ceva poftă cronică pe care nu v-o puteţi stăpâni? Cine a spus tâmpenia că poţi să te culci cu cineva din cauză că eşti în clasa a 12-a şi nu te poţi căsători. Cine te opreşte să te căsătoreşti la 16 ani? Dar din ce spui părinţii tăi nu sunt de acord cu tine şi asta probabil din cauză că ele văd ce prieten rău ai. Iartă-mă că îţi spun asta dar tu ai nevoie de un duş rece ca cineva să te trezească la realitate. Omul acela poate profită de tine şi de asta şi părinţii tăi au ceva cu el. Dar tu mergi oarbă în gura lupului fără să îţi dai seama ce lucruri faci pe care le vei regreta toată viaţa. Ai încredere într-un om care a cunoscut multe astfel de cazuri şi care îţi spune că tot timpul o relaţie începe că vai ce frumos e şi se termină cu multe lacrimi şi dureri. Mă întreb cine a fost cu ideea relaţiilor intime şi faptul că nu se poate aştepta după căsătorie. Oare el? A profitat de tine pur şi simplu. Hai să îţi spun cealaltă monedă a poveştii tale de dragoste. O prietenă a avut la un moment dat un prieten în liceu şi aveau relaţii intime. Fata a ajuns însărcinată şi a ajuns să facă avort, lucru pe care l-a regretat din tot sufletul tău. Iar în cazul respectivei fete amândoi erau sinceri. Să nu vorbesc de cazurile în care un băiat mai în vârstă ( cum e prietenul tău ) se foloseşte de naivitatea fetelor să ajungă cu ele în pat. Acum totul e bine şi frumos dar peste ceva timp când îţi mai dispare beţia îndrăgostelii vei cunoaşte din amărăciunea vieţii în păcat. Nici nu ai habar ce este căsătoria. Întreabă pe cei căsătoriţi de aici şi vei vedea că nici unul nu e ceea ce spui şi oricare îţi va spune că visezi cu ochii deschişi din păcate. Dumnezeu să te izbăvească din cursa în care cazi înainte să fie prea târziu.
Mia
martie 6, 2011 @ 12:21 pm
Buna.Eu cunosc fete care si-au inceput viata sexuala devreme din curiozitate,din dorinta de a se simti bine dar unele si pentru ca erau indragostite.Da,la final au avut regrete fiind parasite de acei baieti pentru ca aceia doreau doar distractie.Mi se pare o lipsa de imaturitate sa-ti incepi viata sexuala la 16-18 ani cu cineva si sa speri ca acel "cineva" o sa iti fie toata viata alaturi si ca o sa traiesti o poveste de dragoste ca-n basme.Nu,e ireal acest lucru.Majoritatea persoanelor care isi incep viata sexuala devreme nu simt nimic pentru acea persoana si din dorinta de a simti ceva schimba partenerii ca pe sosete,si fericirea tot nu vine.Asta aduce suferinta,durere.
Dar de asemenea cunosc pe cineva,o doamna(care este destul de apropiata familiei mele) are 60 de ani si e casatorita de 33 de ani,s-a maritat la 27 de ani si da a avut o relatie cu sotul sau de 3 ani si-au inceput viata intima inainte de casatorie si iata-i dupa 33 de ani de casatorie impreuna si impreuna vor ramane.Se iubesc si acum la fel ca-n prima zi,poate mai mult ca-n prima zi pentru ca au trecut prin clipe grele care i-a unit mai mult.
Ei bine in acest caz nu pot sa spun ca Dumnezeu a pedepsit-o pe aceasta doamna pentru ca si-a inceput viata intima inainte de casatorie.Si daca stau bine sa ma gandesc imi pot imagina de ce nu a pedepsit-o.Pentru ca Dumnezeu a vazut in sufletele lor,a stiut El ca acei doi oameni sunt predestinati si ca vor ramane impreuna toata viata,au simtit si ei acest lucru.Sincer simti cand o persoana iti este a doua jumatate,bineinteles ca trebuie sa ai o anumita varsta si un anumit grad de maturitate.Poate ca ei au gresit ca n-au mai avut rabdare,dar poate ca Dumnezeu nu i-a pedepsit pentru ca a vazut cata iubire se afla in sufletele lor.
