E prea frumos ca sa fie adevărat?
Într-o dezbatere despre dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cineva a fost convins că „era un simplu om. Ar fi chiar culmea ca Dumnezeu, în măreția lui, să se coboare pe o planetă cât un fir de praf, din Calea Lactee, unde mai există alte miliarde de planete. Iar Caleea Lactee se află în mijlocul altor galaxii care cuprind alte miliarde de planete. Cam mare Dumnezeu pentru o planetă minusculă.”
Se pare că unii dintre noi se smintesc de iubirea cu care Dumnezeu ne iubește. Adică e ca și cum tu, un copil al străzii, care trăiești de pe azi pe mâine, nemâncat și nespălat cu zilele, ești cerut în adopție de un om bogat, care vrea să te crească ca pe un fiu și să te pună moștenitor peste toate averile sale iar tu îi spui „Omule, pleacă de-aici că e prea frumos ca să fie adevărat”.
Despre un astfel de copil am spune că și-a ratat șansa vieții! Tot așa și necredincioșii care nu cred în Dumnezeu din pricină că sună prea frumos, prea măreț, prea a poveste de basm, își ratează șansa vieții veșnice.
Totuși acest simțământ de a nu da crezare unor cuvinte din pricină că pare prea frumos ca să fie adevărat, i-a dat târcoale și Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel că, auzind despre minunile pe care le făcea Iisus, Sf. Ioan trimite câțiva ucenici ca să se convingă dacă într-adevăr El este Mesia cel mult așteptat: „Și chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?„. De aceea Sfântul Ioan primește încredințarea pe care o nădăjduia atât de mult: „Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine„. Cuvinte de încurajare lăsate peste veac pentru toți oamenii care vor fi ispitiți să refuze realitatea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe motiv că ar fi prea frumos ca să fie adevărat.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „Dumnezeu Şi-a dorit pentru Sine o desfrânată. Da, o desfrânată! Despre firea noastră omenească vorbesc. El era înalt, ea, umilă. Înalt însă nu ca statură, ci ca fire. Întru totul curat era, fiinţa Lui, neprihănită, iar firea Lui, fără de stricăciune. Neĭncăput de minte, nevăzut, necuprins cu gândul, totdeauna fiind şi acelaşi fiind, mai presus de îngeri, mai presus de puterile cereşti. Biruitor asupra oricărei cugetări, depăşind orice putere a minţii, fără de putinţă a-L vedea, cu putinţă numai a crede în El.„
Iar Sfântul Ioan Evanghelistul ne dă mărturie că „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, ca pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.”
Nu, nu este prea frumos ca să fie adevărat, ci Dumnezeu ne iubește în chip nemeritat, căci până la urmă în aceasta se și verifică dumnezeirea Mântuitorului, că și-a iubit vrăjmașii: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac„! Un simplu om nu este capabil de așa ceva căci este peste legea firii noastre să iubești pe cel care te urăște.
(Dan)
Sorin
octombrie 13, 2011 @ 1:42 pm
Da, părerea de la începutul articolului a multora este dată şi din faptul că sunt învăţaţi la şcoală că planeta noastră e o planetă ca alte miliarde de planete nefiind cu nimic mai specială. Dacă copiii ar fi învăţaţi ( chiar şi la religie ) învăţătura Sfinţilor Părinţi ce ne arată că Pâmântul este centrul Universului şi că tot Universul se învârte în jurul Pământului ar fi mai credibilă faptul că Hristos a venit la noi. Şi ar fi de preferat să fie predate aceste lucruri cu argumente ( cum au cei care sunt informaţiţi în această problemă ) precum şi problema evoluţionismului sau al altor curente New Age ( care atunci când eram eu în clasa a IX-a abia dacă era o lecţie, două la sfârşitul anului şcolar ).
Laura Stifter
octombrie 13, 2011 @ 9:26 pm
„Toma nu e necredincios prin structură, ci mai degrabă ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevărat!” (IPS Bartolomeu Anania)
Cred că aceste cuvinte ale vrednicului de pomenire părinte Bartolomeu explică într-un mod foarte sugestiv atitudinea dubitativă a celor care gândesc că… adevărul creştin este neverosimil, tocmai pentru că exprimă o idee atât de frumoasă.
Dar tocmai prin frumuseţea şi puritatea lui, mesajul revelat al credinţei noastre îşi dovedeşte autenticitatea! Hristos este Dumnezeu, în primul rând deoarece conştiinţa noastră socoteşte această idee ca vrednică de măreţia iubirii divine. „Raţiunea neputincioasă nu trebuie să ceară inimii demonstrarea principiilor sale” – afirma, în scrierile sale filosofice, Blaise Pascal.
Oricâte argumente teologice am găsi în favoarea credinţei în Hristos, dragostea noastră pentru El se va baza tot pe acel sentiment aproape irezistibil… creat în noi de harul Duhului Sfânt. Credem (mai corect spus, ştim, suntem convinşi, avem certitudinea) că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat! Cum am ajuns la această concluzie, la acest sentiment de certitudine dătătoare de fericire? Poate că mulţi dintre creştini au dobândit credinţa în urma unor profunde şi îndelungate căutări spirituale, după ani întregi de reflecţie şi cercetări. Poate că acestora „pedagog către Hristos” le-a fost propria raţiune, sau chiar descoperirile ştiinţei.
Personal sunt din categoria acelor credincioşi care s-au trezit aşa, nu se ştie cum, că au convingeri creştine. 🙂 N-am căutat credinţa, nu am realizat niciun efort pentru a o dobândi, fapt ce m-a determinat să înţeleg că această capacitate de a crede în mod necondiţionat în Dumnezeu, departe de a fi un merit personal, rămâne un mister, o minune săvârşită de Duhul Sfânt, în mod tainic, dar evident, în sufletele oamenilor. Desigur, am primit şi în familie o educaţie ortodoxă, dar simt că certitudinea credinţei este, în primul rând, un dar divin, aşa cum le scria Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Efes. De aceea, cred că varianta creştină a afirmaţiei „e prea frumos ca să fie adevărat” ar putea fi formulată astfel: „Este atât de frumos, încât sigur trebuie să fie şi adevărat”. 🙂
Albinuta
octombrie 14, 2011 @ 10:49 am
Foarte frumos ai scris Laura ,mi-a placut foarte mult finalul ,ma bucur tare mult ca reusim sa mai citim ceva de la tine ,i-mi place sa citesc ceea ce scrii ,mi-ar place ca pe viitor sa mai citim si cate un articol semnat de tine .Dumnezeu sa te ajute , sa te calauzeasca mereu si sa-ti trimita tot ceea ce-ti este de folos
Laura Stifter
octombrie 16, 2011 @ 1:09 pm
Albinuţa, Doamne ajută!
Mulţumesc pentru mesaj, mă bucură foarte mult ceea ce-mi scrieţi. 🙂
Dumnezeu să vă binecuvânteze!