De aceea eu nu pot sa judec pe oricine care spune ca a facut-o inainte de casatorie si nu pot sa spun: "Vaii ! Dumnezeu te va pedepsi pentru asta !" pentru ca eu nu stiu si nimeni nu stie cum gandeste exact Dumnezeu si cum judeca.Vizitez destul de des acest site si-mi plac postarile de pe el dar totusi eu cred ca nu ar trebui sa judecam chiar pe toata lumea in acelasi mod.
Saurian
martie 6, 2011 @ 12:38 pm
Dumnezeu nu e genul de Persoane care n-are ce face în afară să pedepsească oamenii. Fecioria până la căsătorie e bună foarte dacă e împreună cu fecioria sufletească şi cu alte virtuţi. Dacă e ea singură atunci nu ştiu cât e făcută pentru dragostea lui Dumnezeu şi cât e făcută pentru că "aşa se cere". Acea cunoştinţă a ta dacă ar fi cunoscut harul lui Dumnezeu şi şi-ar fi păstrat fecioria tot timpul acum împreună cu soţul ei ar fi ajuns la măsuri mult mai înalte şi la o apropiere mai mare unul de altul şi faţă de Dumnezeu. Dumnezeu îşi are darurile Lui pentru cei ce Îl iubesc şi se jertfesc pentru El dar s-o facă pentru El şi nu pentru alte scuze. Fecioria e foarte importantă dar doar atât timp cât are acoperirea lui Dumnezeu. Cum spunea cineva pe aici că a cunoscut destule fecioare care erau pline de ură în suflet. Dacă lupta pe care o duci n-o faci pentru Hristos atunci nu te aştepta ca Hristos să te răsplătească pentru jertfa făcută în cinstea propriului egoism. În cazul tău căderea a fost din necunoştinţă iar Dumnezeu înţelege asta.
Mia
martie 6, 2011 @ 12:58 pm
Da,ai dreptate.Crede-ma ii cunosc de multi ani si au trecut prin adevarate provocari si totusi au ramas impreuna.Au avut probleme din cauza lipsurilor materiale,apoi doamna respectiva a avut probleme de sanatate si nu cred ca daca era singura fara sprijinul sotului ei ar fi reusit sa iasa la liman.Iar toate problemele ce le-a avut ea le-a vazut ca un "mod" prin care a devenit mai buna,mai receptiva la problemele celor din jur,asa cum Dumnezeu a ajutat-o sa iasa din acele probleme ea,drept multumire a ajutat la randul ei persoane care aveau cam aceleasi probleme.
"Cum spunea cineva pe aici că a cunoscut destule fecioare care erau pline de ură în suflet."Aici ai zis un adevar foarte mare.Sunt multe fete care crezand ca fac acest lucru(adica nu au relatii cu cineva inainte de casatorie) sunt superioare altora si barfesc,despretuiesc,judeca pe cei din jurul lor.Eu cred ca Dumnezeu vede in sufletul nostru.Cred ca de aceea ne iarta si pacatele pentru ca El spre deosebire de oameni vede cu adevarat cum suntem.Iar eu intre o persoana care se crede cea mai credincioasa cea care nu pacatuieste si judeca pe pacatosi si pe cei care gresesc si o persoana care a pacauit,stie acest lucru dar are un suflet imens consider ca Dumnezeu ajuta si iarta mai mult pe persoana pacatoasa care desi a pacatuit are un suflet bun.
Ramona
mai 5, 2011 @ 4:15 pm
Eu sincer cred ca fecioria trupeasca nu este suficienta pentru mantuire…sa extrapolam putin notiunea de feciorie si sa o vedem si la alt nivel,nu doar trupesc.Ca sa fiu mai explicita,degeaba te-ai pastrat curat fizic,daca sufleteste esti stapanit de tot felul de patimi,care mai de care mai ucigatoare..Fecioria fizica este o mare,mare virtute,dar mai frumos straluceste combinata cu fecioria sufletului.Avem atatea exemple de sfinte care au fost desfranate in tinerete si mai apoi s-au intors spre Hristos,compensand astfel fecioria trupeasca cu cea sufleteasca.As dori sa va felicit pentru creearea acestui site,pe care eu l-am descoperit abia acum,cu totul aleatoriu;este foarte educativ,trateaza teme actuale,din perspectiva crestino-morala si ma bucur mult ca avem posibilitatea de a ne exprima opiniile in legatura cu acestea.Va multumesc inca o data pentru initiativa si Dumnezeu sa ne ajute tuturor!
alexandru
mai 13, 2011 @ 6:49 am
foarte frumos ce ai scris… ma bucur enorm sa stiu ca mai exista oameni care gandesc asa… felicitari…